Arată-mi locul unde să te găsesc

Sub un cer incert, ascult cum cântă tăcerea

– “ încă o zi a mai trecut fără tine ”
cu voce slabă mă chemi.
Desprins uşor din adâncuri, în noi e cuvântul,
în zborul lui spre inimile noastre.
Printre oglinzile mişcătoare – un labirint
spre capătul speranţei – stau mărturii
inscripţii pe pietre, papirusuri şi ceruri.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

Stau cu privirea înspre tine,

în soare te caut,
clepsidra îmi cântă cadenţa nisipului,
între două respiraţii

ascult cum creşte secunda,
privesc cum îşi închide pleoapa,
cu fiecare val număr clipele

ce se-ntorc la ţărm.
Un gest de uimire las în fiecare scoică –
un fir prelungit în undele noastre.
O stea s-a născut în fiecare copil,
o taină a adormit în fiecare ceas.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

În larg a pornit corabia noastră,
pătrunde în abisuri,

precum pescăruşul, străpunge timpul,
seamănă vise, deschide cărări de lumină,
culege azurul cu vântul prielnic

ce suflă prin clopoţei şi-ntinsele pânze albe,
cu echipajul spre nemurire,
pluteşte liniştită peste valuri.
Arată-mi locul unde să te găsesc!

Tu care ţii în mâini oglinda
– un întreg univers – eşti vântul şi marea,
corabia, căpitanul şi echipajul.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis” →