Rezemat de-o stea perdantă beau tăcerea-n ochii tăi
ca nu cumva să rătăcească sărutați de vâlvătăi,
Dorința îmi ghilotinează pulsul și te vrea în amănunt
să dăm buzelor ofrandă… un preludiu mai mărunt !
Contemplându-te în artă închin nopților Edenul
în extaz se zbate -o pleoapă dezhidratând glutenul,
Simt cum sunt flămând de tine şi mă închin în agonie
congruent de clipe stranii mă condamni la insomnie.
În eclipsă de iubire fericirea-i greu de-atins
ducă-se-n pustiu la naiba în mine focul s-a aprins,
Şi descompun cu praf de ceara toate apusurile reci
ca să-mi fi o Ariandă, eu Tezeu… şi să nu pleci !
Am trăit destule clipe eterne cât timp am stat pe pământ,
dar nicio clipă nu a vrut să mă includă în eternitatea ei.
Am stat la umbra unui copac și copacul s-a bucurat că-i pot sorbi adierea,
am alergat pe câmpii încolțite și sămânța mi-a zâmbit înfrunzindu-se toată,
mi-am scăldat trupul în apele planetei
și apa s-a scurs prin părul meu curățându-mi venele sufletului,
am văzut lumina zilei,întunericul nopții, am ascultat melodiile vântului,
am ținut în palmă un fulg de zăpadă,
o picătură de ploaie,
am mers pe o cărare de munte
voind să ajung pe o creastă
și să rămân acolo privind lungimea depărtărilor la care tind să ajung.
Dar cele mai dragi mi-au fost clipele eterne petrecute la umbra sânului tău
când mă acopereai cu palmele tale
și îmi încălzeai dorințele cu focul ce îți curgea din priviri.
Dacă m-ai fi lăsat în eternitatea acelor clipe
am fi bătut împreună la poarta eternității
și am fi rugat o clipă să ne primească definitiv în patima ei.
Hei, frunză a toamnei de miere,
aștept să-mi aduci vești bune
din camera palidă ca o stafie,
în care bolnavii stau de veghe
cuprinși de insomnii înfrigurate
visând în răstimpuri răzlețe
la strugurii rămași neculeși
cu bobul pleznind de mirare,
nefericiți în bătaia vântului rece
acoperiți de ceața tulbure a ploilor
în via răscolită de umbre arămii,
și de amintirea pașilor tăi încrustați
în pământul jilav, părăsit de greieri…
Din cerul de fantasme,
puțin după amurg
luna suspină-n spasme
și stropi pe strune de vioară plâng …
sunt stelele ce curg
pe umbrele unui timp,
mult prea concret
eu mă scurg dintr-o clepsidră
în cuvinte de nisip
încercând să-mi fac culcuș
într-o frunză arămie …
aștept un val
să-mi biciuie atomii latenți
al ploilor de absint
ascunse-n neguri pastelate
pe șevaletul de fiori
al unui soare
ce coboară în amfore
de lacrimă
iar luna cântă suav
în praf de stele
un requviem !
Dragă Mariana, fiecare an este o carte, fiecare zi o pagină îmbelșugată de textul gândurilor tale. Cu fiecare vers, fiecare munte, cu fiecare floare fiecare vers e-o sărbătoare.
Învățăm de la fiecare vers al tău să iubim, sa fim tandri, să luminăm pe cei din jur, să-i lăsăm să ne admire, să aducem bucurie și sărbătoare…
Creează în fiecare zi folosindu-te de toate culorile vieții… și în timp ce scrii, zâmbește!
O zi din an este a ta. Bucura-te de fiecare clipă, zâmbește și fii fericită, să ai parte de tot ce e frumos în lumea asta și toate visele să ți se împlinească!
Îți doresc să fii înconjurată de prieteni, să asculți muzica ta de suflet pentru că azi e ziua cea mai specială din viața ta.
Îți doresc tot binele din lume.
La multi ani poet iubit!
Prietenie veșnică!
———————————
Ben TODICĂ
Melbourne, Australia
2 octombrie, 2018
Mulțumiri, Vasilica Grigoraș, Valentina Teclici și Ben Todică !
Dragă Mariana, fiecare an este o carte, fiecare zi o pagină îmbelșugată de textul gândurilor tale. Cu fiecare vers, fiecare munte, cu fiecare floare fiecare vers e-o sărbătoare.
