Zenovia ZAMFIR: Calea spre Lumină cu George CĂLIN

Albastrul cerului se amestecă cu roşu umbrei soarelui în asfinţit, o frunză de salcie pluteşte în derivă  pe marginea lacului din sufletul meu, privesc însetată de linişte, de pace şi dornică să- mi odihnesc privirea pe luciul lui în care se ghiceşte unda unei adieri de vînt promise de primăvară. Bunul Dumnezeu mi- a dăruit bucuria şi onoarea de a cunoaşte oameni minunaţi, scriitori consacraţi, de a vizita locuri binecuvântate şi pline de spiritualitate.  A te încumenta să scrii despre viaţa şi opera unui scriitor talentat şi valoros ajuns la o vârstă- simbol  a deplinătăţii intelectuale şi spirituale este un act de mare curaj.Ioan 1:1-14 VDC ”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o”…Cuvintele trebuie alese cu grijă pentru că ele exprimă complexitatea şi profunzimea personalităţii dăruite de Creator cu har şi calităţi aparte . Mântuitorul  Iisus Hristos le- a spus ucenicilor  : ,,După roadele lor îi veţi cunoaşte...” (Matei 7, 16) . Roadele sunt faptele care îl însoţesc pe om în viaţă iar apoi în călătoria spre veşnicie. Cu multă vreme în urmă, într- o zi de toamnă târzie am avut şansa de a-l cunoaşte pe domnul George Călin, om de cultură titrat şi apreciat. Chipul său impunător, privirea blândă, zâmbetul larg, vocea catifelată sunt doar câteva din calităţile umane ale unui Om talentat şi înzestrat cu har, scriitor, poet, ambasador.

George Călin, a văzut lumina zilei în localitatea Feteşti, zona de sud-est a ţării, fiind binecuvântat din fragedă pruncie cu frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu în Câmpia Bărăganului, acolo unde şi- a petrecut copilăria. Cu zestrea bună-cuviinţei şi a credinţei, cu inima plină de gânduri frumoase, cu vise şi speranţe luminoase a urmat cursurile Facultăţii de Ziaristică de la Academia de Studii Social-Politice din Bucureşti.George Călin a plecat spre capitală, la Bucureşti unde preocuparea pentru scris, jurnalistică, lucrări spirituale l- a înalţat şi înobilat deopotrivă. De la debutul în revista „Arcadia” în 1976  şi până în prezent activitatea literară pe ”Ogorul scrisului” este foarte rodnică. Paralel desfăşoară o prodigioasă activitate pe tărâm cultural devenind preşedinte, membru fondator a numeroase Asociaţii şi Fundaţii cultuarale, iniţiind şi conducând cenacluri literare, concursuri de poezie, editează Antologii şi Caiete literare.

Despre opera domniei sale cuvintele şi aprecierile criticilor de specialitate sunt multe şi frumoase.Cărţile autorului, cu învăţăturile şi tâlcurile lor, cu vremurile şi întâmplările descrie, pun în valoare şi lumină o parte a strădaniilor şi trăirilor pe care George Călin le- a adunat în timp. Călătorind în ţară şi străinătate, păstrând în inima sa tot ceea ce este adevărat şi folositor, George Călin  a găsit întotdeauna nimbul de lumină din oameni şi locuri devenind unul dintre cei mai valoroşi scriitori contemporani. Un Om ca domnia sa iubitor de frumos şi înţelepciune, de credinţă şi lumină trebuie să ofere lumină şi celor ce iubesc lumina, Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor : „Fiecare scoate din inima lui după cum are, lumină şi cuvinte bune, aşijderea dacă are întuneric în inima lui, scoate ce are…” (Luca 6, 45) .

Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Calea spre Lumină cu George CĂLIN”

Zenovia ZAMFIR: Până şi tăcerea era ca neaua – Al Florin Ţene

       Anotimpul viselor şi al speranţelor , vara, mi a adus în cale oameni deosebiţi, scriitori consacraţi, vâlceni care au transpus în operele lor frumuseţea locurilor natale, istoria şi legendele judeţului Vâlcea.La sfârşitul lunii august 2018, în Horezu, capitala ceramicii româneşti sau desfăşurat mai multe manifestări literare dedicate Ziliei Limbii Române.Acolo, scriitori români veniţi din toate colţurile lumii şiau prezentat cărţile publicate în limba română dar şi în limba ţări în care trăiesc,  germană, engleză.În cadrul evenimentelor au fost prezentate mai multe tematicii.Invitat de onoare, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Ţene a vorbit despre “Etnogeneza românească “ ca un proces îndelungat şi complex al formării poporului român, continuând cu principalele etape ale formării limbii române. În încheiere a recitat două poeme “Balada Oltului“şi “Dumnezeu Ţara Mioriţei o mirunge “.A fost aplaudat la scenă deschisă cum se spune.La final au fost decernate diplome şi medalii.Pentru mine a fost o bucurie şi o onoare să primesc atât o diplomă cât mai ales să fiu felicitată de domnul Al. Florin Ţene.Despre poetul, jurnalistul, omul de cultură, vâlceanul Florin Ţene se vorbeşte frumos, opera domniei sale este  vastă, complexă, cunoscută şi apreciată de mari personalităţi ale culturii contemporane.Cuvinese cu adevărat să facem o mică incursiune în viaţa şi activitatea prodigiosului creator vâlcean pe Ogorul Domnului”.  

         S-a născut în orașul Drăgășani și a urmat studiile generale și liceale în localitatea sa natală, desfășurând aici activități culturale, menite să promoveze spațiul de spiritualitate în arealul național. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Tipografie din București, facultăților de filologie din Baia Mare , istorie din Târgu Mureș și cursurile postliceeale la Științe economice din Cluj-Napoca.  

         Este fondatorul Ligii Naționale a Scriitorilor, pe care o cârmuiește din anul 2006, o ligă cu peste 1500 de scriitori din toate generațiile, de la tineri și foarte tineri, până la veterani în ale scrisului, precum este și dumnealui. A debutat cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în cls a a XI-a, iar editorial în anul 1974 cu volumul de versuri ”Ochi deschis”, editura Litera din București. În 1979 îi apare cel de al doilea volum de versuri ”Fuga statuilor”, tot la editura Litera din București și este tradus în limbile sârbă, engleză, rusă, spaniolă, italiană, albaneză, franceză. Este anchetat de securitate împreună cu soția, poeta Titina Nica-Țene, pentru o scrisoare adresată revistei ”Flacăra” în care demască înfometarea poporului român de către dictatorul Ceaușescu. Apoi va fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România, întrucât a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care a arătat că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă, bazându-se, ca participant activ la Revoluția din Decembrie 1989, pe documente găsite în sediul Comitetului județean Cluj al PCR. Ca urmare acestui fapt, conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor, înscenându-i un plagiat.

            Pentru activitatea sa, Al. Florin Țene a fost distins cu premii dintre cele mai onorabile, naționale și internaționale, fiind cooptat între membrii Academiei Americane Române de Știință și Artă, al Asociației Scriitorilor Români din Canada și Belgia, precum și al unor Universități din țară; UZPR, al cărui membru este, îi acordă Marele Premiu pentru anul 2020, după ce mai înainte primise premii de jurnalism, critică literară și promovarea culturii române în lume, prin conferințe și traduceri.

            A beneficiat de elogioase referințe critice pentru întreaga sa operă din partea unor academicieni, critici literari, poeți, prozatori, universitari, care i-au apreciat activitatea literară și ziaristică; de critic și istoric literar.Recenzii ale unor lucrări se găsesc în Biblioteca Universitară din Arizona și în Bibliotecile Universitare ori Municipale din țară și străinătate.

            Prezența lui Al. Florin Țene în diferite dicționare constituie o frumoasă pledoarie pentru virtuțile sale scriitoricești: Dicționarul scriitorilor români (A. Sasu), Dicționarul Personalităților Române (C. T. Dârțu), Dicționarul General al Literaturii Române (acad. E. Simion), Dicționarul Scriitorilor Români de Az, Enciclopedia scriitorilor din generația 2000. Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, de acad.Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău,  UNIVERSU, antologia de literatură contemporană autori români de pretutindeni apărută în Montreal-Canada etc.

            Opera acestui neobosit și talentat scriitor este vastă, peste 85 de volume publicate de poezie, proză, dramaturgie, critică literară, articole, foiletoane și peste 3000 de articole și eseuri literare și filosofice.De curând am intrat în posesia lucrării ”ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI”, care m- a impresionat profund.

            Cu mult curaj și profesionalism, scriitoarea arădeană Voichița Tulcan Macovei a reușit să alcătuiască o antologie polivalentă din creația publicistică a domnului Alexandru Florin Țene scoțând în evidență ideologia literară şi gândirea critică a acestui scriitor român.

            Cartea este o importantă și incitantă lucrare literară de studii, articole, foiletoane, eseuri și critică literară scrise de- a lungul a două deceni de domnul Ţene.

           Constituită în 13 capitole care însumează peste 300 de pagini, antologia ne poartă prin viața și opera unui scriitor reprezentativ al timpului nostru. Cititorul poate afla cele mai importante evenimente de care își leagă numele domnul Al. Florin Țene: lupta cu regimul comunist, crearea și susținerea unui curent literar care să realizeze un oarecare echilibru între literatura română de la începuturi și literatura zilelor noastre, aducerea în actualitate a unor personalități de seamă din istoria noastră literară (Al. Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu, Radu Gyr, Traian Dorz și Vasile Militaru).Autoarea, Vochiţa Macovei subliniează polivalența scriitorului, ca poet, romancier, nuvelist, dramaturg, ori critic literar și eseist.În capitolul I (Frământări în anul Centenarului)  se arată vinovăția criticilor și istoricilor literari care și în prezent promovează ”operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist.Capitolul al II-lea (Cine este Alexandru Florin Țene?) prezintă un amănunțit curriculum, legat creaţia vastă şi preocupările multiple pe tărâmul scrisului.Sunt surprinse şi momente din viaţa de familie dar şi o parte din aprecierile și distincțiile primite de la personalități marcante în decursul anilor, care  continuă în capitolul al V-lea cu mărturisiri ale confraților despre omul și scriitorul Alexandru Florin Țene. Între tristeţi şi clipe de bucurie, Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Până şi tăcerea era ca neaua – Al Florin Ţene”

Vasile BELE: Amintiri ale măreției trecutului îngropat de veacuri – Comuna Glăvile

La ce mă gândesc? La ce, oare? Sunt cel mai câștigat, și drept urmare am o bucurie imensă. Nu știu dacă vorbele mele vor ajunge prin rostirea lor, la măreția lucrurilor cu care îmi astâmpăr setea de citit, gustul minunat al lecturării, cuprinzându-mi, din start, timpul. Am primit, dinspre Vîlcea, un colet – trei cărți, una mai frumoasă decât alta, una mai interesantă decât alta, și fiecare în parte purtătoare de cuvânt de înțelepciune și gingașă rostire. Mulțumesc dragă prietenă!

Scriitoarea ZENOVIA ZAMFIR este singura ,,vinovată”, de toate acestea, și iar mă simt obligat de a aduce, prin repetare, un cuvânt de laudă, de apreciere sinceră, și de mare și frumoasă mulțumire pentru această binecuvântare literară, primită cu ,,dedicație și iscălitură”, din punctul meu de vedere, lucru care îi sporește profunzimea și valoarea volumului. Le voi așeza cu cinste, așa cum fac, cu fiecare volum primit cu ,,dedicație și iscălitură”, în colțul special pentru asemenea bucurii.

Despre ce este vorba? Haideți că vă spun. Din cele trei volume dăruite, m-am oprit la: AMINTIRI ALE MĂREȚIEI TRECUTULUI ÎNGROPAT DE VEACURI – COMUNA GLĂVILE, apărut la Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, 2020, ISBN 978- 606-014-470-0, pag. 188, inclusiv, drept Anexă foto, câteva minunate instantanee fotografice, din colecția personală a celor care s-au ocupat de această carte – este vorba despre o ediție îngrijită de Constantin Adrian CATANĂ, Maria Lica CATANĂ și Zenovia ZAMFIR – un om puternic, o femeie foarte talentată și apreciată. Îmi asum responsabilitatea vorbelor, cu atât mai mult cu cât, pe distinsa doamnă Zenovia ZAMFIR, am avut bucuria și onoarea să o cunosc personal, în cadrul Taberei literare ,,DE AMICITIAE”, anul trecut (2019), organizată la Batiz – Hunedoara, de către poeta Mariana MOGA. MULȚUMESC cerului pentru această binecuvântare! Mai există oameni care te fac să îți ridici pălăria în fața Domniilor lor, din respect profund.

Volumul, în sine, beneficiază de un cuvânt de deschidere a cărții o prefață, sau mai degrabă, o binecuvântare primită de la Părintele Episcop MACARIE DRĂGOI, al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, (Stockholm, 1 septembrie 2020), numit CULCUȘUL UNUI LEU SAU DESPRE OLTENIA RURALĂ A PĂRINTELUI MITROPOLIT BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, pag. 3-5, din care ,,spicuiesc” o idee, o frază, două: ,,Această monografie alcătuită cu multă însuflețire de către distinsele cercetătoare vâlcene Maria Catană și Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate 《Leul Ardealului》. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală și legăturile mai puțin știute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia și buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părintești din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de față, unde l-am însoțit și eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ținut românesc”, pag. 3.

O viziune extrem de frumoasă, de o sensibilitate aparte, asupra satului – cel care dăinuie de/prin veacuri, cu bune și cu rele, cu soare sau cu ploi – ne prezintă coautoarea Zenovia Zamfir: ,,Satul este patria poporului român din vremi imemoriabile. Aici suntem acasă de la început de lume, în sat ieși din timp și istorie și intri in timpul și istoria devenite veșnicie. Veacurile și sutele de generații au ctitorit această matcă și vatră unde omul este cuprins de-o lăuntrică și tainică bucurie și măreție. (pag. 5)”. Emoționează din toate punctele de vedere, indiferent din care viziune am privi. Octavian Goga, spunea despre sat: ,,eu cred că mai întâi a fost satul și după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumusețea asta”, citat în volum la pag. 6. Satul a dus dintotdeauna cununa veșniciei împământenită în vatra acestuia. Aici, în satul românesc, viața de zi cu zi decurge din firescul cotidian, dar având mare grijă ca totul să decurgă în limita normalității, a cutumelor scrise sau nescrise, a spiritualității rurale deosebite – oameni harnici, muncitori, cu frica lui Dumnezeu, păstrători a moștenirii lăsate din ,,tată-n fiu”, fără a fi alterate, distruse ori viciate într-o formă sau alta.

,,Satul a fost, de-a lungul vremii preocupat de formarea omului interior în spiritul celor mai înalte principii morale pe care le-a avut umanitatea, cele ale jertfei de sine din iubire pentru aproape, ale răbdării îndelungi, ale îmbogățirii sufletești, ale însetării după dreptate și adevăr. Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat și s-a promovat conștiința națională, este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om dorul și dragul de viață, să aștearnă pe chipul său un zambet luminos”, pag. 6 – o altă perspectivă/viziune asupra aceluiași sat tradițional, văzută din prisma unui trăitor care a ,,gustat” din bogăția și frumusețile interioare ale satului. Aici, nimic nu este întâmplător, totul are un rost și este rostit a merge așa, altfel de ar fi, s-ar ieși din cutume și ar fi contra voinței lui, satului. Responsabilitatea unui astfel de act/gest creator al identității este, fără doar și poate, una enormă, pentru că a scrie despre locuri, fapte, oameni, istorie, tradiție este un lucru înălțător, bineplăcut lui Dumnezeu, apreciat de comunitate și nu se poate scrie oricum sau oricând. Satul își are timpul/vremea său/lui. Țăranul român a trăit în vreme, nu în timp… ,,este vremea să….”, ,,este vremea să…”. Acum… este vremea lucrului, este vremea aratului, este vremea fânului, este vremea culesului. Timpul pentru țăranul trăitor în satul românesc a fost doar o noțiune… ,,or veni și timpuri mai grele”, ,,veni-or timpuri mai rele”, ,,în alt timp oamenii erau mai săritori, se ajutau, făceau clacă…”, ,,trăim timpuri grele…”, așa se punea problema. Intre vreme și timp a fost mereu o diferență – vremea avea sensul său, tot așa precum și timpul își avea rostul și înțelegerea sa.

Cine este, în fapt, Zenovia Zamfir? Un om simplu, modest, sensibil, curajos, talentat și foarte bun păstrător al tradițiilor, mare admirator și iubitor al obiceiurilor din întreaga țară, un promotor cultural de excepție, din elita sau din ,,generația de aur”, că se tot obișnuiește folosirea acestei sintagme. Un simplu cetățean care face totul cu inima, din inimă, neținând cont de nicio greutate sau opreliște care se poate ivi pe traseul literar. Mă bucur că am cunoscut asemenea oameni, încărcați de bucurie și mereu cu gândul la pacea, împlinirea, fericirea celor din jurul său.

,,A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea vâlceană Stănești, pe malul Cernei, apă limpede și sclipitoare în razele soarelui de vară fierbinte, pe acele meleaguri pe unde, odinioară își purtase pașii 《Vrednicul de pomenire, Patriarhul Justinian Marina》. De mai la deal și de peste deal, din Glăvile Vâlcii avea să pornească în lume, la 21 martie 1921, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Întâlnirea, comuniunea și colaborarea, prietenia și sprijinul reciproc dintre cei doi mari ierarhi vâlceni a fost descrisă de cărturarii vremii ca fiind una providențială. Mare bucurie, onoare și recunoștință pentru noi, urmașii care călcăm cu smerenie, evlavie și recunoștință pe urmele marilor înaintași”, pag. 7. Și o mare și binecuvântată cinste și mândrie, aș adauga, fără a greși, sau a călca în păcat, în acest context – cu atât mai mult, responsabilitatea despre care vorbeam supra, confirmă spusele mele. A purcede la întocmirea unei monografii este un lucru înălțător, minunat și sunt convins că de-acolo, din ceruri, ați avut ajutorul și sprijinul moral, pentru a putea începe, apoi a duce pe umeri și apoi, finalizarea cu bucurie și veselie a muncii. Dimitrie Gusti, cel care a deschis studiul și cercetarea sociologică la nivelul satului românesc, afirma că ,,este nevoie de o întreagă echipă de specialiști, pe fiecare domeniu, atunci când începi să scrii o monografie”, (am citat din memorie!), dar la echipa cu care ați pornit demersurile, vreau să ajung. În graiul locului există o vorbă, cum că ,,ce se aseamănă se adună”, care vi se potrivește de minune, pentru că nu poți porni, decât cu oameni puternici, harnici, dăruiți cu talent și dar, talantul adică. Astfel de oameni se caută o viață, și culmea, că se găsesc, mai devreme sau mai târziu – iată, azi, aici, este vremea Voastră, a Dumneavoastră, meșteri cărturari, care dăruiți și făuriți, cu ajutorul lui Dumnezeu, minuni, din minunatul suflet ce-l aveți.

,,Comuna Glăvile, este situată în partea central- estică județului Vâlcea, pe traseul șoselei de la Râmnicu Vâlcea – Șirineasa – Drăgășani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi și pășuni naturale ce încântă privirea călătorului”, pag. 7, ne este prezentată o situație generală a acestei comune – Glăvile, dar se amintește, în continuare, despre faptul că și alți scriitori, ziariști au scris despre aceste magnifice locuri, departe gândul de a fi ,,izolați de lume”, nici vorbă de așa ceva – este adus înspre laudă, jurnalistul Liviu Popescu, cel care a scris în cotidianul Râmnicu Vâlcea Week, din 18 iunie 2019, pag. 7.

Vorbeam despre echipa de coordonare a acestui volum, și spuneam, (sper să nu par subiectiv!), despre Maria Lica CATANĂ, cea care a pus ,,umărul” dar și talentul în desfășurarea și cercetarea acestor sfinte locuri – pline de istorie și spiritualitate înveșnicite în inimile trăitorilor acestor locuri. Firesc, pun întrebarea, pertinentă, de altfel, cine este Maria Lica CATANĂ?, cea care, din start, are din partea mea, un ,,bonus plus”, cunoscând-o pe doamna Zamfir. Nu cred că Zenovia Zamfir ar fi pășit în acest drum, fără să se asigure de talentul și harul scriitoricesc, al celor cu care pornește în această universalitate sau spiritualitate livrescă. Zic…

,,A îngăduit Bunul Dumnezeu ca împreună cu Maria CATANĂ, bibliotecar la Biblioteca Publică din Glăvile să aprindem candela neuitării, marilor ierarhi, Justinian Patriarhul și Bartolomeu Mitropolitul. … Născută, crescută, educată pe aceste meleaguri de doină și legendă, doamna Maria Catană a ales profesia de bibliotecar din dragoste de locurile natale, pentru frumusețea profesiei de bibliotecar pe care a realizat-o cu mult profesionalism și dăruire, pentru a fi în slujba comunității și a promova valorile tradiționale și culturale din zona binecuvântată de Dumnezeu de pe Valea Pesceanei”, pag. 8-9. A ,,organizat numeroase activități dedicate portului tradițional, folclorului popular, simpozioane dedicate personalității locale. A participat la concursuri populare cu formații de dansuri din localitate și a obținut mai multe premii care au pus în valoare tradițiile și obiceiurile satului românesc, a promovat costumul popular”, pag. 9, ajutată și sprijinită în demersul Domniei sale, de familie – soțul și cei doi copii. O activitate literară și culturală extraordinară, dar când faci cu sufletul și cu inima, nicio greutate nu este prea grea, o duci și o aduci, tocmai pentru valorificarea și tezaurizarea comorilor din lada de zestre a neamului – iar acest lucru este o datorie morală a noastră, a tuturor cetățenilor, care gândim și trăim în spirit pur și autentic românesc.

Continue reading „Vasile BELE: Amintiri ale măreției trecutului îngropat de veacuri – Comuna Glăvile”

Zenovia ZAMFIR: Un patriarh hărăzit de Dumnezeu – Justinian Marina

Bucuria regăsirii şi trăirii credinţei strămoşeşti, a spiritualităţii şi a identităţii româneşti , a întăririi în comuniunea dătătoare de putere, mângâiere şi nădejde în Dumnezeu, se împleteşte cu nevoia cunoaşterii trecutului, a înaintaşilor, a strămoşilor.  Sfântului Apostol Pavel, îndeamnă zicând: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii (înaintaşii) voştri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13, 7). S-a vorbit și s-a scris mult despre fericitul întru pomenire Patriarh Justinian Marina în anul când Sfântul Sinod a declarat ”Anul  2017 ca Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.   Istoria Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist a fost profund marcată de personalitatea patriarhului Justinian Marina. Cu priliejul comemorării a  40 ani de la trecerea în veşnicie, în Biserica Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, Patriarhul Daniel a evidenţiat jertfelnicia părintelui Patriarh Justinian şi a evocat virtuţile şi eforturile sale care l-au transformat într-un model vrednic de urmat pentru toţi slujitorii Bisericii lui Hristos.

Aducem prinos de recunoştinţă memoriei acestui vrednic arhipăstor al Ortodoxiei Româneşti care a iubit Biserica Lui Hristos din poporul român cu dragoste neţărmurită şi a reuşit cu înţelepciune şi dăruire jertfelnică să apere, să păstreze şi să transmită valorile eterne ale credinţei noastre strămoşeşti”, a spus Preafericirea Sa.

… Justinian Marina, era originar din localitatea Suieşti (Vâlcea), născut la 22 februarie 1901 şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.
Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. „Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată”, …Justinian Marina un” Apostol al Bisericii şi al neamului românesc”.În anul 2009 cu sprijinul doamnei Liliana Frăţilă , l-am cunoscut pe domnul Gheorghe Vasilescu la Biblioteca Sfântului Sinod , înființată în anul 1958 de către Patriarhul Justinian Marina care i-a destinat ca spațiu de existență, fostul Palat al Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din București.

 Pentru că a fost mult timp în preajma patriarhului, însemnările sale publicate în Almanahul Bisericescdin anul 2001, pag. 46-60 sunt valoroase, sunt sincere și reale, cităm…”Cine l-a cunoscut, l-a văzut, a stat de vorbă cu el şi s-a bucurat de grija şi ocrotirea sa părintească nu poate uita niciodată privirea lui vie şi scrutătoare, ochii săi negri care îţi dădeau impresia că te citesc până în străfundurile gândurilor tale, ca laserul, dar şi zâmbetul său, râsul acela sănătos şi natural, molipsitor şi încurajator de părinte adevărat, luminat sufleteşte de dragostea pentru copiii şi fiii săi duhovniceşti. Despre acest patriarh providenţial, chemat de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române într-o perioadă dintre cele mai grele şi mai dure din istoria poporului român, s-a scris mult şi se va mai scrie, pe măsură ce timpul va da un nou şi tot mai bogat sens şi valoare operei sale fără egal în istoria Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât contextul istoric şi politic în care a activat nu a fost favorabil unei desfăşurări normale a vieţii bisericeşti. Cu cât va trece timpul, cu atât statura sa va creşte, iar faptele şi realizările sale, apreciate la justa lor valoare şi ţinând cont de contextul în care au fost realizate, îi vor situa chipul tot mai impozant pe soclul zidit din aceste inegalabile înfăptuiri…

La 24 mai 1948 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înscăunat la 6 iunie 1948. Justinian Marina, “…s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare)”.

Una dintre cele mai mari realizari ale ” Vrednicului de pomenire- Patriarhul Justinian Marina” ce se înscrie la loc de cinste în cununa împlinirilor arhieriei sale, este Canonizarea unor sfinţi români .
Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Un patriarh hărăzit de Dumnezeu – Justinian Marina”

Zenovia ZAMFIR: Pelerinaj cultural – spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românească

                                                  

În mod natural, Omul este curios şi are dorinţa de a înţelege cât mai bine Lumea. ,dintotdeauna a existat dorinţa de-a cunoaşte cât mai mult despre lucrurile văzute şi nevăzute, despre evenimente deja petrecute în trecut sau profeţite de-a avea loc în viitor, despre situaţiile speciale în care s-au aflat înaintaşi noştri.

Călătoriile ne învață lucruri, nu doar despre lume și diferitele sale culturi, dar și despre noi înșine,interacțiunea cu oameni și comunități din diferite zone ale lumii ne învață să apreciem diferențele și să remarcăm similaritățile ca pe niște revelații.

A rânduit Bunul Dumnezeu să lucrez într- o instituţie de cultură, în Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, clădirea cu cel mai frumos vitraliu din lume, un loc unde ştiinţa de carte se îmbină armonios cu posibilitatea de a cunoaşte şi de a cerceta.

<<Vâlcea este cel mai vechi judeţ din ţară, dintre toate judeţele României de la această dată,acest lucru reiese dintr-un hrisov de la 1392 în care găsim prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea.

„Eu, (…) marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit (…) să ridic din temelie o mănăstire (…), am dăruit puţin obroc din casa mea pentru hrana călugărilor (…). În judeţul Vâlcea, pe fiecare an, să-şi adune înşişi călugării albinăritul”, menţionează, printre altele, hrisovul de la 8 ianuarie 1392.Marele logofăt Filos este cel care a scris „actul primei atestări documentare a judeţului”. În acelaşi an, acesta a renunţat la dregătorie şi averea personală şi a devenit călugăr la Mănăstirea Cozia, sub numele de Filotei. „Mare învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă” el va întemeia aici prima şcoală de caligrafi şi copişti şi va ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Logofătul Filos este considerat primul poet român>>…Povestea celui mai vechi judeţ atestat documentar al României, 15 ianuarie 2020, 04:19 de Daciana Mitrache, adevărul.ro. Nebănuite sunt cărările Domnului, începând cu anul 1995, cel puţin de două ori pe an, împreună cu familia Nicolae şi Ioana Ştefănescu mergeam la mănăstirea Cozia pentru a ne bucura de frumuseţea locului, pentru  a ne odihni în chiliilie călugărilor cărturari de odinioară ,pentru a ne îmbogăţi spiritual cu pildele înţelepte ale părintelui stareţ Gamaliil. Şi după plecarea prietenilor dragi ”în ţara de dincolo de veacuri”, mi- am păstrat obiceiul de a vizita mănăstirea. La ora actuală, părintele stareţ, protosinghel Veniamin Luca, „cel care în urmă cu 25 de ani a pășit pragul Mănăstirii Cozia, așezându-se sub povățuirea duhovnicească a părintelui stareț Gamaliil Vaida și apoi a părintelui stareț Vartolomeu Androni” continuă misiunea creşterii duhovniceşti a vieţii monahale „după tradiția păstrată de la Sfântul Nicodim de la Tismana”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, duminică, 4 noiembrie 2018. Aici am înţeles multe adevăruri…“Cu cât citeşti mai mult, cu atât vei şti mai multe lucruri. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita” (Dr. Seuss). Privind în liniştea nopţi frumuseţea mănăstiri Cozia am simţit o dorinţă puternică de a păşi pe urmele înaintaşilor noştri, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul.

În luna iunie 2020, împreună cu domnul Iustin Duicu, primarul comunei Glăvile, localitatea natală a Mitropolitului Bartolomeu Anania, şi soţia domniei sale, alături de doamna Maria Catană, bibliotecar la Bibloteca Publică din comună şi soţul acesteia, cu sprijinul domnului Doru Pătroiu şi a doamnei Liliana Hodoroagă, cu familia Constantin şi Maria Turcu, am pornit la drum într-un pelerinaj cultural- spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românescă. Împodobită în straie de sărbătoare, cu verdele crud al poienilor şi pădurilor, cu un albastru de cleştar al pârâiaşelor de munte, cu mănăstirile şi schiturile străbune, România, ”Grădina Maicii Domnului”, este ”minunat de frumoasă” cum spunea odinioră Alexandru Vlahuţă. După ce ne- am adăpat setea de cunoaştere şi de credinţă la mănăstirile binecuvântate din Bucoviana, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Gabriel, am rămas peste noapte la Sfânta Mănăstire Râşca. Mai puţin cunoscută, nefiind inclusă în circuitul turistic,…<<Mănăstirea Râşca se dovedeşte a fi un adevărat stâlp de credinţă şi spiritualitate ortodoxă, a fost construită de domnitorul Petru Rareş, în anul 1542. Spre deosebire de celelalte ctitorii bisericeşti ale domitorului, aceasta nu are nişte dimensiuni impresionante, are un plan foarte simplu, în formă de cruce, fără pridvor şi fără gropniţă (camera mormintelor). De jur-imprejur au fost construite ziduri fortificate cu creneluri şi un turn, pentru a sluji la nevoie ca şi cetate. Sfinţirea mănăstirii a avut loc în data de 9 mai 1542, cu această ocazie fiind aduse aici şi Moaştele Sfântului Nicolae. După terminare, Mănăstirea Râşca a devenit metoc al Mănăstirii Probota.

Între anii 1611-1617, marele vornic Costea Bacioc, împreună cu soţia sa, Candachia, şi cu fiica lor, Tudosca, prima soţie a domnitorului Vasile Lupu, îşi va dărui o foarte mare parte din avere pentru refacerea complexului monahal de la Mănăstirea Râşca.Vornicul Costea a adăugat vechii biserici, precum citim în pisania de deasupra intrării sudice, un pridvor masiv, dublând astfel capacitatea interioară a acesteia. În anul 1844, domnitorul Mihai Sturza îl surghiuneşte pe marele istoric Mihail Kogălniceanu la Mănăstire. Aici, marele istoric a stat închis vreme de şase luni, într-o cameră din turnul clopotniţă>>…www.crestinortodox.ro,de Teodor Danalache. Frumuseţea şi istoria sfântului lăcăş ne sunt povestite în frumosul grai ”moldovinesc” de părintele stareţ Gabriel care ne-a impresionat cu vorba dulce şi ospitalitatea tipic românească. Slavă Bunului Dumnezeu pentru astfel de oameni minunaţi, slujitori devotaţi. Plecăm mai departe după slujba  de la primele ore ale dimineţi şi după binecuvântarea părintelui Gabriel.

Drumul până la Mănăstirea Piatra Fântânele, următorul obiectiv, a fost o adevărată încântare şi desfătare pentru călătorul iubitor de natură, peisaje desprinse din poveşti,munţi şi văi cu serpentine spectaculoase, ici , colo câte o casă cu pridvor şi muşcate la fereastră, grădini pline cu trandafiri înforiţi în nuanţe şi culori diferite, un tărâm de vis. Revederea cu maica stareţă Pamfilia este plină de emoţie şi bucurie. Despre Mănăstirea Piatra Fântânele, locul unde se zidește veșnicia, domnul Dumitru Manolache ne spune în ziarul ”Lumina”, din 21 Feb, 2020 ..”Există un loc unde poți vedea cum veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului. Un loc ca o taină, spre care tot urcă zilele, nopțile, cu stelele lor, cerul și omul locului ce-și poartă viața, după propria-i busolă, prin prezentul nostru rătăcit. În acest „pas” de lume, cu chip de cruce, numit Tihuța, Ardealul se îmbrățișează cu Bucovina ca doi creștini ducând coșurile de pască la sfințit în noaptea de Înviere. Aici, la 1.200 m, pe o stâncă din Piatra Fântânele, îi așteaptă, de aproape un veac, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”….Maicile de la Piatra Fântânele văd, cum ne mărturisește maica stareță Pamfilia, „cu bucurie lumea de dincolo de zidurile mănăstirii. Când cobor în oraș, mă așez pe o bancă și privesc oamenii. Unii sunt atât de frumoși, dar alții foarte triști, zbuciumați și îngândurați. Plaiurile acestea mioritice te obligă însă să te bucuri de tot, să te simți un privilegiat. Avem în biserică o carte pentru vizitatori, în care cei care ne trec pragul lasă însemnări. Unii scriu: «Doamne, cât este de frumos aici! E mai aproape cerul!» Eu cred că depărtarea de Biserică și înstrăinarea de Dumnezeu este cel mai mare pericol pentru lumea noastră. Eu sunt din Suceava și îmi amintesc cu atâta drag de părinții mei și de felul cum mă învăța mama să mă închin în biserică, să stau la rugăciune lângă ea în casă, în fața icoanelor. Îmi amintesc brațele ei pe care îmi așezam capul când îmi vorbea despre Doamne-Doamne. Iar eu întindeam mâna și o întrebam: «Mamă, unde este Dumnezeu?» Și mama îmi spunea: «Draga mea, și-n degetul tău mic este Dumnezeu, și asta să nu uiți niciodată!» Sunt mulți copii care astăzi nu au aceste bucurii. De aceea, suferim și ne pare rău. Sunt foarte sigură însă că băieții și fetițele de care noi avem grijă vor purta cu ei prin lume imaginea cerului și a stelelor pe care ei le văd aici. Sunt foarte sigură de lucrul acesta, pentru că știu ce duc cu ei din mănăstire în familiile lor. Vin părinții și ne spun că acum își fac și ei rugăciunea la masă, pentru că o spun copiii lor, cum au învățat la noi, unde își petrec săptămâna”, ne mărturisește maica stareță. Din acest loc, unde veșnicia se zidește timid în succesiunea zilelor și liniștea se naște din șuierul viscolului, lumea și cerul se văd altfel. Aici, până și moartea își anulează atributul și se face poveste. Altfel cum ar fi spus vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania la primul hram al mănăstirii rectitorite, în 1995: „Ce frumusețe dumnezeiască! Este atât de frumos încât, dacă ai muri aici, nici nu ți-ai da seama când ai trecut în Rai! ”Ca orice mănăstire de maici şi cea de la Piatra Fântânele are un duhovnic, părintele-călugăr Gavril Horţ, venit aici de la mănăstirea Nicula: „Când m-a trimis aici Înaltul Bartolmeu mi-a zis că mă trimite în rai, că şi aici ca şi în rai, nu ştii când mori, aşa e de bine”, spune protosingerul Gavril Horţ. Şi el face de toate, iar acum conduce şantierul pentru ridicarea unei noi biserici, cea veche devenind neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi ce vine din localitate dar şi din satele sucevene aflate pe graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud. După ce ne cazăm şi ”ne tragem sufletul”, maica stareţă ne anunţă bucuroasă că slujba de a doua zi a fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Pentru mine surpriza este imensă, am văzut câteva interviuri cu domnia sa, am citit că în perioada 1998-2003 a fost secretar de cabinet al ÎPS Părinte Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului şi doream să- l cunosc, mă impresionase chipul său blând şi smerit, vocea caldă, cunoştinţele vaste şi recunoştinţa ce o purta marelui ierarh vâlcean.Cu noi este Dumnezeu, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, după Sfânta Liturghie ce a făcut să vibreze inimile tuturor, după ce a prezentat publicului delegaţia de la Vâlcea, după ce a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, părintele s-a aşezat la masă alături de noi. Cu o modestie specifică oamenilor de valoare, a vorbit cu emoţie şi evlavie de părintele Mitropolit Bartolomeu Anania, multe şi frumoase sunt momentele petrecute în preajma marelui ierarh, toate acestea vor fi subiectul unui amplu material pe care Preasfinţitul Macarie îl va scrie pentru a prefaţa lucrarea dedicată comunei Glăvile.<<Episcopul Europei de Nord, s-a născut la data de 9 mai 1977, în localitatea Căianu Mic, județul Bistriţa-Năsăud, din părinții Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, județul Bistriţa-Năsăud. La Botez a primit numele Marius Dan. Pe 23 iunie 2003 a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia de către Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, fiind hirotonit ierodiacon pe 24 iunie 2003. Pe 6 ianuarie 2004 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, îndeplinind ascultările de preparator și duhovnic la Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Pelerinaj cultural – spiritual în Moldova, Ardeal şi Ţara Românească”

Zenovia ZAMFIR: Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri

Satul este patria poporului român din vremi imemoriale. Aici suntem acasă de la început de lume, în sat ieşi din timp şi istorie şi intri în timpul şi istoria devenite veşnicie.Veacurile şi sutele de generaţii au ctitorit această matcă şi vatră unde omul este cuprins de-o lăuntrică şi tainică bucurie şi măreţie.

Satul a fost, de-a lungul vremii preocupat de formarea omului interior în spiritul celor mai înalte principii morale pe care le-a avut umanitatea, cele ale jertfei de sine din iubire pentru aproape, ale răbdării îndelungi, ale îmbogăţirii sufleteşti, ale însetării după dreptate şi adevăr. Această rânduială, spirituală , păstrată prin viaţa practică două milenii, este moştenirea noastră cea mai de preţ, indiferent unde trăim şi cât consumăm din bunurile lumii.Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională,este un izvor al obiceiurilor, menite să trezească în om dorul şi dragul de viaţă, să aștearnă pe chipul său un zâmbet luminos.De- a lungul timpului, satul românesc s-a organizat şi s-a dezvoltat în felurite moduri, cultivând virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea, satul românesc este cel mai bun exemplu ce poate fi dat pentru adevărata comuniune dintre mai mulți oameni, care se bucură să fie împreună, să se ajute între ei în orice clipă și să înfăptuiască lucruri frumoase de care să se mândrească.„Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”. Aşa spunea Lucian Blaga, în “Sufletul satului”.

“Eu cred că mai întâi a fost satul şi după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“, Octavian Goga.Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, operele lor îşi adună seva din acelaşi izvor al folclorului, istoriei şi al vieţilor sătenilor de diferite vârste, lumea satul fiind în strânsă legătură cu natura. „Suntem și vom fi totdeauna neam de ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat ce se află ȋn sufletul ţăranului – creatorul și păstratorul culturii populare, centru generator, binecuvântat și rodnic” (Lucian Blaga). A rânduit Bunul Dumnezeu să văd lumina zilei în localitatea vâlceană Stăneşti, pe malul Cernei cu apă limpede şi sclipitoare în razele soarelui de vară fierbintele, pe acele meleaguri pe unde odinioară îşi purtase paşii ”Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina”. De mai la deal şi de peste deal , din Glăvile Vâlcii avea să pornească în lume, la 21 martie 1921,  Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. Întâlnirea, comuniunea şi colaborarea , prietenia şi sprijinul reciproc dintre cei doi mari ierarhi vâlceni a fost descrisă de cărturarii vremii ca fiind una providenţială.Mare bucurie, onoare şi recunoştinţă pentru noi urmaşi care călcăm cu smerenie, evlavie şi recunoştinţă pe urmele marilor înaintaşi . A îngăduit Bunul Dumnezeu ca împreună cu Maria Catană, bibliotecar la Biblioteca Publică din Glăvile să aprindem candela neuitări, marilor ierarhi, Justinian Patriarhul şi Bartolomeu Mitropolitul. De două mii de ani, de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim locul şi neamul, să ne omagiem eroii istoriei, martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care şi -au pus amprenta pe istoria, veacurile şi locurile străbune, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!

Comuna Glăvile, este situată în partea central-estică a judeţului Vâlcea, pe traseul şoselei de la Rm. Vâlcea – Şirineasa – Drăgăşani, printre dealuri acoperite de păduri, livezi de pomi fructiferi şi păşuni naturale ce încântă privirea călătorului.

Despre frumuseţea localităţi, în cotidianul Râmnicu Vâlcea Week din 18 iunie 2019, jurnalistul Liviu Popescu ne spune…”Pe Valea Pescenei, pe vechiul drum al transhumanţei, se află una din cele mai frumoase comune vâlcene, o inimă din Oltenia adevărată, o frântură din frumosul judeţ al Vâlcei.Ne referim la Glăvile. Un loc enigmatic ale cărui poveşti se pierd în negura timpului. Oameni liberi până în secolul al XIV-lea, cei din Glăvile şi-au inspirat numele satului din legendele Valahiei, legende cu draci, zmei sau şi Cosânzene, cu lupte aprige cu turcii. Un sat românesc care aduce toată România veche în prezent.

“Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti alte peisajele rustice superbe, le avem şi noi. Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti. Dealuri, pădurile noastre, tradiţiile, verdele nostru, zăvoaiele. Păstorii noştri, poate că sunt eu mai subiectiv, dar România e frumoasă şi Glăvile face parte din ţara asta”, spune Iustin Duicu, primarul localităţii.Glăvile începe la marginea Pescenei şi se duce plăcut în subcarpaţii Vâlcii, spre Olteanca, acolo, unde este vechiul loc al Valahiei frumoase,un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată.În Glăvile convieţuiesc oameni pentru care tradiţia a însemnat ceva aproape sacru, cu reguli de bunăcuviinţă creştină, cu obiceiuri şi rânduieli bine conturate şi respectate cu sfinţenie.Oamenii din Glăvile sunt mândri, iubitori, sociabili, îşi iubesc locul şi nu ezită să îl arate celor ce doresc să îl vadă. De-a lungul istoriei, bărbaţii au fost recunoscuţi pentru curajul lor în luptă iar femeile pentru ţesături, pentru rostul casei. Aşa s-a născut comunitatea din Glăvile”. Născută, crescută , educată pe aceste meleaguri de doină şi legendă, doamna Maria Catană a ales profesia de bibliotecar din dragoste de locurile natale, pentru frumuseţea profesiei de bibliotecar pe care a realizat- o cu mult profesionalist şi dăruire, pentru a fi în slujba comunităţi şi a promova valorile tradiţionale şi culturale din zona binecuvântată de Dumnezeu de pe Valea Pesceanei.Cât timp a slujit pe altarul culturii din Glăvile, Maria a organizat numeroase activităţi dedicate portului tradiţional, folclorului popular, simpozioane dedicate personalităţilor locale.A participat la concursuri populare cu formaţi de dansatori din localitate şi a obţinut mai multe premii care au pus în valoare tradiţiile şi obiceiurile satului românesc,  a promovat costumul popular, multă vreme ”lada de zestre” a Glăvilor a fost cunoscută şi apreciată la nivel judeţan şi naţional.Alături de familie, soţul şi cei doi copii, împreună cu formaţia de dansatori profesionişti a colindat ţara în lung şi- n lat pentru a promova valorile tradiţionale specifice comunei Glăvile.La 31 ianuarie 2011, am fost părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a unui mare cărturar, scriitor, teolog, ierarh, mărturisitor al istoriei milenare româneşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani! Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania a păstorit meleagurile  Transilvaniei străbune şi Ardealului strămoşesc, vreme de 18 ani, între anii 1993 – 2011, ca Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului iar din anul 2006 (şi) ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului!Născut pe frumoasele plaiuri vâlcene, în comuna Glăvile, marele ierarh, s a făcut remarcat prin câteva trăsături şi calităţi distincte:  maturitatea,cunoaşterea şi bogata experienţă, înţelepciunea pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin tenacitatea şi perseverenţa specifică marilor caractere, prin cultura teologică, luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă, prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte cerebral, lucid şi vertical, concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!

Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri”

Zenovia ZAMFIR: Bisericuţa din Dealul Suieştilor – Făclia aprinsă de Patriarhul Justinian Marina

    

    Biserica, locul unde credincioşii merg pentru a se întâlni cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii, este foarte importantă în viaţa omului, deoarece aici se petrec cele mai mari evenimente din viaţa sa: botezul, nunta şi moartea.

     Acolo putem întâlni linişte sufletească atunci când suntem împovărați, iar când suntem în necazuri primim alinare și mângâiere, este unicul loc sigur în care nimic rău nu ni se poate întâmpla, în care ne putem simți în siguranță, deoarece Dumnezeu ne ocrotește. Poporul român a fost dintotdeauna un popor iubitor de Dumnezeu, trecerea de la o credinţă politeistă la creştinism s-a făcut odată cu formarea poporului român.Unitatea spirituală, unitatea de cultură s-a realizat întotdeauna în jurul bisericii, fiecare zonă, fiecare palmă de pământ a fost împodobită de-a lungul timpului cu o biserică.Vâlcea, considerat județul cu cele mai multe mănăstiri, schituri și troițe , înconjurat de o salbă de staţiuni balneo-climaterice, este şi locul de obârşie a marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina – comuna Stăneşti, Bartolomeu Valeriu Anania – comuna Glăvile, Efrem Enăchescu – comuna Măciuca. Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei, Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). Dragostea Patriarhului Justinian Marina pentru locurile natale, suferinţa din copilărie cînd era nevoit să străbată o distanţă destul de mare pentru a junge la biserică, l- au determinat ca, în anul 1951, să aşeze în satul Suieşti, o bisericuţă construită în stil maramureşean din lemn, în comuna Gârlău, jud. Sălaj, înainte de anul 1700, cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. La 1 mai 1951, întreaga comunitate a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a participa la sfinţirea Sfântului Lăcaş. Prezent la eveniment, arhidiaconul Vartolomeu din Glăvile Vâlcii, care la 2 martie 2006 a  devenit mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, consemna la vremea aceea  în revista ”Glasul Bisericii”:  <<Însemnatu-s-a aici, spre ştiinţă, că această Sfânta Biserică cu hramul ”Cuvioasa Parascheva” a fost aşezată pe locul acesta din comuna Cermegeşti, satul Şueşti, Regiunea Vâlcea, de către Înaltpreasfinţitul Justinian, Patriarhul României, în anul 1951.

      Cunoscut ne-a fost după izvoadele mai vechi că lăcaşul acesta măiestrit din lemn a fost durat mai întâi în Maramureş, înainte de anul 1700 şi apoi strămutat în comuna Breaza – Prahova în anul 1939. De acolo strămutatu-s-a iarăşi pe acest loc şi a fost înalţat prin râvna, osteneala şi toată cheltuiala Înaltpreasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României ca să fie lăcaşul acesta spre folosul, mângâierea şi mântuirea sufletelor credincioşilor acestui sat în care acum cincizeci de ani s-a născut Înaltpreasfinţia Sa; încă şi spre fericita pomenire a sufletelor părinţilor săi Marin şi Elena şi a tuturor celor din neam. S-a sfinţit acest lăcaş astăzi 1 Mai 1951 – în a treia zi a Sfintelor Paşti – de către însuşi Prea Fericitul său Ctitor, Patriarhul Justinian, împreună cu Preasfinţiile lor: Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului şi Theoctist Botoşaneanul, Episcop Vicar al Sfintei Patriarhii, înconjuraţi fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. Pisania aceasta, întărită cu iscăliturile părtaşilor la sfinţire, pecetluită în metal şi zidită în stâlpul Sfântului Prestol, este prin sine grăitoare despre săvârşirea lucrului celui bun, de către Înaltpreasfinţitul Patriarh Justinian în satul obârşiei sale. Aşa încât diacului cronicar îi rămâne numai să apese condeiul pe unele fapte în treacăt pomenite şi să mărturisească asupra frumuseţii sfântului lăcaş aşezat de curând strajă peste Cermegeştii Vâlcii… Aşezată strajă peste sat, pare un heruvim înălţat pe vârfuri, cu aripa desfăcută către paftaua cerului. Lăcaşul încântă ochiul şi mişcă simţirea cu înfăţişarea lui cea dinafară, iar odată intrat în el creştinul îşi simte sufletul înmiresmat de o deosebită evlavie. Arcuirea alungită a bolţii, sfinţii străvechi zugrăviţi în culori palide, catapeteasma cioplită de mâna iscusită, odoarele cele noi, potrivite cu întregul înlăuntrului pregătesc sufletul pentru închinarea smerită la Dumnezeu.Iar sfinţirea s-a făcut în cea de a treia zi a Sfintelor Paşti. Părtaşi ai acestui praznic, alături de Înaltpreasfinţitul Ctitor, au fost: Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei; PS Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului; PS Theoctist, Episocp Vicar al Sf. Patriarhii, PC Pr. Gheorghe Păsoi, Consilier Administrativ în Sfânta Arhiepiscopie a Bucurestilor; PC Pr. Al. Zamfirescu, Consilier Administrativ în Sfânta Episcopie a Râmnicului şi Argeşului; PC Pr. Em. Lăstun, protoiereu al Raionului Lădeşti; PC Arhid. C. Sacerdoţeanu, împreună cu alţi numeroşi oaspeţi.Popor mult în alese straie de sărbătoare a înconjurat biserica sub însorita zi de primăvară şi a îngenunchiat împreună cu vlădicii înaintea uşilor care i se deschideau acum după atâta vreme. PS Theoctist a săvârşit apoi Sfânta Liturghie, în mijlocul căreia s-a făcut pioasa pomenire a ctitorilor celor vechi, a părinţilor ÎPS Patriarh, precum şi a tuturor celor răposaţi din obştea satului.La sfârşit, soborul a ieşit în faţa bisericii, înaintea mulţimilor setoase de cuvânt. Şi nu fără uşoară tremurare de glas, Înaltreafinţitul Patriarh Justinian, de pe treptele lăcaşului, şi-a îndreptat ochii către popor şi a cuvântat:

      Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Bisericuţa din Dealul Suieştilor – Făclia aprinsă de Patriarhul Justinian Marina”

Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată

        În cadrul sărbătoarei ZILEI LIMBII ROMÂNE, organizată la Olănești, scriitoarea Zenovia Zamfir mi-a dăruit cartea “În lacrima iubirii, inimile nu plâng niciodată “, apărută la Editura Proșcoală Râmnicu Vâlcea, 1919, cu dedicația”Cu cele mai notabile și alese gânduri . ss Zenovia Zamfir“.

          Ediția este îngrijită de Zenovia Zamfir, Maria Lică Catană, Iuliana Radi și Alin Pavelescu, având  coperta semnată de Valeriu Ionescu, iar pe a doua copertă un citat din Sfânta Evanghelie după Marcu, Capitolul 12.

           Cartea este structurată în trei capitole: I-Bucuria în inimă, lumină în suflet, II-Iubire, credință, lumină, III-Între iubire, bucurie și comuniune, încheindu-se cu: Dovezi fotografice, surprinse la evenimente.

          Capitolul I se deschide cu un text amplu, întitulat:”Bucurie în inimă, lumină în suflet “, semnat de Zenovia Zamfir, o animatoare culturală dăruită promovării culturii naționale. Autoarea acestui capitol se axează pe credință, dragoste și suflet.Educată în familie primită, încă din copilărie, a făcut ca  Zenovia Zamfir să se  aplece asupra credinței, îndrumată fiind de părinți.

            Pornind aici a intrat cu inima deschisă în Societatea Culturală Anton Pann din Râmnicu Vâlcea și împreună cu colegele de la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu s-a dedicate tup și suflet în protecția copiilor și recuperarea neuropsihică a bolnavilor din Măciuca, comună din județul Vâlcea. Sunt pagini scrise cu pasiune și talent mărturisitoare pentru tot ce face această Doamnă a Culturii Vâlcene cu numele Sfintei Mucenici Zenovia.

            Am să fac o mica incursiune în viața acestei Sfinte, pentru a înțelege mai bine activitatea scriitoarei Zenovia Zamfir. În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.

Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.

            Sinceritatea cu care își pune inima în palmă autoarea primului capitol al cărții mă face să cred că scriitoarea Zenovia Zamfir este o personalitate deosebită în societatea vâlceană și nu numai.Autoarea nu uită să mulțumească tuturor prietenilor săi din mass-media, cum ar fi: Jana Nicoleta Sdreală, Marius Popescu, celor de la Argeș Expres, părintelui Constantin Olariu, colectivului de la Radio Trinitas și Radio Craiova etc. Îmi cer scuze că nu i-am enumerate pe toți cei scriși de autoare în paginile primului capitol, aceleași scuze îmi cer pentru  faptul că nu am enumerat multiplele acțiuni și activități ale acestui suflet mare plin de lumină cu nume de Sfânt.

            Capitolul doi, scris tot de Zenovia Zamfir, se deschide cu un citat din Sfânta Scriptură, în care se recomandă că viața noatră trebuie “trăită în spiritual iubirii și ascultării de Dumnezeu(…)”

            În paginile acestui capitol sunt relatate acțiuni culturale inițiate  de Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe din județul Vâlcea, în colaborare cu Părintele Cristian Bănuță, activități sociale ale Ligii Femeilor creștin-ortodoxe la Centrul de plasament “Ana”, și multe alte acțiuni în acest domeniu, apreciate de enoriași.Un eveniment deosebit a fost în data de vineri, 16 martie, când Primăria Glăvile, Școala Gimnazială “Bartolomeu Valeriu Anania “, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu”;și Biblioteca Publică Glăvile, au organizat ediția a VIII a “Memorialului Valeriu Anania“, Continue reading „Al. Florin ŢENE: Lumina din inimile ce nu plâng niciodată”