DE TOAMNĂ
S-au scuturat și ultimele frunze,
Iar patefonul cântă triste doine
Nici luna și nici stelele confuze
Nu îmi dezleagă ale iubirii taine.
Doar un covor de frunze arămii,
Destine vlăguite-n dor și-n moarte
Înfrigurat și gol la răspântii
Mă-ntreb, tu de ce ești așa departe ?
Nici luna nu mă mai iubește în amurg
Aș trimite către tine a ei rază
Un râu aș face din lacrimile ce se scurg
Pe-un vas de dor mi te înapoiază.
Străin în noapte, te văd în orice stea,
Eu, acela care te iubește din genuni
Păcat că cerul, dorul nu-mi înțelegea
Și nici iadul nu mi-a împletit cununi.
TU EȘTI A MEA ICOANĂ
Tu ești pentru mine o icoană,
Iar eu sunt pustiul absolut
Tu, un mugur de primăvară
Eu doar un boț însuflețit de lut.
Te caut într-o lacrimă de nufăr,
Soarele să-ți sorb într-o clipită
Deschide-mi al iubirii cufăr
Timpul să-l opresc la ora potrivită.
Te caut în faldurile mării,
Icoana mea de dincolo de rai
Glasul tău, precum strunele viorii
Ești o petală de cireș de mai.
Te caut în rai, te caut în abis,
Velință vreau să-mi fac din slava ta
Mă tem că ce trăiesc e doar un vis
Mă tem că fictiv sunt lângă dumneata.
Tu ești a mea icoană, taină și vis,
Rază de soare în chip de porumbel
Fictiv m-am strecurat într-al tău zapis
Sărut vântul și șoapta-i de mișel.
LA POARTA TIMPULUI
La poarta timpului te aștept,
În mâini am muguri de iubire
Ești steaua mea de lângă piept
Și a dorului trăire.
La poarta timpului veghez,
A ta străină abație
Și-mi lacrimă al patimilor crez
Iubirea sacră, numai ție.
La poarta timpului restant,
Divină reverență
Unde-i al tău sărut bacant ?
Mi-e dor de-a lui prezență.
La poarta timpului cel cast,
Mă pierd la tine-n labirint
Tu vieții mele-ai dat contrast
Eu, doar o cupă cu absint.
La poarta timpului profet,
Ascult amăgiri profane
Implacabil și inert
Mă ascund în icoane.
MAI ȘTII
Mai știi nopțile când ne pierdeam în fiori,
Dar pe cele când te visam în culori
Pe tine făptură de dincolo de sori
Zâna iubirii erai până în zori ?
Mai știi când visam că suntem într-un câmp de flori,
Nedespărțiți într-ale dragostei vâltori
Văzduhul răsuna de cânturi de cocori
Iar noi dansam desculți în ploaie și ușori ?
Mai știi când îmi spuneai că vrei să zbori,
Spre ceruri laolaltă cu cârduri de condori
Când viața era doar o simfonie de viori
Ce cânta-n Atenee singure, fără dirijori ?
Mai știi când te rugam ca un luceafăr să cobori,
Să îmi aduci cu tine ale dragostei comori
Când îmi spuneai că suntem doar niște actori
Pe scena vieții plină de saltimbanci și de bufoni ?
Mai știi când îmi spuneai că mă adori,
Că deții ale dragostei licori
Că pentru mine trăiești, că pentru mine mori ?
Tot ce-a mai rămas … doar iarna cu ale ei ninsori …
––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
18 iulie, 2018