Dacă firele clepsidrei
Numără din doi în doi
Închid tainic ochii hidrei
Fiarelor ce suntem noi.

Dacă umbre scrise toamnei
Din pădurea de cleștar
Frunze cad pe pașii doamnei
Din trecut fără habar.

Dacă ochii nopții negrii
Tac prin nuferi de topaz
Dorm în plaiul de sub cedri
De-o fi ieri, sau de-o fi azi.

Iar de-mi zboară vântu-n suflet
Cum îmi zboară timpu-n trup
Îmi scriu viața-ntr-un pamflet
Și pe urme, când le-astup.

Privesc aiurea, vis strivit de geam
Și noaptea-i densă sub un pâlc de ceață,
Mă simt aici, deși simțiri nu am
De ieri mă caut printr-un strop de viață.

Privesc în noapte, stele cresc pe ram
Și Luna e plecată-n spre culcare,
Cu-n gol himeric prins de tot ce n-am
Îl iau în brațe, când ceva mă doare.

Nu-mi acoperi privirea, timpul mi-a îmbătrânit
Matur căile uitării ce doar par că mai sunt încă,
Trupul meu s-a stins cu anii și e de nestăpânit
Coborând pe panta vieții, într-o vale, mai adâncă.

Nu-mi acoperi privirea, că nu pot să-mi amintesc
Câte veri înflăcărate , trec prin noi mistuitoare,
Sufletul mi-e prins de-o glie de nu pot s-o mai iubesc
Și se plimbă printre Aștri, într-o sfântă-mbrățișare.

Nu-mi acoperi privirea să mai caut înserare
Trupul meu cărat prin timpuri , peste vreme s-a lăsat
Inima când galopează, peste zări, nu mă mai doare
Lacrima din colțul gurii, peste barbă-a lunecat.

Nu-mi acoperi privirea când mă uit, din vreme-n vreme
Florile ce cresc sălbatic, pe cărarea cu castani
Cerul nopții înstelate care peste noi se-așterne
Și nimicul strâns grămadă, în trecutul dintre ani.