Eleonora SCHIPOR: Maica Domnului

       E greu și simplu parcă în același timp să scri despre Cea care este stăpâna lumii și Maica noastră a tuturor. Despre Cea la care ne rugăm zilnic, îi spunem păsurile, necazurile, problemele, deși Ea le cunoaște, ne știe pe fiecare, ce avem, ce vrem, ce putem… La Ea ne rugpm, la Ea ne închinăm. Și mereu cerem, și mereu avem nevoie de ceva, și mereu ne trebuie ceva. Iar Ea ne îndeplinește dorințele, poate nu pe toate, căci noi în iureșul și în învălmășala zilelor de azi, uneori nu știm ce cerem. Dar Ea, Maica noastră bună le știe pe toate. De cele mai multe ori uităm sau nu avem timp, fiind mereu grăbiți, să-i mulțumim, să-i aducem laudă, cinste și mulțumire. Să cădem la Icoanele Ei făcătoare de minuni, să o slăvim, să o preacinstim, Și să spunem simplu și din inimă: „Mulțumesc, Măicuță bună, că m-ai ajutat și azi, și ieri, și îmi vei ajuta și mâine, și întotdeauna”.

          Iar, Maica bunului Dumnezeu, spre deosebire de noi, păcătoșii mereu se roagă pentru noi, îl roagă pe Fiul Ei și Dumnezeul nostru să ne ierte, să ne ajute, să ne mântuiască. Iar noi, mereu preocupați de nesfârșitele griji cotidiene, în goana acestui veac grăbit, uităm sau nu avem timp să mergem la biserică, să mai citim un Acatist, să aprindem Candela, sau o lumânare, să rostim chiar o scurtă rugăciune…

          Iartă-ne Maică și ne ajută să fim mai buni, mai credincioși, mai ascultători, mai răbdători, mai milostivi, mai înțelegători, să fim buni creștini, și buni români. Îndreaptă-ne pe calea cea dreaptă, și roagă-l pe Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte. Fii cu noi de-a pururea, Maică Marie!

 

                          Eleonora Schipor

 

***

P.S. Iar aici publicăm câteva dintre simplele poezii și gânduri ale elevilor noștri, membrii ai Cenaclului literar „Lămâița” despre Maica Domnului

 

Ajută-ne Măicuță

Ne-am pomenit deodată, așa din senin că trebuie să stăm acasă. Acest virus ne-a  dat planurile, gândurile și visele peste cap. La început ne-a părut o glumă. Dar zilele treceau, iar noi ne-am pomenit că trebuie să stăm mereu închiși, izolați, despărțiți… Am început a studia la distanță, dar nu e ceea ce ne dorim. Școala este altceva. Acolo este izvorul înțelepciunii.

         Am început să mă rog la Maica Domnului, La Mântuitorul Lumii, la alți sfinți. În fiecare zi, mă rugam la măicuța noastră, parcă mi se făcea mai ușor pe suflet. Părinții mei, de asemenea mă îndemnau și mă îndeamnă în permanență, fiind buni creștini, să mă rog. Pentru sănătate, spor la muncă, la învățătură, pentru viață, pace, pentru ca să fim mai buni, pentru ca să mergem din nou la școală.

         Ajută-ne Măicuță bună, nădejdea noastră a tuturor, să fim sănătoși, să revenim din nou la școală. Să fie sănătoși părinții și profesorii noștri. Noi îi necăjim de atâtea ori, îi supărăm, îi obijduim. Iar ei ne iartă. Căci așa vrei Tu, Maica noastră și a  intreg neamului omenesc.

         Un 1 Septembrie deja bate la ușă. Ajută-ne Măicuță bună să revenim din nou la școală. Îți promitem că vom învăța bine, ne vom purta altfel cu bunii noștri dascăli. Vom fi mai buni, mai prietenoși, mai milostivi…

          Roagă-te pentru noi, Măicuța noastră, ca fiul Tău iubit, Domnul nostru Iisus Hristos, să nu uite de noi copiii. Ajută-ne să revenim la viața normală. Iartă-ne Maică Marie și fii cu noi mereu.

                              Alexandra Bicer, elevă la CIE Cupca

 

***

Marie, Maică Sfântă…

 

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Ne iartă, și ne ajută,

Noi bine să-nvățăm.

 

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Cu noi să fii mereu,

Să ne ajuți la greu.

 

Marie, Maică sfântă,

A noastră mântuire,

Tu ești nădejdea noastră,

A noastră bucurie.

                  Taisia Opaeț, elevă la CIE Cupca

***

Măicuța mea…

 

Am o Maică în ceruri

Și una pe Pământ.

Mereu pe amândouă

Eu le tot port în gând.

 

Mă iartă Maică Sfântă,

Și nu te supăra.

Mereu mă rog la tine

Pentru măicuța mea.

 

Căci ea și cu tăicuțul

Mereu m-au îndemnat,

Ca să mă rog la tine,

Să mă rog neîncetat.

                  Bogdan Opaeț, elev la CIE Cupca

 

***

Maria și Marta sunt două surori…

Ce frumos răsună această cântare dumnezeiască. Și noi suntem în familie două cu aceste nume: Maria și Marta. Numai că nu suntem surori, dar suntem mamă cu fiică. Maria e mama mea. Și o iubesc mult. Văd cât se zbate pentru noi. Pentru mine și fratele meu Avram. Avem deci nume biblice. Iar pe tăticul îl cheamă Vasile. Deci, avem toți nume de sfinți. Dar cel mai mult îmi place numele mămicăi. Numele Maria. L-au purtat sfintele Maria Magdalena, Maria Egipteanca… Dar principalul îl poartă Maica Domnului, Maica noastră a tuturor.

         Sunt atâtea sărbători creștine în Cinstea Maicii Domnului, sunt atâtea Acatiste, paraclise, rugăciuni…

         Când plec undeva la drum, aprind o lumânare la Icoana Maicii Domnului la capelița ce se află nu departe de casa noastră. Și mă rog la ea, la Ea și la fiul Ei, Mântuitorul nostru și al întregii omeniri.

         Deși la distanță am absolvit școala anul acesta. Am absolvit școala cu medalie de aur. Oare nu este o minune? M-am rugat la Maica Domnului și Ea m-a auzit. M-am rugat când aveam o lucrare de control la școală, când mergeam la o olimpiadă, când participam la un concurs sau festival. Și Maica Domnului de fiecare dată m-a ajutat. Ba mai mult chiar m-a ajutat să susțin Atestarea finală de Stat. Și am obținut și medalie pentru munca mea de 11 ani.

         Mulțumesc, Măcuță bună, Mulțumesc bunului Dumnezeu, mulțumesc părinților care mi-au dat viață și m-au crescut, mulțumesc profesorilor care m-au învățat, m-au ajutat, m-au susținut. Iar în toate și întotdeauna am simțit ajutorul și sprijinul Maicii noastre a tuturor.

         Maică bună fii cu mine de-a pururea. Am nevoie mereu de ajutorul tău.

          Acum sunt la început de cale în viața de sinestătătoare. Ajută-mi să-mi aleg drumul cel bun, să fac voia ta, să fac o alegere corectă. Ajută-mă Măicuță!

             Marta Belici, absolventă a CIE Cupca, membră a Filialei ASCIOR pentru tineret

––––––––

Foto: Cristina Nichituș RONCEA, Mănăstirea Rarău

Lasă un răspuns