Mizerabila povară a iubirilor de-o vară și întreg calabalâcul de idei în atelajul stelelor din Carul Mare… bice, și mârțoaga zboară pe cărarea veșniciei, trăncănind sudălmi amare și scuipând spumă stelară pe nisipul Mării Negre… nu-mi ajunge mie ghioaga pe spinarea poeziei, c-aș întrece-n goană gândul vântului până la tine, zeitate depravată, și ți-aș arăta eu ție paradis în destrămare!… mână, suflete, gonește înapoi și înainte, scoate aburul din toate hergheliile luminii și azvârle în cuvinte cu tăceri asurzitoare… suntem noi, doar noi și cerul ceruit cu ungeri sfinte și păzit de teama grijii pentru vinile iertate, iar în vinul vredniciei de-a păcătui în tihnă, săvârșit și anatema… hai în rai, gloabă schiloadă, să iubim și să petrecem sărbătoarea poeziei în scandal cu heruvimii izgoniți și cu sorgintea regelui încornorat!… trecem lesne prin rumoarea gurilor îndreptățite de canal și, cât ne ține sufletul, iubim și ura… bice pe spinarea mării și un val de carne vie se ridică la nivelul cerebral al Providenței… zice că-i crescură coarne unicornului, iar gloabei aripioare fumigene de deochi și coroniță de pulsari cu inimioare… roabei îi dădură drumul în pustiu, unde și moare, mai târziu, de tot urâtul viețuirii milenare și de ură cumpătată… în sfârșit se vede fumul aurit al înălțării în cuvântul de pe urmă și cum scriu eu de iubire în parfumul Mării Negre, ca un fiu de pe niciunde și al nu se știe cărui demiurg… până se ridică fumul, îmi dezleg gloaba spectrală și arunc calabalâcul în pâraiele de plasmă care curg în veșnicie…
——————–
Ioan POP
Noiembrie 2019
La poalele unui mic deal curge lin un râu susurând ,