Silvia URLIH: Iar izvor

IAR IZVOR

Plutesc
pe lacuri,
nuferi albi,
valsează pe oglinda nopții,
și-afundă albul diafan
în păcura adâncului,
se caută-n pădurea vremii,
mai sunt încă
la suprafaţă,
n-au rădăcină
dar au suflet,
un bob de lacrimă cerească,
se strâng din gând
dar
se păstrează
în negura din lacul lor,
icoană
oglindită-n pleoapă.

Se roagă nuferii să scape de păcura ce-n viață-au strâns,
se roagă lacul să le spele amarul rănilor ce dor,
se roagă nuferii să-i doară doar rugăciunea fără plâns,
se roagă-n rugăciunea lunii, din lac, să nască iar izvor.

—————————

Silvia URLIH

28 octombrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme

COPIL PRIBEAG

Mi-e sufletul copil pribeag,
Ce-mi zburdă liber prin grădină…
Doar trupul sprijinindu-se-n toiag,
Odată tânăr, azi moșneag,
Adună lacrimi în surdină…
Că n-are azi tulpină…

Căci floare-a fost și-a dat în rod
Și fructe a făcut, zemoase…
Așa cum datina e în norod,
Din moși-strămoși, înscrisă-n cod…
Dar, simt-acum oștiri de coase,
Să-mi frângă oase…

Așa e viața, zămislește…
Îți pune-n mână un contor,
Zicând: „iubește, te-nmulteste”…
Momeli în șoaptă îți rostește,
Zvârlindu-te ca pe-un cotor…
Învinși și-nvingator…

Am doar speranța în Mântuitor,
Sufletul că-mi va lăsa pe iarbă…
Să-mi fie veșnic spectator,
La teatrul cosmic vânător
Că nu-mi place rolul de roabă…
Mă vadă ca podoabă…

Nu sunt poate praf stelar, nimic,
Nici ca un hoit purtat de-un cioclu…
Oi fi fărâmă-n Univers, pitic,
Am suflet mare însă în trup mic,
Și vreau pe mapamond un soclu,
Privit chiar cu binoclu…

Nu vreau ca dus pe năsălie,
Aruncat să fiu-n vreo hârtoapă…
Îmi place viața mea pe glie,
S-o savurez felie cu felie,
Nu hrană rădăcinilor în groapă,
La fiecare ceapă…

Mai lasă-mi Doamne-o-nchipuire,
Sufletul să-mi fie de copil și veșnic…
Fiorul cosmic să-l simt în unduire,
Răsplătit c-un strop de nemurire
Că n-oi fi ca Barabas, nemernic…
Ci, zic eu, un suflet vrednic…

ALUNECĂ-NSERAREA

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Poeme” →

Simona ȘERBAN: Ecoul

Ecoul

Ecou de suflet,
ecou de gând,
amintiri legate de crește-ngânând.
Ecou de urlet,
de sărut,
foc mocnind în aşternut.
Ecou ce spargi dureri în stânci
lăsând ridurile-adânci,
prin ceață
deschizând firide,
gânduri ce umblă în haită, desprinde!
Inimă, ce bați cifrat,
un cod morse,
neregulat,
ecoul tău, întors târziu,
când va veni, n-o să mai fiu!

———————————

Simona ȘERBAN

28 octombrie, 2018

Lidia STAN: Ca un fir de iarbă

Ca un fir de iarbă

Lângă mine respiră
ușor o bătrână
Ține ca un fir de iarbă
viața în mână

Privesc pierdută prin
fereastră afară
Cum anotimpurile
vieții zboară-zboară

Ca-ntr-un carusel ziua
schimbă noaptea mereu
Mie mi-a rămas în suflet
doar Dumnezeu

Ai mei sunt departe
într-o altă țară
E mult de când i-am
îmbrățișat ultima oară

Timpule hain viața mi-ai
furat din stele
Am plătit în diamante
lacrimile mele

Trec anii-ncet eu însumi
sun bătrână
Și țin ca un fir de iarbă
viața în mână

———————————

Lidia STAN

28 octombrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Ceasul dintre neguri

CEASUL DINTRE NEGURI

În ceas de amurg,
ascult cum neguri mate
mă suspină în descânt
cu muguri de ispite mă îmbie
nuferii pe lacul
în pas de menuet fremătând
dintr-a nopții fragede ramuri
rupem frânturi de gând …
limbile ceasului ce măsoară eternități
pierdute-n alte dimeniuni și planuri
cântă delirul atâtor dimineți
trăite în fiori
sub ghețuri reci
visând la nopți crepusculare
într-ale patosului sacre lanuri …
adio moarte eu ți-am spus deja
sunt veșnica văpaie care arde
în sfeșnicul nopții tutelare
pe altarul unui Empireu vivant
aflat la margine de soare !

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

28 octombrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Aburul viu

Aburul viu

Din sâmburele trupului se ridică sufletul
mai presus decât fiinţa la nemurire,
aburul viu se pătrunde cu duh
şi Dumnezeu suflă deasupra lui
descântecul universului.

Un halou de uimire despică cerurile
cu arbori de lumină
ce îngheaţă limba de piatră a norilor,
sub ei alunecă ploile soarelui.

Ziua odihneşte în oglinzi de ape
tristeţea fuge de sine-n imagini
nelocuite de viaţă,
fără nicio înviere.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

28 octombrie, 2018

Florentina SAVU: Umbra

UMBRA

” De dor de tine mâna mea o pun
pe zidul peste care umbra ți-ai lăsat-o”
Și toate vorbele din suflet umbrei mi le spun
Deși ea poate să-mi răspundă, „măi…ciudato!”

O umbră poate fi iubirea dintre noi,
O umbră ce dansează cu iuțeală și zglobiu,
Ea n-o să fie ștearsă nici de vânt ori ploi
Pentru că locul i l-am memorat și încă-l știu…

M-apropii cu sfială de-acel zid
Și umbra mea o las să cadă peste-a ta,
E-o îmbrățișare obținută cam perfid
Dar…mi-ntreține vie flacăra…

Îmi amintesc de visurile noastre
Când se strângeau în brațe drăgăstos,
Pe-atunci nu existau umbre sihastre
Ci doar realități dulci de frumos,

Conturul umbrei tale-n minte ți-am păstrat,
La fel mimică, înălțime, buze ce șopteau
Cuvinte magice ce-atât m-au tulburat
Și care până-n suflet, toate-mi
pătrundeau.

Văd clar prin timp și-ți simt toată iubirea
Care prin ochii mei, aură se cernea
Dar nu știu cum și când i s-a ruinat zidirea
Și nici n-a mai rămas întreg nimic din ea,

Nu știu nici până azi vina cine o poartă
Însă gândesc că chiar nu-i important
Fiindcă atunci când vorba e de soartă,
Nu mai există, sigur, niciun vinovat!

———————————–

Florentina SAVU

27 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Geniul

GENIUL

Statui căzute de pe soclu
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme fără titlu
în versuri pline de mister.
Din ritmurile lor celeste
şi rime prinse pe contur
îşi lasă magica poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja neştiută
pe locu-n care au căzut,
un geniu urcă în volută
pe soclul încă nevăzut.
Lumină sacră se adună
pe chipul geniului curat,
revin statuile-mpreună
pe socluri fără de păcat.

Din locurile regăsite
recită versurile-n cor,
dispar temutele ispite,
nălucile sinistre mor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
îndrăgostiții, fără frică,
din sărutări își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

28 octombrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Ascult tăcerea

Ascult tăcerea

E plin văzduhul de tăceri
Penumbre îți acopăr chipul,
Sub soarele adânc și rosu
Respiră plaja și nisipul.
O dezmierdare văd,de valuri,
Și luptă surda, mi se pare
Meduzele corale poartă
Tăcerile din fund de mare.
Și sufletul tăcând o clipa
Parcă în piatră se preface,
Un zbucium uriaș ne cere
Ca plată tot atâta pace?!

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

Claudia BOTA: Malul Prutului atinge cerul

Malul Prutului atinge cerul

Nemurirea nu se câștigă decât cu sfinții
Pământul Basarabiei fiind lacrimă amară,
Fiică pierdută și sacrificată la masa durerii
Malul Prutului atinge cerul ce ne separă.

Doamne, Te chem și stinge-ne focul cel noros,
România este Mama cuvântului tainic duios,
Ion și Doina au cântat cu lacrimi fără de păcat
Și au aprins făclii pe urmele călăilor ce ne-au secat.

Privesc câmpia noastră însorită a libertății
Cât vor mai plânge înstrăinați în lume frații?
Sfântul, Ștefan, Domn cel Mare crucile veghează,
”Nu vă lăsați, adun iar oastea până se înserează!”

———————————

Claudia BOTA

27 septembrie, 2018