În cădere
Nu am timp
să-mi transcriu
poeziile
Poeziile stau pe frunze
oftează la mine
cât de leneş vreau să fiu
cât de indiferent la povestea lor
intactă ca o moarte
venită cu multe cadouri
Nu ştiu care moarte
merită mai mult să trăiască
Între real şi imaginar
pendulează boaba de rouă
izbindu-se de frunze
în cădere
*
adriana
eşti o muză perfectă
cu poezii închiriată
plutire de galaxii-
în arca unui bob de rouă
nu pot privi
( doar muri)
balansa doar
ipoteze
o altă gravitaţie
nevrând să se spargă
învelişul fragil
rugătoare la cer arcă
punte de răsărit
întuneric fără sfârşit
amurgul unui fulg de nea
din care curg
frunzele poeziilor
Căderea Umbrei
A rămas cu sentimentul
că toţi se ştergeau pe picioare de visul ei
de scara strâmtă în care trăia în acel turn
întortocheat
care se înfunda
neprecizat
într-o fereastră
într-un copac
unde cele trei timpuri
nu puteau sta-
nici măcar
prezentul cu viitorul
care o părăsise
de când era mică-
nici măcar
prezentul cu trecutul
care rar o mai
vizita şi-i trebuia
mult curaj prin
ultima fereastră
să se caţere
pentru a-şi
aminti de
cele trei timpuri
când erau împreună
în aceeaşi privire tainică
şi plină de fericire
care torcea întunericul
în jurul lor şi-i învelea
iar ea era în centrul atenţiei-
A rămas cu sentimentul
că în doi nu se mai poate
că el abia mai venea
tot mai speriat
şi n-o mai privea
ferindu-se ca de-o umbră
se ştergea de lucrurile
acelea în echilibru-
ultima oară a auzit
de preşul de jos vântul
şi a ştiut că a murit
şi ultima milă
din acel loc fantomatic
de sus se înveli
într-o neagră broboadă
de frig şi durere
apoi se aruncă
în acel gol
pentru a-l umple
cu amintiri pe care
nu le mai putea înţelege-
acelui înger copil
ce-i va îmbrăca umbra
––––––––––-
Vlada ADALVA
7 iunie , 2018