Amurg de femeie
Chiar dacă-i toamnă-n părul meu și ninge ’naltul în asalt
De bruma anilor amurg mă tem în gând și-n vis tresalt
Și vin iernatice corăbii, în prova vântului grăbesc
Spre portul mării-ncărunțite, în cheiul tâmplei vremuiesc.
Și încă simt parfum de tei în umbra anilor trecuți
Ce vin galop și rup cărări, zorind în ochii mei tăcuți,
E câmp de luptă-n părul meu și două cete războiesc
E firul verde ce-a uscat și firul galben ce-l smolesc.
Aud copite tropăind în sânul lumii veșted fard
De teama iernilor ce-au nins, de teama verilor ce ard,
Trudesc la sorții ce-mi surâd prin ciurul măștii fără chip
Și râd și plâng și cumpănesc… cât e văzduh și cât nisip?
Alung troienile din cer rotind în vatră anotimpuri
În așteptarea unor ani ce plâng la tâmpla unor timpuri,
Privesc senină depărtarea cu ochii-mi verzi ca de smarald
Și prind curaj zicând aievea… e vară totuși și e cald!
Antipoezie
Când versu-i trist și-i doar o umbră, iar muza plânge pe hârtie
Colindă sufletu-n derivă, gândind că-i doar o nebunie
Să-nșir cuvinte fără noimă, să storc condeiului cerneala
Simțind peniței întristarea și poeziei… oboseala.
Rebele semne de-ntrebare ucid în mine bucuria
De-a ține ritmul printre strofe, de-a prinde-n rime veșnicia,
De-a plânge doina în catrene, duios de-a vântura iubirea,
De-a da pastelului culoarea și stihului însuflețirea.
Pășesc cu teamă printre piedici, cerșesc un minim necesar, Continue reading „Sibiana Mirela ANTOCHE: Clipe și îngeri (versuri)”
Bucuria