Baki YMERI: Poesis

PUTEREA IUBIRII

Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele!

CINA DE DRAGOSTE

Spune văzduhului,

Florilor, păsărilor şi viselor,

Să treacă pe sub fereastra mea,

Cutremurător de aproape

Pentru a simţi mireasma

Unei cine de dragoste!

TAINA IUBIRII MELE

E compusă doar de un vers

Care zboară în univers:

De tine nu mă pot sătura!

SUFLETUL VERII

Hai să privim în amurg

Disperarea

Şi marea-n ruină,

Pădurea care şi-a apus

Cununea de crengi.

De câte ori ne-npăcăm,

Suntem mai aproape de Dumnezeu.

Hai, vino în sufletul verii –

Vom fi

Precum doi inşi

Aplecaţi tare departe

Şi adormiţi…

MIERE

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Pe buzele tale

Erau polen şi nectar.

Nevăzute albine

Îţi desenau pe buze o inimă.

De ce mă vrei?

M-ai întrebat.

Nevăzute albine

Se trudeau să poarte prin aer

Tremurul inimii tale.

BLESTEM CU MIRESME

Numai zeiţele se pot lăuda

Cu acelaşi cutremur

Al sânilor

Atunci când păşesc!

O, ce vârtej

De dorinţe şi magice arte

Ale descopcierii

Diafanului veşmânt de mătase

Ce cade la picioarele tale!

Nici un blestem

Nu-i mai puternic

Decât al miresmei

Cu care mă-nfăşoară

Golul tău trup!

EROTICĂ

Cum să te laud, Femeie

Când te alinţi pe divan

Te răsuceşti ca o cheie

Şi te-apleci ca un lan

Şi te-arunci în oglindă

Şi te-neci tot mai goală

Nimeni nu-i să te prindă

În agrafa din poală

Părul tău greu ca o beznă

Tremurând lăngă gleznă.

SĂRUTUL

Spune-mi, armâno,

Maică-ta cu ce te-a alăptat,

În ce odăi te-a încuiat

De miroşi atât de frumos

A mângâieri pustii

Şi a trup legănat?

Continue reading „Baki YMERI: Poesis” →

Eleonora SCHIPOR: Maica Domnului

E greu și simplu parcă în același timp să scri despre Cea care este stăpâna lumii și Maica noastră a tuturor. Despre Cea la care ne rugăm zilnic, îi spunem păsurile, necazurile, problemele, deși Ea le cunoaște, ne știe pe fiecare, ce avem, ce vrem, ce putem… La Ea ne rugpm, la Ea ne închinăm. Și mereu cerem, și mereu avem nevoie de ceva, și mereu ne trebuie ceva. Iar Ea ne îndeplinește dorințele, poate nu pe toate, căci noi în iureșul și în învălmășala zilelor de azi, uneori nu știm ce cerem. Dar Ea, Maica noastră bună le știe pe toate. De cele mai multe ori uităm sau nu avem timp, fiind mereu grăbiți, să-i mulțumim, să-i aducem laudă, cinste și mulțumire. Să cădem la Icoanele Ei făcătoare de minuni, să o slăvim, să o preacinstim, Și să spunem simplu și din inimă: „Mulțumesc, Măicuță bună, că m-ai ajutat și azi, și ieri, și îmi vei ajuta și mâine, și întotdeauna”.

Iar, Maica bunului Dumnezeu, spre deosebire de noi, păcătoșii mereu se roagă pentru noi, îl roagă pe Fiul Ei și Dumnezeul nostru să ne ierte, să ne ajute, să ne mântuiască. Iar noi, mereu preocupați de nesfârșitele griji cotidiene, în goana acestui veac grăbit, uităm sau nu avem timp să mergem la biserică, să mai citim un Acatist, să aprindem Candela, sau o lumânare, să rostim chiar o scurtă rugăciune…

Iartă-ne Maică și ne ajută să fim mai buni, mai credincioși, mai ascultători, mai răbdători, mai milostivi, mai înțelegători, să fim buni creștini, și buni români. Îndreaptă-ne pe calea cea dreaptă, și roagă-l pe Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte. Fii cu noi de-a pururea, Maică Marie!

Eleonora Schipor

***

P.S. Iar aici publicăm câteva dintre simplele poezii și gânduri ale elevilor noștri, membrii ai Cenaclului literar „Lămâița” despre Maica Domnului

Ajută-ne Măicuță

Ne-am pomenit deodată, așa din senin că trebuie să stăm acasă. Acest virus ne-a dat planurile, gândurile și visele peste cap. La început ne-a părut o glumă. Dar zilele treceau, iar noi ne-am pomenit că trebuie să stăm mereu închiși, izolați, despărțiți… Am început a studia la distanță, dar nu e ceea ce ne dorim. Școala este altceva. Acolo este izvorul înțelepciunii.

Am început să mă rog la Maica Domnului, La Mântuitorul Lumii, la alți sfinți. În fiecare zi, mă rugam la măicuța noastră, parcă mi se făcea mai ușor pe suflet. Părinții mei, de asemenea mă îndemnau și mă îndeamnă în permanență, fiind buni creștini, să mă rog. Pentru sănătate, spor la muncă, la învățătură, pentru viață, pace, pentru ca să fim mai buni, pentru ca să mergem din nou la școală.

Ajută-ne Măicuță bună, nădejdea noastră a tuturor, să fim sănătoși, să revenim din nou la școală. Să fie sănătoși părinții și profesorii noștri. Noi îi necăjim de atâtea ori, îi supărăm, îi obijduim. Iar ei ne iartă. Căci așa vrei Tu, Maica noastră și a intreg neamului omenesc.

Un 1 Septembrie deja bate la ușă. Ajută-ne Măicuță bună să revenim din nou la școală. Îți promitem că vom învăța bine, ne vom purta altfel cu bunii noștri dascăli. Vom fi mai buni, mai prietenoși, mai milostivi…

Roagă-te pentru noi, Măicuța noastră, ca fiul Tău iubit, Domnul nostru Iisus Hristos, să nu uite de noi copiii. Ajută-ne să revenim la viața normală. Iartă-ne Maică Marie și fii cu noi mereu.

Alexandra Bicer, elevă la CIE Cupca

***

Marie, Maică Sfântă…

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Ne iartă, și ne ajută,

Noi bine să-nvățăm.

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Cu noi să fii mereu,

Să ne ajuți la greu.

Marie, Maică sfântă,

A noastră mântuire,

Tu ești nădejdea noastră,

A noastră bucurie.

Taisia Opaeț, elevă la CIE Cupca

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Maica Domnului” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Scrisul din palmă

Mintea mea este în palma ce îți caută mâna tremurând de emoții

Sărutul meu sexual este în ochii ce te privesc copleșiți de dorință

Pătrund în circuitul tău energetic înfășurându-mi brațele în jurul sânilor tăi

și gândul meu posedat de gândul dorințelor tale îți soarbe suspinul ce-ți curge din minte

Izvorâm așa uniform în formele îmbrățișării și așa ne știm fiecare pas al mișcării cuantice

că doar orgasmul cerului ne mai poate stinge văpaia din punctul de sprijin în care stăm subjugați

Ideea ce curge pe obrazul tău stâng o deslușesc lunecând pe buzele mele și văd cum din porii tăi transpirați îmi spui ce mișcare vrei să urmeze

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Scrisul din palmă” →

Florentina SAVU: Plouă pe suflet (poeme)

PLOUĂ PE SUFLET…

„Plouă pe suflet, teribil mai plouă”
Sub pași ni se-adună picurii de rouă,
Sufletul bocește cu tristețe-amară,
Tălpile se scaldă în plâns de vioară,

Plouă și pe suflet, plouă și pe gând
Că n-o să mai vedem lumina curând,
Oamenii plutesc în rea nepăsare
Și-au uitat cum e s-admire și-o floare

Simțurile lor sunt de-acuma moarte,
Lipsa de respect e la cote-înalte
Prea se mulțumesc cu apa de ploaie
Și către cei mari spatele-și îndoaie…

Plouă cu tristețe în inima mea
Este pustiu cerul, nu vezi nicio stea
Caravane trec prin visele reci
Cu priviri de ceață mereu le petreci!

Geme-întreaga țară dar nimic nu face,
Le suportă toate și-n mizerii zace,
Relele se-adună pe răbojul vieții
Vorbesc despre ele, întruna, poeții

Dar nimeni în seamă nicicând nu i-o lua
Că-s săracii țării, cine să îi vrea?
Ei trăiesc cu slova, ea le este-averea,
Nu la ei, la alții, e astăzi puterea!

„Plouă pe suflet, teribil mai plouă”,
Unde să găsim acea lume nouă
Care să ne-învețe ce este Iubirea
Și să ne respecte tuturor trăirea?

„AM UN CIMITIR ÎN SUFLET”…

„Am un cimitir în suflet”,
vino să îngenunchezi
în fața sa,
Vino și aprinde-ți luminile din ochi
ca pe două lumânări
și roagă-te la crucea
pe care o port
în viață și-n moarte!

„Am un cimitir în suflet”,
este mare cât toată planeta,
Adu-mi flori doi maci
de iubire,
Pune-mi-i pe buze
să-mi înflorească zâmbetul,
Adu-mi o albăstrea
să mi se însenineze
cerul iubirii,
Adu-mi un căuș de apă
din izvorul unui sărut,
Adu-mi soarele cald
al șoaptelor de dor!
Continue reading „Florentina SAVU: Plouă pe suflet (poeme)” →

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: REGE ȘI PRINȚ – RUGĂ ȘI MULȚUMIRE MAICII DOMNULUI

Sonet – Rugă Maicii Domnului!

Te chem pe Tine, Maică Sfântă, stinge

Marasmul lumii, teama, răul, ura,

Atâtea boli ce-apar, strivind făptura,

Doar Fiul Tău și Tu puteți învinge!

Secată-i apa vieții, chiar și gura,

Ogoare ard și vântul rar ne-atinge,

Iar Duhul Rău cu rânjet hâd se-ncinge…

Confirmă, Maică, tot ce-a spus Scriptura!

Prin viața fără moarte-a Ta mutare

A fost să fii al nostru Stâlp în ceruri,

Când sinceri ne smerim, dorind cătare,

Să vină pacea-n noi și leac din seruri…

Prin ruga Ta la Fiu primim iertare,

Topești ghețari și vară-aduci din geruri!

Rondel de mulțumire – Maicii Domnului

Preabună Maică-mi ești mângâietoare,

Mi-ai fost alături, Tu nu m-ai părăsit,

Când greu mi-a fost, blândă-alinătoare,

Lacrimi mi-ai șters și pe-obrazul obosit

Lumină-ai fost, spre zori mijlocitoare,

Când „ noaptea” rece credea că m-a găsit.

Preabună Maică-mi ești mângâietoare,

Mi-ai fost alături, Tu nu m-ai părăsit.

Continue reading „Olguța LUNCAȘU TRIFAN: REGE ȘI PRINȚ – RUGĂ ȘI MULȚUMIRE MAICII DOMNULUI” →

Lăcrimioara IVA: Poesis

Restaurare

Le-am permis vizitatorilor
să-mi intre
în suflet
și să-mi atingă
exponatele:
amintiri,sentimente,
lacrimi.
Nefiind un muzeu celebru,
vizitatorii au intrat
fără papuci de protecție
și cu aparate fotografice.
Acum… sunt nevoită
să-mi închid
sufletul
pentru o perioadă
și să încep
restaurarea câtorva
sentimente.

La următoarea naștere…

Am avut parte
de multe zile ploioase,
m-a scăldat și soarele,
m-a legănat și vântul!
M-a nins,
m-a burnițat,
și…poate fi un lucru de mirare
dar încă resist!
Sunt o plantă adaptabilă,
am rădăcinile bine fixate
în pământ
și-mi văd lungimea ramurilor.
Când înfloresc,
îmi dăruiesc parfumul tuturor
și nu vreau nimic în schimb .
Deși nu m-am născut plantă,
am devenit!
La următoarea naștere
știu că-mi voi dori să devin femeie,
însă… prefer să uit
și să-mi amintesc atunci!

Trecătoarea

Între viață și moarte
este o trecătoare.
Cei bogați și-au angajat șerpași,
catârii i-au împovărat
cu desagi plini de aur și argint…
Cei săraci și-au luat ofurile
în spinare
iar desagii i-au umplut cu lacrimi.
Cine va străbate poteca mai ușor?
Cine?
Mulți dintre noi,
știm răspunsul:
acel bogat sau acel sărac
care-și cară cu smerenie
faptele bune
și se căiește pentru cele rele.
Dacă știm răspunsul,
atunci,
de ce ne încăpățânăm
să aurim poteca?
De ce ne plângem de milă?
Să lăsăm faptele bune
să netezească poteca!

Noduri

Am făcut noduri
la batistă.
Este un semn:
mă întomnesc!
Bunica își înnoda banii
în batistă,
eu îmi înnod uitările!

Simț civic în tramvai

Deși poartă pălărie
– semn de distincție masculină,
gândul acesta
nu are maniere alese,
așa cum ar fi firesc
pentru un nobil.
S-a așezat pe scaun
și priveste lung afară, pe fereastră.
Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
și un regret cu tâmple cărunte…
Hei, stimate domn,
te faci că plouă?!
Deși ignorată,
simt că mi-am făcut datoria.
Am încercat să pun la punct
un gând necioplit.

Încorsetare

Auzisem că-n inima unui mort
unii momârlani* împlântă
un țăruș de lemn,
pentru a nu se întoarce ca strigoi,
el, mortul.
Așa auzisem.
Și… mai auzisem că,
pentru a nu li se fura
din fructele din livadă,
unii momârlani
aveau garduri electrificate.
Au murit electrecutați căpriori, vulpi
Chiar și… și câțiva copii.
Așa auzisem. Însă ce văzusem,
asta e altă poveste.
Văzusem mâini bătătorite
care-ți întindeau un măr,
ochi care vorbeau
despre pădure, izvoare, păsări…
Văzusem pietre ridicate
nu pentru a lovi în mine,
deși aveam buzunarele pline cu mere,
ci …pentru a îndepărta
vreun uliu gata să înșface
un pui de cloșcă sau un boboc de rață.
Văzusem cuvinte
care luau forma unei tăceri
și tăcerea aceea era răspunsul
la miile de întrebări
care-mi încorsetau copilăria.
Poate… unii momârlani
făceau ceea ce auzisem…
Eu am avut norocul
să întâlnesc doar momârlani cumsecade?
Și matură fiind,
aud multe despre unii momârlani,
însă deși vederea mi-a slăbit,
văd aceleași mâini,
mâini întinzând unui copil
un măr.
Văd pietre alungând ulii…
Doar transformarea cuvintelor în tăcere
nu o mai pot vedea.
Mii de întrebări
îmi încorsetează maturitatea.
Precis se aud multe și despre mine.
Cine vede ceea ce sunt?
Ceea ce sunt, cine vede?
Momârlani(Jienii)*= urmaşii dacilor din Valea Jiului.

Simplificare

Unii oameni complică
ceea ce este simplu.
Un geniu este furnica:
știe să simplifice complexul.
Nu m-aș mira dacă
o furnică
ar ști să aducă
două fracții
la același numitor comun.
Nu m-aș mira dacă
o furnică ar folosi algoritmi
pentru a simplifica
calcularea numerelor mari.
Nu a plouat de ceva vreme.
Furnica își vede cu modestie
de al său drum.

A te plimba pe bulevard c-un radio în mână 16 iulie 2020

A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
era ceva șic.
A te plimba
c-un casetofon
ce să mai zic?
În acele timpuri
nimănui nu i-ar fi trecut
prin minte
să ia în derâdere
un asemenea modernism.
Mă și mir
cum de unii
nu-și plimbau butelia.
……
Tocurile cui
lasă amprente adânci
în asfaltul fierbinte.
Mă plimb pe bulevard,
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră.

Despre elocvență

Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele…
Continue reading „Lăcrimioara IVA: Poesis” →

Adriana Scărişoreanu – Buzad: Schismă interioară (poeme)

ca o lecţie de anatomie a sufletului

mi-e timpul sfâşiat de tine

un preaplin al gândului în inimă

pictură de Rembrandt în ecou de icoană

parfum potopit de oprelişti

schismă interioară, eresuri şi dor…

Emoţie despotică

în culmi de povară

gânduri se-mpletesc

deșirându-se din adâncuri –

voiesc să te prade,

dar te-ai contopit

cu luminile nopților mele –

emoție despotică

prin luceferi și umbre

năzuind adevărul

în pacea mirului din Înalt…

——————————

Adriana Scărişoreanu – Buzad

10 august 2020

Ileana VLĂDUȘEL: Despre fericire

Despre fericire pot să-ți spun

C-am văzut-o ieri. Stătea în drum,

Fluturând batista cea pierdută

În copilărie. Ciufulită ,

Cu genunchii vineți și desculță,

Încerca să fluiere din frunză.

Avea prinsă într-o mână, strâns,

Praștia din sârmă și mi-a spus

Să mă duc cu ea să alungăm

Gândurile cenușii din om,

Lacrima sărată din privire

Și orgoliile adunate în zile.

Am ieșit așa, doar în cămașă

Și c-o fustă scurtă și poznașă,

Am plecat prin arșița de-afară

Să -i trag fericirii un zmeu de sfoară.

Doamne cât am râs! Ce-am alergat!

Pentru o scurtă clipă, am uitat

Grijile, durerile și timpul

Ce aștepta și el să-i vină rândul

Să arunce piatra în șotron.

Câtă fericire stă în om!

Și el trece nebăgând în seamă

Tot ce-i mai frumos! Pe mâine seară,

Fericirea mi-a dat întâlnire

Pe o bancă în parc. Mi-a spus că știe

Un secret dar că o să mi-l spună

Pe-înserat, sub clar timid de lună!

Oare să mă duc? Voi ce ați face

Dacă fericirea v-ar cunoaște

Cele mai ascunse năzuințe

Și v-ar spune că le poate aprinde?!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

10 august 2020

Maria GAITAN-MOZES: Dăinuiri (poeme)

RUGĂ

O, Doamne- ajută-mă să dăinui,

Să nu mă bat cu pumnu-n piept,

Atunci când pasul, dintr-o mie,

Îmi este doar o dată, drept…

ÎMPĂRŢEALA

Pâinea

ne-a fost dăruită…

Dar –

era una,

era mică,

şi trebuia împărţită

în prea multe

felii,

şi dacă s-ar fi putut,

să rămână

ceva

şi pentru mâine…

Urmăream împărţeala

înfriguraţi,

aşteptându-ne rândul

la cei câţiva dumicaţi

la care râvnea,

costeliv,

şi un câine,

cu ochii lui întrebători

şi blânzi,

dându-ne târcoale

la fiecare.

Cu toţii eram

la fel de flămânzi

şi nimeni

n-a rămas fără parte.

Numai mama,

tot socotind şi iar socotind,

s-a retras tiptil

deoparte,

păstrând în căuşul palmelor

doar aroma

şi căldura pâinii rotunde…

MAME ŞI… PĂSĂRI

Căldura cuibului şi

puii de pasăre

nu-i jindui.

Vieţi, – vieţii,

– asta e legea –

ce-o mamă

poate

dărui.

Continue reading „Maria GAITAN-MOZES: Dăinuiri (poeme)” →

Stelian PLATON: Mormintele Elodiei (poeme)

APATIE

Contemplându-ne-n veacuri ni s-a prezis să așteptăm,

Iar prin cuvinte anoste iar și iar ne reformăm,

Cu ochi apatici să privim zarea în gol întinsă

Și apoi să persiflăm orice idee aprinsă.

Dar pe ce abscisă oare lâncezim în absolut,

De nu se mai întoarce consolator niciun minut?

Un suspin doară tresaltă ca un upercut în piept,

Dintr-o bezna tolănită peste dretul nostru drept.

Cât e de-atunci? S-au consumat desigur prea multe ploi,

S-au năruit și visele frumoase tot fără noi,

Cu sârg a creștinat hoți și criminali justiția

Pe orice mormânt necunoscut s-a scris Elodia.

S-au estompat păduri și-au murit și umbrele de cai

Și nu se întoarce nici veacul din care eu plecai.

O tristă briză mă aduce lângă Neagra Mare,

Acolo sub nisip, uitat, văd zeul nostru mare.

Neplânsele cruci s-au înnegrit la margine de drum,

Doar flori uscate în buchete, le pomenesc postum,

În Univers se contopesc neconsumate clipe,

Noi mai așteptăm să ne crească îngerești aripe.

CÂNTEC TRIST

Zac rochii de mătase și verbe speriate

În crusta scorojită a satului plecat,

E beznă-n convingeri și-s iubiri rarefiate,

Iar sabia flămândă taie capul aplecat.

Uimiți uităm și vorba, și ulița, și viața,

Și frunzele sunând în roua albei dimineți,

Suntem la începuturi și asta-i doar prefața,

Învățăm tăcerea, nu furia celor îndrăzneți.

Apatici și absenți, uitați, n-am mai râs luminii

Iar zarea noastră e o tristă clisoasă seară,

Este promenada care bucură străinii

Și-n care vanitatea sinistră își prepară.

Prezentul serbam sub rădăcini de buruiană,

Ori sălcii suntem cu ramuri seci și aplecate,

Privind în balta de neputință plebeiană

Cu lacrimi neplânse și iluzii rumegate.

DOR DE TINE

Se macină bonom, pe nevăzute anul

Și zilele se contopesc în abur de cafea,

Privesc cum cordial mi s-a întins oceanul

Ca o moarte, peste lunga năzuință a mea.

Cu aripi discrete frământă briza norii,

Aștept clipe trecătoare să înghită timpul,

Pe Drumul Mătăsii trec încă negustorii,

Pentru zborul meu greoi, nu este anotimpul.

Continue reading „Stelian PLATON: Mormintele Elodiei (poeme)” →