Christine BUSTA: Lămuriri despre poezie

Lămuriri despre poezie

Uneori poezia este
o mână ezitantă,
în întuneric întinsă
aproapelui.

Hei, tu, sunt aici.
Mă bucur, sufăr,
cad pe gânduri, ca tine.

Sunt obosit
și nici eu nu pot dormi.

Christine Busta (Austria), 1915 – 1987

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***
Auskunft über Gedichte //Manchmal ist ein Gedicht / eine schüchterne Hand / die sich im Dunkeln zu einem / Nächsten hin ausstreckt. // Du, ich bin da. / ich freu mich, ich leide, ich bin nachdenklich wie du. // Ich bin müde und kann auch nicht schlafen

Vasile Dan MARCHIȘ: Versuri

FENOMEN BIZAR

Fără atribuții viabile și fără complimente
ca la un examen de corigență ratat
vântul troienind zăpezile,
tot mutându-le dintr-un loc în altul
ca un școlar nepregătit, bilele abacului,
la întâmplare,
una la stânga,
două la dreapta,
neștiind nici în acest fel să socotească…
Acum vântul s-a oprit
din necunoștință de cauză
de parcă
momentan a uitat cum să spulbere zăpada…
Dar cum s-o spulbere…?
Fulg cu fulg…?
De unde atâta timp pentru
un fenomen bizar ca acesta
în capul primăverii …?
La kilogram…?
Cu ce matematică știe ,
e în plopul acela troienit prin pornirile sale sarcastice….!
La ochi…?
Nici vorbă,dacă în goana sa haotică
dă orbește în toate zidurile…?
Să ia zăpada la grămadă…?
Da așa poate…!
Ca hoții…!
Chiar mai rău,ca tâlharii,
suflându-ți chiar și pălăria de pe cap…!
Vântul s-a pornit iar pe străzi bezmetic
ca un uituc
nu-și aduce probabil aminte
prin ce cotloane și-a troienit zăpezile…
Acum spulberând o grămadă mare de zăpadă
pe toate străzile
nu știe, nici nu vede unde să o ducă….
Sau consideră că o va putea reașeza
fulg cu fulg,
în locul unde a căzut din cer…
În acest sens
vântul nu poate promova
acest examen de corigență
nici prin indulgență
cu toate că e considerat amnezic
și în rândul celor cu deficiențe de vedere…

DE RESTUL SENTIMENTELOR

Când mă gândeam
ce mai am de făcut
la ceas de seară târzie
muza m-a interceptat astfel:
Continue reading „Vasile Dan MARCHIȘ: Versuri” →

Corina Ligia PĂTRAȘCU: Vând rochie de mireasă (poeme)

ÎN FORMĂ CONCRETĂ

În această viață,

am ales… să fiu Om;

lăsându-mi aripile-n Cer
pe o poliță, am coborât

podul din culori fantastice

prăbușită,
m-am arătat lumii
inocentă și nudă

fără să fi gustat din

Pomul Cunoașterii,

m-am înfricoșat,

doar când florile

îmi suspinau din palmă

copacilor le cădeau frunze

când mi-ai căzut drag,

îngerii ne priveau dulce

printre nori străluceam

ca sorii, când macii

fierbeau lângă noi.

VÂND ROCHIE DE MIREASĂ

bătăi de joc…

ritmuri nebune deșiră încheieturile

o pală de vânt mă surprinde

dezvelindu-mi misterele

de deasupra coapselor

ielele pocnesc între degete

colțul unde sunt fisurată

de aproape se aude

descântecul zânelor

într-un vortex,

nemurirea îmi zboară emisferele

alerg polii prin minusuri și plusuri

în măruntaiele pământului germinez

scurm tuneluri

nasc labirinturi

fără ieșire-

să nu mă răzgândesc

arunc inelarele

la răscruci de vânturi

rochia albă de mireasă

stă atârnată și grea

de umerii mărului…

strig:

vând rochie

rochie de mireasă…

CU DORU-N SÂN

De când s-a cuibărit

arde-nflăcărat pe boltă,

ceru-i senin

stelele lucesc

e trează și luna…

DESFRUNZITĂ Continue reading „Corina Ligia PĂTRAȘCU: Vând rochie de mireasă (poeme)” →

Anatol COVALI: Trăim pentru nervuri

Trăim pentru nervuri

Ne izgonim din sine-n sine-ntruna,
cutrierăm neantu-n chip de sfere
dezacordându-i împlinirii struna,
punând zăbrele-n slab şi în putere.

Şi totu-i numai pentru-mbrăţişare,
doar pentru-a face actul de prezenţă
cerut de cea dintâi descălecare
acolo unde totu-a fost esenţă.

Trăim pentru nervuri,nu pentru scoarţă
şi pentru rostul rodului cu sâmburi,
chiar dacă uneori sculptăm în harţă
nu falnici munţi, ci caraghioase dâmburi.

Şi oscilăm între concret şi sacru
neavând timp de smulgeri din pricină,
pentru că totul este simulacru,
iar zi de zi prezenţa-i mai puţină.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugă

Rugă

se scurge iar toamna
prin pădurea de fagi
frământa timpul vântul în palme
eu plăsmuiam tăceri la apusuri de soare
uneori scrijeleam orizontul
cu o durere, un gând, cu o întrebare
înfiorat de gânduri pășeam tăcut printre rânduri
foșnea pădurea de șoapte
mă ridicam să-mi cuibăresc sufletul la trupul unui fulger
în ochi curgeau stele
treceau ore desculțe pe aleile toamnei
din veștede frunze croiam coroane de gânduri
adunat într-o rugă
scriam rânduri pe scoarțe de suflet
eram fluture în noapte, rătăcit în negura lumii
căutam crucea de taină
în zbor sacru îmbrățișând credința
ridicam brațele, aripi, să urc chemarea
la fiecare sărut al cerului
ecoul luminii șoptește în mine
mă ridic, umil și stingher, din somnul pe ape
măsurând veșnicia chemării
plutind pe aripi de soare

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

19 decembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

La anul și la mulți ani !

De departe sosesc magii
De pe-o cărare de vânt
Și în spate au desagii
Unde daruri sacre sunt.

Ziua pleacă-n înserare
Și din Cer aud un cânt,
O lumină-n depărtare
Cade Steaua pe Pământ.

Mă adun pe neștiute
Și prin mine mă afund,
Toate-mi par demult știute
După datină m-ascund.

Vreau să nu pierd începutul
Nașterea din Cer albastru,
Să-i aduc la nenăscutul
Un buchet de flori din Astru .

De pe Cerul fără nori
Și din dragostea-mi adâncă,
Toate stelele surori
Mii de flori și flori de stâncă.

Pruncului din Cer , Divin,
Așezat în grajd, nălucă,
Tuturor care-l iubim,
Raze-n suflet să le-aducă.

Haideți să ne veselim
Cu colindele sublime,
Și un pic mai buni să fim
Spre cărările Divine.

Sărbători, Crăciun de vis
Pentru suflete tăcute,
Suflete de Paradis
Clipelor ce nu-s pierdute.

La anul și la mulți ani !

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Costache NĂSTASE: Chiar dacă

CHIAR DACĂ

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Presimt o prietenie strânsă
Cum foarte rar în viață avem :
Sinceră,trainică, distinsă.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Tu ești exact ce îmi lipsea
Un om onest, un bun prieten
Pe care să mă pot baza.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Atracția se manifestă
Și acceptăm, vrem sau nu vrem
Că-i o atracție celestă.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem
Cum împreună am ajuns
Avem motiv să presupunem
Că-i vrerea Celui de Sus.

Chiar dacă nici nu ne cunoaștem,
Minunea că ne-am întâlnit
E semnul că noi deja suntem
Și fi-vom de nedespărțit.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

18 decembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Nu vine Moșul…

NU VINE MOȘUL…

Hai, culcă-te copile. Să poți măcar visa
Că Moș Crăciun, laponul, la tine va intra
Legenda fermecată ce s-a născut prin vremi
Cu un bătrân ce vine în sania cu reni…

Acela ce pătrunde cu zarvă mare-n casă
Purtând un sac cu daruri ce umeri-i apasă
Da, moșul despre care atâtea se vorbește
Va trece mai departe; la tine nu s-oprește.

Hai, culcă-te copile. Zadarnic mai aștepți
Bunicii tăi, plecați sunt în lumea celor drepți;
Ei, sunt în rai cu Tatăl, al nostru, al tuturor
Veghindu-ne din slavă, ceresc ocrotitor.

Nu-ți aștepta nici mama. Prin lume rătăcește
Nu știm de mai vorbește o boabă românește…
Ea, doar ți-a dat viață; apoi, te-a părăsit
Și nimeni, nu mai știe: Trăiește? A murit?

Nu-ți căuta tăticul. E un necunoscut
Ce nu știe de tine și nici nu te-a văzut…
Hai, șterge lăcrimioara, durerea din priviri
Abia de ai hăinuțe; Cam vechi, și cam subțiri…

Hai, culcă-te copile. Pătuțu-i desfăcut
Te va veghea un înger în rece așternut…
Trăim în lumea noastră, străină și nedreaptă
Și numai Domnul știe, de mâine ce ne-așteaptă.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

18 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Amăgire

AMĂGIRE

Sunt o stea,
îți caut ochii,
două puncte de albastru,
rătăcesc prin cer de iris,
vraja
în abis mă duce,
poate ești doar amăgire,
poate ești încă un astru,
dar adorm sub cerul tău,
mi-e amar,
dar mi-e a dulce.

Feeria nopții albe
mi se pare azi
un hău,
freamăt a floare-ofilită,
mă-nvelesc în neiubire,
îmi fac trepte din privire,
cad
și urc
în visul tău,
scriu dorința în scrisoare ce va fi doar…
amintire.

Sunt doar stea
pe cerul tău,
brațele încă te cheamă,
ochii-mi plâng,
gura oftează,
trupul freamătă a dor,
poate ești doar amăgire,
poate ne-om vedea în vamă
rătăciți printre altare,
să ne naștem iar

izvor.

—————————

Silvia URLIH

17 decembrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Fulg de nea

Fulg de nea

Sunt o mică steluță,
Picătură înghețată
Dintr-o iarnă geroasă,
Un alb fulg de nea
Adus de ninsoarea grea,
Ca lacrimă curată
Pe ale tale gene.
Să-ți aduc mângâierea.
Să nu cunoşti ce e durerea,
Ochii să-ți sarut,
Luciri in irişi să picur,
Prin topirea mea
Să-ți aduc iubirea
Să cunoşti
Ce-nseamnă fericirea.

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

17 decembrie, 2018