Emilia POENARIU SERAFIN: Povestea mea de suflet

Povestea mea de suflet

 

Caii mei pasc a jăratec într-un larg apus de soare
Se răsfață-n spuma mării hergheliilor de cai,
Stau căzută peste gânduri, peste suflet, peste grai
Și-mi întind mâna-n Atlantic, iar acesta-n brațe-mi sare.

Strâng căpăstru-i greu din zale argintate tot în mână,
Malu-i strâmt, greu ține-n frâie tot oceanul tăbăcit,
Toate gloatele de ape , parcă sau mai potolit,
Când o ciutura de Soare se afundă ca-n fântână.

Mânjii, sug din buza nopții și-au adormit în ocean
Iepele prin fusta nopții, peste Lună galopau,
Soarele cu o privire, cam piezișe nu-i umbreau,
Chipul lor cărunt de zile și prelins pe-un bolovan.

Ochii-mi grei pierduți prin zare mi-au încununat tot visul
Și s-au împletit prin valuri, și vechi coame-au împletit,
E povestea mea de suflet, dintr-un vis repovestit
Ce a galopat prin suflet… și-a înmiresmat abisul.

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Poemele verii…

Vară, vară,mă doboară

 

În iatacul cu răcoare
intră vara cu-al ei soare
și cu rotunjimi de frunză
pe aripi de buburuză,
mierea zace pe tipsii
cu ocheade aurii
în parfum de tei bătut
prin ulcioare prefăcut,
în descântec plin de flori
să-l bea sufletul în zori
și să-l țină ziua toată
sub lacătul de la poartă,
până stele vor luci
rămășag pentru-a iubi,
licurici de gând frumos
sus pe dealul tămâios
unde vara-i mai cu foc
și nopțile cu noroc.

Vară ,vară mă doboară
dragostea de prima oară
și mă poartă-n fân cosit
fier de coasă -n asfințit.

                                                          Dunia Pălăngeanu/Giurgiu

 

COPILULUI DIN MINE

 

Copilului din mine îi scriu scrisoare
Pe care apoi sfios i-o voi citi ,
Când va veni cutreierat de Soare
Să îmi recite noaptea poezii.

Copil frumos, rămâi în mine teafăr,
Mai joacă-te în clipa ta de Rai ,
Pe raza scăpătată de Luceafăr
Adu-mi povești din multe câte ai.

Eu ți-am păstrat o cretă colorată
și un asfalt zvântat de-atâtea ploi ,
Cu arta ce-am avut-o altă dată
Să desenăm cu o mână amândoi…

Rămâi în mine, sfânt copil pribeag ,
Și făurește-mi clipe lungi de viață,
Pe care să le prinzi pe un șirag
Ca scoicile pe țărmuri , dimineața.

                                                           Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Pălăngeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

POEMELE VERII DE LA PARIS…LA GIURGIU

2 iunie 2019

Elena NEAGU: De-aș putea, de-aș ști să cer…

De-aș putea, de-aș ști să cer…

 

De mi-e dor să fiu un clopot
care-ți bate a înviere,
sau o ploaie ca un ropot
dintr-o vară ‘ ademenind
cu cireșe la urechi,
e că lecuiești în mine
toate rănile mai vechi
când mă chemi în miez de noapte
ca un tulnic peste munte,
vara mea ,cu tril în șoapte…
De-aș putea , de-aș ști să cer
Dumnezeului din noi
înc-o viață să ne dea,
aș putea și’aș vrea să sper
să fii tu lumina mea,
catedrală-n amândoi …
De mi-e frig când mi-ești departe
cât de’aici la Polul Nord,
mă-ncălzesc când mă răsari
și înfloresc la tine-n cord !

——————————–

Elena NEAGU

Imagine – Pictură de Tomasz Alen Kopera

 

Nela TALABĂ: Sã pendulezi în lume între alb şi negru

Sã pendulezi în lume între alb şi negru,
sã te gãseşti neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cãmila ce ascunde tot deşertul în cocoaşã
sau vulturul ce poartã,
neştiut, pe aripi, toatã zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Sã laşi în urmã, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
sã vezi oglinda vieţii tale
în lucruri strãine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentãri
şi a eternei înstrãinãri.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru cã îţi repugnã
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicitãţii,
aceasta este drama eternei rãtãciri.

Prefer sã fiu cursivã ca apa,
sã oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înãlţãtoare.
Mi-e dor sã pot plana cu-aripi de vultur
şi ochi pãtrunzãtori
deasupra lumii şi a timpului,
sã pot sã reînviu şi sã unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut,
sã pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe pânã în prezent.

Aceasta este
simplitatea şi cursivitatea mea.

—————————-

Nela TALABĂ

Galați

1 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Anatol COVALI: Ştiam că pot

Ştiam că pot

 

Ştiam că pot. De-aceea-s altul,
schimbat aşa cum am dorit
şi plin de cutezanţă-i saltul
în ce de fapt mi-a fost menit.

Ştiam că pot. S-au dus meandre
şi rătăciri şi-nnegurări
şi-au apărut speranţe tandre
care mă poartă spre noi zări.

Ştiam că pot. Nicio durere ,
nicio tristeţe, niciun plâns
nu au de-acuma vreo putere,
căci nu mai pot să fiu constrâns.

Ştiam că pot. În viaţa nouă,
care începe de acum,
preschimb orişice brumă-n rouă
şi cărăruile în drum.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Pelerin în căutarea fratelui care mă așteaptă

Pelerin în căutarea fratelui care mă așteaptă

 

Cu îngerii neosteniți așezați
de-a dreapta și de-a stânga mea,
plec pelerin pe drumul sfânt al Credinței
chemând-o să –mi dea curaj
și să-mi picure în inimă focul viu al Speranței.
Cântări divine mă mângâie
și-mi arată calea plină de bucurie
spre a îngenunchea la picioarele sfinte ale Mariei
maică născătoare a lui Iisus -Mântuitorul.
Tânjesc după liniște și credință, bucurie,milostenie,
drum lung am de făcut implorând iertare
pentru neștiință și îndelungată neputință
până te voi întâlni bucuros și te voi accepta
cu toate neliniștile și suferințele tale
frate iubit și necunoscut,
până când îmbrățișarea mea te va face să tresari
să riști,să cutezi și să te ridici,
din negura nevredniciei și poverilor aspre
prin care întristat te-ai rătăcit.
O,frate drag,oare ce căutăm amândoi astăzi
cu vestminte luminoase și-atât de frumoși
pe drumul lung al pelegrinării, însoțiți de îngeri ,
sorbind împreună din pocalul cu apă vie
al credinței biruitoare?
Adevăr și îmbunare, smerenie și toleranță,
modestie, pace, armonie, iubire,
toate se vor revărsa – mir parfumat
în candela primitoare și însetată a sufletului nostru.
Și după îndelungată ardere, dă-mi mâna frate,
să mergem împreună pe drumul ales, doi pelerini,
veșnic în căutarea Luminii Tale Sfinte, Doamne!
Ție, smeriți ne închinăm și -ți mulțumim,
că ne-ai adus în grădinile senine ale dragostei și credinței
și un trandafir de aur va înflori de-apururi
pe câmpia din inimile noastre ,surâzând ca un prunc
prin ploaia oprită parcă la un semn magic,
sub privirea Ta blândă–binecuvântare venită din înalturi
cu harul ei divin!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

1 iunie 2019

Foto Internet

Gia STANCULET: Cad tăcerile…

Cad tăcerile…

 

Cad tăcerile de ceară
Între noi, captive-n gânduri,
Peste iarna mea de dor
Cresc avide alte ziduri.
Aripi albe obosite
Rând pe rând se-nchid în zbor
Eu aprind ruguri de soare
Dintr-un pumn de așteptări.
Frământări ce sun-a gol
Dau să fugă… dar uituce
Se ascund după un nor,
Mor pe rând însingurate
În frânturi de adevăr.
Crengi-pretext ce mult ar vrea
Înfrunzite să se suie
Drept la mine-n gând să stea
Așteptând bătute-n cuie
Să îmi lege umbra mea
Palidă, de-al tău trecut.
Amăgindu-se în patimi
Îmi ține trena destinul,
Ispitiri de-acum ar vrea…
M-aruncă în gol, dar…
Se întoarce iar clesidra
Și-mi amestecă nisipul
Cu zăpezi de alabastru…
Of!… mă iartă înc-o dată!

—————————-

Gia STANCULET

Imagine sursă – Internet

Daniela PÂRVU DORIN: Poesis

Deschid ochii și-n vis…

 

Uneori, deschid ochii și-n vis

așa cum sunt și păsările ce plâng în înaltul cerului

cu tot ce le râmâne de peste zi …

îmi foșnește în piept ceva ciudat

ca atunci când ne-am atins mâinile prima dată

simt cum distanța dintre noi se frăgezește

eu lipesc același  vas prin care curge viața de-o viață…

 

Deschid ochii și-n vis

am impresia că mi se pregătește ceva

ca o invizibilă membrană

ce se strânge primitoare în jurul nostru…

nu știu dacă învățăm prin tăceri

să ne antifonăm trăirile

dar există un plâns dulce de primăvară

de care mă suspectez

 

Deschid ochii și-n vis

la o astfel de vindecare vreau să particip…

04.06.2019

 

Început de vară

 

Inima mea e o vioară…

muzica ei îmi curge pe umeri

cineva cântă în mine fără arcuș

rar reușesc să-mi trimit întâi muzica

Și mai apoi să mă arăt lumii

e vară, sufletul meu umblă în sandale

țopăind pe pietrele albe

cerul are ochi numai pentru visare

fata unei zile răpite sunt…

nu știu cum și nu știu de cine….

2.06.2019

 

Duminica orbului

 

Nu cunosc o jertfă mai limpede de dus

decât ochiul cu care văd si cuvântul clătit de lacrimă

îmi admit ființa și-mi  prețuiesc îndestularea în care trăiesc scriind

așa îmi măsor distanța dintre suferință și gratitudine

s-o pot da ofrandă poeziei,

nu mă pot limita numai la o rugăciune, azi!

când orbul  din naștere a fost vindecat

duminica aceasta e și pentru cei care văd

măcar un pic din Lumina Lumii

02.06.2019

 

Beznă amară

 

Tu, pitit în sufletul meu ca o pasăre-n rană

eu, desculță sub aceeași salcie mereu

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Poesis”

Emilia-Paula ZAGAVEI: La teiul lui Eminescu

La teiul lui Eminescu

Candelabrele iubirii se topesc peste alei
Troienind de flori și vise drumul către nicăieri.
Pe aleea ta uitată, stai tăcut bătrâne tei
Unde este Eminescu, să te-mbrace de plăceri?

 

Unde este azi copilul, ce mereu îndrăgostit,
Se-așeza sub umbra deasă, trist sau poate obosit,,
Căutând o alinare la frunzișu-ți înverzit,
Povestindu-ți cu durere că e greu să fii iubit?

 

Unde este cel căruia tu îi mângâiai făptura,
Cel ce nu iubea trufia, lașitatea și nici ura
Povestindu-ți despre viață, despre dor, despre durere
Așteptând tăcut să audă, de la tine, o părere?

 

Unde este cel căruia tu îi picurai în vers
Din aroma-mbătătoare a acestui univers?
Privești trist peste mulțime, ne-nțelegând de ce
Pașii săi nu mai răsună azi pe largile alei.

 

Singur azi te simți pe lume, crengile amarnic dor,
Curg povești scăldate-n clipe, rădăcinile îți mor,
Ridurile-ți învechite plâng tristeți neînțelese,
Dorurile tale toate vor să fie azi culese.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

4 mai 2019

 

Mircea Dorin ISTRATE: Ne-am îndepărtat de cele sfinte

NE-AM  DEPĂRTAT  DE  CELE  SFINTE

 

Bătut cu stele fie-ți drumul și numele-n mărită fală,

Să-l știe toți, ca-n fericire să viețuieși pe-acest pământ,

A tale încă vise toate să se-mplinescă-n pricopseală

Și în bogăt  și-n sănătate să-ți fie zilele la rând.

 

Ferit să-mi fii de cele rele și de necazurile toate

Și boli nicicum să nu te-ajungă în astă viață trecătoare,

Averi să ai doară atâtea  cât cea nevoie îți socoate,

Umbrit sub sfânta cea credință, să-ți fie viața  stătătoare.

 

Așa-ngânau bătrâne babe la nou născut venit pe lume,

Descântec bun de viețuire și de-mplinit în astă viață,

Din cărți și ceruri să ne vină cea tăinuită-nțelepciune,

De la cea huma cu strămoșii, virtutea neamului, măreață.

*

Azi nu-i mai bocet, nici descântec, nici vrăji, nici bună dezlegare,

S-a rupt demult calea cu huma și cu divinul din ceresc,

Secatu-mi-a de-acum izvorul ce ne dădea puteri și care

Ne ocrotea  de cele rele, c-aveam în noi, dumnezeiesc.

 

Păgâni, atei și-n îngânfare trăim această viață scurtă,

Nu mai  avem în noi  cucernic, smerit, curat, bunăcuvință,

Iubire, rugă de iertare și-nchinăciune ne-ntreruptă

La cer, la humă, la hotarul ce încă ne-a ținut în viață.

 

Nu-i bine că ne-am depărtat de toate și-acum suntem însingurare,

Nu-i bine că de-acum ne credem a fi a toate știutori,

Nu-i bine c-am uitat de Tine, de-nvățătura Ta cea care

Ne-a îndemnat să ținem Calea și nimănui să-i fim datori.

————————————-

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

1 iunie 2019