Anatol COVALI: Triolete

TRIOLETE

Ferestrele speranţei

Ferestrele speranţei au fost sparte
şi-al deznădejdii vânt urlă tehui
prin sufletele noastre, frunze moarte.

Ferestrele speranţei au fost sparte,
doar de decepţii zilnic avem parte
şi-n noi aproape totul este şui.

Ferestrele speranţei au fost sparte
de când părem a fi ai nimănui

Hoţia e în floare

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
se îmbulzesc să ia din ţară tot
acum când au în mânecă toţi aşii.

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
fură-n delir şi îşi bat joc de laşii
ce tac sub palma trasă peste bot.

Hoţia e în floare. Toţi borfaşii
ne sărăcesc şi la mezat ne scot.

Mizerie

Mizerie, mizerie cumplită !
Aşa umili parcă nicicând n-am fost
în ţara pe durere răstignită.

Mizerie, mizerie cumplită !
Mai e puţin şi-n ea o să ne-nghită
şi o s-o ducem zi de zi mai prost.

Mizerie, mizerie cumplită,
care ne surpă-ncet rost după rost.

Mă-năbuş

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
văzând atâta linişte-mprejur
şi-atât de multe suflete de-argilă.

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
privind cât de sărmană şi umilă
e existenţa fraţilor din jur.

Mă-năbuş de revoltă şi de silă
că lângă ei, umil, şi eu îndur.

Mi-e teamă

Mi-e teamă că deruta-i permanentă
şi că nicicând n-o să ne revenim
cât timp în noi speranţa e absentă.

Mi-e teamă că deruta-i permanentă,
că viaţa nu va fi măcar decentă
şi că săraci lipiţi o să murim.

Mi-e teamă că deruta-i permanentă,
că nu vom apuca să ne trezim.

Plâng, ţară

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
fiind convins că nu am să rezist
s-apuc să văd dorita înviere.

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
că la aşa cumplită sfâşiere
neputincios şi îngrozit asist.

Plâng, ţară, pe-al tău umăr cu durere
văzând al tău prezent atât de trist.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 octombrie, 2018

Anghel Zamfir Dan: Eternitatea clipei

ETERNITATEA CLIPEI

Am trăit destule clipe eterne cât timp am stat pe pământ,
dar nicio clipă nu a vrut să mă includă în eternitatea ei.

Am stat la umbra unui copac și copacul s-a bucurat că-i pot sorbi adierea,
am alergat pe câmpii încolțite și sămânța mi-a zâmbit înfrunzindu-se toată,
mi-am scăldat trupul în apele planetei
și apa s-a scurs prin părul meu curățându-mi venele sufletului,
am văzut lumina zilei,întunericul nopții, am ascultat melodiile vântului,
am ținut în palmă un fulg de zăpadă,
o picătură de ploaie,
am mers pe o cărare de munte
voind să ajung pe o creastă
și să rămân acolo privind lungimea depărtărilor la care tind să ajung.

Dar cele mai dragi mi-au fost clipele eterne petrecute la umbra sânului tău
când mă acopereai cu palmele tale
și îmi încălzeai dorințele cu focul ce îți curgea din priviri.

Dacă m-ai fi lăsat în eternitatea acelor clipe
am fi bătut împreună la poarta eternității
și am fi rugat o clipă să ne primească definitiv în patima ei.

——————————

Anghel Zamfir Dan

2 octombrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Însingurare

Însingurare

Hei, frunză a toamnei de miere,
aștept să-mi aduci vești bune
din camera palidă ca o stafie,
în care bolnavii stau de veghe
cuprinși de insomnii înfrigurate
visând în răstimpuri răzlețe
la strugurii rămași neculeși
cu bobul pleznind de mirare,
nefericiți în bătaia vântului rece
acoperiți de ceața tulbure a ploilor
în via răscolită de umbre arămii,
și de amintirea pașilor tăi încrustați
în pământul jilav, părăsit de greieri…

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

2 octombrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Viori cuvânt

VIORI CUVÂNT

Din cerul de fantasme,
puțin după amurg
luna suspină-n spasme
și stropi pe strune de vioară plâng …
sunt stelele ce curg
pe umbrele unui timp,
mult prea concret
eu mă scurg dintr-o clepsidră
în cuvinte de nisip
încercând să-mi fac culcuș
într-o frunză arămie …
aștept un val
să-mi biciuie atomii latenți
al ploilor de absint
ascunse-n neguri pastelate
pe șevaletul de fiori
al unui soare
ce coboară în amfore
de lacrimă
iar luna cântă suav
în praf de stele
un requviem !

—————————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

2 octombrie, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Litere spre mântuire

Litere spre mântuire

Doamne, m-ai poleit cu flori în pomi
Și pasul mi l-ai făcut treaptă.

Râurile veșniciei seamănă iertări
Alungând ciuma fricii de inimă.

Cum, Doamne, să căutăm prin veacuri
Arma contra zâmbetului Tău?

Mă inundă o amintire cu tăcerea de azi
Pentru a-mi desprinde fluturii rostului.

Nasc raze prin zidul spre Tine
Și ucid cetăți înarmate cu plăceri.

Ține-mă, Doamne, soră cu frații
Să-mi citesc mântuirea din chemarea lor.

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Basarabia/Republica Moldova

3 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Mirări

Cât preț am Doamne oare-n ochii Tăi
De-n fiecare toamnă-mi ‘nalți statui?
Nu sunt mai bun decât acei ce-s răi…
Ce vrei să-mi spui?

Că mă iubești așa cum sunt, hoinar
De multe ori rătăcitor de Tine?
Că în al vieții mele calendar
File-s puține?

Că nu mă vrei un miel pierdut prin văi,
Că pentru mine pieptul scut Ți-l pui?
Sunt doar o frunză-n galbene văpăi…
Mai sunt destui…

Și totuși, am un preț în ochii Tăi
De-mi ‘nalți statui…

Colind de supraviețuire

Ca să nu mă sting
lasă să te-ating,
să te mângâi barem cu privirea,
ca să pot zbura
fă-mi sub pleoapa ta
cuib unde să semăn nemurirea.

Ca să nu mă frâng
brațul meu cel stâng
lasă-l de mijloc să te cuprindă,
cer îmi ești senin,
cupă-mi ești cu vin,
pâine coaptă-n vatră, aburindă.

În această noapte
te îmbrac în șoapte
și-n căușul toamnei te botez,
pe a mea retină,
rază de lumină,
chipul tău angelic încrustez.

Ca să nu mă sting
peste tine ning…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Ben TODICĂ: Gânduri alese din Australia, România și Noua Zeelandă

Dragă Mariana, fiecare an este o carte, fiecare zi o pagină îmbelșugată de textul gândurilor tale. Cu fiecare vers, fiecare munte, cu fiecare floare fiecare vers e-o sărbătoare.

Învățăm de la fiecare vers al tău să iubim, sa fim tandri, să luminăm pe cei din jur, să-i lăsăm să ne admire, să aducem bucurie și sărbătoare…

Creează în fiecare zi folosindu-te de toate culorile vieții… și în timp ce scrii, zâmbește!

O zi din an este a ta. Bucura-te de fiecare clipă, zâmbește și fii fericită, să ai parte de tot ce e frumos în lumea asta și toate visele să ți se împlinească!

Îți doresc să fii înconjurată de prieteni, să asculți muzica ta de suflet pentru că azi e ziua cea mai specială din viața ta.

Îți doresc tot binele din lume.

La multi ani poet iubit!

Prietenie veșnică!

———————————

Ben TODICĂ

Melbourne, Australia

2 octombrie, 2018

Mulțumiri, Vasilica Grigoraș, Valentina Teclici și Ben Todică !

***

Cuvânt clopoţel

Poetei Mariana Gurza

Pe limanul senin

al gândului neprihănit

blând şi iute clocotitor

sălăşluiesc comori vrednice

palpitând în candoarea

dangătului de clopot

al sufletului flămând

de cuvânt şi viers

lirism şi duioşie

cadenţă şi trecere discretă

coagulate în acolade

nuclee retorice

şi dialogice de seminţe roditoare

îngemănate într-o naraţiune

strintenă şi curgătoare

ca o apă proaspătă

şi jucăuşă de munte

leagăn de alint

plutind peste zări

martor al unui demers

de cădelniţă înmiresmată

Vasilica Grigoraş, România

2 octombrie, 2018

Pygmalion

Poetei Mariana Gurza

Ca Pygmalion, am sculptat

Sensul vieţii mele în azurul credinţei.

Cu dalta albastră, de vioară,

Am ajustat sentimentele

Până au devenit tril în flautul lunii.

Cu dalta albă, de aripă,

Am sculptat crucea neagră

A ceea ce-am crezut că mi-a fost dat,

Încât trandafirii s-au stins împăcaţi.

Cu dalta cenuşie, de clepsidră,

Am cioplit speranţele

Până au doinit verde, în cuibul luminii

Şi-au umplut câmpia de poeme.

Cu dalta neagră, de granit,

Am sculptat ziua de ieri

Când apusul o lua-naintea răsăritului

Şi noaptea domnea ca o regină.

Cu dalta roşie, de flacără

Am sculptat ziua de mâine

În care Galateea prinde viaţă

Şi viaţa-n mine arde torţă

Luminând calea miilor de poeme

Simţite şi nerostite.

Valentina Teclici, Noua Zeelandă

2 octombrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescărușul alb

PESCĂRUȘUL ALB

(poem dedicat unui suflet ales, Mariana Gurza)

priveam cum pășeai
albă și pură
printre alge și scoici
pe nisipul fierbinte

un pescăruș, surâs diafan
privirea ta se oglindea în mare
valuri se spărgeau în larg
alţi pescăruși pluteau în zare, a visare

te strigam cerului, pământului
dar tu treceai ușor-ușor, în vânt
departe, departe
era târziu și treceai

o pasăre rănită, rătăcită între gânduri
în față marea
te aruncai în valuri
să speli durerile sufletului

ai adunat între ploape
ridurile anilor ce s-au scurs
pe drum pietre, închideai ochii
să nu te lovească tăcerea lor

ai întins aripile către cer și ai țipat
te arsese ceara timpului
ce curgea la apusul luminii
ai plecat înapoi să-ți regăsești marea

târziu ai ajuns, ca în fiecare an
ploua mărunt în cer
ai rămas să aduni gânduri pe țărm
printre alge și scoici

pe pagina goală, mai scriai un poem

cuvântul despica timpuri în noapte
valuri curgeau mai departe
zboară alb pescăruș peste ape
acum ca altădată

ești fiorul nopții împletit peste ape
poetă peste gânduri abstracte
pe cer se aprinde o stea
îngerii cântă în zbor peste pleoape

a evadat un suflet
știi, pescărușii se întorc la țărm
numai de drag, numai de dor

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

2 octombrie, 2018

Mulțumesc….

Dan-Obogeanu Gheorghe: Octombrie

Octombrie

Eşti lună de inimă şi dor
În anul cu lunile pline,
În tine m-am născut fecior
Pe talerul balanței divine.

Mi-ai pus în inimă iubire,
Din stele, doi ochi de trifoi,
Şi verzi, precum două safire,
Aşa, să văd o lume cu Noi

O lume cu dragoste şi frică,
Cu versul înmănuncheat în vise,
Din inimă speranţele îmi pică
În mările cu suflete promise…

Promise, doar mie, să-mi ceară
Cuvintele cu aur şi miere,
Octombrie cu vise de seară…
Cu luna si soarele-n unghere!

………………………

Pe talerul balanţelor tăcute
Arginţii aşteaptă uitați
Ca bruma pe florile trecute…
Arginţii cu ochi înlăcrimaţi!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

2 octombrie, 2018

Adrian MUNTEANU: Rămâi în mine ca o mare

RĂMÂI ÎN MINE CA O MARE

Apele mari vor potopi câmpia,
S-or prăvăli gemând eliberate,
Vor frânge umbre în zadar vegheate,
Dar n-or putea să-mi stingă crud făclia.

Râuri de foc vor pârjoli palate,
Vor linge buza norilor şi glia,
Dar n-or surpa din locul ei vecia
Iubirii mele îndelung visate.

De eşti un zid, ţi-oi ridica altare
De iederă ţesând veşmânt regal;
De eşti o poartă voi intra-n uitare,

Să-ţi simt răcoarea-n trup robit pe mal,
Ca să rămâi în mine ca o mare
Cu ţărmuri blânde şi năvalnic val.

LA MULTI ANI CU BUCURII DE SUFLET!

––––––––––––––

Adrian MUNTEANU

2 octombrie, 2018