Nela TALABĂ: Incertitudine

INCERTITUDINE

La început,
mi s-a oprit toatã lumina în piept
şi am devenit opacã.
Lucrurile au curs spre mine,
unele pentru a se oglindi în inima mea,
altele atrase de lumina orbitoare…

Treptat, am devenit un zid
pe care se sprijinã lumina
ca o iederã
ce se înalţã,
şi se înalţã…
Am ajuns sã dau cu mâna la o parte
lumina verde
ca sã pot vedea lucrurile
de dincolo de mine.

Acum privirea mea şi-a inversat direcţia.
Mã uit în abisuri pe care nu le visam
pânã mai ieri.
Vãd atomi care se ciocnesc
cu mişcãri browniene,
vãd fractali-secunde
care concentreazã în ei eternitatea lucrurilor
ce au rãmas captive în inima mea.

Sunt ca un embrion în mijlocul luminii.

Aştept sã mã renascã lumina,
dar nu ştiu ce voi fi.
Simt ca un foşnet de ape
sau un foc ce mocneşte,
simt o adiere de vânt
Sau aripi ce dau sã creascã
asemenea seminţelor din pãmânt.
Dar nu ştiu încã ce voi fi…

——————————–

Nela TALABĂ

Galați

9 iulie 2019

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Cerșind la porțile luminii

Ce greu e sã cerşeşti
la porţile luminii
şi sã primeşti
doar o sticluţã cu timpul comprimat!
Ai vrea s-alergi dupã secundele
ce au luat-o înapoi,
pe cãrãrile de fum ale amintirii.
Nu poţi privi în urmã,
un pas nu poţi face înapoi,
şi timpul te zoreşte, lumina nu aşteaptã.
Prins între douã lumi:
în faţa unei uşi ce-ntârzie sã se deschidã
şi-având în spate un timp ce creşte şi te-apasã,
rãmâi sã te-amãgeşti
cu cioburi de iubire,
cu cioburi de luminã,
cu cioburi de timp comprimat,
în timp ce,
obsedant,
îţi cântã,
în urechi
un cântec de sirenã:
„Mergi mai departe!
nu te-opri!
Cu cioburi de stele,
nu poţi crea o galaxie!…”

——————————–

Nela TALABĂ

Galați

4 iulie 2019

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Dialog

DIALOG

– Cunosc stãrile de agregare ale tale,

suflete.

Pe nesimțite treci

din una în alta.

Una e starea solidã,

tãioasã,

ascuţitã,

daltã sau sãgeatã

îndreptatã împotriva altor suflete.

E starea închiderii în tine

şi e starea de atac.

Alta e starea lichidã

a iubirii,

când îți croieşti drum

spre alte suflete,

spre-a da din prea-plinul tãu.

Ultima e starea de foc

sau gazoasã,

pe care numai poeţii o trãiesc.

Sufletele lor aprind ruguri,

pe care ard cuvinte

ce se evaporã-n eter,

creând albastre stele

sori imenşi

sau lune noi.

Cunoști aceste stãri,

cãci ai trecut prin toate,

suflete al meu!

– Dar cum e cu stãrile de agregare ale morţii?

Pare cã simt uneori

un deget îngheţat

care-mi atinge fruntea,

o rãsuflare de foc

ce-mi şuierã-n urechi

sau parc-o apã neagrã

vrea sã mă înece.

Sã fie oare moartea

care-şi încearcã compatibilitatea

cu starea mea de agregare?

– O, suflete,

iscoditor mai eşti

şi lacom de trãiri,

şi de înãlţãri,

şi de cãderi,

de viaţã şi de moarte!

Trãieşte doar

şi nu-ntreba,

cãci viaţa e un dar divin!

– Dar moartea fi-va tot aşa?..

——————————–

Nela TALABĂ

Galați

29 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Sintaxa vieții

SINTAXA VIEȚII

Între de ce şi pentru ce
îşi desfãşoarã viaţa,
direct sau indirect,
nenumãrate drumuri,
moduri,
perspective,
condiţionate sau necondiţionate,
cu sau fãrã de concesii.

Circumstanţele
pecetluiesc existenţe,
cresc sau reteazã aripi.
Şi, peste toate,
suveran e Timpul.

Dar care-i întrebarea
cea mai pertinentã
în analiza corectã
a vieţii:
de ce
sau
pentru ce?

Sunt întrebãri
între a fi şi a nu fi,
la care-aflãm rãspunsuri,
poate,
atunci când, dincolo de Timp,
doar consecinţele ne-aratã
tot drumul care leagã
cauza de scop.

—————————––

Nela TALABĂ

Galați

5 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Sã pendulezi în lume între alb şi negru

Sã pendulezi în lume între alb şi negru,
sã te gãseşti neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cãmila ce ascunde tot deşertul în cocoaşã
sau vulturul ce poartã,
neştiut, pe aripi, toatã zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Sã laşi în urmã, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
sã vezi oglinda vieţii tale
în lucruri strãine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentãri
şi a eternei înstrãinãri.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru cã îţi repugnã
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicitãţii,
aceasta este drama eternei rãtãciri.

Prefer sã fiu cursivã ca apa,
sã oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înãlţãtoare.
Mi-e dor sã pot plana cu-aripi de vultur
şi ochi pãtrunzãtori
deasupra lumii şi a timpului,
sã pot sã reînviu şi sã unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut,
sã pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe pânã în prezent.

Aceasta este
simplitatea şi cursivitatea mea.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

1 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Din noapte

DIN NOAPTE

Întunericul fermenteazã ca un mãr putred
şi se topeşte scurgându-se
printre degetele timpului.
Luminã bolnavã
spulberã corabia de aburi şi iluzii a nopţii.
Vise cu tivuri destrãmate
se pulverizeazã în ceaţã.
Obsesii îşi reazãmã umbrele obosite
de zidurile reci.
Drumuri încâlcite se prãbuşesc din cer
ca dintr-un cataclism galactic.
Trec îngeri cu aripi bandajate,
refugiu sã gãseascã
prin inconştienta legãnare
a frunzelor mirate.
Între visele ceţoase ale nopţii
şi târâişul zilei prin noroi,
din lacrimi de îngeri cãzuţi,
se nasc boabe mari de rouã…

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

28 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Lumini înflorite

LUMINI ÎNFLORITE

Te uitã!
Pãmântul îşi înfloreşte lumina
şi-aprinde mii de candelabre în castani.
Mirate, razele de soare
ating cu degete fierbinţi şi moi
nemaivãzuta,
diafana întrupare
de luminã vie.

Te uitã cum o razã
parfumul îl culege
sperând cã sus, în cer,
va înflori şi ea.

Au înflorit castanii
şi te aştept, iubire,
sã înflorim şi noi.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

27 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Străfulgerare

STRĂFULGERARE

Îmi legãnam aşteptarea
la sân
într-un cuib stingher
troienit de flori de ger.
O strãfulgerare m-a trezit din torpoare.
O strãfulgerare de gând,
o strãfulgerare de vis,
o strãfulgerare de dor,
nu ştiu exact ce era.
Ştiu doar cã
alergai prin troiene cu un şoim pe umãr.
„Adãposteşte-mã în noaptea ta cu stele!”
strigai,
şi strigãtul tãu
a dezgheţat
lichenii sidefii de luminã
încremeniţi de la începutul Creaţiei
pe partea nevãzutã a Lunii.
„Deschide-mi o fereastrã
spre lumea ta de linişte ascunsã!”
mi-ai zis.
Şi te-am primit în ochii mei,
în timp ce îngeri selenari
îmi picurau pe gene
din luna dezgheţatã
şi îmblânzitã ca o cãprioarã.
De-atunci te oglindeşti
în ochii mei
şi-un şoim priveşte din retina mea
direct în soare.
Aşteptarea mea
şi întrebãrile mele fãrã rãspuns
s-au topit
într-o lacrimã ce mi-a înflorit
cuibul troienit de luminã.
Ne urmãm unul pe altul în vis,
iar drumul nostru e o legãnare
înspre înfrunzire.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

20 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Revelație la capăt de drum

REVELAȚIE LA CAPĂT DE DRUM

Erai mereu în urma mea.
Te vedeam
în oglinda retrovizoare.
Niciodatã nu ai reuşit sã mã depãşeşti.
Acum,
dacã bine mã gândesc,
cred cã nici nu ai vrut sã fii
în faţa mea
vreodatã.
Te vedeam în oglindã
cum îmi zâmbeai,
iar uneori fluturai o eşarfã
albastrã,
sã-mi atragi atenţia,
probabil,
la drumul din faţa mea
sau la pericolele
ce mã pândeau…
În mintea mea,
nu era decât beţia vitezei
şi gustul dulce-amar
al celui care e
în faţã
şi priveşte mereu în urma lui.

De mult timp nu te mai vãd
în oglinda retrovizoare.
De mult timp ai dispãrut
din raza mea vizualã.

Şi, când pãrea cã te-am uitat
definitiv,
când drumul meu aproape se-ncheiase,
o zguduiturã puternicã
m-a ameţit…
Când m-am trezit,
o mânã caldã fruntea-mi netezea
şi… te-am vãzut alãturi
zâmbitoare.
-Ce faci? te-am întrebat.
Unde ai fost pânã acum?
Unde ai dispãrut?
-De mult timp îţi stau alãturi.
De mult avem acelaşi drum,
acelaşi orizont,
dar tu, tu nu m-ai vãzut
pentru cã ai privit mereu
doar în oglinda retrovizoare…

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

17 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Nela TALABĂ: Nu arunca

NU ARUNCA!

Nu arunca cu liniştea mea de pãmânt!

Nuuu!

E mãnuşa de catifea diafanã

cu care mângâi uşor faţa

încreţitã a timpului.

Mã înduioşeazã resemnarea lui.

Mi se pare uneori

cã a intrat în depresie

şi stã amorţit,

inabordabil,

în timp ce secundele

îi scapã printre degete,

joacã şotron în pãrul lui încâlcit,

apoi o ia fiecare

încotro apucã,

ţipând isteric

de-atâta nesperatã libertate.

Uite cum

unele, inconştiente,

alunecã de zor

pe toboganul unei stele necunoscute!…

Nu ştiu,

poate într-o zI

sã reuşesc

sã aduc înapoi mãcar o secundã risipitã

şi sã reaprind viaţa

în obrajii timpului

aflat în derivã.

Dar cu ţãndãri de linişte

crezi cã se poate?!

—————————-

Nela TALABĂ

14 mai 2018

(Imagine sursa internet)