PARFUM DE NEUITARE
Tăcerea rece-a orelor ce zboară,
cu aripa-i întinsă mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor rebel în suflet îmi aduce.
L-așez în partituri de triolete,
ca să-i alin durerile-ancestrale,
dar, răscolind apusuri violete,
își pregătește armele virale.
Aduce-n tolbă amintiri uitate
sub zidul neștiutelor redute
din visurile mele ancorate
pe umbrele iubirilor pierdute.
Și le așază seara la fereastră,
când luna se ivește pe o stâncă,
iar florile care adorm în glastră
parfum de neuitare îmi aruncă.
Te readuce-n gândurile mele,
pe-o aripă de vis întârziată,
cu versurile scrise printre stele
pe filele iubirii de-altădată.
Resimt acut mirajul împăcării
din vraja visului întors acasă,
când clipele din cumpăna iertării
cu vorbele nespuse mă apasă.
———————————————–
Corneliu NEAGU
14 octombrie, 2018