„CARE CLASIC, CARE VIAŢĂ BRE?,,
NS– Dragă Ilie ţi-l prezint pe domnul Romeo Cătuneanu, de profesie economist şi de vocaţie poet. Din Constanţa. Şi mă ono-rează cu prietenia domniei sale. După cum sper să nu-l dezono-rez cu prietenia domniei mele.
Şi tocmai îi spuneam că am devenit poet şi nu pictor sau mu-zician, cu prilejul unei cărţi care se numea… Unsprezece elegii…
Ilie cel bun…
IP – Auzi Nichita… când eram co-pil aveam talent la desen… Tu ştii cât talent aveam eu la desen?
NS – Te cred Ilie…
IP – Formidabil…
NS – Eu te văd cum scrii, parcă desenezi, numai cuvinte nu sunt alea, care… hai bre că am glumit, nu mă lua în serios…
IP – Nu măi, că aşa este, ai dreptate…
NS – Bre, îţi aduci aminte când eram noi tineri şi am făcut defi-larea la tine la redacţie… cu…
IP – Cu Vera…
NS – Cu Vera cu ochii de lebădă şi cum te-am păcălit cu toţii ca să plăteşti pensie alimentară…?
IP – Da mai ţii minte când am plecat eu cu tine la Praga…?
NS – Nu bătrâne…
IP – Am fost plecat cu tine şi cu… Anghel Dumbrăveanu… şi cu Bălăiţă… şi cu Paul Dobrescu?
NS – Bătrâne… am fost atât de fericit… a fost prima mea călăto-rie în străinătate…
IP – A fost în 1968…
NS – Da mă, era cu o săptămână înainte de ocuparea Cehoslova-ciei!
IP – Da, în 1968… exact cu o săptămână înainte…
NS – Da domnule şi am fost suspectaţi tot timpul pentru activi-tăţi anume…
IP – Şi cu ocazia aia mi-ai dat tu mie o poezie, după câteva zile în Bucureşti, aşa, poemul se cheamă Ilie cel bun… o am acasă…
…eu însumi n-am păreri literare…
NS – Mă bătrâne, vrei să mă repet ca să-ţi spun că singurii oa-meni sunt copacii…?!
IP – Nu. Singurii oameni sunt vulturii… spui tu de multe ori… Of Nichita, mi-era un dor de tine, pe cuvântul meu, mi-era un dor de tine nemaipomenit…
NS – Măi, ştiu, şi mie şi am avut o bucurie nebună să te văd şi ne-am nimerit amândoi pe aceeaşi lungime de undă…
IP – Da…
NS – Tu erai, când am vorbit la telefon, eu nu mai ştiu exact… dar bănuiesc că erai extrem de bucuros… iar eu eram extrem de nervos…
Şi cum îţi spuneam pe propria mea soţie, dintr-o greşală, de întoarcere de mână… nu ştiu cum… am lovit-o…
IP – Ai lovit-o, da?
NS– Da, da, fără să vreau… a fost un plonjon… ştii, drept care stătea lipită de zid, acolo… că are păreri literare dom`le… şi mie îmi pare foarte rău că are păreri literare… eu însumi n-am păreri literare… dară-mi-te ea…!
IP – Dora este o femeie foarte drăguţă…!
NS – Auzi, auzi… dacă ţie îţi place ţi-o dau ţie… ha, ha, ha…
IP – Ha, ha, ha…
NS – Dacă ţie îţi place şi-o dau cu dragă inimă! Uşurat!
IP – Zău Nichita, e plăcută… e o femeie plăcută… este ea, aşa, cam şireată, ca ori ce puştoaică… pentru că e mică…
NS – Eeeeeee, eeeeeee!
IP – Astea mici… sunt şi ele… te iubeşte… ţine la tine…
NS – Aaaaaaa… eeeee!
IP – Acum ce vrei…?
NS – Aaaa… aaa, cu bani… cum sporeşte amorul…! Cum sporeşte amorul…!
IP – Te rog să-i transmiţi din partea mea…
NS – Cum… cum… cum sporeşte amorul…!
IP – Păi tu ai cunoscut-o de mică pe asta, nu?
NS – Ce să fac eu dacă am luat-o aşa… da de unde să ştiu că am de gând să mă însor cu ea?
IP – Drăguţă fată, zău… mai greşeşte şi ea…
NS – Nu mă Ilie, greşeşte foarte tare… când face pe doamna Stănescu… şi nu este cazul…! Numai în acte e aşa…!
IP – Nu-şi dă seama… nu pricepe… nu priecepe…
NS – Îmi dă telefoane, să-mi spună: vino acasă… vine doctorul, Dute-n pizda mătii…!
RC – Ştiţi ceva? M-am gândit şi eu aşa şi… că o femeie sau e muere… sau nu e muere.
NS – No, no, muerea este un lucru sfânt… curva e un lucru… res-pectabil… ha, ha, ha…!
IP – Ha, ha, ha, care şi cum, care şi cum…
NS – Ha, ha, pentru că muierea vine de la ,,muier, muerilli” care înseamnă femeie…
RC– Sau din spaniolă… muheres
IP – Sigur că da…
NS – Eu lupt să nu se deterioreze termenul de muiere…
…Care clasic, care viaţă bre?…
NS – Iar doamna profesoară – de a plecat acum pe uşe – este foarte emotivă, face parte din categoria acelor dăscăliţe care îi cred pe scriitori că există, care îi cred pe poeţi că există, care îi cred pe pictori şi sculptori că există…
IP – Vai de ea, păcat de ea…
NS– Şi odată la mine acasă, când da meditaţii lu` asta mică, la un moment dat mă întreabă: Domnule Stănescu ce părere aveţi des-pre limba latină?
IP – Ha, ha, ha, şi tu i-ai spus… o părere bună…!?
NS– Nu, nu. M-a întrebat atât de serios că m-am speriat şi atunci zic domnule să nu o zăpăcesc pe doamna profesoară… că în limba latină nu există cuvântul dacă… că verbul se pune la urmă şi că este o limbă de tip cazon…
IP – Exact ca şi limba engleză de fapt… limba latină…
NS – Că s-a inventat repetiţia… ca atunci când Senatul cerea… să-l salutăm pe Cesar… prin repetiţie să-l salutăm pe Cesar, de unde târziu a apărut ordinul milităros…
IP – Mă, da doamna profesoară este puştoaică, o ştiu de undeva, iar ea spune că mă ştie foarte bine şi mă predă la şcoală…
NS– Da mă şi am prins-o că-şi nota ce spuneam… Şi bagă un romantism atât de tare… Ce este aia poet bre? Este foarte roman-tică. Şi am prins-o notându-şi ce vorbeam…
IP– Aşa, vorbe ale clasicului în viaţă…
NS – Care clasic, care viaţă bre? Care clasic, care viaţă? Şi bagă un romantism aşa de tare… ce e aia poet bre? Ha,ha,ha…
RC – Da… e o femeie drăguţă…
NS – Este şi e foarte romantică…
Un câine realist socialist…
NS – Of, iertaţi-mă că stau atât de lăbărţat, căci mă dor gleznele de înnebunesc… cum se lasă seara… mă bătrâne… mă dor ca do-uă măsele de elefant…
IP – Nichita, e vina lui taică-tu, nu e vina ta, ce să-ţi fac, taică-tu a fost… sportiv…
NS– Da bre bătrâne… da unchiu-miu, ce pisica Penelopei… că el n-a fost campion… a fost militar… şi tot aşa l-au durut…
IP – Aceeaşi structură…
NS -Da, mă gândesc… aşa… tot de bine ce m-a iubit Dumnezeu … deşi nu cred… că putea să mă iubească cu adevărat… să am glezne subţiri şi un alt creier… Dar aşa nu mă mai neliniştesc…
IP – Lasă Nichita, altul nu mai avem pe lumea asta, e bun și el, că dacă ai avea unul mai bun…
NS– Auzi bătrâne, dacă cu acesta care este… şi atât de tare… nu prea îmi vine uneori să trăiesc, da dacă totuşi ar fi fost, probabil că eram ca Eminescu… pe la 33 de ani…
IP– Asta zic şi eu…
RC– N-am decât 31…
IP– Până la 39 mai ai timp…
NS– M-a invitat Ioana Crăciunescu la ea la Bulbucatele…
IP– Mă ce mai face?
NS – Bre nu prea ştiu, dar mi-a dat o carte de versuri foarte inte-resantă… Supa de ceapă… Mi-a plăcut foarte, foarte tare…foar-te interesantă bătrâne. Şi avea un câine seter… un câine realist socialist… ha,ha,ha…să-ţi spun de ce? Cum vine stăpâna… doar-me toată noaptea în prag şi nu lasă pe nimeni să intre…cum plea-că stăpâna cum fuge în sat după căţele…
IP– Şi poate să-i intre ori cine în casă…
…………………………………………………………………..
NS– (către RC) Pleci mâine, ai bani la tine?
RC– Plec mâine, nu-mi fac eu probleme, mi-am luat şi bilet.
NS– Eu nu pot să te culc la mine fir-ar a dracului de treabă…
RC– Nu, mulţumesc, dar nici nu-i vorba de asta, nu-i nici o problemă..
NS-Da… mai stăm ce mai stăm şi în cele din urmă plecăm…
…Documentări cu navele…
RC– Acum vre-o trei săptămâni a venit Marin Sorescu… la se-cretarul de partid de la întreprinderea NAVROM… A venit să se
documenteze cu navele… cu nu ştiu ce… mi-a spus un coleg…
IP– Ce chestie interesantă la nea Mărin… ce documentare cu navele…?
RC– Da, a venit… s-a plimbat…
NS– Un om franc…
IP– Să se documenteze cu navele?
NS– Şi mason… după aceea…
IP– Păi tocmai…
RC– Și a venit şi Amza Pelea cu soţia şi au găzduit la o navă… Dacă veniţi odată prin domnul Nichita şi dacă vrem aşa să orga-nizăm pe o navă românească… să ne întâlnim…
NS– Auzi Ilie, ştii ce ne propune Romeo… să organizăm pe o navă…
IP– Aşa o petrecere…
RC– Aşa exact…
IP– Gând la gând cu bucurie… o navă… o paranghelie…! Nichita te rog să mă ierţi pentru rimă asta penibilă… asta-i situaţia…
RC– Atunci să veniţi odată la Constanţa, să organizăm pe o navă o acţiune culturală… Eu acolo lucrez, în port. Să stăm, să ne în-tălnim aşa ca oamenii, să stăm de vorbă, să petrecem şi după aceea să mergem pe la mine pe acasă.
NS– Noi vrem să mergem pe mare…
RC– Să mergem pe mare, cu şalupa, să ne plimbăm, să vedem…
IP– De la Constanţa, până sus la Periprava şi înapoi…
RC– Eu nu cred că pot să rezolv aşa ceva, am să mă gândesc să-l aduc pe Directorul NAVROM, unde lucrez ca să poată să facă înlesniri şi să reuşim această plimbare, documentare…
Un nou convertit la un ortodoxism atroce…
IP – Vorbeai de prietenul tău, de trădare, de o situaţie limită, de un comportament cum îi spuneai tu… mârşav… de un nou con-vertit la un ortodoxism atroce…!?
NS– Domnule, o secundă, o secundă, un trădător este un om care iubeşte şi lasă… cum zice doamna Maria şi cine iubeşte şi lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă… iar dacă iubeşti şi nu laşi ţi se ri-dică şi statuie…
IP– Sigur, sigur…
NS– Uită-te la noi că suntem cu tâmpla albă, eu sunt alb total…
IP – Eu la fel…
MP– Tu nu mergi spre casă, mai stai?
NS-Te sărut bătrâne, te sărut bătrâne. O să ai noroc, este prima oară când te văd la lumină şi nu te-am recunoscut… dă-mi un sărut pe chestia asta… ori eu am orbit, ori tu te-ai schimbat… Continue reading „Fundaţia Nichita Stănescu: Ultimul interviu între Nichita Stănescu și Ilie Purcaru” →
Motto: