Camelia CRISTEA: Frați români

Fraţi români

 

Fraţi români de aceeaşi Mamă
Să nu luăm ce-i rău în seamă,
Glia noastră strămoşească
Peste vremi să dăinuiască!

 

Doar uniţi în rugăciune
Împlinim şi cele bune,
Sfinţii noştrii păzitori
Ne feresc de trădători!

 

Răul vrea să ne despartă
Să mai rupă iar din hartă,
De ne dăm mâna frăţească
Salvăm Ţara strămoşească.

 

Moşii noştrii sunt de pază,
La hotar încă veghează
Tulnicul răsună-n munţi
Au ajuns cu toţi cărunţi

 

Cuza, domnul cel mai drept
A dus ţara chiar în piept,
Cu ocaua lui cea mică
Ne-a scăpat şi de risipă!

 

În divan mereu adună
Pe cel drept şi fapta bună,
Ţară Sfântă Strămoşească
Peste vremi să dăinuiască.

 

Fraţi români să ne dăm mâna,
Ţara noastră-i numai una
S-o cinstim cum se cuvine
Să ne revenim în fire!

––––––––––––-

Camelia CRISTEA

București

24 ianuarie 2018

 

Lasă un răspuns