Eliana POPA: Poveste de Crăciun

POVESTE DE CRĂCIUN

Este noaptea de Crăciun, stele mii se-aprind tiptil,
Prăbușit lângă o cruce plânge-un suflet de copil .
Are haina zdrențuită și în suflet multă jale
De trei zile stă de veghe la mormântul maicii sale !

,, – Doamne, spune-mi ,unde-i mama ? Vreau să știu că este bine
Îmi spunea cu ochii-n lacrimi că ea va veni la Tine !
Vreau s-o-ntreb de ce nu vine, să o văd…măcar în vis
Vino, mamă ! Chiar și-o clipă să te văd…cum mi-ai promis !

Este înghețat mormântul, ți-o fi frig in cripta rece
Am venit să te-ncălzesc până iarna asta trece !
Ți-am adus învelitoare, păturica cea de lână
Să-ți mai dezmorțească, mamă, trupul tău ce stă-n țărână !

E Crăciunul ! Și sunt singur ! Mă gândesc că poate azi
Te-oi vedea în chip de înger printre cetina de brazi
Poate-n noaptea asta sfântă când Hristos în lume vine
Când în cer deschisă-i calea vei veni și tu la mine

Acum ești departe, mamă, într-un loc acolo sus
Nu-mi mai cânți colinda veche despre Pruncul Sfânt, Iisus!
Și mi-e tare dor de tine…arde doru-n piept ca jarul
De-as avea, așa, putere să trec cerului hotarul,

Să te caut printre îngeri, printre florile din rai ,
Să m-ascund și eu în locul unde tu, măicuță, stai
Și de m-o vedea Hristos, îi voi povesti de noi
Și-am să-L rog plângând, măicuță, să te-aducă înapoi !

Și de n-o vrea să te lase să te-ntorci acas’ cu mine
Am sa fug la Maica Sfântă să se roage pentru tine
Să fim iarăși împreună în căsuța noastră mică,
Să nu zaci cu trupul, mama, într-o groapă singurică !

Doamne-n noaptea asta sfântă, odrăslește bucuria
Că Te naști din nou în iesle din Măicuța Ta, Maria !
Îngerii coboară-n taină…cade pulbere de stea ,
Dă-mi o aripă de înger să zbor la măicuța mea !”

Cade pulbere de stele peste cripta înghețată
Un copil vegheat de îngeri trece prin a morții poartă
Către maica lui iubită ce-l așteaptă în lumină
Și-mpreună fi-vor veșnic în a cerului Grădină !

–––––––––-

Eliana POPA

8 decembrie, 2018

Imagine: sursa internet

Alice PUIU: Algebra destinului

Algebra destinului

Ora și-a aruncat umbra
în viscolul unei clipe,
în care șiruri de cuvinte
converg monoton către infinitul tăcerii.
Acolo, în noaptea latentă a unui ochi rătăcit
se desghioacă ecouri
din sâmbure de stea polară.
Somn alb dintr-un sărut se-ncolăcește
de frunze-n pași pierduți prin oglinda iernii,
se-aud chemări din zarea
înflorită pe pieptul zăpezii
și-o pasăre-n arc de ceasornic
învârte-n pupila iubirii tot cerul.
Zodia-n răscruce de vise
scrie-n zigzag de stele
numere și litere-n algebra destinului.
Paradisul se ascunsese în inima ta.

—————————–

Alice PUIU

13 decembrie, 2018

Imagine: Igor Sava – „ Purple Passion ”

Anatol COVALI: După ce în iureş

După ce în iureş

După ce în iureş am pornit năvalnic
spre transfigurarea eului primar,
muntele începe să arate falnic
şi îmi pare-aproape vechiul său gheţar.

Lângă-adânci prăpăstii urc poteca-ngustă
care duce către ultimul meu ţel.
Ochii mei savoarea din privelişti gustă
şi prin ei avântul se strecoară-n zel.

În curând din piscul mult râvnit de-o viaţă
am să chiui vesel şi-am să mă desfăt,
când cu-azurul splendid voi sta faţă-n faţă
fără să îmi pese ce las îndărăt.

Nu vor fi întoarceri, nu vor fi urcuşuri.
Am să stau acolo liber, statuar,
rupând pe vioara viselor arcuşuri,
fericit că-am aripi şi devin icar.

————————————–

Anatol COVALI

București

13 decembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Lumină-n veșnicie (poeme)

Ai văzut lumina întrezărindu-se…

Ai văzut lumina întrezărindu-se în fiecare unduire

a cuvântului răscolit în tine
prin umbrele polarizate

ce ţi-au întunecat privirea.
Pe fereastra pustiului din suflet

îmi cânţi pierdut,
erai pe zidul palid al îndoielilor,
în mine ai regăsit acel prezent din tine.

– O taină se-ascunde în noi, acum e ca atunci!
– noaptea din marea noapte a însingurării
şi a indiferenţei inimii –
Mereu ai crezut că nu ai voie, peregrinule,
acum ţi-e bine, mâine-ţi va fi la fel,
doar culorile se schimbă,

azi îţi alegi albastru,
un verde marin îţi voi aduce mâine,
din care portocaliul se va împrăştia intens.

– Sărutul tău mi-ar fi
şi cântec, şi lumină, dulcele meu mister!
Totu-i un flux ce vine, se-ntoarce-n noi,

în valul mişcărilor,

în dansul sunetului, mă simţi.

Agăţată de tine cu ambele braţe,

cu ochii închişi,

avalanşă de stări,

frenetic extaz, contrast de culori

în tensiunea

dintre lumină şi clar-obscur.
Comunicăm prin inimi, fără cuvinte,
o cale a îngerilor

de a spune: “te iubesc!”.

O undă de lumină pe cursul apei

ne conduce

spre cucerirea paradisului.
Ce te-a făcut să ai atâtea îndoieli,
să nu poţi deschide ochii întredeschişi,
crezând, cumva, că vei putea să vezi?
Te descoperi şi vezi

tot mai mult din taina lumii,

am fost cu tine din prima clipă

în care-am venit aici.

– În glasul tău vuieşte marea
şi cerurile amuţesc, spunându-mi pe nume!
Care sunt lumile

în care vrem să respirăm?
Suntem un strop din iubirea infinită

răsfrântă peste lumi,

cu tine nu există

nici început, nici sfârşit.

Începe să se ridice cortina poveştii din visul adus,
deschizi lumina, întorci universul,
o literă tare, chirilică,

se strecoară-n peisajul vieţii.
Unde mai găseşti fereastra

când totul e deschis?
Parcă visele întregii vieţi ţi-au răscolit existenţa…

Lumină-n veşnicie

Suntem călători pe cont propriu,
trenul pornit în călătoria

descoperirii de sine,
adunând toate sunetele împrăştiate,
acea uimire a deschiderii ochilor
şi provocării simţurilor,
abur nediminuat la marginea prăpastiei.

La un moment dat,
fiecare înoată în propria durere,
calcinându-şi mlaştinile,
uscându-le la soare,

lăsându-le să se-albească

de trecut, de prezent,
căci viaţa, acea moarte deghizată,
singurul gardian al inscripţiei votive,
nu te-atinge
cu primul şi ultimul sunet,
nu eliberează, nu aşteaptă ceva,
niciun apel

nu sună în ultima secundă,
un vis rulând fără ţintă, fără direcţie.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumină-n veșnicie (poeme)” →

Gheorghe PÂRLEA: Căluți-de-mare, semne de-ntrebare

CĂLUȚI-DE-MARE, SEMNE DE-NTREBARE

Le-am văzut odată chipul
şi de-atunci,
caii pitici
îmi măsoară timpul,
tropotind prin adâncuri.

Ba, deseori
evadează din mare
şi se clătesc de sare
cu valuri de nori,
nechezând prin înalturi.

Şi între ape şi cer,
eu trudesc
să le cosesc
cu o coasă ştirbă, fără arcer,
fân de adâncuri,
fân de înalturi.

Și, de-i înnorat,
ori de-i zi cu soare,
căluții-de-mare –
semne de-ntrebare –
stăruiesc mereu
împrejurul meu,
tropotind prin adâncuri,
nechezând prin înalturi.
*
Dar de azi, îmi pare rău,
căluți nărăvași,
căutați-vă slujbaș,
fiindcă fânul meu
nu-i nici iarbă de mare,
nici iarbă de zare,
fânul meu din țepoi
e mereu început de răspuns
suspendat între jos şi sus,
între cândva şi apoi,
între răsărit şi apus.

Am totuşi,
căluţi nărăvaşi de mare,
ceva să vă dăruiesc:
câte un punct pentru fiecare,
ca să vă desăvârşesc
ca… semne de-ntrebare.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

13 decembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Nu sunt(em)….

Nu sunt(em)…

Nu sunt nemuritor,
Căci Timpul mi-a fost tată
Și Vremea m-a născut…
M-au vrut sa le fiu secundă
Și câteva anotimpuri
Legându-mi sufletul de mărul înflorit,
De zăpezile albe, de Soare…de Lună….
Nu sunt un muritor
De zi,
De noapte…
De timpul măsurat!

Nu ești nemuritoare
Doar fiind „orfană” de părinții mei…
Nici anotimpurile mele
Împrumut nu le poți avea
Fiindcă inima ta
E sensul iubirii
Și ziua,
Și noaptea,
Soarele și Luna
Te vor învia
Numărându-te cu dorul!

Nu suntem Nimicul
Nici Absolutul,
Nici lutul
Făcut haină grea…
Suntem Veșmântul
De inimă albastră,
Taină cu dor,
Lume de Cuvinte
În Marea Cuvântului
Și lumină de stea
Din Steaua cu trei Lumini…
Nu sunt(em) Infinitul
Ci numai suflete
De Infinită Iubire!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

13 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Şi râzând şi plângând…

Şi râzând şi plângând…

Şi râzând şi plângând
Bat pământul pe jos
Nu mai cred că te ajung
Dar te strig :Unde eşti?!
Te visez !Te aştept!
Te adun pe așteptări…
Şi te pierd până-n zori..
Dacă-n brațe te strâng!

Bat prin stele poteci
Şi râzând şi plângând
… Dacă vii dacă pleci…
Nu mai am niciun gând!

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

12 decembrie, 2018

Nastasica POPA: Cireșul e nins…

Cireșul e nins…

Ninge, iubite… și geru-i năpraznic
Și izolată mă ține în casă
Iar stă Tristețea cu mine la masă!
Sub clarul de Lună cireșul e nins…
De îngeri și fluturi, nici că îi pasă.

Prin troiene aleargă vântul turbat,
Pomostindu-le-n fereastră, pe-nserat
Flori-de-gheață,pe sub streșini se abat,
Albastru-ivorii luciri de Lună
Și te aștept cu sufletu-nsângerat.

Mai arde pe foc în umede vreascuri,
Un dor ce aprinde văpaia în piept,
Spre luna beteagă mi-e gândul inept,
Se scurg în fereastră flori înghețate ,
Țipă sinistru…cucuveaua-n aiept.

Mă simt un sihastru în rugăciune!
Ninge iubite și geru-i năpraznic,
Gândul la tine,devine obraznic
Sub clarul de lună cireșul stă nins,
Tristă-s în casă… la masă e praznic!

*inept=stupid
*aiept=avânt

——————————-

Nastasica POPA

12 decembrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Înot prin gânduri

Înot prin gânduri

Înot în gândurile mele
Să ajung la tine,
În a ta minte,
Să nu uiți de mine,
Să-ți curg prin vene,
Să mă respiri iubire,
Să mă visezi zi şi noapte
În mângâieri tandre,
Sărutări pasionale.
Şi-n tainic răsărit de soare
Să ne găsim pe-a dragostei aripă,
Să mă atingi uşor,
Cu al gândului fuior
Să scrii pe a mea piele poezie
Cu ale tale buze fremătânde,
Și-n ale nopții şoapte,
Să scriem o frumoasă poveste
Şi ce a fost vis şi nălucire
Să fie o clipă de iubire

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

12 decembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Dezamăgiri nocturne (poeme)

OCHII TĂI, STELE ÎN SUFLET…

A căzut năframa nopții, picurată-n mii de stele,
Ce-mi clipesc surâzătoare, din înaltul cer albastru,
Ca și cum ar fi brodată, cu puzderii de zorele…
Dar și Luna, o crăiasă, tolănită stând printr-ele,
Mă privește cu pal zâmbet, pe un chip de-alabastru !

Simt dorința tot mai vie, cum mai mult mă înfioară,
C-un noian de simțăminte, strânse, puse în șirag…
Să m-avânt cu dor spre tine, tu, iubite și comoară,
Ca, sub brațul tău să simt, ce-am simțit odinioară
Dăruind ce port în mine, ce-i mai bun și ce mi-i drag !

Nici nu-mi pasă dacă-n drum, mi-or tăia calea nămeții,
Nici de-o fulgui din cer, ca doar piedici să-mi aducă…
Eu, am ochii tăi ca stele, să-mi răzbească vraja ceții,
Arătându-mi unde-i calea, că îmi sunt fanarul vieții,
Cu lumină să-mpânzească, peste-un dor ce mă usucă !

Fug în noapte către tine, doar purtând un singur gând,
Că te-oi regăsi acolo, stând pe-aceeași bancă veche,
Așteptând cu suflet cald și cu glasul tău cel blând,
Să-mi vorbești despre iubire, chiar de-nșeli și eu crezând,
Că poveste ca a noastră, nu-i pe lume-alta pereche !

Ne-om înlănțui de-ndată, cu simțiri de-un dor aprins,
Retrăind cu-adevărat, ce credeam că-i doar în vis…
Ne-om sorbi prin sărutări, lacrima c-un fulg prelins,
Pe obrajii-mbujorați, de-aprig ger ce l-am învins,
Scriind astazi pe zăpadă, ce în primăveri n-am scris !

MEREU COPIL…

Cerne iarna printre ramuri,
Fulgii dalbi se-aștern pe stradă,
Pe pervazuri și pe geamuri,
Ca pegași legați în hamuri,
Adunându-se-n grămadă,
Mari mormane de zăpadă !

Și-i frumos… ce feerie,
Cum o-așterne pe copaci,
Cu atâta măiestrie,
Precum dulce reverie,
Ca o ploaie de albi maci,
Mâna Magului dibaci !

Sub lumini de felinare,
Merg în roiuri trecători,
Fără griji și suspinare,
Cu brăduții în spinare…
Plini de vise-n sărbători,
Spun colindul urători !

Forfotă-i pe la vitrine,
Pe copii cătând să-i-mpaci…
Jucării vor, figurine
Și bomboane, mandarine,
Pâine caldă, cozonaci,
Poftele le satisfaci…

Într-un colț, prinsă în mreajă,
Pe-a mea vreau copilărie…
Timpul îmi cam stă de strajă…
Tare-aș vrea ca printr-o vrajă,
Moș Crăciun, c-o jucărie,
Să-mi aduc-o bucurie,

C-am s-aprind o lumânare,
Noaptea-ntreag-am să-l aștept…
Nu vreau un cadou prea mare,
Ci-un dar mic… o alinare,
Să mai simt zvâcnire-n piept…
De-am greșit, am să mă-ndrept,
Că-s copil… doar mai-nțelept…

POATE-I… JOCUL DE HAZARD ?

Îmi bate-n noapte singurătatea-n geam…
Prin minte caut, dar nu știu ce-i de vină…
Mă fură gândul, acolo unde mă temeam,
Când deseori plecam și iară mă-ntorceam,
Rănită, că doar frânturile-mi găseam,
De dragoste ”divină”…

Vinovate mi-s zilele, ce-mi fug râzând,
Brăzdându-mi sufletul cu răni adânci ?
Iubirea mi-i pierdută-ntr-un ieri plângând,
Pe harpa trecutului, în dezacord gemând,
Un cânt de doi uitat, pe creasta unui gând,
Lovit de stânci…

Sau, poate-s nopțile de vină, ce le simt
Dușmănoase, negre și-atât de reci ?
Păstrez un gust amar în gură, de absint,
Ascunsă-i luna și stelele pe cer mă mint,
Când îmi ascund întunecatu-ți labirint,
Prin care treci…

Poate cuvintele-s de vină, ce n-am spus
Și azi le simt, ca răni, ce-n piept mă ard ?
Îmi mușc la sânge buzele, ce s-au supus,
Lăsând pradă tăcerii, un ”te iubesc” nespus
Și azi… răstignită mi-i iubirea pe-un apus,
În jocul de hazard…

O-mbrățișare-aș vrea… mi-i sufletul lihnit…
Mi-e frică de singurătate, rece și pustiu,
Că mă apasă-n piept, ca piatra de granit…
Cine-i de vina, că-mi plânge sufletul rănit,
Cu dezamăgirea-mi ajunsă la zenit ?
Nici eu nu știu…
Sau… poate știu…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Dezamăgiri nocturne (poeme)” →