PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,
Cu gasul tău sorbi izvoarele,
Cu buzele tale încălzeşti iernile,
Cu gura ta rosteşti rugăciunile,
Cu ochii tăi orbeşti zorile,
Cu numele tău albeşti zilele.
Cu sângele tău înroşeşti rodiile,
Cu sânii tăi străpungi nopţile,
Cu pântecul tău roteşti soarele,
Vezi?!
Cu pântecul tău roteşti soarele!
CINA DE DRAGOSTE
Spune văzduhului,
Florilor, păsărilor şi viselor,
Să treacă pe sub fereastra mea,
Cutremurător de aproape
Pentru a simţi mireasma
Unei cine de dragoste!
TAINA IUBIRII MELE
E compusă doar de un vers
Care zboară în univers:
De tine nu mă pot sătura!
SUFLETUL VERII
Hai să privim în amurg
Disperarea
Şi marea-n ruină,
Pădurea care şi-a apus
Cununea de crengi.
De câte ori ne-npăcăm,
Suntem mai aproape de Dumnezeu.
Hai, vino în sufletul verii –
Vom fi
Precum doi inşi
Aplecaţi tare departe
Şi adormiţi…
MIERE
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer
Tremurul inimii tale.
BLESTEM CU MIRESME
Numai zeiţele se pot lăuda
Cu acelaşi cutremur
Al sânilor
Atunci când păşesc!
O, ce vârtej
De dorinţe şi magice arte
Ale descopcierii
Diafanului veşmânt de mătase
Ce cade la picioarele tale!
Nici un blestem
Nu-i mai puternic
Decât al miresmei
Cu care mă-nfăşoară
Golul tău trup!
EROTICĂ
Cum să te laud, Femeie
Când te alinţi pe divan
Te răsuceşti ca o cheie
Şi te-apleci ca un lan
Şi te-arunci în oglindă
Şi te-neci tot mai goală
Nimeni nu-i să te prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurând lăngă gleznă.
SĂRUTUL
Spune-mi, armâno,
Maică-ta cu ce te-a alăptat,
În ce odăi te-a încuiat
De miroşi atât de frumos
A mângâieri pustii
Şi a trup legănat?
De unde furi oare pofta
Pe care ţi-o simt
Pe sânul sărutat
De norul descopciat
La cămaşa lui de bumbac?
Buzele tale sunt fragi?
Ah, armâno,
La amiază când a fulgerat,
De la fulger s-au înmiresmat.
SĂRUT
Prima oară, prima oară
Erai pui de caprioară
Miroseai a domnişoară
Mai încolo, către seară
Erai zână
Când la margine de lună
Un cercel se furişa
Cu un zâmbet în fântână.
DOMINAREA SPAŢIULUI
ŞI A SUFLETULUI
A zbura înseamnă a domina
Spaţiul.
De aceea adevărul meu
Este un vultur
Iar adevărul minciunii tale
Este o cioară (vopsită).
Amândouă aceste înaripate domină
Sufletul.
VECHI CÂNTEC DE DRAGOSTE
Dunărea e foarte tulbure şi rece,
Tu eşti foarte frumoasă şi caldă.
Dacă printre mâinile mele ai trece,
Cămaşa mi-ar prinde să ardă.
Dunărea bice de gheaţă îndură.
Tu eşti arşiţa în floare –
Doar ochiul meu e măsură
Bobocului coapselor tale.
Dunărea tot vine şi trece.
Ca smirna tu arzi cu miresme –
Cămaşa mea rămâne mai rece;
O piatră m-aţine de glezne.
CÂNTEC NAIV
Când pe trupu-ţi
Setos ca o plajă
Arsă de secetă
Se pune miza cea mare
Anii, casa şi averile toate
Cum să mai pot ajunge la tine
Gingăşie care în sânu-ţi ascunzi
Fructe divine
FLOARE
Din cap şi până-n picioare
Ea este o floare
Care ca focu-nfloreşte.
Buzele ei rumenite de vânt
Sădesc în aer miresme,
Care stârneşte furtuna în soare,
Ea mă învaţă cum se greşeşte
Trăind zi de zi pe pământ.
COMPLIMENTE
Îmi plac cuvintele tale
Înfăşate
Într-o sfântă pânză-a luminii
Tu eşti un făcător
De pace literară
Mâine vei mai veni la Boema
Întreabă Mona
Care-şi topeşte noaptea şi viaţa
În grota manelelor
BUZE ÎNFLORITE
Floare tăcută erai –
Florile mor dacă tac!
Lujerul tău de multă vreme ştia
Cum buzele mele repetau sărutările:
Până şi ele ameţeau
Când înfloreai.
Floare tăcuta erai –
Simţeam lipsa ta
Chiar şi atunci când dragostea ta
Din nou se-închidea în boboc
Şi venea clipa aceea
De care ne temeam amândoi.
VECINI LUMINII
Vino, iubito
Sã devenim vecinii luminii!
Tu nici nu ştii
Cã în faţa ta
Existã biblioteci neguroase!
Vino, am şoptit.
Deschide aceste antice cãrţi
Şi lasã-mã
Sã-ţi mângâi trufia!
MONOLOGUL UNUI VIS
Potoleşte setea
Pe Valea Luminii
Râzi
Ca să te mângâie îngerii!
Du-te sus,
Trage perdelele
Şi stinge lumina!
Nu vezi că eu sunt
Lumina ta!
Aşteaptă-mă!
TREZIŢI-VĂ, PIETRE!
Treziţi-vă, zei,
Şi frumoase femei,
Şi bărbaţi plini de griji,
Şi voi, pietre,
Şi întrebaţi-mă
Despre Câmpia Mierlei
Şi despre munţii
Care vor muri
Cu copii noştri în braţe!
DARURI
Dumnezeu îi dăruieşte femeii
Ceva sfânt
Care să-i aducă belşug.
Diavolul uneori trage foloase:
Strâmbă raza
Care-i luminează
Oglinda.
ALBUM
Au venit amintirile
Pe corabia nebunilor
Şi mă-ntreabă
Doamne
De ce se tem
Pictorii de culori,
Poeţii de cuvinte
Şi curvele de frica
Să nu fie prinse
Cu picioarele întinse
PRADĂ
Nu ştiu ce o fi gândit
Dumnezeu
Despre păcatele mele
Din nou mi-a trimis
O femeie cu chip îngeresc
Ce faci acolo, m-a întrebat
Neştiind că eu scriam deja despre ea
Chiar dacă nu ştiam că ea va veni
Cu chip îngeresc
Ce o fi crezând Dumnezeu
Despre păcatele mele
Veşmintele ei aruncate-ntr-o parte –
Inconştienţa mea
Pradă întunericului
DOAMNE
O babă
Trasă de-un câine
Încolo şi încoace
Un demon târât
De alt demon
Care amuşinează
Gunoaiele străzii
Şi baba şi câinele
Înviorează peisajul mahmur.
CADOU
Minciună,
Minciună
Minciună
Să-ţi dea Dumnezeu în cap
O piatră din lună!
LA CAPĂTUL LUMII
O comoară se-ascunde
La capătul lumii.
De mii de ani
Stă acolo şi-aşteaptă
S-o lovească
Un fulger
Nemuritor.
DIALOG NAIV
Câţi ani ai porumbiţo?
Un stol, un stol, un stol!
Mi-e frică să-ţi spun!
De când gângureşti porumbiţo?
De când îngerul a ţipat ruşinat!
ATÂT DE DULCE
Atât de dulce
Încât
Buzele tale
Pun două amprente
Cu zmeuri de miere
Pe buzele mele.
MURMUR
Cu sufletul pe buze
Trebuie să fie fiinţa
Sau buzele să caute
Sufletu-acela
Care fuge de ele
Ori sufletul să afle
Buzele-acelea
Care să spună :
Stai liniştit,
Noi murmurăm pentru tine !
AŞTERNUT PURPURIU
Ieri ai fost ca mierea de dulce,
Şi azi-noapte – îmi şopteai
Dintr-o dorinţă de fericire în doi
Să dăm trecutului foc.
Îmi şopteai
Câte-n lună şi-n stele
Neştiuţi că
Orbiţi de iubire
Murmurându-ne
Sufletul ni se poate umbri.
De ieri
Trei mii de ani au trecut.
Când ne vom trezi, cine ştie
Dacă vom mai putea să ne-ntoarcem
În acel aşternut purpuriu.
SECUNDĂ
Trupul tău
Miroase a crâng de salcâmi
Brusc înflorit.
Pe buzele tale
Domnul pune,
La fiece adiere
Fragi de munte.
Tu treci şi eu simt
Cum cerul se prăbuşeşte
Peste-amândoi.
IZVORUL TĂMĂDUIRII
Ascunde-mă de timp
La sânul tău.
Păstrează-mă
Sub pleoapa
Dorinţelor tale.
Deschide-ţi irisul,
Strigă-mă-n şoaptă:
Vino să mă lecuieşti,
Dezbracă-te în ape curgătoare
Şi rămâi, frumuseţe!
RAZA ŞI ROZA
O, cât râvneam să fiu o rază de soare
Care pândeşte la umbra unor picioare
Să audă un murmur de frunză virgină
Care atinge bobocul de roză canină.
Vieţi de-a rândul să nu odihnesc, Doamne,
Să ascult freamătul ei pe când doarme
Încă o noapte înainte de ziuă; şi poate
Încă o zi înainte de a se face noapte
Şi-n zori să gust din pâinea ei ce se coace
De milenii de zile încoace.
FLOAREA RUŞINII
De la mine la tine,
Sunt doi paşi de ruşine.
De la tine la mine
Nu mai e nici ruşine,
Nu mai e nici cărare,
Nu mai este nici vale,
Nici deal,
Doar aşternut ireal.
ÎNGER
Cu tine pot să zbor
Şi să cobor
Prefăcând Pământul
Într-un rug al iubirii.
Nimic nu respiră
Fără buzele tale.
Sufletul tău de copil
Îmblânzeşte vicleniile
Celor mulţi.
––––––––––-
Baki Ymeri
August 2020
***
Baki Ymeri este fiul unui filogerman pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după tată). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din Viena şi Bucureşti. Este un tezaur de suflet românesc, doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din RomâniA, redactor-şef al revistei Albanezul, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani şi românii din Valea Timocului. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001. De-a lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 50 de scriitori şi istorici români în limba albaneză, 25 de antologii comune, precum şi 70 de volume aparţinând poeţilor români şi albanezi. Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Foc Sacru (Tetova, R. Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul Literaturi Române, Bucureşti, 2004); Drumul iadului spre Rai (Editura Academiei Internaţionale Orient Occident, Bucureşti, 2005), Eu văd pe Sisif (Tetova, 2009), Vis de furat (Bucureşti, 2009), Poeme pufoase (Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi 2011, Poeme de dragoste (Asdreni, Scopie 2015), Cu sufletul pe buze (în curs de apariţie).
POETUL IUBIRII
Poet de excepţie al iubirii şi patriot desavârşit, Baki Ymeri aduce un univers aparte în lumea poeziei româneşti. Citind cu dragoste şi înţelegere poemele domniei sale, veţi înţelege că ele sunt născute din suferinţă, iubire şi credinţă. Autorul acestor versuri, suflet nobil şi înţelept, scrie poezia cea mai sfântă şi dragă vieţii: cea venită de la Dumnezeu, şi care aduce cu ea lumina adevărului. Prin sensibilitatea sa poetică, poetul ştie să ne pună sufletele în mireasma de busuioc şi de fragi, ca în Raiul fericirii nepământene. Versurile domniei sale au gustul de miere al spiritualităţii albano/italo/române. În lirica sa de dragoste, Baki Ymeri (zis şi Alban Voka) este fantastic, şi tocmai prin aceasta, fascinant. Dar nu numai atât. În poezia acestui suferitor de frumos, veţi descoperi acel eros divin al limbii, care depăşeşte dragostea pământeană şi este propriu, numai adevăraţilor poeţi. (Emilia Dabu) Inspirat de finţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Bakiu este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Prin lucrarea sa culturală, poetul nostru arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor a altor opt limbi, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care albeşte mirarea limbii române. (Victor Marin Basarab)
În lirica domniei sale, frumuseţea feminină are rezervat un amplu spaţiu. Femeia poartă în trupul său atâtea frumuseţi tainic ascunse care aşteaptă cu nerăbdare să fie culese. Unei feministe, care ştie că principalul drept al femeii este acela de a fi iubită, mesajul sentimental al lui Ymeri nu poate decât să placă. Şi asta pentru că el crede cu sinceritate în Iubire, adoră frumuseţea Femeii, fiind, până în adâncul masculinităţii sale, un adevărat poet al Iubirii. Sânul devine o prezenţă vrăjită care aduce în prim plan misterul relaţiei interpersonale cu caracter erotic. Inteligenţa poetului presupune imaginaţie şi creativitate. Femeia aşteaptă de la bărbat ocrotire, stabilitate, imaginaţie şi creativitate. Dar şi senzualitate şi rafinament cultural. Poemele de iubire ale lui Baki Ymeri trădează un bărbat inteligent şi sentimental, iar inteligenţa sa pare direct proporţională cu propria-i capacitate de raportare erotică la femeie, senzualitate şi virilitate: Dumnezeule/ Cum ai făcut-o pe femeie/ Atât de frumoasă şi dulce/ Pentru a o săruta cu mierea sufletului! (Marilena Lică)
Sursa: Baki Ymeri