ETERNITATEA CLIPEI
Am trăit destule clipe eterne cât timp am stat pe pământ,
dar nicio clipă nu a vrut să mă includă în eternitatea ei.
Am stat la umbra unui copac și copacul s-a bucurat că-i pot sorbi adierea,
am alergat pe câmpii încolțite și sămânța mi-a zâmbit înfrunzindu-se toată,
mi-am scăldat trupul în apele planetei
și apa s-a scurs prin părul meu curățându-mi venele sufletului,
am văzut lumina zilei,întunericul nopții, am ascultat melodiile vântului,
am ținut în palmă un fulg de zăpadă,
o picătură de ploaie,
am mers pe o cărare de munte
voind să ajung pe o creastă
și să rămân acolo privind lungimea depărtărilor la care tind să ajung.
Dar cele mai dragi mi-au fost clipele eterne petrecute la umbra sânului tău
când mă acopereai cu palmele tale
și îmi încălzeai dorințele cu focul ce îți curgea din priviri.
Dacă m-ai fi lăsat în eternitatea acelor clipe
am fi bătut împreună la poarta eternității
și am fi rugat o clipă să ne primească definitiv în patima ei.
——————————
Anghel Zamfir Dan
2 octombrie, 2018