Emma POENARIU SERAFIN: Ano !

Ano!

 

Ano! Zac nori a furtună
Se dezleagă-n vale vântul,
Cerul plânge, după lună,
Şi mi-a alungat cuvântul.

 

Ano! Mare mi-e mirarea
Vremea, peste noi se cerne,
Norii au ascuns și zarea
Noaptea vine şi se-aşterne.

 

Hai deschide-mi, ca e noapte,
Zboară frunzele pestrițe,
Peste merele, ce-s coapte,
Doar așa, să mă ațâțe.

 

Ano! Dorm poienele,
Chipul tău, din geam, surâde.
Hai şi-aşterne-ți genele
Peste-a mele, buze, ude.

 

Nu e timp de miruit
Ano! Flacără din Soare.
Te-am iubit și m-ai iubit
Pentru asta, fac prinsoare.

 

Iar de zorile se varsă
Ano! Trup de strengăriță .
Îmi știu drumul înspre casă ,
Am să-ți fur, doar, o guriță.

 

Când te văd în crucea serii,
Cu buclele despletite
Din lumina lumânării,
Rămân gol, plecat din minte.

 

Ano! Fată blestemată,
Din a vieții mele chin,
Lasă poarta descuiată
Să mai pot, să mor, puțin.

––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Poeme

Nu te teme!

 

,,Nu te teme!’’-strigă poezia-n urma mea!
nu știe nici ea
ce vremuri vom mai trăi peste vreme…
și dacă-mi pierd cuvintele
azi, și-aș fi cuvânt de două parale
tot am să pun o armată de îngeri mereu
pe urmele tale…
tot vine-nserarea, ce dacă?
nu disper, nu dispera
nici colțul ierbii nu mai cântă cum cânta…
lumina se zbate-n ferestre
până când vom pleca!
pătratul ei de cer pentru mine este!
Mai întâi inchide-mi ochii de cicoare
pune-mi la cap flori de lămâi
poezia e un dans de fecioare
unde se moare, puțin câte puțin…

 

Poem pentru tine

 

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul își revine din fire,
suntem întrebați ai cui suntem fiecare…
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ți-e bine cu mine și mie îmi este…
Am crezut că nimic nu mai poate da viață vieții mele
dar azi sunt fără scăpare vorbindu-ți te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare azi-
când mi-e drumul spre tine deloc anevoios și abrupt!
Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche ca și mine-n poziție de drepți-
unde ți-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana spânzurată de noi pe pereți-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!
Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!
nici ție ce-ți mai poate fi scris,
ce știu e că vreau să iubesc în fiecare minut câte-o zi
până când…
bătrânul cer ne va cădea în genunchi…

––––––––––––

Daniela PÂRVU DORIN

16 iulie, 2018

Marta Polixenia MATEI: Focul rece

FOCUL RECE

 

Mi-ai răstignit sufletul
Pe o cruce de gheaţă
Cioplită din banchiza
Iubirii tale.
Ţurţuri reci,
Pironiţi în inima mea,
Pe post de cuie,
Mă ard cu focul lor rece.
Sub vifor,
Strâng din dinţi
Şi mă chircesc.
Îngheţul mă pătrunde
Din ce în ce mai adânc…
La polul opus
E şi mai frig,
Iar sufletul meu dezgolit
Nu are adăpost
De norii tăi
Ce s-au năpustit
Asupra mea.
Mă ninge durere…
Implacabil priveşti
Cum mă chinui
Şi te rogi să mă sting.
Eu mă rog să trăiesc.
Gândul meu se înalţă
Până dincolo de nori,
Spre izvorul luminii.
El mă iubeşte.
Priveşte, mi-a trimis
O rază de soare!
Stau cu picioarele
În baltă,
Crucea mea se topeşte,
Iar eu
Reîncep să respir,
Îmi recapăt forţele.
Deja te simt tremurând:
Ţi-am trimis viforul
Înapoi…

–––––––––––

Marta Polixenia MATEI

16 iulie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Lumânarea

LUMÂNAREA

 

aici sunt ploi târzii și lungă este noaptea
în care pleacă în zbor spre alte zării, cocorii
zbor lung, sfâșietor
și plânge în ropot nesfârșit iar ploaia
numele meu e plâns în amurg
azi e târziu
aș vrea să știu și nu mai știu
dar ce să știu când totul este gol, pustiu
aș vrea să plâng dar nu mai pot
aș vrea să țip, să joc
dar nu am loc
pe țărm răsună pașii unui gând
gândul e trist, spre alt destin
ce viață, ce chin, ce festin
offf, câte aș vrea
dar pasul ăsta s-a sfârșit
așa că am plecat și eu un pic
să dorm o clipă doar
am obosit să mor în fiecare zi
mă voi trezi în zori să scriu
povestea unui om nebun ce crezut odată în iubire
când nu scriu, țip
când nu țip, plâng
când nu plâng, mă rog
alteori cioplesc cuvinte dintr-un ciot
aruncat de sălbatice valuri pe țărmul sufletului
nu, nu dorm
privesc cum se izbesc în tâmplă
gânduri spuse și nespuse
dintr-o piatră
lovită de veacuri aride, uscate
obosit de griji, de timpuri, de păcate
am ridicat un lăcaș pe țărmul sufletului
pentru lumea ce trece, se duce
în prag am pus o lumânare
arde și arde

–––––––––-

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

16 iulie, 2018

 

 

Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme

DE TOAMNĂ

 

S-au scuturat și ultimele frunze,
Iar patefonul cântă triste doine
Nici luna și nici stelele confuze
Nu îmi dezleagă ale iubirii taine.

 

Doar un covor de frunze arămii,
Destine vlăguite-n dor și-n moarte
Înfrigurat și gol la răspântii
Mă-ntreb, tu de ce ești așa departe ?

 

Nici luna nu mă mai iubește în amurg
Aș trimite către tine a ei rază
Un râu aș face din lacrimile ce se scurg
Pe-un vas de dor mi te înapoiază.

 

Străin în noapte, te văd în orice stea,
Eu, acela care te iubește din genuni
Păcat că cerul, dorul nu-mi înțelegea
Și nici iadul nu mi-a împletit cununi.

 

TU EȘTI A MEA ICOANĂ

 

Tu ești pentru mine o icoană,
Iar eu sunt pustiul absolut
Tu, un mugur de primăvară
Eu doar un boț însuflețit de lut.

 

Te caut într-o lacrimă de nufăr,
Soarele să-ți sorb într-o clipită
Deschide-mi al iubirii cufăr
Timpul să-l opresc la ora potrivită.

 

Te caut în faldurile mării,
Icoana mea de dincolo de rai
Glasul tău, precum strunele viorii
Ești o petală de cireș de mai.

 

Te caut în rai, te caut în abis,
Velință vreau să-mi fac din slava ta
Mă tem că ce trăiesc e doar un vis
Mă tem că fictiv sunt lângă dumneata.

 

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme”

Anna-Nora ROTARU: A fost odată, ca niciodată…

A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ…

 

Cândva eram o copilă, mică şi neştiutoare,
Încă mai credeam, în zânele din basme…
Zglobie fetişcană, fiind veselă şi visătoare,
Mi-am lăsat speranţele, prin vânt să zboare,
Alungând din minte, vise urâte cu fantasme !

 

Adesea alergam, prin crânguri dese şi păduri,
Prin lanuri aurii, de floarea-soarelui şi grâu…
Necunoscutul nu mă-nfricoşa si nici norii suri,
Nu-mi păsa de-n bălţi, se-nglodau ai mei conduri,
Din izvor apa sorbeam şi mă scăldam în pârâu !

 

Ţineam în mână, strâns, a inocenţei mele cheie,
Porţi să deschid cu ea, de-ar fi fost ca să iubesc…
Şi când venise vremea şi când simţii scânteie,
În inima-mi copilăroasă şi trupu-mi de femeie,
Am mulţumit Celui de Sus, de dar dumnezeiesc !

 

Am învăţat ce-i viaţa, cum senzaţii noi să simţi,
Cum a iubire să tresalţi şi cum te năpădesc fiori…
Cum curg lacrimi de drag, prin suspine, rugăminţi,
Dorinţele cum sa le-neci, în şoaptele de dor fierbinţi,
Sub clar de lună spuse, din noapte până-n zori !

 

Şi… mult mai frumos a fost, ca-n basmele cu zâne,
Trăind viaţa adevărat, nu numai-n file de poveste…
La pieptul tau puternic, lăsat-am buzele să-ngâne,
Că mereu-ţi voi fi stăpână şi tu pe veci, stăpâne,
Pe pământ, cât o sa fim şi-acolo… în spaţiile celeste…

—————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

16 iulie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Vară pe cheia sol

Vară pe cheia sol

 

Soare pe cer,
Flori pe pământ,
Nori cu mister,
Seri din Cuvânt…

 

Cerne pe câmp ploaie albastră
Din zările cu norii învinși,
Si plouă…plouă-n alba fereastră
Cu picături din ochii deschiși…

 

Stele pe cer
Spun jurământ
C-un adevăr
Rupt din Cuvânt

 

Cerne pe timp secunde tăcute
Din ceasul trecut cu ore de vis,
Și bate, bate-n inimi pierdute
Același mister deloc convins…

 

Și trec în zori cocorii pașnici
Pe cerul tău lăsat orfan,
Și urcă-n zări pe munții veșnici
Cu dorul alb puțin profan…
………………………..
Si plouă, plouă
În vară nouă!

–––––––––––

Dan-Obogeanu Gheorghe

16 iulie 2018

 

Emma POENARIU SERAFIN: Capra cu trei iezi ( după I. Creangă )

Poveste cu final neaşteptat

 

O capră cu albă blană, te rog să mă crezi,
Avea casa-ntr-o poiană și creştea trei iezi.

 

Unul mare cam năstrușnic şi neastâmpărat
Mijlociul nu ascultă, ba sub pat, ba-n pat.

 

Dar mezinul, puiul mamei, cel ascultător
Stă cu mama, o ajută, mătura-n pridvor.

 

Intr-o zi capra îi cheamă şi frumos le-arată
Că se duce după hrană, că mâncarea gată.

 

Voi închideți ușă bine, eu mă duc şi vin
Să nu deschideți la nime’ nici la lup hain.

 

Când mă-ntorc de la pădure eu vă cânt căpreşte
Voi nu deschideți că lupul, cel hain, pândeşte.

 

Când ajung la ușa casei astfel am să cânt
Voi ciuliți urechea bine nu-mi uitați cuvânt :

 

,, Trei iezi
Cucuieți
Uşa mamei, descuieți
Că mama v-aduce vouă”…..

 

Iezii îi promit la capră că se duc în casă
Și încuie uşă bine iar pe lup, nu-l lasă…

 

Capra pleacă liniștită după de-ale gurii
Și dispare-ntr-o clipită în pacea pădurii…

 

Când lupul observă capra ca a şi plecat
Vine la iezi să le cânte , cântecul lăsat.

 

Iezii nu îi deschid ușa, fără vre-un habar
Lupul pleacă să-şi ascută , dinții la fierar.

 

Apoi iarăși lângă ușă, cântă mai subțire
Iezii nu îi deschid uşa şi îl scot din fire.

 

Pleacă lupul , iar, în grabă tot pe la fierar
Să-i ascută limba bine și se-ntoarce iar.

 

Viclenia lui măiastră la uşă-o interpretează
Iezişorii cred că-i mama uşa o deşurubează.

 

Intră lupul şi îl prinde, pe cel mare dintre iezi
Mijlociul și mezinul cu o sfoară printre lăzi.

 

Leagă lupul fedeleș, şi-i arată spurcăciunii
Cum că iezii caprei albe, l-au făcut de râsul lumii.

 

Vine capra din pădure și cu lapte și cu sare,
Lupul prins ca-n pușcărie nu-i mai trebuie mâncare.

 

Și îl duc la primărie să îl facă de ruşine
Iar căprița şi cu iezii au scăpat de spurcăciune.

 

Morala :

De eşti lupul prefăcut
Astăzi iezii ,, te-au făcut “!

——————————–

Emma POENARIU SERAFIN

15 iulie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Căutări lirice

Clopot de bronz

 

 

Mi-a ajuns sufletul un clopot
de atâta depărtare.
Ding-dang…mă risipesc
în sunete de bronz…
Pe altarul de aramă al dorințelor
ard mocnit, în magice incantații.
Îngeri, ori fluturi, aterizează
pe câmpia de cristal a retinei
aducându-mi vești.
Vibrez lovindu-le aripile
cu șoaptele picurânde
din catedrala părăginitului trup…
Doar sufletul,
clopot
sub albastre întinderi
nemurește împreună cu tine
înspre și întru iubire…

 

Căutări

 

Doamne, dacă am mai trăit
încă o viață înainte
de aceasta,
sunt sigur că am petrecut-o
tot căutându-Te…

 

Unde erai când disperat
pe înălțimile munților,
în adâncimile mărilor,
în nemărginirea câmpiilor
și în trilurile ciocârliilor
te-am căutat?

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Căutări lirice”

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Până mă mântuiești, Doamne…

Până mă mântuiești, Doamne…

 

Un ,,tu” mă plouă cu moarte,
Alt ,,tu” mă scurge de frici,
Câțiva ,,tu” îngheață de focul meu,
Iar singura ,,eu” sunt noi.
Cine ești tu cu alt tu și câțiva tu,
Dacă nu eu fiind noi?

 

Un ,,tu” a tăcut spre a se fi iertat,
Alt ,,tu” mă iartă pentru că deveni ,,eu”,
Câțiva ,,tu” exersează a fi ei,
Ca eterna ,,eu” să se boboteze.
Cum respirăm fie tu fie noi,
Până eu ajung să Îmi îmbrățișez Dumnezeul?

––––––––––––

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Basarabia

16 iulie, 2018