Tu eşti o floare tristă, îmbrumată,
În toamna care stăruie pe câmp,
Hainul vânt, al sorții, risipește
Toată corola ta, în valuri, peste timp…
Eu, Soare, vin să te mângâi pe seară
Cu raze, peste chipul tău firav,
Alung din bruma care te omoară…
Tu-mi mulţumeşti cu zâmbetul suav!
Adun din câmp doar cioburi de lumină
Din anii tăi loviți de vântul sur…
Si-mi strâng, în vechi căuşul ars de brumă,
Tot albul curs din plânsetul tău pur….
Mă fac un vânt să-ţi bat colina rece
Cu şoapte care-ţi miruie un ceas,
Arvuni, cu dor, pe chipul tău voi trece
Sau viscol surd în nopţi fără pripas.
De eu mă cer, ca azi, să iţi fiu Soare,
Te cere, tu, ca să îmi fii Azur,
Şi nici un nor să nu se mai coborare
Pe munți de flori cu albul lor telur….
………………………………….
De sunt şi alba Lună printre nori
Tu dintre stele, noaptea, să-mi cobori!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
8 noiembrie 2019
Sunt umbra visului pierdut
