Rugăminte…
Ți-am bătut la poarta-naltă,
Ți-am bătut uşor în nori,
Mi-ai răspuns în straie-alese,
Mă cuprinse-al tău fior.
Dor parcă-ți era de mine,
În brațe m-ai fi cuprins.
Nu ştiam cine pe cine,
Se lăsa de-acum învins.
Nu erai cu barbă mare,
Nu aveai mantia lungă,
Erai parcă rupt din soare,
Ochii începeau să-mi plângă
Ce să-ți spun, după o viață?!
Ce să-mi iei, ce să-mi mai dai?
M-ai fi luat la tine-n casă,
Eu ți-am spus însă, să stai.
Ți-am întins decât o mâna,
Mi-ai atins-o-ncet, în zbor.
Mă-mpingeai încet, din urmă,
Nu voiai să mă cobor.
Eu priveam în jos, cu jind,
Toți de-acolo mă chemau.
Îi vedeam pe toți jelind,
Tu, voiai la tin’ să stau.
Ba voiam, ba nu voiam,
Ba în jos, în sus priveam,
Viața toată o trăiam,
Tor ce-a fost, vedeam prin geam.
Îngerii-mi strigau pe nume,
Sufletul mi-l tot strigau,
Aş fi vrut să pot rămâne,
Dar de jos, mă tot chemau.
Mi-ai deschis încet o uşă…
Parc’aşa, m-ai fi convins…
Mama…’nainta senină,
Mama mea….cu părul nins…
Nu se-apropia de mine,
Tor venea, dar se ducea.
Semne îmi făcea cu mâna,
Eu să plec, ea să mai stea.
M-a trimis în jos, în viață,
De mâna, tu m-ai desprins…
Inima-ncepea să-mi bată…
Tu…te-ai declarat învins?!
Ştiu c-atâtea ți-am promis
Şi nimic nu am făcut.
Iartă-mă, nu doar în vis,
Ceartă-mă, dar fii tăcut!
O sa vin odat’ la tine,
Sper să vrei,Tu, să mă iei…
Căci sunt plină de păcate,
Doamne, ai grijă de anii mei!
––––––––––––
Simina PĂUN-MOISE
7 iunie, 2018