Florentina SAVU: Versuri

ÎNTREBĂRI

 

Ce e cerul?
Ce-i pământul?
Ce o fi oare misterul?
Ce o fi prin lume vântul?
Dar cuvântul?

 

Ce e timpul?
Ce e norul?
Ce-o fi apa și izvorul?
Ce o fi oare și dorul?
Dar amorul?

 

Ce e viața?
Ce-i speranța?
Ce-o fi oare tinerețea?
Ce o fi și bătrânețea?
Dar tristețea?

 

Ce-i frumosul?
Ce-i urâtul?
Ce o fi oare iubirea?
Ce o fi și despărțirea?
Dar menirea?

 

Ce e ploaia?
Ce-i văpaia?
Ce o fi oare și gerul?
Ce-o fi prin lume eternul?
Dar modernul?

 

Ce e plânsul?
Ce e râsul?
Ce o fi oare și focul?
Ce-o fi pentru toți norocul?
Dar sorocul?

 

Ce e soarta?
Ce e moartea?
Ce o fi-n suflet regretul?
Ce o fi oare respectul?
Dar aspectul?

 

Ce e omul?
Ce e pomul?
Ce-o fi tot ce ne-nconjoară?
Ce-o fi acel iar și iară?
Dar o scară?

 

Ce e mintea?
Ce e puntea?
Ce-o fi trecerea-n etern?
Ce o fi veșnicul semn?
Dar blestem?

 

Ce este o întrebare?
Ce este o jale mare?
Ce o fi, ce n-o mai fi?
Ce-o fi verbul a muri?
Dar a ști?

 

Ce e vraja?
Ce e straja?
Ce-o fi zborul printre nori?
Ce e ploaia peste flori?
Dară zori?

 

IARNA ȘI GERUL

 

Pe zăpada rece visu-mi se stârnește,
Chiciura din pomi este de poveste,
Gerul se vrea fante peste iarna toată
Dar ea-i o rebelă, nu se vrea curtată,

 

O rază de soare cheamă-n ajutor
Ca fantelui ger să-i domoale dor,
Gerul nu se lasă nici el mai prejos
Și se instalează tot mai curajos,

 

Pune pe la streșini sulițe de gheață,
Iarna-n fața lui e doar o paiață,
Vântul îl ajută de atâtea ori
Pe iarnă s-o bage mereu în răcori,

 

Ea e mai cuminte decât gerul fante
Dar e și rebelă când o nesocoate,
Din nas îi mai taie cu neaua-i pufoasă
Când norul i-o cerne proaspătă pe casă,

 

Razele de soare sulițe alungă,
Chiciura din pomi suspină nătângă,
Atunci iarna râde fără concurență,
Gerul pleacă singur în grea penitență!

Continue reading „Florentina SAVU: Versuri”

Florin-Cezar CĂLIN: Drumul spre mine…

Drumul spre mine…

 

Tu vino să găsești drumul spre mine !
Pe care muritori au eșuat.
Sau ei nu și-au dorit neapărat
Ca lor cu mine să le fie bine.

 

Pot face pe mulți oameni fericiți
Cu vorba dar și versul deopotrivă.
Și nu așa, ca și retrospectivă
Ci înțelepți și mult mai împliniți.

 

Revarsă peste noi trăiri mărunte
Din picurii ce-s limpezi dar și reci.
Lăsându-și urme pe bătutele poteci
Ce-acuma-s părăsite și cărunte.

 

Dar așteptarea surdă mă ucide
Și îmi provoacă chiar dezechilibru.
Îți trebuie tovarăș de … calibru !
Sau cineva în stare a deschide.

.
De-ar îndrăzni să vină ea la mine
Nimic pe lume nu ar mai conta.
Iar sentimentele s-or adăpa
Doar din iubirea ce nu-i o rușine.

 

Tu vino să găsești drumul spre mine !
Pe care muritori au eșuat.
Sau ei nu și-au dorit nepărat
Ca lor cu mine să le fie bine.

 

Poemul face parte din trilogia ”Sevrajul sufletelor” volumul III aflat în lucru intitulat ”Portativul sufletelor noastre”.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

29 octombrie, 2018

Sofia Doina GAVRILĂ: Și dacă…

Și dacă…

Edelweiss

 

Și dacă azi, noi am semnat, un pact
de tristă amintire,
și dacă de mult, tu ai renunțat
la tot ce însemnă iubire,
lumea nu se sfârșește aici, speranța
în lume încă există,
degeaba te-nchizi într-o lumea a ta
întunecată și tristă…
cerul deasupra-mi va ninge diafan
gânduri cernute în van,
corolă de petale de dor,
închise în sipet de argint,
frânturi de inimă rănită
care nu m-au învățat, cum să mint…
și dacă mâine nu va mai fi,
măcar am învățat verbul a iubi,
și te deplâng, cu lacrimi secate
când nu iubești, pornești spre moarte,
căci axa lumii se sprijină-n iubire
și dacă nu poți să mai iubești
în suflet porți doar durere și amăgire!
Și dacă vrei să mai poți trăi
o clipă unică de extaz… învață a iubi!

––––––––––

Sofia Doina GAVRILĂ

29 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Puiul iernii

Puiul iernii

 

Din nămeții vechii ierne, vieții i-a născut vlăstar,
A smuls gerul tot din suflet, peste viscole sfârșind
Și s-a spart de mânăstire, ridicând un nou altar,
Preotul a fost doar vântul, ce cânta un alb colind.

 

Iarna a plecat spre casă și s-a ‘mpiedicat de mine,
Ochi în ochi, cu ger năprasnic, ne-am încrucișat privirea
Și golită de putere, când nimic nu mai conține,
Mi-a lăsat un fulg din fulgii, ce în el strângea iubirea.

 

I-am dat suflet gol să ducă și să-l uite-n altă cale,
Prin pădurile nătânge mai departe, să-l înghețe,
Rău de lacrimi desfrunzite, să le mute-n altă vale
Iar pe mine , bunicuța, cânt de leagăn să mă-nvețe.

 

A venit în iarnă, vara și-am s-o rog să zăbovească,
Pașii ei pierduți prin mine, caută din glas în glas,
Și așteaptă puiul iernii, ca ușor, ușor să crească,
Iar în iarna următoare ca să facă… primul pas.

 

Acel suflet, gol și lânced, nu-l cunosc s-a- nstrăinat,
Puiul iernii doarme-n gându-mi, și-ntunericul îl frânge,
Hotărât …eu sunt bunică, sentiment înaripat
Și din iarnă , strâng doar fulgul și iubirea ce mi-o ninge.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

28 octombrie, 2018

Maria HOTEA: Grupaj liric

O frunză

 

O frunză i-am cerut să-mi dăruiască toamna,
Căci ea-mi știa poveste minunată de iubire
Dar vântul călător a spulberat-o în goana,
Iar eu priveam la ea cuprinsă de uimire.

 

Mă întrebăm în gând oare mai știe frunza,
De vara-n care ea foșnind se legăna pe ram
Când îmi zâmbeai prinzându-ne amiaza,
Şi îndrăgostiți doar florile de mac le admirăm.

 

Să îi mai cer acum iar toamnei altă frunză,
Cu dragoste iar m-aș lasă furată de-al meu gând
În căutări visând mi-ar reveni aceea amiază,
Şi acele clipe minunate când te priveam zâmbind.

 

Pentru o clipă doar aș retrăi iubirea,
Când fericită m-am simțit femeia ta dorită
Sărutul tău fierbinte și tandră îmbrățișarea,
Îmi răscolesc fiorii când inima mi-e tristă!

 

Iubirea pură

E un amurg violet de toamna târzie,
În jurul meu totul este doar melancolie
Un vis frumos din iubire iar se înfiripă,
Când inserarea se lasă lină, într-o clipă.

 

Al nopții val albastru se întinde armonios,
Stelele și luna pe boltă sclipesc duios
Sufletul trist e dornic fiind mereu visător,
Iar gândul hoinar e de fiecare dată călător.

 

Dorul aprig în al meu suflet este așezat,
Într-o clipă sublimă dorința la acaparat
Căci în noapte, îmbrățișarea- este-n șoapte,
El fiind sărut de suflet de pe buze însetate.

 

Iubirea pură e sentiment unic ,de neuitat,
Ea viața în clipe senine mi-a schimbat
Iar toamna, în pastel frumos colorată,
Îmi aduce sărut din dor de fiecare dată.

 

Ea e trăirea clipelor în pastelat anotimp,
Știind să deschidă fereastră fericirii în timp
Nemuritoare rămâne precum timpul-n infinit,
De neuitat este iubirea pură ce nu are sfârșit.

 

Doar în suflet sincer iubirea mi-a așezat,
Frumusețea-i cu dăruire ce mi-l face curat
În noaptea albastră ea pune gingășia dorită,
Fiind visul minunat și dorință în clipă neprihănită!

Continue reading „Maria HOTEA: Grupaj liric”

Irina Lucia MIHALCA: Corabia de vise (poeme)

Coridor în timp

 

Pe drumul cunoaşterii, trecând prin abis,

Ier a pendulat o viaţă, pe muchia

dintre Dumnezeu şi lumea de aici.

Un singur adevăr a căutat, iubirea.

Îi plăcea să simtă necuprinsul,

vorbea cu soarele,

cu stelele, cu cerul şi luna,

avea viziuni,

imaginându-şi că norii sunt îngeri.

 

Îl fascinau dansul copacilor

în bataia vântului,

clocotul sau liniştea naturii,

miresmele suave,

magia din mijlocul furtunii.

Uimit asculta şoaptele pădurii,

susurul apelor şi cântul păsărilor.

Îi plăcea libertatea lor,

trecea, cântând, pe lânga ele

şi, astfel, cădeau sau se ridicau.

Se urca-n poduri să le prindă,

le făcea capcane,

iar când se aşezau le mângâia,

le privea mirat, le simţea inima,

de parcă

le-ar fi sărit din piept,

tremurul şi teama din priviri.

Odată liniştite le dădea drumul să zboare,

chiar dacă nu se mai uitau înapoi.

Câtă iubire! Acolo i-a rămas gustul!

 

Faţă în faţă cu el însuşi – candoarea vieţii – ,

o străfulgerare nesfârşită,

parfum de iasomie,

val după val, clipă dupa clipă,

cufundat în lumea de vis,

ca lumina căzută pe flori.

Parcă nimic nu era real, trăia în altă lume.

 

Un copil a murit ca să se nască un tânăr

şi-un tânăr ca să se nască un adult,

viaţa învolburată

i-a fost revelată prin lacrimi

mai curate decât roua dimineţii,

deschizând, rând pe rând, porţi nebănuite.

Un călător spre zările albastre

şi aripile desfăcute din el!

 

Viaţa e aşa cum se vede prin ochii tăi,

totul trece

ca o briza uşoară

ce-ndepărtează paşii din urmă.

Aşa va fi mereu,

fascinat de tot, contopit cu absolutul!

 

Închis în carapacea dorinţelor fără sens,

iluzii sunt toate, atâta timp

cât alţii ne creează cadrul! Tânjim după noi.

Cuvântu-şi începe tăcerea,

prin ea totul se naşte.

 

Un zâmbet aşezat pe faţa lumii,

mai întâi a fost viaţa,

cu moartea se-ncheie piesa ascunsă.

Să ne lăsăm dezgoliţi

în ploaia târzie a iubirii!

 

Corabia de vise

 

Străbaţi  furtuna deşertului în căutatea celei care

ţi-a răscolit visele noapte de noapte,

cascadă curgând

în carnaţia coapselor

răsucite din unda de dragoste.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Corabia de vise (poeme)”

Adriana POPA: Nostalgie

Nostalgie

 

nostalgic
privesc cum se duc
intenţii de zbor
către zile ce nu se cunosc între ele
am bluze
brodate cu frunze
dar
părul meu încă miroase
a fluturi
îţi strâng tăcerile
din vie
şi-n braţele mele
începe să plouă
ploaia-mi vorbeşte
cu note uitate
despre iubiri
mereu amânate

 

Nostalgia

 

nostalgically
I gaze at them as they go
flight intentions
toward days which no longer know each other
I have blouses
embroidered with leaves
but
my hair still has the scent
of butterflies
I gather your silences
from the vine
and in my arms
it starts raining
the rain speaks to me
with opaque sounds
of loves
always postponed

——————–

Adriana POPA

Traducerea în limba engleză: Mădălina Maria Dăncuş
( din volumul „Aparent/ Illusory”, Ed. Princeps, 2017)

Anatol COVALI: Niciodată

NICIODATĂ

 

Niciodată ultima speranţă.
Nu mă îndoiesc şi sunt convins
că-nţeleapta cerului instanţă
nu-mi va da verdictul de învins.

 

Niciodată îndoiţi genunchii.
Am să trec şi cel din urmă prag
fără să îmi tremure rărunchii,
fllndcă ştiu că-s aşteptat cu drag.

 

Niciodată-nvins de necredinţă.
N-am să-mi cern în suflet îndoieli.
Îmi vor arde-ntruna în fiinţă
candele pentru orice greşeli.

 

Niciodată lacrimi şi suspine.
Voi pleca ştiind că Dumnezeu
o să-nsămânţeze după mine
amintirea sufletului meu.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 octombrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Scara către tine

SCARA CĂTRE TINE

 

De la infinit eu urc acum spre tine,
o scară din ramuri de lumină
se leagă misterele-n pleiadă …
am uitat de abis …
s-a ascuns între himerele obscure
petalele de stele-mi ascund
întinsele genuni
prăpăstii nemiloase
ascunse în cununi
și mă simt învăluit doar de ceturi și fum
este greu drumul până la tine
permite-i umilei mele ființe
să ți se-închine
ascunsă-n plenitudini divine …
acum mă prefac într-o stea
pergola vreau să fiu
pentru iubirea ta
un râu de rouă la picioarele-ți
m-aș așeza
ca fruct al numirii noastre

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

28 octombrie, 2018

Radu Dan Alexandru: Epistolă către Ioan Iacob Hozevitul

EPISTOLĂ CĂTRE IOAN IACOB HOZEVITUL

 

Către tine ”O om!” îți scriu a mea epistolă,
Şi îți mărturisesc printre ”Cugetari scurte”.
Ca ”Odinioară şi acum” îmi va fi ”Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteană”,
Când ”La uşa milostivirii”, ”În brațe părinteşti” ne vom face ”Semnul Crucii” ,

 

Şi vom căuta prin binecuvântare a rosti ruga Sa,
Cea care ne va uşura de toate păcatele făcute,
Şi de atunci ”Luceferii Ştiinței” ne vor lumina,
Primindu-i atât calzi şi pătrunzători în ființa noastră,

 

Ne vom simți atât de ușor,  prin căldura lor cerească,
Când vom vorbi cu EA ”O! Măicuța Sfântă”,
Prin acea ”Epigramă”rostită doar prin rugă către acea icoană
Şi Domnului Sfânt ii vom închina, acea năframă.

———————————-

Radu Dan Alexandru

28 octombrie, 2018