Gia STANCULET: Cum să te strig, Iubire?

Cum să te strig, Iubire?

Dorința-n cupe pline o-nchid azi în poeme,
Pe fruntea mea se pleacă uimiri adevărate,
Se-aprind apusuri goale prin rimele din vreme,
Iar gândul plin îmi este de-nduioșări uitate!

Fragilă-ți umbra pleacă, de amintiri străină,
E scrisă-adânc în palmă o taină de neșters…
Cum să te strig, Iubire, prin vorbe ce alină,
Când mări adânci de stele trăiesc uitate-n vers?

Prin timp să nu mă pierd, te rog tu mă învață,
Albastrul tău curat în suflet să-l adun,
Să te respir adânc mai mult de-o viață,
Cum să te strig, Iubire, ce nume să îți pun?

—————————-

Gia STANCULET

29 mai 2019

Ioana CONDURARU: Așteptând

Așteptând

Zorii se revarsă tainic peste gândul abătut,
Aducând suav iubirea pe o geană de zenit
Și mă las purtată iară de speranța efemeră,
C-ai s-apari ca o minune să îmi dai clipa boemă.

E o magie ancestrală dimineața de topaz,
Ce se lasă adorată de a florilor extaz,
Iar prin raze diafane fluturii în vals plutesc,
Dăruind sclipiri de aur universului lumesc.

Și privesc prin ochii vremii astă viață trecătoare,
Cum se duce printre valuri și iubiri înșelătoare
Dorind pe aleea lunii să revii în noapte- albastră,
Aprinzând acea făclie care s-a stins la fereastră.

Așteptând, vai, un cuvânt și un sentiment angelic
Îmi răzbate al meu gând dăruindu-mi dor feeric,
Pentru clipa revederii ce se lasă adorată,
La un ceas când fericirea se vrea iar îmbrățișată.

———————————-

Ioana CONDURARU

29 mai 2019

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Dacă

Dacă aș privi cerul prin ochii tăi,
stelele mi s-ar părea nuferi
iar luna o canoe de argint.
Dacă aș privi
din spatele pleoapelor tale pământul
munții mi s-ar părea trepte spre cer
iar izvoarele mi-ar părea lacrimi.
Dacă macar aș putea
pipăi distanțele cu degetele tale
aș despleti covorul acesta de dor
pe care aleargă sufletul meu
înspre tine.
Dacă aș putea
te-aș apuca de călcâie botezându-ți umbra
în cristelnița de cleștar a visului…
Nevrednicul de mine…
Nici să te spovedesc
sub anteriul nopții
logodindu-te cu veșnicia
nu mi-a fost hărăzit…

Poate de aceea
în nopțile cu lună plină
colind în pronaosul privirilor tale
răstignindu-mi icoana.

Nedumeriri

Dacă aș știi unde începi
și unde te termini
ți-aș trasa conturul în mirosul florilor de tei… Dacă aș ști
măcar de exist
în galaxia gândurilor tale
aș strânge pe cercevelele pleoapelor toată roua
și pictorial ți-aș face pe căpruiul retinei.
Nici macar
o felie nu îndrăznesc să rup din tine,
deși
râvnesc la azima caldă a trupului
unduindu-se pe cărările argintate
ale nopților cu lună plină…

Dacă aș ști unde începi
și unde te termini,
ți-aș da ocol o viață întreagă
și încă un sfert
de primăvăratică veșnicie.

Ghemuiți

Atât de ghemuiți stăteam
în uterul nopții
încât abia fâlfâiau între noi șoaptele.
Degetele ni se încâlciseră
între rădăcinile degetelor celuilalt
iar buzele mele
apuneau fremătânde
peste buzele tale.
Încremeniți ne ascultam unul altuia,
înfloritele bătăi ale inimii… Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Anna-Nora ROTARU: Versuri

UN PUMN DE ILUZII…

Chiar zici că pătimaș noi ne-am iubit vreodată ?
C-am împărțit în două un colț de viață în comun ?
Că, mintea poate a uitat sau, poate-i obsedată
De-o idee, deși mă bântuie o senzație ciudată
Și-ncerc gândurile-mprăștiate, ca după taifun,
La un loc să mi le-adun…

Zici că-ndrăgostiți fost-am cândva, într-o vreme ?
Că-mpreună am cutreierat mână de mână ?
Mi-ai simțit sângele-ntr-al tău sânge să te cheme,
Durerea mea fost-a și-a ta, clipe trăit-am supreme,
În adâncul simțirilor pierduți, fără granițe și frână,
Fiindu-ți și sfântă și păgână ?

Pe unde-am rătăcit, că azi nu suntem împreună ?
Cum s-a destrămat iubirea, ca făr-asemănare ?
De fost-adevărată, cine-a putut să ne-o răpună ?
Sau, fost-au doar închipuiri, poate chiar minciună,
Toate, numai vorbe-n vânt, spuse cu-ndemânare,
Cuvintele unei iubiri imaginare ?

Și-atunci, ce ne rămâne de spus azi la întâlnire,
Când, dup-atâta vreme, ne pare mintea lâncedă ?
Mirați doar ne privim în ochii goi, plini de mâhnire,
Forțate zâmbete având, pe buze scurs-o dojenire,
Cătând motive, că viața nu ne-a fost prea netedă…
Un pumn de iluzii, amintire veștedă…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis

Primăvară !

Primăvară ești o zână
Toată îmbrăcată-n maci
Pomii proaspeți îi refaci
La cocori le-ntinzi o mână

Dintre dealuri…veselii
Peste ziua neumbrită
Din trompeta înflorită
Asculți cântecele….mii.

Doamne, cât ești de pufoasă
Când te-nprăștii, te desfaci
Noaptea peste vârcolaci
De sub cetina umbroasă.

Sub stejarul milenar
Viața-i multă de trăit
Când iubiri s-au întâlnit
Și-s mânate-n spre altar .

Trandafiri, cocarde-n piept,
Prinzi pe verde diademă,
Eu, cu mine-ntr-o dilemă
Dacă pleci, cât să te-aștept ?

Și cum vii tu, ca o zână
Toată-mpodobită-n maci,
Crești în mine, mă desfaci
Ia-mă, strânge-mă de mână.

Vreau să trag pe mine Cerul !

Vreau să trag pe mine Cerul
Peste glodul mohorât
Mi-e din toate, mai urât
Cum elucidez misterul ?

Să răstorn pe mine zarea
Cât să trec peste hotare
Nicio importanță n-are
De amestecă ea, marea.

Sunt argilă-n ploi când tună
Curge sufletu-mi pe vale
Stropii grei, sunt cânt de jale
Mă strâng apelor , de mână.

Ochii triști, prin lacrimi supte
Se prăvale-n vremea grea
Cum să poată priveghea
Imposibil…să mai lupte…

Și mă dreg o glie-n vene
Sub săgeți roșii, de foc
Dusă-n câmp, din loc, in loc
Ori nisipul ce s-ar cerne.

Și-apoi trag pe mine Cerul
Peste trupu-mi mohorât
Poate-i glod, udat, urât
Poate-i tot ..Cadrilaterul…

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, mai, 2019

Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Nela TALABĂ: Din noapte

DIN NOAPTE

Întunericul fermenteazã ca un mãr putred
şi se topeşte scurgându-se
printre degetele timpului.
Luminã bolnavã
spulberã corabia de aburi şi iluzii a nopţii.
Vise cu tivuri destrãmate
se pulverizeazã în ceaţã.
Obsesii îşi reazãmã umbrele obosite
de zidurile reci.
Drumuri încâlcite se prãbuşesc din cer
ca dintr-un cataclism galactic.
Trec îngeri cu aripi bandajate,
refugiu sã gãseascã
prin inconştienta legãnare
a frunzelor mirate.
Între visele ceţoase ale nopţii
şi târâişul zilei prin noroi,
din lacrimi de îngeri cãzuţi,
se nasc boabe mari de rouã…

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

28 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Gavril Iosif SINAI: istoriografie

istoriografie

ochilor noștri filele s-au pus într-o rână
gata de odihnă în pensiunea de la intersecția
cu un birt, o bibliotecă, un cimitir vizavi
ruine intrate în planul de urbanism

printre porumbei, lilieci și câini vagabonzi
oameni, idei, defecte și propoziții.

coniacul curge spre măruntaie
ideile apucate divorțează de carte
puse pe năzbâtii, oasele vor în pământ.

devenim monumente înregistrate
agora unor lighioane și semeni gata de filosofare

la talcioc se vând icoane selfie
trecute prin ritualul zâmbetelor artificiale
ochi și alte mărunțișuri de sticlă

am hotărât să rămânem cu ce avem
spre metrou
să prindem cursul de istoriografie.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

29 mai 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Vino descânt

Vino descânt

Te rupe descânt din trup de furtună
Asmute-ţi privirea în cupe de crin,
Pe frunte să-mi pui talazuri din lună
Iar dorul ce arde tu fă-l peregrin.

Mai vino pe-aici așa într-o doară
Când stelele cad în păcat și mai mor,
Și dă-mi stropi de vis prin noaptea ce zboară
În sângele tâmplei cu puls de amor.

Așează-mi pe gând fărâme de fufger
Și-n ploi fără ploi răpăială de vers,
În strigăt să-mi pui efecte de flanger
Mai des să-mi aud pasul liber din mers.

Și-mi ninge în ochi lumini înstelate
Cu clipe de foc, cu clipe-n splendoare,
Ca-n palmele-ți moi cu rituri brodate
S-adorm plin de-alean prin raze de soare.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

28 mai 2019

Anatol COVALI: Umbrit

Umbrit

Rãmân.

Clipele îmi bântuie
gândurile.

Trebuia totuşi sã prind
acea pasãre
ce mi se aşezase pe umãr.

Înaintez prin târziu
atent sã nu sperii
începuturile.

Cât îmi pare de rãu
cã nu i-am înţeles
gânguritul.

În zãri
cerul a început
sã se întunece.

Umãrul pe care a stat
pasãrea stranie
mã doare…

Atât de vast dorul
umbrit de amintire.

————————————–

Anatol COVALI

București

30 mai 2019

Simon JACK: Viziune

Viziune

Mi-e teamă că-n curând
și pietrele-or vorbi, iarba necălcată
va rămâne și păsări vor zbura din cuiburi
alungate de nopți prea lungi,
atâta vânt și ploi vor fi ca rame în icoane
s-or ascunde, fântâni de gând abis
n-or potoli nici setea unor prunci,
va curge râul invers și mătcile vor fi
ferestre-nchise în ziduri mari
din stânci,

cu toți vâslași om fi
pământul de sub tălpi îngreunate
va dormi un somn adânc
în marea libertate,
armuri pedestre în levitări facile îmbrăcate
de îngeri trimiși să scoată nimburi
vor fi în șapte anotimpuri păzitoare
în chilii săpate-n ape,
cu toți vâslași om fi
singurătăți slobode ne vor privi
de după nori, ca pe niște moaște
învelite în straie de colburi
închinându-se luminii în eternitate.

————————–

Simon JACK

Israel

Mai 2019