După ce în iureş
După ce în iureş am pornit năvalnic
spre transfigurarea eului primar,
muntele începe să arate falnic
şi îmi pare-aproape vechiul său gheţar.
Lângă-adânci prăpăstii urc poteca-ngustă
care duce către ultimul meu ţel.
Ochii mei savoarea din privelişti gustă
şi prin ei avântul se strecoară-n zel.
În curând din piscul mult râvnit de-o viaţă
am să chiui vesel şi-am să mă desfăt,
când cu-azurul splendid voi sta faţă-n faţă
fără să îmi pese ce las îndărăt.
Nu vor fi întoarceri, nu vor fi urcuşuri.
Am să stau acolo liber, statuar,
rupând pe vioara viselor arcuşuri,
fericit că-am aripi şi devin icar.
————————————–
Anatol COVALI
București
13 decembrie, 2018