Puiul iernii
Din nămeții vechii ierne, vieții i-a născut vlăstar,
A smuls gerul tot din suflet, peste viscole sfârșind
Și s-a spart de mânăstire, ridicând un nou altar,
Preotul a fost doar vântul, ce cânta un alb colind.
Iarna a plecat spre casă și s-a ‘mpiedicat de mine,
Ochi în ochi, cu ger năprasnic, ne-am încrucișat privirea
Și golită de putere, când nimic nu mai conține,
Mi-a lăsat un fulg din fulgii, ce în el strângea iubirea.
I-am dat suflet gol să ducă și să-l uite-n altă cale,
Prin pădurile nătânge mai departe, să-l înghețe,
Rău de lacrimi desfrunzite, să le mute-n altă vale
Iar pe mine , bunicuța, cânt de leagăn să mă-nvețe.
A venit în iarnă, vara și-am s-o rog să zăbovească,
Pașii ei pierduți prin mine, caută din glas în glas,
Și așteaptă puiul iernii, ca ușor, ușor să crească,
Iar în iarna următoare ca să facă… primul pas.
Acel suflet, gol și lânced, nu-l cunosc s-a- nstrăinat,
Puiul iernii doarme-n gându-mi, și-ntunericul îl frânge,
Hotărât …eu sunt bunică, sentiment înaripat
Și din iarnă , strâng doar fulgul și iubirea ce mi-o ninge.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
28 octombrie, 2018