José Eduardo DEGRAZIA: Copacul se înalță în vânt

Fotografie Germain Droogenbroodt, Kyoto, 2017

 

 

Copacul se înalță în vânt

                    pentru Germain Droogenbroodt



Ne n-ar fi vânt, nimic n-ar fi copacul,
nu-s sigur nici măcar de-ar exista
de nu i-ar insufla vântul un tremur.

 

Copacul întrupând fără-ncetare
Imagine, vers, poză, filă scrisă,
nu numai trunchi, sau rădăcini, sau legănare,
cu propria lui sevă se hrănește
din lemnul care poate cădea pradă focului, și din vântul
ce-l poate frânge ades prin viforiri în noapte.

 

Copacul se preschimbă-n vânt,
sau în privirea celui ce-l contemplă.

El numai prin mișcare se înalță
prin acel vânt sau gând
care ne-adie doar întrupat în poezie.

–––––––––––––-

José Eduardo Degrazia, Brazilia

Traducere Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “A Nitidez das Coisas – La Nitidez de las cosas”.

***
A ÁRVORE SE FAZ NO VENTO / A árvore não é nada sem o vento,/nem sei ao certo se ela existe/se o vento não lhe imprime o movimento./A árvore só existe ao mesmo tempo/imagem, poema, foto, documento,/além de seu tronco, suas raízes, seu alento,/sustentando-se em si mesma, na seiva,/na madeira que o fogo queima, e o vento/teima em quebrar em noite de tempestade. // A árvore se transforma no vento,/ou no olhar de quem a inventa. // A árvore acontece quando se move / no vento, ou no pensamento, // como o poema quando nos comove.

Anna-Nora ROTARU: Bate clopotul Unirii

BATE CLOPOTUL UNIRII…

Încă e reavăn pământul de nevinovatul sânge scurs,
Nesecate-s lacrimile de dor şi n-au timp să se usuce…
Geme Basarabia-n ofuri, sfâşiată de gheara roşului urs,
Ce-a rupt-o din trupul Mamei şi-oricâtă vreme să fi curs,
Pe istorie colb n-o să cadă, uitarea nu o să apuce,
Că, bate clopotul Unirii la răscruce…

 

Au mai rămas ceva bătrâni, ochii lor să mai privească,
La cele ce-au pierdut: locuri, mamă, tată, fraţi, surori…
Şi de-or muri, ţărâna o vor răscoli, să mai jelească,
În inimi trezindu-ne dorul cel mare, ca focul din iască,
În Vatra cea sfântă să ardă, cu doinit de fluier şi viori,
Că, bate clopotul Unirii-a sărbători…

 

Nu-i deajuns s-aruncăm doar garoafele pe Prut,
Nici să ne-nchinăm numai pe-altarele de suferinţă…
Că mult prea mare-i vina trădătorilor ce-au vrut,
Frate de frate să despice, dezrădăcinarea a durut
Şi-i timpul sufletele să le-adunăm, cu o unică dorinţă,
Să bată clopotul Unirii-n conştiinţă…

 

Mână-n mână, Hora Unirii s-o-ncingem cât mai mare,
Lipind cu trupuri graniţele sfârtecate de crudă sabie…
Teamă să nu ne fie de-a Prutului nostru înspumare,
Nici de zidurile-ntre fraţi, ce tânguiesc a sfărâmare,
Stindardul dacic flutură pe-a României Mari, corabie,
Că, bate clopotul Unirii, fată Basarabie…

––––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

24 ianuarie 2018

 

Mugurel PUȘCAȘ: Alaiul domnesc

ALAIUL DOMNESC

 
Se-aud caleşti plecând din Iaşi spre Milcov,
Clopote bat în vechiul Bucureşti…
Alai domnesc aduce izbăvire
Meleagurilor sfinte româneşti.

În sate ies clăcaşii şi se-nchină,
Fierbe pământul Daciei străvechi,
Raza devine în sfârşit lumină…
Trec dorobanţi încolonaţi perechi.

Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Alaiul domnesc” →

Irina Lucia MIHALCA: Veșnicia iubirii (versuri)

 

Dincolo de ape

 

Gândurile îţi sângerează, zidurile te despart,
în tăcere pleci spre spaţii goale,
încerci
să curmi trecutul tulburător.

 

Pierdut în sălbăticie, casa ţi-e drumul,
loviturile aspre te fac mai puternic,
în aur transformi greşelile.

 

Un far aprins.
Dincolo de ape vrei să ajungi.
Într-un ocean nestrăbatut de nimeni,
coloane luminoase
licăresc.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Veșnicia iubirii (versuri)” →

Lavinia BUD: Rondelul mamei

SĂ VII CÂND DORM

 

Să vii, măicuța mea, când dorm,

Privirea ta, coboar-o peste mine,

În somnul ce aduce amintiri cu tine

Să mă mângâi cu mâinile fior.

 

Sclipiri de dor sub gene ce cobor,

Vor șterge orice urmă de suspine,

Să vii, măicuța mea, când dorm,

Privirea ta, coboar-o peste mine.

 

Să nu te uiți că umerii mă dor

Și pasu-mi calcă -acum printre ruine.

Aș vrea în dimineața care vine

Să mă trezesc cu sufletul ușor.

Să vii, măicuța mea, când dorm…

——————————–

Lavinia BUD

Timișoara

23 ianuarie 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Pasărea

PASĂREA

 

În fapt de seară albastră
Privii o pasăre măiastră.
C-un start uşor şi elegant
Se-avântă-n grabă spre înalt.

 

În zborul ei fermecător,
Purtând în inimă un dor,
Tot mai mică se făcu spre cer,
Pierdută parcă în mister.

 

Şi cred, că acolo sus
Îl vizitează pe Iisus.
Şi ea este copilul Lui,
Minune a creaţiei dintâi.

—————————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

23 ianuarie 2018

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Pasărea” →