Daniela PÂRVU DORIN: Poesis

Deschid ochii și-n vis…

 

Uneori, deschid ochii și-n vis

așa cum sunt și păsările ce plâng în înaltul cerului

cu tot ce le râmâne de peste zi …

îmi foșnește în piept ceva ciudat

ca atunci când ne-am atins mâinile prima dată

simt cum distanța dintre noi se frăgezește

eu lipesc același  vas prin care curge viața de-o viață…

 

Deschid ochii și-n vis

am impresia că mi se pregătește ceva

ca o invizibilă membrană

ce se strânge primitoare în jurul nostru…

nu știu dacă învățăm prin tăceri

să ne antifonăm trăirile

dar există un plâns dulce de primăvară

de care mă suspectez

 

Deschid ochii și-n vis

la o astfel de vindecare vreau să particip…

04.06.2019

 

Început de vară

 

Inima mea e o vioară…

muzica ei îmi curge pe umeri

cineva cântă în mine fără arcuș

rar reușesc să-mi trimit întâi muzica

Și mai apoi să mă arăt lumii

e vară, sufletul meu umblă în sandale

țopăind pe pietrele albe

cerul are ochi numai pentru visare

fata unei zile răpite sunt…

nu știu cum și nu știu de cine….

2.06.2019

 

Duminica orbului

 

Nu cunosc o jertfă mai limpede de dus

decât ochiul cu care văd si cuvântul clătit de lacrimă

îmi admit ființa și-mi  prețuiesc îndestularea în care trăiesc scriind

așa îmi măsor distanța dintre suferință și gratitudine

s-o pot da ofrandă poeziei,

nu mă pot limita numai la o rugăciune, azi!

când orbul  din naștere a fost vindecat

duminica aceasta e și pentru cei care văd

măcar un pic din Lumina Lumii

02.06.2019

 

Beznă amară

 

Tu, pitit în sufletul meu ca o pasăre-n rană

eu, desculță sub aceeași salcie mereu

în mine ochiul tău verde, e verde pe veci

până la mine-n icoană

tăcerile mi se adună în sinele meu

castanii își aprind lumânările reci…

 

N-am iubit niciodată atât!

nu vreau să  ni se șteargă urmele

mâinilor noastre împletite demult…

mă arde un dor ce doarme-n pământ,

(dacă n-am mai iubit pe nimeni,

e pentru c-am vrut să trăiesc un pic ca un sfânt!)

 

Ce zbatere clară,

(strig!)

niciodată n-am să știu  ce prăpastie sunt !

nici care-mi va fi anotimpul  topit

în  beznă amară!

26.05.2019

 

Scări fără trepte

 

Simt că mă-ntrup într-o statuie temătoare

până nu mai încap

în oglinda dintre noapte și zi

mă-ntreb ce rol am primit

noaptea devine rotundă ca o pâine

ruptă pe cap…

ziua, îți țin de urât

când stau ascunsă în iarba lălâie

simt c-am să primesc de la viață

tot ce-mi doresc și-un rol de comedie

am scări fără trepte, cu miile de coborât

aproape că asta mi-e toată bogăția!

nu știe nimeni  că de coasta mea stângă te-am lipit

și că mai umblu pe străzi îmbrăcată  în alb

vrând să uit cât am de tocit

între o poveste și alta tremur toată

deși  e cald…

nici suflete, nici trupuri, nimeni nu mai pictează

în poezie, însă , ridică-mi altar, între noapte și zi

dacă am putea  să ne fim…

asta contează!

25.05.2019

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

 

Lasă un răspuns