Maria LEU: Idei veștede

Idei veștede

Mereu mă-mpiedic de-a ta umbră
Și mă răstorn într-un noian de frunze veștede .
Profundă-i această clipă absolută
de toamnă veștejită-n noi
și unde-s frunzele care m-ascultă,
unde sunt gândurile dintre noi?
Cu pași înceți încerc să-nving o teamă,
de amintiri și de tristeți adânci,
ce a intrat în noi ca să mai cearnă,
frumosul gând, al toamnei, de temut.
Ca ruga ultimă a vieții mele ,
în vestejirea asta de idei,
aș vrea, când mor, să mă-ngropați în frunze,
și pe-a mea cruce să slujească ochii tăi.

————————————–

Maria LEU

18 decembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Înșelătoare muze

ÎNȘELĂTOARE MUZE…

Mă las ușor purtată, pe-aripile moi ale cugetării,
În păienjenișul gândurilor, prinsă ca-ntr-o nadă…
Înfundându-mă tot mai adânc, pe calea căutării,
Pe-un drum anevoios, printre stâncile-așteptării,
Printre nisipuri mișcătoare, mormane de zăpadă,
Ale anilor trecuți tornadă…

Mă duce gândul slobod, purtându-mă de mână,
Prin cavernele minții, pe-aici, pe-acolo și haihui…
M-adăp din amintiri, sorbind ca apă din fântână,
Trăiri neșterse, nostalgii dar și regrete, ca țărână,
Reci, mucede sub tâmplă, cu gust de jale, amărui,
Din viața mea, o-a nimănui…

Pornit-am pe-un drum lung, ținând în mâini făclie,
Un drum ce mi s-a dat, trăgând lanțul ca ocnașii…
M-avânt cu pieptu-n larg, băgând trupu-n bătălie,
Cătând norocu-n car cu fân, cât de ac o gămălie,
În urmă-mi lăsând urme, de mine s-afle urmașii,
Că pe-aicia îmi trecură pașii…

Fugiră anii-n zbor, ca zilele și clipele-ntr-un ceas,
Beteag mă târâi azi, pe cărări mai mult înzăpezite…
Pe drum, m-ademenesc iele, să m-atragă la taifas,
Să uit ce vreau, ce-aștept, cântându-mi într-un glas,
Suave melodii, îmbiindu-mă prin crânguri înverzite,
Înșelătoare muze, pe visele-mi urzite…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

19 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Poeme

AMENDAMENT

M-ai născut prea târziu mamă
sau poate prea devreme
îngrozită de spaime și de anateme
M-ai greșit mamă,dar nu te acuz
căci ai crezut într-un Dumnezeu obtuz

De câte ori nu te-am rugat
să mă mai naști o dată
într-o lume mai bună și mai dreaptă
dar prea încrezătoare în Dumnezeul tău ateu
ai uitat mamă,ai uitat mereu…

De ce n-ai uitat mamă să mă faci
de ce n-ai amânat,de ce nu mai uitat…
n-ai avut mamă curaj să renunți…
sau măcar curajul să mă arunci
printre hiene și mamuți
poate trăiam mai bine- atunci…

Tu,prea pierdut-o în lumea celor drepți
în care însingurată mă aștepți
nu vezi cum se moare în cruntă disperare
cum mor copii,mame și tați
de schije sfârtecați…!

Mai naște-mă mamă iar
să fiu Iov dar și Icar
să ard cerul plin de stele
doar cu dorurile mele…

Iar de nu poți să mă faci
fă-mă iarbă să mă calci
cerbii să mă pască iar
în nemargini de hotar…
Fă-mă paznicul de far
ca prin nopți să lumin iar…

ÎNSINGURARE

Ce știți voi despre singuratatea mea
tăcută-n cuvinte…
răsădită în uitare,,,,
e o mare revărsândă din mine,,,
în alte izvoare….

Se pare c-am fost
când s-a zis Fiat Lux
în întunericul ce brusc mă năștea
peste lumina ce mă gândea,,,

Se pare c-am fost
că sunt
și voi fi
în Cuvântul ce , Doamne ,
nici Tu n-ai să-l știi…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

18 decembrie, 2018

Continue reading „Valeriu CÎMPEANU: Poeme” →

Anatol COVALI: Miraj

Miraj

Miraj mascat de şerpuiri fugare
când stoluri de păreri în urne cad
şi-avântul încolţeşte în răzoare
cel mai frumos şi inedit răsad.

Pădurile de împliniri exaltă,
plouă cu fulgi de-argint peste tristeţi
şi cântece se-adună laolaltă
în cele mai imberbe dimineţi.

Tenebrele sau risipit. Ferige
îmi răscolesc dorinţele fierbinţi
şi sufletul s-a învăţat să strige
când nervii obosesc şi sunt cuminţi.

Ca un păinjeniş mă simt. O ie
ţesută peste-al gândurilor grind,
magic acord şi o eufonie
în care ruguri de tumult aprind.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 decembrie, 2018

Vasile COMAN: Pentru Patrie

Pentru Patrie

Nu uit! Nu iert!
Și poate să mă împuște Dumnezeu
Cu a Lui cruce și cu spinii din dotare,
Când văd cu câtă suferință, neamul meu
Batjocorit…e într-o Europă mare.

Nu iert! Nu uit!
Și spun curat ceea ce simt!
Sunt fiu din sfânta brazdă milenară
Sunt fiu din IP…
Reînviat!
Și din țărână făurim o țară!

Nu uit! Nu iert!
Și-mi duc povara crucii cu durere
Chiar dacă plânge spinu-n Dumnezeu
Și împușcat voi fi mereu
De răni mă vindec…
Și-o să am putere!

Nu iert! Nu uit!
Și strig cu rugăminte la cei frați
Prizonieri…sub cizmă…peste Prut
Din umbra morții- treziți-vă bărbați!
O Patrie avem! Și-un singur legământ!

Nu uit! Nu iert!
Și chiar de cuie-n mâini
Voi, mi-ați bătut pe cruce
Europeni- străini de-acest pământ…
Să vă ferească Domnul Sfânt!
Cuțitul ne-a ajuns la os!
Dar arme-n dinți…noi vom putea a duce!

Nu iert! Nu uit!
Și știe, astăzi, Vaticanul
Că noi primit-am gloanțele în piept…
Să nu citească în genunchi…Coranul!

9 mai 2017 Ploiești

(Poezia face parte din volumul de versuri ,, Credință şi onoare „, apărut în noiembrie 2017)

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

Daniel BARBU: Ştii că ţi-am furat destinul?

Ştii că ţi-am furat destinul?

e îngrop secundă-n clipă, când pe-a timpului aripă, te scriu în povestea mea,
Într-o noapte de lumină, renăscută dintr-o vină, mi te-am prefăcut în stea!
Cu sărutu-mi de pe sâni, îţi ademenesc furtuni, şi dorinţe dintr-o şoaptă,
Într-o dulce-mbrăţişare, când iubirea ne tresare, suntem mai presus de faptă…

Eşti o dulce tânguire, revărsată în iubire, dintr-o lacrimă albastră,
Singur stau în nemurire, rătăcind prin amintire, să ascund iubirea noastră!
Gust o lacrimă de stea, s-aprind licărirea ta, dintr-o noapte cu noi doi,
În albastru să te chem, evadată din boem, pentru dragostea din noi…

Suntem două stele-albastre, din iubirea unor astre, dar ne pierdem printre nori,
Tu dorinţă eu suspin, din durerea unui chin, îngeri adormiţi pe flori!
Să trăim într-o poveste, cu ce-a fost şi ce mai este, te port dincolo de soartă,
În mirare să te chem, renăscută din poem, nimeni să nu ne despartă…

Ştii că ţi-am furat destinul, când mi-am logodit divinul, trupu-ţi radia văpăi?
Te-am ascuns într-un sărut, când sfioas-ai apărut, murmur plâns din ochii tăi!
Îţi împărăţesc menirea, să îţi cumpăr nemurirea, cu iubire şi lumină,
Mi-am dorit să-mi fi şi-atunci, când mă-gropi în vise-adânci,
c-o iubire dintr-o vină…

Doar eu stau în noaptea rece, când tristeţea mă petrece…
în alai cu flori de gheaţă.

——————————

Daniel BARBU

19 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme

Aripi de înger

era frig, era iarnă
împleteam amurguri din ruguri târzii
spre întâlnirea de taină cu noaptea
din palide întretăieri cu norii
clădisem umbre pe umeri
presăram cenușă pe clipe rebele
adunând în suflet șoapte de ceară
ca un ecou târziu în noapte
așezasem crucea în lacrima privirii
visând șă crească lumini din înghețul primar
să renasc din oasele mele
ca un vis prelung peste ape
lacrimile se loveau de ziduri
într-o luptă eternă cu timpul
eram zbor lin către piscuri
așternând zorii noi peste noapte
mai bate-n geam un înger
îl chem, îl țin
ca un gând în taina iertării

Zbor

zbor inocent peste zare
tăcere
pe țărm de mare
ţipăt în zori
acolo
dincolo de mări
unind două clipe strivite
am găsit o lume
împletind orizonturi
am deschis ochii
în faţă, viața Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Poeme” →

Camelia CRISTEA: Magie

Magie

Când vuiește iarna, cerul se deșiră
în mii de steluțe, îngerii se miră,
Neaua înaltă case, uneori palate
Cresc în geamuri flori ce-s nevinovate.

Se albesc ogoare, pomi și brazii toți
Rar mai ies vecinii seara pe la porți,
Lacul înghețat… tremură sub stele
Prinsă între rânduri privesc și la ele…

Un bătrân coboară noaptea pe un horn,
Toți copii noștrii sunt cuprinși de somn,
Moșul Ene șade lângă geana lor,
Cu povești frumoase scăldate de dor….

Dintr-un sac ce-i plin iese o păpușă,
Are nasul cârn și e jucăușă,
Un coșar își trage scara pe o parte,
De o treaptă șchioapă s-a lipit o carte…

Un soldat și-ndreaptă repede ținuta
Și în păși grăbiți scoate și reduta,
Toba încă bate simplu adunarea,
Sub o creangă verde au făcut cărarea…

Avionul roșu survolează casa
Decolează-n trombă, chiar unde e masa,
Când pe-o geană mică picură lumină
O mânuță caldă poate c-o să vină…

Sacul e golit Moșul grabnic pleacă
Poate pe la anul are să mai treacă
Daruri să aducă celor ce-l iubesc
Și-n colinde sfinte și de El vorbesc!

Când vuiește iarna, cerul se deșiră
În mii de steluțe, îngerii se miră
Crini-și ning petala albă peste noi
Clipa asta pură s-o luăm înapoi…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

18 decembrie, 2018

foto sursa intenet

Anna-Nora ROTARU: Poesis

CHEIA DESTINULUI

Iar mi-a venit rândul să aleg,
Ce OM aş vrea să fiu pe Pământ…
Din catastife, secrete să dezleg,
Sufletului, să-i pun iarăşi veşmânt !

Multe-s straiele şi nu-s păzite,
În cuierul Timpului stau atârnate…
De Croitor, pe măsură-s hărăzite,
Sufletelor, ce vor fi reîncarnate !

Ceva mai potrivit caut, cu migală,
Din multele, unul parcă îmi scânteie…
Nu caut cine ştie ce veşmânt, de gală,
Ci simplu, pentr-un suflet de femeie !

Şi-apoi, m-oi duce să caut printre chei,
Pe-a mea, şi-o voi depune pe altar…
Acolo, socoteli cu Zeii am să-nchei,
Prin jurământul sfânt am să declar,

C-am să respect legile până să pier…
Că-mi voi trăi clipele luptând cu vlagă…
Cheia Destinului o voi purta ca giuvaier,
Fapte, trăiri, toate le-oi pune în desagă !

Şi când o fi să mă îndrept iarăşi spre cer,
Îmi voi lăsa vesmântul, lin să mi se culce…
Înălţându-mă spre tine, Doamne, sper,
Că tihna sufletului meu-mi va fi dulce !

SENZAŢII ADORMITE

O ceaţă adâncă se aşterne între noi…
În pâcla deasă, vrea vântul să ne poarte…
Pe aripa lui frântă să ne ducă pe-amândoi,
Spre-un alt tărâm, de dincolo de moarte.

Talazul vremii ne-mprăştie hai-hui,
Ne îmbrânceşte-n lături şi iarăşi ne adună…
Copii sărmani de soartă, copii ai nimănui,
Uitaţi în hrubele de timp, în văgăună…

Sirenele ne cântă, strident, a-nfrângeri
Şi şoapta ta nu pot s-o mai ascult…
Doar simt pe undeva scâncit de plângeri,
Pe coama unui ecou ce-a amuţit demult…

Te-oi căuta în mrejele de ceaţă sumbră,
Acolo unde mi-ai rămas pierdut, stingher…
Voi împleti pe-a mea cu-a ta firavă umbră,
Iubirii, de-a rămas ceva-i voi fi străjer!

Nu vreau să ne-nflorească flori de gheaţă,
Grindina, să ne acopere în nopţile târzii…
Ne-om regăsi şi ce ne-au vlăguit în viaţă,
Le vom ascunde, în ceaţa de-amnezii !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

18 decembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Alice PUIU: Iarna mea

Iarna mea

Noaptea țese ferigi
în spirale de lună,
trec zăpezi prin somnul din umbre,
gânduri în cercuri de iederă
cuprind văzduhul de calcar,
alunecă o metanie albă în fuioare de tristeți.
În lutul unui cuvânt ți-aud inima cum tace,
cum rugina-n anotimp metalic
adună-n atomi tot hăul înghețat
și cum vântul în fum de ierburi uscate
destramă-n stalactită o pasăre de cenușă,
iar trupul clipei își pierde sensul
pe linia strâmbă a palmei.
Oglinda-n ceara de fulgi risipiți
tresare-n rătăcirea dintr-o stea,
ce-a rezemat tot cerul de iarna mea.

—————————–

Alice PUIU

18 decembrie, 2018

Imagine: Oleg Trofimoff – oil picture