Îmi înflorește chipul ca o lumină vie,
Ce frumuseți în suflet el azi îmi reînvie!
Mi-e doru-ți zbor de fluturi, pe albi umerii mei
Și gingășie sfântă din cânt de porumbei,

Îl port ca pe o broșă în pieptu-mi, un tumult,
Ce strălucește stea și-mi place-atât de mult!
Mi-e depărtarea ta o amintire dulce
Care străbate timpul și-n lumea-ți mă conduce,

Pe-un colț de vis întruna pașii ni-i întâlnim
Și către veșnicie tot dorul ne-mplinim,
Mi-e ceru-ntreg lăcașul eternului acasă
Și toată-a mea trăire atâta de duioasă!

Cu aripi de lumină, fluturi ori porumbei
Plutim pe coridoare de aer, ca doi zei,
Trăim visu-mplinirii ce l-am dorit o viață
Și ne hrănim din zboru-i, pentru noi-speranță,

Mă-mbraci în mângâieri sub zările albastre,
Din depărtări sosit-au și vremurile noastre,
Prin ele vom intra ținându-ne de mână
Și-n veșnicia lumii porni-vom împreună!

Coase Lina cu mândrie
Un drapel de Românie,
Ea este tradițională,
A-nvățat multe la școală,
Știe că lucrul și portul
Ne-or păstra în lume rostul,
Ne-or păstra identitatea
Cât o dăinui cetatea,
Cât țara va fi iubită
Și din dor reîntregită.
Lucră Lina cu mândrie
Că-i fiică de Românie:
Ape, și păduri, și munți,
Câmpii și dealuri cărunți,
Flori și păsărele mii
În lucru-i superb sunt vii…

Cât timp țara e iubită
Fi-va de rău ocrotită,
Cât se va mai purta ia,
Nu-i pierdută România,
Fota mândră și marama
Și pentru iarnă dulama,
Ițarii cei strămoșești,
Român-dac chiar te numești,
Căciula și pălăria
Ștampilă-s de România!

Lina e veselă tare,
O s-apară de sub zare
Ștef al ei și-o să-i arate
Numai lucruri minunate,
Cusute de mâna ei
Pentru a dura temei
La o viață de români,
Respectându-i pe străbuni.

Flutură drapel la poartă,
Tricolor de altădată
Ce va dăinui în veac
Fiind tuturor pe plac,
O mândrie nesecată,
Însemn pentru țara toată!