Arde câmpul, foc pădurea, îmi ard munții, jar pe văi
Ard în mine, sau sunt focul, ori mă sting în ochii răi.

Ard speranțe, mă ard doruri, gânduri foc de când mă știu,
Ard nimicuri, foc plăcerea, scrum păcatul care-l ştiu.

Arde vremea, arde viața, ardem noi prin timp trecut,
Ard speranțele deșarte și tot ard… ce n-a-nceput…

Iar de-n suflet Cerul arde și mai ard în ochi cuminți ,
Foc aprind pe doruri sacre și pe lacrime de sfinți.

Iar pe creanga de arine
muștele cam țepene
Dorm sub frunzele blondine
vântul să le depene.

Doi căței la drumul mare
au uitat să hămăie
Tolăniți ca fiecare,
într-o toamnă stranie.

Frunzele pe altă cale
galbene și rumene
Prin răstimpuri muzicale
își așteaptă prunele.

Nucul țanțoș, gol de frunze
a uitat să tropăie,
Toate crengile obtuze
pe sub nuci ce țopăie.

Vrăbiuțele pe casă
țanțoșe și gureșe
Parcă nu, parcă se lasă
Toamna să le dereșe.

Un pitic ducea în cârcă
ghiozdanul cât spatele
Mai știe, dar mai încurcă
din caiete…datele…

Și Pământul se răsfață
să îl vadă Soarele
Și-a întins prelunga-i față
ochii și picioarele .

Sorele-a uitat să plece
dintre raze vesele
Toamna a uitat că-i rece
și-n timp interesele.

Pe o toamnă ca aceasta
caldă și himerică
Zău că-ți faci iconoclasta
Una…..climaterică…