Când am ajuns la Monament, toată clasa noastră era prezentă. Domnul de fizică ne-a organizat ca un grup model de excursioniști și am plecat spre Mirica. Toți eram îmbrăcați lejer în pantaloni scurți inclusiv Faraoanca și domnul diriginte.

       Ce plăcut ne adia vântul prin plete în timp ce mergeam disciplinat în coloană pe bicicletele noastre. Cum am ajuns ne-am dezbrăcat toți și am sărit în apă să ne răcorim de căldurile verii ce începuse deja.

            -Hai să așezăm păturile să putem sta într-un cerc,a zis doamna de istorie și toți ne-am conformat cu drag făcând fel de fel de glume între noi.

            Gata, liniște, vă rog, ne-a mai potolit dânsa zbenguiala în care intrasem toți. Vom juca o piesă de teatru la serbare, ce ziceți, v-ar plăcea? Ne-a cam surprins dânsa nepregătiți.

            -Da, am zis unii dintre noi, curioși.

            -Șcena o să fie chiar aici pe malul Miricăi și Mostiștea o să zicem că e Nilul. Am invitat toată școala și toți profesorii și îi vom invita și pe toți părinții voștri. Plaja este destul de mare și o să improvizăm o șcenă adevărată chiar în apă, ce ziceți?

            Toți râdeam pe înfundate și nu prea înțelegeam noi ce piesă vom juca dar ne plăcea, sigur.

       -Trebuie să alegem cine va juca rolul faraonului, al soției lui, al supușilor,vreți, ne incita  doamna cu ideile dânsei?

            -Da, am răspuns mai cu jumătate de glas.

            -Cine ar vrea să joace rolul faraonului Namer, a întrebat domnul diriginte privindu-ne pe toți?

            Toți tăceam mâlc și ne ascundeam unul după altul.

            -O să îl alegem pe Vasile, că el e mai oacheș și seamănă cu un egiptean, a decis domnul profesor văzând că noi nu avem curaj să decidem.

            -Și cine vrea să îi fie soție, regina Mereneith, faraoanca, cum m-ați poreclit voi pe mine, râdea  doamna de istorie în timp ce alegea o faraonacă dintre colegele naostre.

       Fetele chicoteau dar niciuna nu se hotăra să se propună.

        -Hai, curaj, ne îndemna dânsa. Nimeni nu avea curaj însă.

            Jeny Tomescu, vrei să joci rolul de  faraoancă, a căzut necazul pe capul Tomeascăi și toți o priveam râzând și făcând glume pe  seama ei.

            – E potrivită, că tot face ea pe șefa, am zis eu ascunzându-mă în spatele Poliandrei.

            -Laurențiule, te-am văzut, m-a prins doamna, tu ai să fii servitorul lor mi-a zis zâmbind faraoanca. Toată clasa  a început să râdă atunci în timp ce Tomeasca îmi făcea cu sâc și se  strâmba la mine.

            -Zglobiule ,vrei să fii preotul, a întrebat domnul de fizică și Zglobiu s-a ridicat în picioare înroșindu-se tot.

            Ceilalți veți juca rolul egiptenilor. Am cumpărat un sul de pânză albă și pe  toți o să vă îmbrăcăm în egipteni, a  decis  doamna în timp ce noi râdeam între noi zbenguindu-ne fericiți.

            Ultima săptămână din școală, doar asta am făcut, repetiție cu egipteni.

            -Ce faci servitorule, mă lua Tomeasca  mereu în balon. Să mă servești frumos că altfel te concediez, ai auzit, se juca ea cu mândria mea de bărbat.

            – Să vezi tu ce servitor îți trag o amenințam eu mereu.

            Serbarea a fost planificată în a doua  duminică din luna iunie a acelui an școlar. Toată clasa noastră trebuia să fie prezentă la malul Miricăi la ora cincisprezece așa cum a decretat doamna de istorie. Mergeam toți tăcuți pe bicicletele și emoționați cu gândul la cum o ieși serbarea noastră.

            Când ne-am apropiat de Mirica ne-am oprit. În depărtare se vedea ceva ce doar în poveștile noastre puteam să gândim și să visăm.   Domnul profesor ne-a lămurit că ce vedem e real și că acolo vom juca noi piesa de teatru. Am amuțit și emoțiile ne-au copleșit definitiv.

        Cineva construise chiar în apă un fel de templu cum văzusem noi în imaginile pe care ni le arătase doamna de istorie.

        În fața templului se vedea o mică scenă, unde credeam că o să stea egiptenii.

       Dar ce ne uluia și ne lua  respirația era imaginea mulțimii de oameni ce apăruse deja pe malul Miricăi să vadă spectacolul nostru.

            Parcă tot satul venise la malul Miricăi. Tomeasca a venit lângă mine și mi a zis că are niște emoții că îi tremură stomacul.

       Și eu la fel i-am zis, dar hai să ne ținem tari să nu ne facem de  râs.

            -Dragi copii, curaj, asta vreau de la voi! Sunteți niște copii deosebiți și acum aveți șansă  să arătați de ce sunteți în stare, ne-a încurajat doamna de istorie.

            Vreau să știți că templul, scena și tot ce ne trebuie pentru spectacol a  fost dăruit și construit de părinții voști, ajutați de școală și de primăria din comună.

       Jucați-vă rolul în așa fel încât toți să fie mândri de voi ! A fost îndemnul care ne-a ambiționat pe toți.

        Am lăsat biciletele undeva aproape de plajă și am trecut în spatele cortinei să ne echipăm.

       Toți purtam un fel de veșmânt  din pânza aceea albă înfășurat în jurul corpului nostru și legat cu un nod de umărul drept.

       Vasile și Tomeasca aveau pe cap un fel de cunună făcută din hârtie creponată argintie și o eșarfă din purpură ca semn regal căzut peste umeri.

            Vasile, faraonul, ținea în mână un băț pe care cineva îl transformase într-un fel de sceptru cu care dicta, iar Tomeasca, faraoanca, avea în mână o oglinjoară cu care își lumina chipul într-un fel de văpaie la care cu greu puteai privi.

            Mie, servitorul, cum râdea Tomeasca de mine, îmi dăduse  doamna să țin în mână o frunză imensă de palmier cu care trebuia să îi fac aere ,,faraoancăi.

       Stăteam serios cât puteam să mă țin și din când în când îi mai trăgeam câte o frunză în cap Tomească-i să îi mai tai din mândria cu care mă privea.

        Toți colegii noștri îmbrăcați în alb erau pe șcenă și în timp ce preotul, Zglobiu, adică, oficia  slujba de încoronare, băteau din palme și aclamau.

            Lumea adunată, în frunte cu părinții noștri, se minuna de scenele văzute și aplauda  așa de tare că răsuna tot dealul Bătăliei,valea Miricăi, Leul și Ostrovul de vuietul acelei  sărbători ancenstrale.

            Când s-a terminat spectacolul toți am sărit în apă direct de pe scenă, așa de fericiți și mândri eram că trebuia să ne răcorim imediat.

            Mama și tata au venit și m-au îmbrățișat așa ud cum eram eu înfășurat în pânza aia de egiptean.

            Era o hărmălaie amestecată cu atâta fericire pe dealul Miricăi că lumea ziceai că asistă chiar la un spectacol din vremea faronilor  egipteni.

            Am intrat în vacanță așa de  fericiți, așa mândri de noi că am reușit cu greu să ieșim din amețeala în care intrasem. Tomeasca mi-a dat telefon a doua zi să mă certe un pic.

            -Salut, servitorule, a început ea să mă tachineze. Începe să se încălzească afară așa că vino să îmi faci aere cu frunza aia de palmier, se răsfăța ea.

            -Să vezi ce aere îți fac eu, faraoaco, râdeam și eu fericit că m-a  sunat.

            -Ai auzit că a venit sonarul la Movila Miresei, mă întreba ea serios?

Așa că trebuie să ne pregătim să facem pe arheologii, a zis doamna de istorie. Mâine la ora opt dimineață să fim toți, care vrem, la movilă.

         Ce faci,vii, m-a întrebat ea așa de fericită ca o fetiță răsfățată ce era?

            -Normal că vin, faraoanco, i-am zis și eu la fel de fericit.

            Era  așa de multă lume la Movila Miresei de ziceai că iar are loc un spectacol cu noi, egiptenii consacrați.

            Excavatorul lui Vasile făcuse  deja un șanț ce  tăia movila în două în timp ce pământul îl punea direct în basculantă.

            La un moment dat s-a  auzit o bubuitură ce ne-a speriat pe toți crezând  că e vreo bombă pe acolo. Domnii veniți cu sonarul, faraoanca noastră și domnul profesor de fizică au intrat în șanțul făcut de excavator și au început să examineze peste ce au dat. Șoșoteau acolo între ei fără să auzim despre ce  discută.

            La un moment dat, doamna profesoară de istorie a venit să ne lămurească pe toți ce au găsit și ce  cred ei că se află acoperit de movilă.

            -Se pare că aici a fost acoperit un meteorit ce a căzut pe pământ acum câteva zeci de mii de  ani, a început dânsa  să explice uluindu-i pe toți cei  prezenți.

         Interesant este că deasupra lui se află un altfel de meteorit, ce poate fi folosit ca o antenă spațială. Este posibil ca cei care l-au acoperit să îl fi folosit ca un fel de antenă galactică prin care Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Profesor de timp (fragment)” →