Cad tăcerile…
Cad tăcerile de ceară
Între noi, captive-n gânduri,
Peste iarna mea de dor
Cresc avide alte ziduri.
Aripi albe obosite
Rând pe rând se-nchid în zbor
Eu aprind ruguri de soare
Dintr-un pumn de așteptări.
Frământări ce sun-a gol
Dau să fugă… dar uituce
Se ascund după un nor,
Mor pe rând însingurate
În frânturi de adevăr.
Crengi-pretext ce mult ar vrea
Înfrunzite să se suie
Drept la mine-n gând să stea
Așteptând bătute-n cuie
Să îmi lege umbra mea
Palidă, de-al tău trecut.
Amăgindu-se în patimi
Îmi ține trena destinul,
Ispitiri de-acum ar vrea…
M-aruncă în gol, dar…
Se întoarce iar clesidra
Și-mi amestecă nisipul
Cu zăpezi de alabastru…
Of!… mă iartă înc-o dată!
—————————-
Gia STANCULET
Imagine sursă – Internet