Rugă
se scurge iar toamna
prin pădurea de fagi
frământa timpul vântul în palme
eu plăsmuiam tăceri la apusuri de soare
uneori scrijeleam orizontul
cu o durere, un gând, cu o întrebare
înfiorat de gânduri pășeam tăcut printre rânduri
foșnea pădurea de șoapte
mă ridicam să-mi cuibăresc sufletul la trupul unui fulger
în ochi curgeau stele
treceau ore desculțe pe aleile toamnei
din veștede frunze croiam coroane de gânduri
adunat într-o rugă
scriam rânduri pe scoarțe de suflet
eram fluture în noapte, rătăcit în negura lumii
căutam crucea de taină
în zbor sacru îmbrățișând credința
ridicam brațele, aripi, să urc chemarea
la fiecare sărut al cerului
ecoul luminii șoptește în mine
mă ridic, umil și stingher, din somnul pe ape
măsurând veșnicia chemării
plutind pe aripi de soare
———————————–
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
19 decembrie, 2018