A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ…
Cândva eram o copilă, mică şi neştiutoare,
Încă mai credeam, în zânele din basme…
Zglobie fetişcană, fiind veselă şi visătoare,
Mi-am lăsat speranţele, prin vânt să zboare,
Alungând din minte, vise urâte cu fantasme !
Adesea alergam, prin crânguri dese şi păduri,
Prin lanuri aurii, de floarea-soarelui şi grâu…
Necunoscutul nu mă-nfricoşa si nici norii suri,
Nu-mi păsa de-n bălţi, se-nglodau ai mei conduri,
Din izvor apa sorbeam şi mă scăldam în pârâu !
Ţineam în mână, strâns, a inocenţei mele cheie,
Porţi să deschid cu ea, de-ar fi fost ca să iubesc…
Şi când venise vremea şi când simţii scânteie,
În inima-mi copilăroasă şi trupu-mi de femeie,
Am mulţumit Celui de Sus, de dar dumnezeiesc !
Am învăţat ce-i viaţa, cum senzaţii noi să simţi,
Cum a iubire să tresalţi şi cum te năpădesc fiori…
Cum curg lacrimi de drag, prin suspine, rugăminţi,
Dorinţele cum sa le-neci, în şoaptele de dor fierbinţi,
Sub clar de lună spuse, din noapte până-n zori !
Şi… mult mai frumos a fost, ca-n basmele cu zâne,
Trăind viaţa adevărat, nu numai-n file de poveste…
La pieptul tau puternic, lăsat-am buzele să-ngâne,
Că mereu-ţi voi fi stăpână şi tu pe veci, stăpâne,
Pe pământ, cât o sa fim şi-acolo… în spaţiile celeste…
—————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
16 iulie, 2018