SĂ MĂ ZIDEȘTI FEMEIE
Să nu îmi torni pelin
în mierea
ce-am cules,
să nu m-ademenești cu mustul
dintre vii,
să nu mă amăgești
cu versul
ce mi-e vers,
să îmi aduci
lumina
în toamnele târzii.
Să nu răstorni paharul
în care-ai pus
sfințire,
să nu zidești cu spini
zidul de trandafiri,
azi,
ai rostit iubire,
iubire din iubire,
să mă oprești în clipă
să fim iar
nemuriri.
Să mă zidești femeie,
femeie
fără teamă,
să mă ridici în ceruri
și-acolo
să ne fim,
să-mi spui că mă iubești,
căci inima te-ndeamnă,
să-mi spui
că-n tinerețe
o să îmbătrânim.
VISUL CE-L VISEAZĂ OMUL
Luna,
tolănit-n cot,
croșeta din raze,
trepte,
treptele să ducă-n vis,
visul ce-l visează omul,
de la nori pân la pământ,
sunt idei,
sunt și concepte,
dar,
nimic nu-i rezolvare
dacă nu accepți
că-i Domnul.
Treptele din visul nostru
sunt
ca nuferii pe lac,
stau cuminți
pe raftul vieții
și-și așteaptă înflorirea,
rețesute-n firul lunii,
nopți și zile
încă tac,
luna,
tolănită-n cot,
îți dorește-n zori,
trezirea.
Vin
ca ploile de iarnă
visele
să ne-nsorească,
plouă sufletu-n năuntru,
bate crivăț
și zefir,
șuieră sufletul,
țipă,
vrea în trup iar să trăiască,
cade bobul lacrimei,
ca mărgeaua
dintr-un șir.
ȚI S-A-NTÂMPLAT VREODATĂ ?!
Ți s-a-ntâmplat
să n-ai curajul
din nou să mai iubești,
să-ți spui că ea,
iubirea,
e doar închipuire,
ți s-a-ntâplat să crezi că-ți ești,
însă
nu-ți ești,
că-ți ești eroul vieții,
erou
fără sortire ?
Ți s-a-ntâmplat
să crezi,
dar
crezul să dispară,
să plece-n crâng cu lupul
ce s-a hrănit din tine,
ți s-a-ntâmplat să vezi
că te așteapt-o scară,
dar
să te temi că treapta
pe tine
nu te ține ?
Tu
ai simțit în brațe iubirea
că te strânge,
dar
frica să îți spună
că vei pica-n pământ,
să vezi că ești iubit,
dar
inima se strânge,
ți-e teamă că visezi,
ți-e teamă
că-i doar gând.
Ți s-a-ntâmplat vreodată
să vrei
să fii iubit,
iubirea să te cheme
să-i fii
a ei mireasă,
dar
frica să îți strige
că vei fi părăsit,
iar tu-n prostia minții,
să fugi
spre-a ta angoasă.
—————————
Silvia URLIH
31 octombrie, 2018