Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de tăcerea albă (lirice)

Însăşi viaţa

Nu uiţi frunzele ce ieri

ne-acopereau

ca o pătură,
şoaptele lor sperau

să treacă
prin arcul elipsei
– acea absenţă plină -,
zâmbetul nostru ne-a luat inimile.

O fericire în forma unui înger
şi un miracol delicat
te fac să simţi

lacrimi de bucurie,

două buze ard intens,

o dorinţă extatică,
acele săgeţi ţintesc inima,

capul ţi se-nvârte.

Un limbaj floral este necesar iubirii,
mâinile de pe tastatură

îţi sunt amorţite
şi toate dorinţele tale secrete
de a explora
fiecare parfum din mine,
rămân inocente, ca ziua de lungă.

Prin cel mai adânc tunel
un tren intră în viteză,

un vuiet

în diminuendo

şi-n albastru crescendo

este iubirea,

sursa fiind însăşi viaţa.

Incomensurabil şi insondabil,
cu mult faţă de

ceea ce, tocmai, am spus,
în miezul meu interior,
profund te iubesc!
îmi spui astăzi.

 

 Cheia timpului

 

În marea din adâncurile noastre

mă vei găsi, iubitule,

în pictura fumului,

risipit de orele timpului,

ca şi cum ceva continuă să curgă,

când vei simţi iubirea

vei simţi şi dorinţa,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de tăcerea albă (lirice)” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Eu am venit să împletesc fântâni (versuri)

LUMINA

 

azi nu mai urc și n-am să cobor
sunt doar un pescăruș în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neștiută
sunt stea însângerată și timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorții către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul și curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foșnesc printre șoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările și trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
și la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuții mei pași
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtășiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină și spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

 

PAȘII SUFLETULUI

 

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
și a plâns
iarba se târa agonic la vale
coborau tăceri din văi
mână în mână
hăulea un dor, mai latra un dulău
răsuna o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munți
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topește amurgul
sunt singur pe țărm
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Eu am venit să împletesc fântâni (versuri)” →

Vasilica GRIGORAȘ: numitor comun

numitor comun

 

în vestiarul nopţii
mă scald în lutul gândurilor
care se rostogolesc
şi se învârtesc în gol
fără a identifica
nici măcar în linii mari
frăgezimea ideii
din glasul plin de mister
al cuceritorului graţios
adevărat spiriduş

 

nemulţumit de sine
încreţeşte fruntea
zâmbeşte scurt detaşat
aruncă o privire surdă
fredonează păstrându-şi calmul
fără a da satisfacţie
jocului clopoţel de cuvinte
care-i străluceşte-n ochii ageri
şfichiuind ca un bici

 

mă supun toanelor inimii
disting sentimente rafinate
drăgălăşenia înflorită
plină de candoare-nfiorată
adevărată corolă evantai
din frunze lungi
şi verzi ca smaraldul
care îşi pune amprenta
pe filosofia trăirilor
în căutarea grabnică
a unui numitor comun
pe care să-l menţină
în parametri normali

 

un surâs plin de umor
lipsit de stânjeneală
cu o rezonanţă profundă
urcă fără efort câteva octave
atingând maiestuos
un sunet ascuţit de încântare
la îmbrăţişarea mult dorită

–––––––––––-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

4 iulie, 2018

 

Cristian Gabriel VULPOIU: O noapte foarte nebună

O NOAPTE FOARTE NEBUNĂ

 

Am ajuns pe drumul fecund la porțile templului tău,
Și-mi pare că te zăresc în oglinda unui mugur de clipă
O cascadă revarsă peste noi primăvara necernută
Un pescăruș rostește un psalm ce-n dor se înfiripă.

 

Oglinda unui univers pârguit ce pare fără timp,
Îmi topește mansardele negrei nopți în frivole abații
Prinse-ntr-un dans frenetic fără epilog sau nimb
Cine sunt eu, mă întreb căutând ale tale împărății ?!

 

O liră aud cîntând lângă lacul de smarald și de vise,
Pastel pictat doar de heruvimi în culori ce ne sunt interzise
Îmi spui că eu sunt calea spre ținuturile promise
Trebuie doar să privesc prin ferestrele ce sunt deschise.

 

Mă ascund după o iederă ca taina să-ți ascult,
În muguri de nufăr îmi citesc sentința ce mă așteaptă
Un fior mă ucide când te sorb în noaptea plină de tumult
Coboară din icoane rug aprins și hai de te dezmiardă.

–––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

5 iulie, 2018

Mariana POPAN: Sunt românii… un vis împlinit (selecţie de versuri)

Sunt românii… un vis împlinit

 

Sunt inimi de români, trecând spre viitor:
Sunt tinerii noștri, pământul spre cer,
Sunt veșnic ce-au fost, acei călători,
Sunt slovele noastre-nțelese de ieri,
Sunt prietenii gliei, frumosul pâmânt,
Sunt codrii semeți, de cer învelit.
Sunt brațe cu frunze de doruri cântând.
Sunt flori pentru mâine, suntem ce am trăit…
Sunt tinerii noștri oglinzi dăinuind,
Sunt vocile țării ce s-au auzit,
Sunt inimi românești din țară iubind,
Sunt ei, suntem toți UN VIS ÎMPLINIT.

 

Sunt eu, sunteți voi, sunt și ei, suntem toți,
Sunt locuri sfințite prin rugăciuni.
Sunt suflete, rugi de la moși și nepoți,,
Sunt lancea răului stârpit de străbuni….
Sunt toți un popor de daci și romani,
Sunt tații-un Traian, sau un Decebal bun,
Sunt Ștefan, sau Țepeș cel Crunt, la dușmani,
Sunt tari și puternici românii străbuni…
Sunt munții ca frații, sunt codrii oneşti,
Sunt graiu-nțeles și neauzit,
Sunt prietenii noștri, de noi realeși,
Sunt eu, ești și tu, un vis infinit….

––––––––––––

Mariana POPAN

Baia Mare

4 iulie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Şi iar…

 

Ascund un dor în mine, sub o coastă
Și-l ocrotesc pe lângă inima bolnavă,
Ca marea, ce veghează-n bolta vastă
Și strânge valul sfânt, peste-o epavă.

 

Ascult pădurea ,cântă frunza-n dungă,
Mă strâng în mine de nu pot să tremur.
Las verdele din frunze să m-ajungă
Şi vântul îmi răpește, cate-un murmur.

 

Privesc în verde, ce tablou , feeric
Și timpul scurs mai scutură prin clipe,
În pasul meu, mă trec prin întuneric
Să prind o rază, ce se scurge-n pripă.

 

Întind o mână, vreau să prind o boare,
Dar clipa ce se trece-i tot mai neagră,
Prind lacrime de Cer şi-a lor culoare
Sunt om, ce nu mă scutur, de pelagră.

 

Şi iar ascult pădurea ce-n nopți cântă…
Și iar prin suflet firav vânturi bat…
Și iar privirea mea de verde-ncântă…
Și iar veghez prin vânt înmormântat.

 

Și iar apuc prin clipa mea uitată…
Și iar privesc la soarele ce-i stins…
Și iar mă-ntreb de-s eu ori cealaltă…
Și iar un timp, din mine, m-a învins!

 

Casa noastră colț de Cer

 

Casa noastră cu pridvor
Ce aduni un colț de Cer,
Peste trepte porți covor ,
De sub stelele ce pier.

 

De la poarta de acasă
Vin speranțe să se-nchine
Pâinea din cuptor miroase
Dinspre capăt de destine.

 

Cozonacul copt se naşte
Sub stergarul fir cu fir
Parcă-i ziua cea de Paşte
Cu parfum de trandafir.

 

Cu un mers mai legănat
Inspre-o ramă de portret ,
Duce-un miel la alăptat
Mama, suflet de poet.

 

Se mai plânge prin destin
Ca nu poate duce-o casă,
Lacrimile ochi-mi țin
Înspre pâinea de pe masă.

 

Mă rog Domnului s-o ție
Ca să pot să mă închin,
Şi-l mai rog să o mângâie
Până apuc eu să revin.

 

Mâini de mamă nepereche
Suflet scurs din trup ceresc,
Stă în casa asta veche
Și în satul strămoșesc.

 

Dimineața

 

Stropii din cafea drept in vene-mi curg,
Noaptea nu-i plecată, vrea să nu mai plece.
Prin pomii grădinii, visele se scurg
Cana mea sub aburi parcă e mai rece.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Anatol COVALI: Înger plângând

Înger plângând

 

Îngeru-a venit şi mi-a şoptit:
„Pentru orbi mereu te-ai chinuit,

pentru surzi
te-ai obosit să zburzi

vesel chiuind necontenit.

În zadar
ai vrut ca un zidar

să înalţi ce alţii-au năruit,

fiindcă ei,
bezmetici şi pigmei,

tot sub cerul liber au trăit.

La ce bun
să pari că eşti nebun

arătând că altfel eşti croit

şi-ndurând
să te trezeşti oricând

pe zădărnicie răstignit?!”…

„Tot mai sper,
am spus, să le fiu cer!”

Îngerul a plâns şi a pierit.

–––––––––––––

Anatol COVALI

București

30 iunie, 2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Poeme (din ciclul ,,Răspântii”)

TE ȘTIAM ÎN FAGUR DE VISE ȘI NU ȚI-L VROIAM FRÂNGE

 

… cerul se desfătase-n mângâiul Lunii,
atâtea și atâtea nopți, vălătucii de nori
căptușiseră bolta în ploi, frigul își ascuțise colții
și mușca pofticios din nurii naturii,
țipau îndoite de vânt toate fibrele ei,
furtuna trecuse, dar lăsase în urmă-i
o trenă de răutate, cumva …
dar cerul, azi-noapte își avusese lumină,
Luna se-nfipsese-n stihii și trona,
triumfătoare peste zări,
razele ei sfârtecaseră norii și o vedeam plutind,
limpede și diafană, în înaltul atât de încercat …
somnul o zbughise pe fereastră
și-mi făcea semne obscene, din dincolo
de ochiul de sticlă, dar nu-l mai băgam în seamă,
priveam chipul tău mângâiat de Lună
și pofta de Sărut mi se năpustea în simțiri,
îți audeam respirul cum se legăna lângă respirul meu,
dar te știam în fagur de vise și nu ți-l vroiam frânge …
visele veneau și se cădeau alandala,
trăgeau de mine, să știe fiece reacție,
erau indecente uneori,dar treceam cu vederea,
simțurile mi-erau pline-pline cu doru-mi de tu
și doru-mi de tu era atât de risipit în mine
că-n fiece colțișor stătea de veghe,
picior de ispită să nu …
eh, dorule-dor, cât mi-ai rămas tu de durut
și la cât SUPLICIU am făcut față dimpreună !
acum ne-mbuibăm de bucuria de-a ne fi aci,
respir în respir cu Mărțișor,
adevăratul meu univers – eh, dorule durut,
legenda din SUPLICIU se trebuie Legendă,
IUBIREA-IUBIRE n-ar trebui doară,
cât numai izvor …
uf, dorule-dor …!
și cât izvor curs în cuvânt din dor peste crestele
celor aproape trei munți de ani încrețiți de aștept,
încremeniți în pântecul răbdării, placentar,
ce parcă nu vroia să se deschidă nașterii de UNUL-ne,
atâtea și atâtea prăpăstii create din falii de urzeli,
dar iată-ne aici,
ACUM !
tot așteptul sfărâmat în dinți de IUBIREA-IUBIRE,
trădările împrăștiate-n fuioare de fum …
ne-am fost UNUL din prima fașă de cuvânt
ce ne-am șoptit sau scris …
cioc-cioc !
și s-a fost îndeajuns dorul să ne poetească,
toate s-au adunat în albiile care atâtea doruri
au curățat să nu se fie altă parte de amestec,
ne-am vrut plecați dinspre Adevăr,
dar cât s-a trebuit să aflăm acuarela ispitei …
durutul și-a căpătat rol de dimensiune,
iar sufletul a plecat primul fruntea
și sufletul și-a lăsat pasul liber,
mersul s-a-mpreunat în UNUL-ne,
eh, dorule durut,
mi te păstrez în mine, partitura uitării să nu prindă,
și noaptea știe aluatul, și frământul, și spuza,
și stelele știu tot ce ne prinde,
visele vin și pleacă-mplinite cu noi,
cerul își spală tulburările norilor
ascultându-ne poemul iubirii,
noi ne lăsăm UNUL să-și țină vie scânteia,
trupurile nu-și ascund vreodată poezia !…

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

1 iulie, 2018

 

MÂNGÂIUL COBORA PE SILABE

 

… Soarele se zbătuse zile în șir în cămașa de forță a norilor,
Dimineața asta reușise să-l elibereze
și-l vedeam cum se bălăcea în oceanul de senin,
doar vântul mai bătea o stacato pe teme de frig,
trecându-și degetele prin cosițele verii
ce încă nu-și aprinsese dogoarea …
iulie venise cu cuptorul stins, dar cui să-i pese ?
în noi focul cel viu anima fiece fibră,
Sărutul numai și-n ajuns,
sufletele să-și descătușeze combustia,
ah, tu, inimă !
cât jar mocnești în atriile tale, ah, tu …
clipele fumegau în fiecare gând
și fiecare gând își etala veșmântul de mister,
era în fiecare un ceva ascuns
atât cât să nu dea pace curiosului …
de strajă, păcătosul !
dar luptele erau mereu inegale,
cine să ne stingă sticlirea cursă ochiului ?
cine ne-ncurce privirile care nu se lăsau
în mareele de lumină – decât două câte două !!
că miraculosul pineal se codea să-și scoată afară
fuioarele de îndoieli …
câteodată puneau buluc de întrebări
dar tot zmucindu-se umbrele, care nu și nu …
bine, făceți-vă loc lângă noi,
dar să nu simt un atins !… le mai ziceam,
însă totul-ne se difuză streinului,
oricine s-ar fi acesta și de pe oriunde,
atât de curat și atât de dezvelit,
că-n goliciunea lui, Adevărul nu încăpea codeli,
poftiți, sorbiți din noi !!
și toate se puneau pe sorbit, dar uitaseră de foc
și se audeau țipetele lor din friptul buzelor,
iar noi râdeam pe înfundate,
nu le averizasem de văpaie !
până și aburul de cafea dădea semne de chicoteală
și căuta calea nărilor să ne tulbure olfactul …
nasul simțise ceva,
dar buzele nu se voiau în dezlipit !
ah, tu, Sărut !!
da-da, Mărțișor, ah tu, Sărut !
adusesem scenarii din toate poveștile de iubire,
marginile timpului erau înghesuite,
dar aveam timpii cei târzii !
și acolo treceam prin dărac orice basm …
povestitorul ademenea sufletul,
dar doru-mi de tu era cu buzduganul
și-n ce pecete de nu buzele-nlănțuite ?
că suflul se-ngenunchea înainte de-mpreunare,
mângâiul cobora pe silabe,
iar mulțimea vidă era atât de roș în obraji
că mă temeam nu pocnească …
și cât sânge de nădejdi s-ar împrăștia ?!
dar, Marin, basmul ne suntem
și ochiului strein i-am dat chei întru descifrare,
iar noi mai avem atâtea de spus …
și parcă mai ieri ne-am descălecat, dimpreună, din vers,
dar ce descălecat !
peste cinci veșnicii …
timpii cei târzii, Orologiu, ODISEIC, Albiile dorului, SUPLICIU, hai, Împărțit de doi …
uite anul-lumină, în plâng, la porțile ferecate ale Visului,
lui nu i-am dat cheie !
cum să i-o dai ?
Visul ni se coborâse din dat și Visul
ne-a-mpins să ne venim dinspre Adevăr …
Visul !
acum iată-ne,
UNUL !!

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

3 iulie, 2018

 

PAJII CERULUI VENISERĂ CU CARE DE TĂCIUNI

 

… Dimineața desfăcea petale de rouă
și le risipea dincolo de pragul lui 188,
numai cât să știe tălpile noastre ce au de spus,
dar tălpile, ioc !
nu vroiau iarmaroc …
pajii cerului veniseră cu care de tăciuni,
dar niciun vânt nu era deschis în foale,
așa că se prelungea acest stigmat al recelui nefiresc,
timpul înțelegea nerăbdarea, dar el avea încă ciubote
și nu-i păsa de metehnele naturii,
iar vara nu l-a interesat vreodată …
el cu Luna !
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Poeme (din ciclul ,,Răspântii”)” →

Galina MARTEA: Cum să obții democrația?

Cu aproape trei decenii în urmă am crezut că vom pipăi, cu adevărat, fenomenul democrației,  aceasta fiind o formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor, așa afirmă dicționarul explicativ român. Aproape cu trei decenii în urmă am crezut cu toții  că în sfârșit este obținută acea libertate socială de care are nevoie omul simplu al societății, poporul. Am crezut…, însă realitatea prezentă ulterior s-a dovedit a fi nespus de dură. Dacă unele țări din fostul lagăr comunist, prin inteligența lor (spre exemplu, țările baltice),  au reușit pe parcursul acestor trei decenii să obțină ceea ce și-au dorit și ceea ce și-au propus din start după destrămarea imperiului sovietic, atunci unele țări, precum Basarabia, nu au izbutit nici pe aproape să se încadreze în limitele obiectivelor dorite de către popor. În timp, s-a promovat o cultura politică de tip haotic care, într-un final, a produs și a instaurat în cadrul Moldovei, stat independent de după 1991, fenomenul unei anarhii absolute, aceasta reprezentând în mod real o stare de dezordine totală în cadrul țării, de haos și, nemijlocit, de atitudine nesatisfăcătoare a individului față de propria colectivitate. Însă această anarhie, în mod special, cu privire la atitudinea nesatisfăcătoare/ intolerabilă a individului față de propria colectivitate este specifică mai mult pentru clasa dominantă/ clasa politică și nu pentru restul societății. Această stare de dezorganizare și ignoranță totală din partea clasei politice și de guvernare față de propria societate, în cele din urmă, a adus țara în pragul unei crize sociale fără precedent. Credem, este un caz aparte în Estul Europei, mai bine zis în sud-Estul Europei, inclusiv și la nivel mondial, unde după anii 2000 în societatea basarabeană se neglijează în cel mai real mod libertatea de voință a concetățeanului. Într-o asemenea situație dreptul cetățeanului este umilit, adică egalitatea tuturora în fața legii lipsește, iar dacă să ne referim la componenta democrație, atunci aceasta este lipsită complet de valori fundamentale. Prin urmare, în modelul de democrație moldovenească lipsește esențialul și anume: fenomenul de conștiință, dar mai ales, de conștiință a clasei politice și de guvernare, aceasta reprezentând vizibil mentalitatea și comportamentul individului dominant. Astfel, prin acțiunea comportamentului au loc acele procese sociale care produc continuu nelegiuiri ce sunt numai în detrimentul poporului. Nelegiuirile provocate de către clasa dominantă includ în sine fapte ce contravin legilor juridice, obligațiilor morale și funcționale, în rezultat, dând naștere corupției, inechității și injustiției sociale, dar cel mai grav, inegalitatea cetățenilor în fața legii. Dacă să privim lucrurile cu atenție atunci vom vedea cât de grav este afectat și umilit cetățeanul acestei comunități, iar dacă să ne referim la dreptul civil al acestuia atunci lucrurile devin și mai tragice. În prim plan, este ignorat dreptul civil al omului la o jurisprudență democratică, organele de drept fiind cel mai nesigur domeniu al societății. Realitatea și faptele respective demonstrează în nenumărate rânduri că deciziile judecătorești sunt realizate în baza veniturilor bănești, adică cine oferă mai mulți bani în formă de mită acela și câștigă procesul. Astfel, suferă o armată întreagă de oameni care sunt implicați în procese de judecată civilă, penală etc. La acest capitol sunt prezenți cetățeni cu deplină dreptate, însă fără bani și fără ocrotire judiciară/ socială corectă, rezultatele pozitive fiind în majoritatea cazurilor de partea celor   cu bani (https://www.europalibera.org/a/ion-sturza-vizita-filip-in-sua-invalidarea-alegerilor/29321860.html). În așa mod, societatea există în baza unei democrații nespus de fragile și, respectiv, a unui sistem judiciar destul de fragil și corupt.

Societatea moldovenească este foarte bine cunoscută în plan mondial la capitolul „statul cu o democrație fragilă”, respectiv, „țara cu cea mai înaltă rată a corupției, nedreptăților și inechității sociale” etc (https://adevarul.ro/moldova/actualitate/moldova-topul-tarilor-cea-mai-mare-coruptie-intr-un-studiu-realizat-transparency-international-1_582c26f65ab6550cb88e344f/index.html). Se cunosc lucruri și acțiuni ce îngrijorează opinia publică internațională/ europeană (violență, crime, trafic de ființe umane, sărăcie și degradare socială la nivel înspăimântător, democrație imitată, etc.), însă nu se cunosc acele acțiuni care ar trebui să contribuie pozitiv la înlăturarea tuturor nelegiuirilor ce au loc în societate și, cel mai tragic, cum și când va fi posibil punerea pe picioare a unei existențe civilizate în cadrul țării și, nemijlocit, instaurarea unui sistem democratic și transparent în administrarea societății. Nemijlocit, întrebarea de bază este: cum să obții o democrație adevărată într-o societate atunci când întreg poporul este manipulat de o mișcare politică populistă nespus de dăunătoare; cum să construiești un stat democratic și civilizat atunci când drepturile civile ale cetățeanului sunt lezate aproape în totalitate, iar clasa dominantă continuă să hrănească aspirațiile poporului doar cu slogane politice, fără a le acorda ajutorul și suportul real în viața de toate zilele? Apoi, libertatea de exprimare este un factor ce vizează insecuritatea omului/ cetățeanului, cu atât mai mult a jurnalistului, persoana care trebuie să asigure și să relateze în mod transparent realitatea prezentă în societate. Iar modelul de comunicare, practicat în a intimida și a dezinforma masele, este un factor nespus de negativ, fiind doar în favoarea clasei dominante. Astfel, poporul s-a ales cu sentimentul de frică și supunere, în rezultat, lipsa de curaj fiind foarte limitată în a protesta contra nelegiuirilor și nedreptăților sociale. Cu certitudine, poporul este înfricoșat, deoarece poliția, organele de stat pentru menținerea ordinii publice, organele de securitate socială activează foarte dur împotriva oricăror acțiuni de stradă, oricăror revendicări de nemulțumire ale populației prin proteste. În cele din urmă, inechitățile sociale rămân nesoluționate, deoarece poporul înfricoșat, disperat și lipsit de inițiativă este nespus de pasiv în organizarea manifestațiilor cu caracter politic și social, iar, în același timp, clasa dominantă este satisfăcută de situația creată, promovând în continuare o tactică plină de populism distrugător, aceasta fiind o atitudine favorabilă doar în satisfacerea propriilor dorințe și necesități. Deci, aceasta denotă încă o dată faptul cât de nedemocratică este societatea moldovenească, totodată, incluzând în sine faptul că poporul nu are dreptul la niciun fel de proteste sociale în cazul dacă acestea nu coincid cu interesele clasei dominante. Dacă să facem o paralelă la unele țări democratice, atunci vom menționa că Curtea Supremă americană deține o hotărâre în care se spune: „Un popor inert este cel mai mare pericol al democrației. Demonstrațiile sunt un drept al oamenilor de a-și spune toată împotrivirea împotriva unei măsuri politice sau oricărui alt fel de măsuri”. Conform acestora, putem defini/ intui că inexistența unei democrații transparente în Moldova este din vina poporului. Să fie oare așa? Tot posibilil! Dacă să analizăm realitatea creată, atunci toate lucrurile se întâmplă doar că poporul este mereu cu capul plecat și acceptă foarte ușor și în mod umil totul, fără ca să reproșeze celora ce stau în capul puterii, de la puterea locală până la cea centrală. Poporul suferă la nesfârșit, dar e mulțumim cu ceea ce are și nu are curajul să mai pretindă sau să ceară ceva în plus. Este o cultură întemeiată de decenii, o cultură de supunere în fața celui cu putere. Astfel, populația, mai ales cea de vârsta a treia și cea din sectorul rural, suportă la nesfârșit și constant consecințele/ acțiunile neplăcute ale demnitarilor de stat, suportă nedreptatea, sărăcia și tot ceea ce este injusțiție socială, însă toți tac, nimeni nu protestează împotriva climatului indecent prezent în cadrul țării. Iar generația mai tânără, aptă de muncă, își găsește refugiu în a exista doar prin procesul migratoriu în afara țării, astfel lăsând teren liber pentru acei ce fac insuportabilă viața acasă. Însă acei puțini concetățeni care au mai rămas și mai sunt în țară nu au nicio posibilitate de a înfrunta răul instaurat, deoarece este prea mare, iar forțele de ordine, organele de drept sunt într-o colaborare destul de fructuoasă cu clasa politică și de guvernare. Țara este împânzită de o negură extrem de deasă prin care este foarte greu de traversat pentru a desluși transparent lumina zilei, astfel poporul rămânând inert în propria casă. Numai că ultimile evenimente ce au avut loc recent în legătură cu alegerile primarului de Chișinău au trezit puțin lumea și le-a deschis ochii cât de cât pentru a înțelege mai bine procesele populismului nedemocratic înstaurat în societate. În urma mai multor comentarii dure din partea comunității internaționale (UE, SUA, etc) împotriva clasei politice și de guvernare moldovenești și în legătură cu invalidarea alegerilor din 3 iunie curent, Vladimir Socor, analist politic al Fundației „Jamestown” din SUA, comentează: „Decizia celor trei instanțe de judecată a scos oamenii în stradă…”, nemijlocit, Domnia Sa concretizează afirmațiile unor partide politice care au lansat Mișcarea de Rezistență Națională și care spun că „Moldova se transformă într-o dictatură” (https://www.timpul.md/articol/vladimir-socor-guvernarea-este-pusa-la-zid-i-opoziia-ar-putea-boicota-alegerile-din-toamna-132556.html). Însă conform celor relatate de europarlamentarul român Siegfried Mureșan (care spune că guvernanții Moldovei trebuie să fie conștienți de ceea ce au făcut, iar cetățenii R.Moldova merită mai mult”), aflăm că în Parlamentul European în 5 iulie curent va fi discutată problema crizei politice din Moldova cauzată de invalidarea alegerilor pentru primarul capitalei. În același timp aflăm de la europarlamentarul român că situația din Moldova privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept va fi discutată alături de problemele respective din Somalia și Burundi (https://www.timpul.md/articol/moldova-ajunge-alaturi-de-somalia-i-burundi-in-parlamentul-european–europarlamentar-guvernanii-trebuie-sa-fie-contieni-ce-au-facut-132623.html).

Aceeași întrebare pentru societatea moldovenească: cum să obținem o democrație reală? Cu toții ne dorim acest lucru, însă pentru a menține în poziție verticală demnitatea și identitatea unui popor, pentru a întreține pe verticală o democrație adevărată în societate avem nevoie, în mod prioritar, de o cultură și o educație decentă în dezvoltare. Pentru obținerea acestora, în mod civilizat, poporul trebuie să vorbească deschis în fața legii și a puterii de stat, fără sentimentul de inferioritate și teamă. Respectiv, revendicările sociale, politice, personale să fie soluționate prin demonstrații pașnice, libera exprimare, libertatea de asociere (precum menționează europarlamentarul român Monica Macovei), deoarece aceasta este cea mai transparentă formă în a demonstra că într-un stat există democrația reală. Fiind în dialog cu postul de radio Europa Liberă de la Chișinău, Monica Macovei menționează în continuare: „…poporul nu trebuie să tacă și să înghită.  Poporul trebuie să aibă un cuvânt de spus… și poporul n-are cum să vorbească, pentru că poporul nu este chemat la televizor. Oamenii simpli, nepoliticienii, cei care nu sunt comentatori politici ș.a.m.d. nu sunt chemați și n-au unde să-și exprime părerea. Și atunci iese în stradă. Asta se întâmplă în orice țară democratică. Asta este soluția! Din păcate, noi am pus carul înaintea boilor – întâi am făcut niște instituții democratice, cum e și Curtea Constituțională, după care le-am populat cu oameni care nu sunt independenți, cu oameni care nu sunt liberi și în justiție la fel, și în politică la fel. Deci, asta am făcut-o și noi în România și după asta care reforme, după asta nu mai poți da pe nimeni afară. Sunt numiți pe viață, cum să-i mai dai afară? Nu, trebuie întâi să faci reforma, să-i testezi pe fiecare și apoi să le dai aceste garanții – numire pe viață, salarii bune ș.a.m.d.” (https://www.europalibera.org/a/monica-macovei-interviu-invalidare-alegeri-chisinau/29321863.html).

Continue reading „Galina MARTEA: Cum să obții democrația?” →