Cu sulițe de sticlă
Nimic mai milostiv decât lauda Domnului
de teama greșelii devenită păcat
ce-mi scormone sufletul
cu sulițe de sticlă,
de somnul mi-l face coșmar
și mă trezesc speriat.
Cum altfel se poate ieși
din ghearele transpirației reci
decât prin împăcarea cu sine
și pace lăuntrică.
Încearcă să mă vindece uitarea,
liniștea-mi urcă pe scări în memorie
cu rugăciuni nesfârșit vestitoare.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
12 decembrie, 2018
CULORI
E atâta verde în deşert mereu.
Oaze lângă oaze vor să le ating
spre-a sorbi răcoare din densul nucleu
în care-orice raze sângerând se sting.
E atât albastru în al meu azur
ce-a-nceput să-nghită păsările-n stol
dorind ca din ciocuri să redea contur
marilor absenţe, ultimului gol.
E atâta negru în destinul trist,
care îmi apare ca un labirint
în al cărui haos mă zbat să rezist
când cu amăgirea speranţei mă mint.
Numai albul nu e. Nu-l văd nicăieri,
s-a ascuns sub griul care pare mov
şi poartă într-însul asprele dureri
ce mă împresoară şi nu au istov.
————————————–
Anatol COVALI
București
12 decembrie, 2018
Lăsaţi-mi timpul în pace
E un timp pentru toate
dacă ştii să-l alegi
şi nu doar să-l alergi
E un timp al ivirii
un timp al iubirii
un timp al împlinirii
şi al desăvârşirii
Eu l-am ales pe-al meu
încă de pe vremea
când mai credeam în Dumnezeu
Şi de atunci e Timpul Meu
numai şi numai al meu
e proprietatea mea nudă
din care nimeni şi nimic
nu poate să mă excludă
e numai timpul meu
e doar al meu
predestinat doar mie
să-l car mereu
oricât îmi e de greu
Degeaba încercaţi
să mi-l furaţi
să mi-l prădaţi
să-l ignoraţi
că nu veţi putea
ca să mi-l luaţi
căci e prea greu
ca să-l purtaţi
nu veţi putea
ca să-l căraţi
Lăsaţi-mi-l în pace
e timpul meu
ce rău vă face ?
Aveţi şi voi timpul vostru
care vă încape
folosiţi-vi-l cum vreţi
şi cum puteţi
dar de timpul meu
să nu vă atingeţi
Lăsaţi-mi-l în pace
ce rau vă face
Lăsaţi-mi timpul în pace!!!!
(din volumul ,,Singur prin cuvinte”)
—————————-
Valeriu CÎMPEANU
12 decembrie, 2018
CE S-A-NTÂMPLAT ?
S-au spus atâtea !
În zadar ?
Risipã de cuvinte ?
Rãniri de sentimente
Suflete sufocate…
De ce?
De ce ai provocat
Acest…taifum ?
De ce iubirea noastrã
S-a prefãcut în scrum?
Ce s-a-ntâmplat ?
Tu ai uitat
Tumultul de cuvinte
Cu care mã-ncântai ?
Oare ai uitat…
Câți TE IUBESC pe zi
Tu îmi spune-ai ?
Și atunci când ai plecat
Mi-ai spus cu drag,
Eu TE IUBESC !
Atunci…
De ce ?
Ce s-a-ntâmplat ?
De ce-ai plecat ?
————————–
Mariana Zorița TURDA
MLAȘTINA
Din mlaștina în care s-adăpostesc strigoii
De unde ne inundă miros de putregai
S-aud cu glas funebru, orăcăind broscoii
Se lăfăie minciuna; Cu tristul ei alai.
În mlaștina imensă, ce nu se vrea secată
Sălășuiește-o lume. A celor renegați.
Ce tremură la gândul că va veni ș-o plată
Pentru atâtea rele de care-s acuzați.
Pe mlaștina minciunii, ce fierbe și inundă
Întreagă viața noastră, o lacomă reptilă
Își fierbe-ncet veninul și varsă, furibundă
Pâraie otrăvite. Scursoare imbecilă.
Zâmbește larg reptila. Se simte ca un vraci;
Un mag, la care lumea făcută-i să se-nchine.
Îi ciugulesc din palmă, o liotă de ciraci
În stare doar de visuri. Obtuze și meschine.
De ei, nu-cap ai țării cei peste zări plecați.
Ei suferă-n tăcere, șirag de umilinți…
Mai au copii acasă, părinți îngenunchiați
De fiară, de ciracii vânduți pentru arginți.
Eu, zic, că ar fi vremea, ca smârcul puturos
Să-și simtă(clar), sfârșitul. Să facem un drenaj.
Pe locul cu pricina, să crească grâu frumos.
(E dreept, că pentru asta, ne trebuie… curaj.
——————————–
Gheorghe LUCHIAN
Florești
12 decembrie, 2018
Rondel cu suflet
Sunt doar om, nu-s piatră rece,
Sufletul mi-l ard pe rug
Și privesc cum viața trece
Pe pământ, privind spre crug…
Obraz în lacrimi petrece,
Ce-i greu duc, deloc nu fug…
Sunt doar om, nu-s piatră rece,
Sufletul mi-l ard pe rug.
Vânt rău de vine s-aplece
Capul, ca la vite-n jug,
Doamne, Ție mă subjug,
Mila TA nu o să sece…
Sunt doar om, nu-s piatră rece…
—————————–
Olguța TRIFAN
11 decembrie, 2018
Frans Minnaert
Scriu
Scriu deja noaptea
în casă. Scriu
despre zorii în care ascultam
foșnet de var sau de flăcări,
și tu, numai tu,
numele mi l-ai rostit.
Scriu pentru a-mi aminti
gustul primei guri sărutate
cândva, tremurând.
Scriu ca să urc
la izvoare
și ca să mă nasc din nou.
Eugénio de Andrade, Portugalia 1923 – 2005
Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg
***
Escrevo // Escrevo já com a noite / em casa. Escrevo / sobre a manhã em que escutava / o rumor da cal ou do lume, /
e eras tu somente / a dizer o meu nome. / Escrevo para levar à boca / o sabor da primeira / boca que beijei a tremer./ Escrevo para subir / às fontes. / E voltar a nascer.
Tu… și Lorelei…
Ne atingi cu privirea,
Lumina se naște în suflet
La noi,
Iar pietrele Tale
Șlefuite
Sunt mai tăcute ca oricând.
Mai plouă și azi în luna
Lui Martie,
Iar Cerul atât de banal,
Cu Tine este spiritual.
Te-ai Înălțat
Lăsând în urmă odaia.
Azi…
Desenăm cu creta pe asfalt
Doar ploaia.
Zbori… zbori…
O să te plouă pe aripi,
Spuneai:
„Nu-i nimic…”
Lumina zboară albastru…
Tu…și Lorelei…
——————————–
Vasile COMAN
Ploiești
31 martie 2016
ÎMI SCRIE IUBIREA
Stau
cu ochii ațintiți
pe cuvinte ce se scriu,
îmi scrie iubirea-n gând,
îi aud rostirea-n suflet,
ne-ntâlnim doar ca fantasme,
însă
nu e prea târziu
să ne desenăm în trupuri,
trupuri vii
ce nu-și sunt plânset.
Ești femeia mea din vis
-îmi spune visul pereche-
ești icoana ce mă cheamă
la picioare-i
să mă-nchin,
îmi ești vântul ce-ți adie,
noaptea,
când îți stau de veghe,
vreau să-mi fii floare de colț,
de sufletu-ți
să m-anin.
Îmi ești vântul ce-mi adie
toamna
din cuibarul vieții,
mi-ești altarul ce mă cheamă
să îngenunchez în clipă,
îmi ești cerul
ce se-aprinde
în lumina dimineții,
mi-ești copacul ce își vede,
printre ramuri,
o aripă.
—————————
Silvia URLIH
11 decembrie, 2018
Nașterea pruncului sfânt!
În frunzişul vremii …nopților pustii
Frunțile de gheață..cerul..stins şi gri..
Noaptea se răstoarnă ,din crepuscul fin
În pădurea vremii …clopot mut bătând!
Se ivesc în noapte peste buza toamnei
Peste vârful palid ..arborilor goi
Mii de stele calme
Marmură de nea!
Zână de alabastru..
Iarna albă…grea!
Şi zăpada umple noaptea de fantasme
Ninge cu petale ninge cu-ntrebări
Parcă drept din ceruri vine spuma albă a unei mări!
Apă pură…apă albă
Apă pură iarna vine..flori de nea are în plete.
Flori de nea floare de crin…
Adevăr şi amăgire….
Crud miros de ger şi ghiață
Cu un vis de gând
Hai-hui!
Care nu cunoaște margini….
M-aș zidi-n cetatea lui!
Unde basmul e stăpân!
Rămas bun stăpână noapte!
Iată…zorii se ivesc!Se naşte pruncul ceresc!
„Hristos se naște.!
Domnul coboară!”
Hristos se naște!
Îngerii veghează!
„Mari minuni se întâmplară”!
Pe pământ se naşte
Un prunc mic şi blând!
Domnul bun şi sfânt…
Cântecul zorilor!
Bocet I
Frate Soare…soră Lună nu petreceți împreună!
Mumă noapte…mumă moarte…ce le cuprinde pe toate!
Răsări Soare frățioare. Răsări Soare călător!
Pe pământ rătăcitor!
Călător în două lumi!
Dintr-o țară -n altă țară!
Dintr-o lume în altă lume!
Răsări, Soare !NU APUNE!
Tu mă ei cu tine-n lume!
Mesager din viu în moarte…Trece-mă-n lumina nopții!
Trece-mă-n lumina morții!
Prin portalul nemuririi unde sufletul rămâne!
Suflet…sufletul meu…cine te ține de mână?
Zorile când se revarsă…noi pășim în altă casă!
Din casa de muritor în cea de nemuritor!
Suflete…sufletul meu …Soarele e nunul tău….
Te poartă spre Dumnezeu!
Trecerea!
Bocet II
Mândru Soare călător…zeu luminii-ntorcător!
Nu mă plânge !Nu striga!. Eu mă duc în țara mea!
În țara veşniciilor pe verdele câmpiilor!
Tara nemuririlor cea a fericirilor!
Dintr-o lume -naltă lume !
Unde lumina nu se stinge!
Unde Soarele nu apune!
Călător cu Soarele însoțitor!
Când astrul te va vedea cu el te va chema!
Că Soarele îi călător…dar şi întorcător!
Suflete…sufletul meu călăuză ți-e Soarele!
El te cheamă !Te veghează!
Zorile te îmbunează!
Zori de zi când se revarsă.. bate ziua la fereastră!
Cocoşii negrii cântară!Eu plecam in altă tară!
Nunta mea se face-n zori…
Pe lumina munților!
Când păsările ciripesc.!
Lună soră călătoare..!.
Soare …frate călător..!
Nunii mei codrii bătrâni
Mă cunună-n alte lumi!