Dan-Obogeanu Gheorghe: Nu sunt(em)….

Nu sunt(em)…

 

Nu sunt nemuritor,
Căci Timpul mi-a fost tată
Și Vremea m-a născut…
M-au vrut sa le fiu secundă
Și câteva anotimpuri
Legându-mi sufletul de mărul înflorit,
De zăpezile albe, de Soare…de Lună….
Nu sunt un muritor
De zi,
De noapte…
De timpul măsurat!

Nu ești nemuritoare
Doar fiind „orfană” de părinții mei…
Nici anotimpurile mele
Împrumut nu le poți avea
Fiindcă inima ta
E sensul iubirii
Și ziua,
Și noaptea,
Soarele și Luna
Te vor învia
Numărându-te cu dorul!

Nu suntem Nimicul
Nici Absolutul,
Nici lutul
Făcut haină grea…
Suntem Veșmântul
De inimă albastră,
Taină cu dor,
Lume de Cuvinte
În Marea Cuvântului
Și lumină de stea
Din Steaua cu trei Lumini…
Nu sunt(em) Infinitul
Ci numai suflete
De Infinită Iubire!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

13 decembrie, 2018

Lasă un răspuns