Doamne, alt păcat ne-ndeamnă !
Nu știu când au mai fost vremuri
De-așa crâncenă-ntristare,
De-așa doruri și grăbire,
Ce observi la fiecare!
Nici odihnă n-au, să vadă
Versul nostru pus pe rug,
Oameni mari cu bună carte,
Parcă din adins produc
O apatică lansare,
Motivând cum versul clasic,
Azi valoare nu mai are!
Tot ce-i grai frumos și dulce,
Tot din sacra noastră fire
E-un folclor trecut și-al ține,
Ar fi mare rătăcire!
Doamne, alt păcat ne-ndeamnă,
Spre o nouă decădere:
Doina noastră românească
E născută să trăiască!
Oameni mari au zis de veacuri,
Că prin ea respiră Neamul,
Ea e floarea Limbii noastre,
Ea ne poartă-ntreg aleanul,
Ea vibrează-n suflet timpul
Vremilor străvechi, primare;
Ne-a dat veacurilor simbol,
Ne dă vise viitoare!
Glasul ei ei e plăsmuirea
Matematicei creații,
De pe când vibra eternul
Cu primarele-i vibrații,
Ritmul versului, iubirea,
Au înmugurit viața.
Nu distrugeți nemurirea!
–––––––––––––
Ioan MICLĂU-GEPIANUL
Australia
20 martie 2018