UN PUMN DE ILUZII…
Chiar zici că pătimaș noi ne-am iubit vreodată ?
C-am împărțit în două un colț de viață în comun ?
Că, mintea poate a uitat sau, poate-i obsedată
De-o idee, deși mă bântuie o senzație ciudată
Și-ncerc gândurile-mprăștiate, ca după taifun,
La un loc să mi le-adun…
Zici că-ndrăgostiți fost-am cândva, într-o vreme ?
Că-mpreună am cutreierat mână de mână ?
Mi-ai simțit sângele-ntr-al tău sânge să te cheme,
Durerea mea fost-a și-a ta, clipe trăit-am supreme,
În adâncul simțirilor pierduți, fără granițe și frână,
Fiindu-ți și sfântă și păgână ?
Pe unde-am rătăcit, că azi nu suntem împreună ?
Cum s-a destrămat iubirea, ca făr-asemănare ?
De fost-adevărată, cine-a putut să ne-o răpună ?
Sau, fost-au doar închipuiri, poate chiar minciună,
Toate, numai vorbe-n vânt, spuse cu-ndemânare,
Cuvintele unei iubiri imaginare ?
Și-atunci, ce ne rămâne de spus azi la întâlnire,
Când, dup-atâta vreme, ne pare mintea lâncedă ?
Mirați doar ne privim în ochii goi, plini de mâhnire,
Forțate zâmbete având, pe buze scurs-o dojenire,
Cătând motive, că viața nu ne-a fost prea netedă…
Un pumn de iluzii, amintire veștedă…
ALTĂ VIAȚĂ ȘI-UN ALT TRAI…
Încerc să mă refac din împrăștiatele-mi ruine,
Bucată cu bucată voi pune ca să mă lipesc…
Izvorul vieții l-oi lăsa să curgă blând prin mine,
În nopțile pustii și reci, de prin nisipuri beduine,
Încet ca să renasc, sufletul rupt am să-l cârpesc,
Soarelui să-i mai clipesc…
Încrezătoare, îmi ridic fața căzută la pământ…
Genunchii mi-oblojesc, zdreliți pe-al vieții prund…
De pe trup schimba-voi ramolitul meu veșmânt,
Azvârlind cu el, tot ce-n mine simt că-i frânt,
Rănile să le acopăr, de-ochii lumii să le-ascund,
Ca-n alt trai să mă afund…
Chiar fața mi-oi schimba-o și-apucături și toate…
Să nu semăn cu ce-am fost, purta-voi altă mască…
Din trecut, nimeni să nu mă recunoască, poate,
M-oi avânta-n necunoscuta lume dând din coate,
Norocul căutându-l, fie ca speranța să se nască
Si flacăra vieții, din iască…
Și, zău, capul n-oi întoarce la ce-n urmă a rămas…
N-am s-arunc nicio privire, fără ură, nici blestem…
Numai Timpu-l voi reține să-mi rămâie de popas,
Nici vreo clipă rătăcită, să îmi scape, n-am s-o las,
De-i nevoie am să-l leg, la poalele vreunui totem,
De fuga lui să nu mă tem…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
29 mai 2019