Sculptură de Marie-Paule Deville Chabrolle, Franța n. 1952
*
Aseară în somn m-ai căutat
și azi din nou te zbați neliniștit
zadarnic prefăcându-te că dormi.
Căci împreună până-n Ceasul Învierii
rămâne-vom, așa că lasă-mă s-ascult –
din nou cuvintele pe care-n vis le murmurai.
Yalal ad-Din Rumi (1207 1273)
Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg
***
FEMEIE SINGURĂ
Ascultă primăvara-n răsărit de soare,
Atâta cântec se-nalță către cer!
Din sihăstrii vin păsări călătoare
Și niciun fel de plată nu ne cer.
Împarți cu floarea roua din petale
Și catifeaua zilei cade-n asfințit,
Îmbrățișare întinzând singurătății tale
Când fruntea poartă gândul obosit.
Te-nmiresmezi cu fiece culoare
Și lujerul de floare te înconjoară blând,
Femeie singură, măcar în vis tu oare
Mai crezi într-o iubire ce vine nevăzând?…
————————–
Lavinia BUD
Timișoara
20 martie 2018
Ieşirea din labirint
Ard clipe la temelia templelor,
urnind lespedea simţi
vaierul lanţurilor.
Mai departe de soare,
insula virgină
apărută din mare
( cu fiori pătrunzi în ea ).
Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,
vântul călător mi-a dăruit sărutul.
Parfum suav, mister printre stele,
doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie
visele tale,
o lume unde puţini au acces.
Capcane de gânduri
despleteşti spre mâine,
înaintezi
în flacăra stinsă a torţei,
printre voci,
respiraţia ei îţi arde oxigenul.
Două clipe-i separă –
atât de aproape şi-atât de departe…
Blocat printre ruine,
paşii lui călcau peste el.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Ieșirea din labirint / Comentariu Gheorghe Apetroae”
Motto:
Omul fără Dumnezeu este Nimeni,
vine din Nicăieri și pleacă În nu știe unde
Nu puteam să învăţ a trăi…
Nu puteam să învăţ a trăi pământeşte vreodată
În şirul de existenţe, pe atâtea cărări zbuciumate,
Pe atâtea meridiane, pentru a-mi putea găsi
Menirea.
Încercam să învăţ diverse roluri pe scenele
Cunoaşterii şi ale ispitei, ca apoi să-mi spăl
Chipul de lacrimi amare al destinului ce-l năşteam
Neîndurător.
De fiecare dată apăreai în calea-mi tu, Femeie!
Trezind un dor fierbinte, aruncam privirea spre Cer
Năpădit de reverii, ca din nou să cad în capcana-ţi plină
De farmec.
Vestigii ce dor, răni neînchise mi-au lăsat destinele Nilului,
Piramidelor, Atlantidei şi Troiei, deşertul Saharei în chinuri
Cumplite de faceri: doar de tine râvnit m-am lăsat,
O, Femeie!
În deznădejdi, mă chinuiau Văile Plângerii, regate
Întregi de victorii lăsasem în gloria altora.
Zornăitul de arme, blestemul şopteau: A ucide nu este
Un act de bărbăţie.
Pace visam, armonii, echilibru în Galactici şi pe Pământ,
Să recapăt respectul de sine, respectul pierdut de Bărbat.
Privirea, dorul îndrept să-l obţin de la tine, Femeie
A Neamului Nou!
Odă
Doamne, alt păcat ne-ndeamnă !
Nu știu când au mai fost vremuri
De-așa crâncenă-ntristare,
De-așa doruri și grăbire,
Ce observi la fiecare!
Nici odihnă n-au, să vadă
Versul nostru pus pe rug,
Oameni mari cu bună carte,
Parcă din adins produc
O apatică lansare,
Motivând cum versul clasic,
Azi valoare nu mai are!
Tot ce-i grai frumos și dulce,
Tot din sacra noastră fire
E-un folclor trecut și-al ține,
Ar fi mare rătăcire!
Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Doamne, alt păcat ne-ndeamnă!”
Cu-a dragostei lumină
În fântâna inimii am intrat împreună
şi, pas cu pas, adânc
ne-am continuat drumul sub cerurile înstelate.
Eu, rază de lumină, Tu, torent al cosmosului,
Eu, val neobosit Tu, ţărm al mării mele
când domol şi răcoros, mereu aşteptat şi aştepând,
când furtunos şi înăbuşitor. mereu întregul prelungirii mele.
Cu respiraţia ai atins-o!
O barcă, efemeră sub steaua Luceafărului, călăuză…
Eu, dintr-un timp anume Tu, din acel prezent
– steaua mult dorită. – scânteia inimii mele.
Din ochii tăi am îndepărtat, rând pe rând, norii,
– un zbor de fluturi pe cărările durerii tale curgătoare –
am cules spinii tăcerilor străine
şi ţi-am privit lumina, pornind în larg s-o ajung.
Pe marginea fierbinte a lumii, nu am simţit distanţa,
am construit fundaţia petalelor zidirii noastre,
– copilul unui vis –
am redat inocenţei lumini multicolore
şi albe flori de hoya
în timpul ăsta nemilos de scurt,
un alt timp mai aproape de alţi timpi
– un timp uitat – … Atât de intens îl simţim?
Cu credinţă, speranţă şi dor
– două vase prin care iubirea curge
dintr-unul în altul, un transfer de lumină –
am înălţat copacul vieţii. Un timp pentru toate!
Vocea mea ţi-a activat dorinţa,
prin focul sărutului a gemut templul trupului,
cu roua ochilor am udat rădăcinile,
ridicându-şi ramurile spre infinitul iubirii.
Tu… Eu … o mângâiere
pe-a sufletului durere goală,
în clipa prezentă,
etern
în timpul de ieri.
Două aripi în zborul spre lumină
Privim, de multe ori, cu ochii mari la stele,
dar ele privesc, la noi, vreodată?
Cu tine se-ntâmplă ceva, o viaţă de om!
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Zbor spre lumină (poeme)”
FRIG ÎMBĂTRÂNIT
Ca inima prinsă-n sunete de nai
Martie-n raze muzicale s-a trezit,
Lujere de abur priponesc albii lui cai
Pe tristeţea unui frig îmbătrânit.
Se desluşesc, rar, petice de sare
Prea multe semne încearcă să le şteargă,
Umbrele împlinesc frageda mişcare.
-Prin raiul mătăsii dufletu-mi aleargă-
Şi fac spre ceruri veşnic reverenţe,
Ducând dulceaţa primăverii în cuvânt,
Straturi de aer se prefac în zdrenţe
Când ară, spaţiul, sabia unui vânt.
Lumină multă curge la-ntâmplare,
Arde văzduhul! E-o pură despletire…
Secundele, în pământ, ajung cu soare
Învolburând şi sevă şi uimire…
Urnele iernii să le poarte munţii
În orologiu timpul cochetează,
Dorul picură pe dedesubtul frunţii
-Imensa roată iar disimulează-
……………………………….
Tandră, clipa se prinde-n poezie
Ritmuri râd în sânge, tremură o floare,
Se-aude un pas şi…e armonie
Sfioase iluzii plutesc cântătoare…
——————————–
Lia RUSE
Laval-Montreal, Canada
19 martie 2018
Motto:
Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.
Unde nu este iubire cresc ruine….
Nicolae Bălțescu
Biografii
În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,
Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat
Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict
Al ispitei.
Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei
Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,
Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,
Mizerii îngrozitoare.
În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa
În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat
De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,
De averi pământeşti.
Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna
Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia
În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci
Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.
Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă
În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.
Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic
Se îndreaptă spre deznodământ.
Din istoria lumii
Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)”
MOTTO:
…Aripa ta e cerul, credința mea şi dorul,
iubirea şi durerea, căderea mea şi zborul….
Iurie Braşoveanu
E NOAPTE
E noapte. E tăcere și cerul este mut.
Mă-ntreb de ce întruna trăim pe împrumut?
Când viața-ngenunchează în fața beznei moarte,
Durerea-ncoronează a vieții clipă-n noapte.
A vieții clipă-n noapte, pe-ntinsul ei inert,
Cu-o stea înlăcrimată ce plânge-n al meu piept.
Cu-o beznă ce-i venită din reci imensități,
Vrând să mă-ncătușeze în negrele-i cetăți.
În negrele-i cetăți, lipsite de visări,
Cu gânduri rătăcite în lacrimi și oftări,
În chinuri și durere și cu lumina stinsă,
Dar eu mai văd ca-n ceață pe cer o stea aprinsă.
Pe cer o stea aprinsă mai sus de negri nouri,
Lumina ei mă ia în caldele-i ecouri.
Cât de înalt e zborul, ce joasă e căderea,
Ce scurtă-i fericirea, căci lungă e durerea.
Căci lungă e durerea, o lacrimă pe țărnă… Continue reading „Iurie BRAȘOVEANU: Pe aripi de dor (poeme)”
De ce?
De ce, Doamne, cât trăim
stăpâni ne dorim
peste toţi să fim
şi să-i umilim?
De ce, oare, Doamne,
nu putem să ne oprim
atunci când greşim?
Mereu ne certăm
fără să iertăm
din suflet curat
şi adevărat.
De ce, Doamne, nu putem
să ne controlăm
şi perseverăm
în ură şi mânie
lene şi mândrie?
În loc să iubim
noi ne irosim,
talant cheltuim
în drăcesc mod
că e mai comod.