TAVERNA
Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, șoptite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Și muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colțuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecat într-o rână,
mulţimi nevăzute la mese adună,
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.
Tu stai şi privești dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă…
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
cu tine în braţe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă ?…
O,nu ! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce…
Îți cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopți nedormite, când luna te-agită.
Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdară –
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele…
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.
MANSARDA
Ajung în mintea mea, disimulate,
povești care-mi păreau demult uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
rămase prin cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
când mă întorc înfrigurat de-afară
și regăsesc, mai mult pe dibuite,
mansarda rece, plină de ispite.
Continue reading „Corneliu NEAGU: Taverne și mansarde (poeme)”
