Povestea mea de suflet
Caii mei pasc a jăratec într-un larg apus de soare
Se răsfață-n spuma mării hergheliilor de cai,
Stau căzută peste gânduri, peste suflet, peste grai
Și-mi întind mâna-n Atlantic, iar acesta-n brațe-mi sare.
Strâng căpăstru-i greu din zale argintate tot în mână,
Malu-i strâmt, greu ține-n frâie tot oceanul tăbăcit,
Toate gloatele de ape , parcă sau mai potolit,
Când o ciutura de Soare se afundă ca-n fântână.
Mânjii, sug din buza nopții și-au adormit în ocean
Iepele prin fusta nopții, peste Lună galopau,
Soarele cu o privire, cam piezișe nu-i umbreau,
Chipul lor cărunt de zile și prelins pe-un bolovan.
Ochii-mi grei pierduți prin zare mi-au încununat tot visul
Și s-au împletit prin valuri, și vechi coame-au împletit,
E povestea mea de suflet, dintr-un vis repovestit
Ce a galopat prin suflet… și-a înmiresmat abisul.
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN