Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement

D-na poetă Elena Armenescu, alături de alţi scriitori reprezintă cultura română în Mişcarea Mondială pentru Poezie. Această mişcare consideră că poeţii pot schimba lumea în bine, pot influenţa deciziile politice, pot determina realizarea unor constituţii pe principii umaniste, căci orice societate trebuie să aibă în centrul omul şi interesele sale, să nu fie dominată doare de goana după profit. Iată ce a spus d-na Elena Armenescu în interviul ce mi l-a acordat:

***

Ecaterina CHIFU: Stimată doamnă, sunteţi o poetă foarte bine cunoscută şi apreciată, membră a USR din anul 1998, cu multe volume publicate. Ne puteţi aminti câteva titluri?

Elena ARMENESCU: Privind activitatea literară, înainte de anul 1989, am participat şi obţinut două premii la concursul literar „Tudor Arghezi” şi în 1989 am debutat în revista „Luceafărul” cu poemul „Confluenţe”, apoi au apărut volumele: „Ferestrele somnului”, „Regatul ascuns”, „Exodul uitării”, „Dictatura iubirii”, „Strigăt spre lumină”, „Memoria statuilor”, „Joc tainic”, „Cântecul iubirii” (sonete), „Locul de lumină”, „De mână cu Orfeu”, „Insomnia căutării”, „Livada cuvintelor”, „Judecata animalelor” (poezii pentru copii), „Constelaţia inimii”… Am alcătuit şi editat antologii: „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (dedicată martirilor Sfinţii Mucenici Brâncoveni, 2014), „Unirea face puterea” (2018), „Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” (2019) şi volumul de proză „Gânduri de utrenie”. Am colaborat la revistele: „Luceafărul”, „Poesis”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Viaţa românească” şi am acordat interviuri la radio, pe teme literare şi medicale.

Ecaterina CHIFU: Ce tematică abordaţi, care este universul creaţiei dumneavoastră?

Elena ARMENESCU: O tematică variată aşa cum este şi viaţa, cum este natura din jurul nostru din care ne inspirăm, iar unele scrieri – fie poezie ori proză – sunt chiar profunde, ca sufletul însetat de iubire şi cunoaştere.

Ecaterina CHIFU: Aţi înfiinţat „Fundaţia Mirabilis”. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt obiectivele acesteia?

Elena ARMENESCU: Sunt mulţi oameni care fie din convingere (dintr-o profundă înţelegere a ideii, că, ce este natural este cel mai apropiat de structura noastră) fie că au urmat un tratament alopat îndelungat fără rezultate sau cu rezultate apreciabile, dar nu mai pot urma tratamentul respectiv, din cauza unor fenomene secundare ori intoleranţă sau sunt alergici la medicamente, se adresează celor care practică metode tradiţionale, neconvenţionale, adică nouă, celor care practicăm o medicină biofuncţională, holistică. Obiectivul nostru a fost de a implementa metodele terapeutice nemedicamentoase cu rezultate certe, în cele mai frecvente afecţiuni, constatate în practică la cabinetul „Fundaţiei Mirabilis”, pe o perioadă de cinci ani, din care enumăr câteva: apifitoterapia, reechilibrarea energetică integrală, acupunctură, electropunctură, masaj terapeutic, bioterapie, chiropraxia, reflexoterapia, aromaterapia, relaxare prin meloterapie, dietoterapie individualizată pe boli şi grupe sanguine stabilită de specialişti în nutriţie, spiritualizare, prin convorbiri individuale, recomandarea lecturilor benefice stării de sănătate corporală şi mentală, evitarea factorilor perturbatori psihici sau de mediu (umiditate, frig, poluare etc).

Ecaterina CHIFU: Prin fundaţia pe care o conduceţi, faceţi parte din cluburile UNESCO şi prin activităţile organizate în Bucureşti şi în ţară din Mişcarea Mondială a Poeţilor. Vorbiţi-ne, vă rog, de ecoul literaturii române pe plan internaţional!

Elena ARMENESCU: Sunt de fapt două lucruri diferite care au în comun dragostea faţă de semeni. Mă voi referi în primul rând la „Fundaţia Mirabilis” care face parte din Cluburile UNESCO din România. Este o fundaţie pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară care îşi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze şi să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor şi cunoştinţelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul României. Mă refer la cele zamolxiene, cunoscute şi peste hotare. „Fundaţia Mirabilis Club UNESCO” organizează anual simpozioane naţionale de medicină alternativă şi complementară ajunse la cea de a XXIII-a ediţie. Medicina holistică încearcă prin toate mijloacele, să întărească energia vitală, astfel încât, după declanşarea bolii, să aducă organismul într-o stare de echilibru cât mai apropiată de normalitate, adică de starea de dinaintea îmbolnăvirii. O abordare holistică presupune că există o forţă vitală (energia Qi) în fiecare pacient şi că aceasta este singura capabilă să determine restabilirea echilibrului. Acum să vă precizez şi despre „Mişcarea Mondială de Poezie” (WPM). Proiectul „Word Poetry Movement” a fost iniţiat în Medellin, Columbia. Această mişcare a fost înfiinţată în contextul reuniunii mondiale a directorilor de la 37 de festivaluri internaţionale de poezie, care a avut loc la Medellin, Columbia, în perioada 4-8 iulie, 2011. Acolo, au discutat legătura dintre poezie şi pace, reconstituirea spiritului umanist, recuperarea naturii şi reconcilierea cu omul, unitatea şi diversitatea culturală a popoarelor, sărăcia materială şi justiţia poetică, precum şi posibile acţiuni în favoarea globalizării (extinderii) poeziei. Unul dintre scopuri este includerea celor mai puternice festivaluri internaţionale de poezie, poeţi, şcoli de poezie şi publicaţii tipărite şi virtuale, pentru a spori cooperarea reciprocă şi pentru a energiza vocea individuală şi colectivă a poeziei, în epoca noastră. Datorită naturii poeziei, „Mişcarea Mondială de Poezie” susţine şi va sprijini întotdeauna gândurile, acţiunile şi măsurile care pot contribui la pacea mondială, apărarea oricărei vieţi pe pământ, dezvoltarea durabilă a unei lumi noi, restaurarea frumuseţii, demnităţii şi adevărului, în procesul unei consolidări persistente a prezenţei poeziei în societatea contemporană din întreaga lume. Eu şi alţi poeţi români ca Ioana Trică, Victoria Milescu, Paula Romanescu ş.a am aderat la această mişcare. Eu organizez trimestrial seri de poezie şi muzică, lecturi publice, conform programului iniţiatorilor.

Ecaterina CHIFU: Prezentaţi-ne, vă rugăm, Proiectul „POESIS”?

Elena ARMENESCU: Am gândit un proiect românesc, prin înfiinţarea unui CLUB LITERAR ARTISTIC „POESIS” care presupune întâlnirea lunară a creatorilor de artă (poeţi, muzicieni, pictori), a actorilor şi artiştilor care, în mod profesional, recită ori cântă vocal sau la diferite instrumente, în mijlocul expoziţiilor de pictură care încântă ochiul – adică stimulăm organele de simţ (văz, auz) ca, prin intermediul lor, starea emoţională să fie declanşată, să se creeze emoţie, de dorit pozitivă, înălţătoare, extrem de benefică evoluţiei noastre spirituale. Sper că aceste întâlniri vor reprezenta totodată o modalitate de emulaţie pentru creatori şi interpreţi.

Ecaterina CHIFU: Poeziile dumneavoastră au apărut şi în antologii?

Elena ARMENESCU: Da, sunt incluse în multe antologii, de pildă: „Antologie de Poezie” (Editura Arhip Art, Sibiu, 2010); „Lira în patru puncte cardinale”, (Editura med Publishers, 2012, 2014, 2015), „Simbioze lirice” (vol I, IV, X) (Editura Anamarol, 2014), „Poeţi români slăvind Dumnezeirea” (Editura Mirabilis); „Poètes, vos papiers” (Editura Tipo Moldova); „Să ningă peste inimi Continue reading „Ecaterina CHIFU: Interviu cu poeta Elena Armenescu – membră în Mişcarea Mondială pentru Poezie/Word Poetry Movement” →

Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului

La începutul anului acesta am primit, printr-un comisionar, de la doamna academician cartea “Ștefania Kory Calomfirescu- O viață pentru medicină și beletristică medicală “ semnată de Rodica Jeican și Liviu Matcău, volum apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, având ca dedicație olografă”Domnului Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor, cu stimă, recunoștință și cu drag rămâneți în sufletul meu. ss. Ștefania Kory Calomfirescu, 26 feb.2020” .

Citind cartea despre doamna profesor, mi-am adus aminte de aforismul lui Ion Biberi, care spunea:”Spitalul este locul unde unii oamenii încep să moară încă din timpul vieţii”. Însă cunoacând viața doamnei Ștefania Kory Calomfirescu dedicată sănătății omului, mi-am dat seama că aforismul este doar o glumă proastă.

Cartea se deschide cu” Prefața” semnată de prof.dr.Dafin F. Mureșanu, având un “Cuvânt înainte” de dr.Rodica Jeican, medic primar psihiatru, doctor în Științe Medicale, și o “Introducere” de prof.univ.dr.Liviu Matcău, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, acestea formând o paletă policromă ce exprimă aprecierile față de întreaga viață și activitate a doamnei academician Ștefania Kory Calomfirescu, membră a multor organizații științifice și culturale din țară și străinătate, inclusiv fiind membră în Liga Scriitorilor Români. După aceste pagini introductive, în care se stipulează că printre multiplele premii primite se află și medalia “Virtutea literară “și Trofeul “Gib I. Mihăescu “, acordate de Liga Scriitorilor Români, se află motto-ul semnat de Ștefania Kory Calomfirescu”Medicina nu este o profesie, fiindcă ea este o nobilă misiune de a ajuta oamenii în suferință “, cuvinte ce exprimă întreaga sa dăruire, de-o viață, sănătății oamenilor.

Volumul, semnat de cele două personalități medicale, ce cuprinde în cele 428 de pagini, 4 capitole, se deschide cu un amplu capitol”O viață pentru medicină și beletristică medicală “ care înserează, încă de la primele rânduri, frazele scriitorului și jurnalistului Al.Florin Țene care spunea: “…doamna Profesoară Ștefania Kory Calomfirescu a fost sărbătorită în data de 19 februarie 2011 ca “Senior al Cetății Clujului, într-un cadru festiv al Balului Operei Române din Cluj-Napoca, sub genericul “Paris, mon amour. “ La aceea data doamna academician avea 72 de ani și era răsplătită spiritual pentru o muncă plină de dăruire, talent și pasiune în strădania domniei sale în slujba sănătății omului, și a culturii naționale.

Din paginile autobiografice ce cuprind mărturisirile sincere ale doamnei doctor, aflăm că s-a născut în 31 iulie 1938 în orașul Drobeta-Turnu Severin din județul Mehedinți, având părinți, tată-l cu origini în Rm.Vâlcea și mama Karolina, născută în Viena, capitala Austriei, În mărturisirea sa aceasta spune că mai are un frate Nicolae, profesor de limba română, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Descoperim în descrierea orașului natal cuvinte încărcate cu mierea duioșiei, ce exprimă dragostea față de locurile unde a văzut lumina zilei.Am spus-o de mai multe ori, că omul, indiferent la ce vârstă se află, se întoarce la origini datorită primei înghițituri de aer pe care o inspiră la naștere.Datorită acestui fapt, Ștefania Korii Calomfirescu se întoarce fizic și spiritual la locurile natale.

Profesoara dr.Ștefania Kory Calomfirescu este, neîndoielnic, o personalitate luminată a Școlii Medicale Clujene și a Neorologiei românești. Pot să subliniez că numele domniei sale stă alături de marile nume ale medicine naționale, ca: Profesor Iuliu Hațieganu, Valeriu Bologa, Victor Papilian, Ion Goia, prof.dr.Crișan Mircioiu, Florea Marin. Gheorghe Marinescu, prof. Ion Minea, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Constantin Popa etc, despre care a scris studii ample, numărându-se în mii de pagini.

La pensionare, în 1 octombrie 2003, doamna prof.dr.Ștefania Kory Calomfirescu a primit atât “Diploma de excelență pentru întreaga activitate didactică și științifică “, cât și medalia “Iuliu Hațieganu “ din partea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu “ din Cluj-Napoca.

Făcând o scurtă retrospectivă a activității acestei personalități pot să scriu că doamna profesoară, după absolvirea Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca , a luat doctoratul cu specialitatea în Neurologie în 1974, iar în 1996 a obținut, prin concurs, titlul de profesor universitar și șef de Clinică și de Catedră, iar din anul 2003, după pensionare, a rămas profesor universitar consultant, conducător de doctorate în cadrul Universității pe care a absolvit-o cu mulți ani în urmă. Dânsa deține două certificate de inovator referitoare la terapia afazei, adaptând pentru limba română textul WAB la bolnavii cu afazie, în cadrul AVC.

Profesor dr.Ștefania Kory Calomfirescu este membră în Academia de Științe din România, membru fondator și redactor șef al revistei ACTA NEUROLOGICA TRANSILVANIAE, membru în fundația OCTAVIAN FODOR; membru în colegiul de redacție al revistei CLUJUL MEDICAL, al JURNALULUI DE AFAZIOLOGIE, membru peer rew INFORMATICA, membru al Association of Awerican Publishers, membru al international Biographical Center Cambridge,este vice-președinte al Comitetului de Istorie și Filozofie în Știință și Tehnică, filiala Cluj, de pe lângă Academie Română.Datorită activității sale doamna doctor este prezentă în zeci de dicționare din țară și străinătate.

A publicat numeroase cărți despre viața și activitatea distinșilor medici celebri din țara noastră, fiind unul din puținii istoriografi care s-a aplecat cu acribie asupra medicinei naționale.Sunt pagini întregi, în cartea de care facem vorbire, cu relatări despre aceste cărți, găsindu-se reproduse și coperțile acestora. “Cartea trebuie să fie un spărgator de gheață care distruge marile înghețate dinăuntrul sufletelor noastre”,spunea Franz Kafka, înțelepciune ce se poate aplica numeroaselor cărți semnate de Ștefania Kory Calomfirescu.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Academician prof.univ.dr.Ștefania Kory Calomfirescu – o viață de om în slujba sănătății omului” →

Voichița Tulcan MACOVEI: Al.Florin Țene și piesele lui de TEATRU*

Teatrul a fost considerat întotdeauna „o tribună de luptă” împotriva moravurilor societății. Chiar și în vremurile noi, prin șansa de a fi reprezentat pe scenă, dramaturgul poate ținti anumite lucruri pe care autorul le are în vedere. 22

Al. Florin Țene a abordat și acest gen literar, scriind cinci piese de teatru, dar și cronici teatrale (Un teatru cât o inimă; Arca lecturii).

Întrebat ce anume l-a determinat să scrie teatru, autorul ne-a spus că a fost atras, de la început, spre această formă de exprimare și expresie. Mărturisește că, „încă în timpul liceului, mi-a venit ideea să scriu o piesă într-un act pe care s-o joc cu colegii de cenaclu. Astfel am scris prima mea piesă de teatru, într-un act, intitulată «Elevul de la fereastră”. Avea șase personaje. Eu am jucat rolul principal, am fost regizor și scenarist”. În aceeași mărturisire (2018) spune despre teatru, lărgind sfera de percepere a importanței dramaturgiei în relația autor-cititor-spectator: „Dramaturgia este mai mult decât literatură. Textul scris este adus în viață, ideile prind contur pe scenă, prin actori și pot fi înțelese de spectator. Piesa de teatru oglindește viața care se desfășoară în timp real. Ca dramaturg, am ales situații din istorie, din viață, și am încercat să le dau sens prin dialog. Concentrația ideilor în dialog are o mare importanță. Acesta înlocuiește, în mare parte, textul dintr-o narațiune. Este o virtuozitate din partea dramaturgului, care, prin replicile piesei, înlocuiește descrierile din narațiune”.

Cele cinci piese au ca tematică prezentul social-politic al epocii comuniste și trecutul istoric al patriei. Dintre acestea, Vă somez, domnule doctor ni se pare o dramă cu o construcție deosebită. Întâlnim suprapunere de planuri și de personaje, acestea evidențiind realitățile ideologice, sociale și politice ale epocii comuniste. „Compoziția piesei este novatoare. Privirea analitică a autorului se divide în foarte multe unghiuri, care surprind secvențe temporale și spațiale ce se unesc într-un întreg: satul românesc dominat de prefacerile comuniste sub coordonarea Partidului Muncitoresc Român. Tehnica inserției suprapune timpurile acțiunii într-un interval de câțiva zeci de ani, personajele regăsindu-se și ele sub alte ipostaze, ce scot în evidență camelionismul spiritual al unora dintre ele”. (Voichița Tulcan Macovei)

Conținutul se concentrează asupra unei familii de intelectuali care se luptă, singură, cu puterile statului comunist. Numele acesteia, „Roșianu” amintește de un pseudonim al autorului, sugerând că lupta reprezintă tocmai confruntarea familiei Țene cu tarele regimului comunist. Piesa rămâne, peste generații, un grăitor exemplu al opoziției dintre o lume „securistă și securizată” și gândirea sinceră și deschisă a tinerilor (intelectuali), încrezători într-un viitor democratic al țării lor! Prin mesaj, credem că piesa este deosebit de actuală, binevenită a fi montată, astăzi, pe scena teatrului românesc!

Dramele cu conținut istoric alcătuiesc volumul „Epopeea română” și sunt: Florile Sarmisegetusei, Cozia și O statuie tulbură speranța.

Cititorul poate fi uimit de faptul că un scriitor al mileniului III creează (sau recreează) epopee, specie literară aparținând literaturilor antică și și clasicistă. Este un indiciu care susține vocația gânditorului și a scriitorului Al. Florin Țene de a crea opere durabile, care să aibă în centru marile teme ale literaturii. Astfel, în cinstea Centenarului Marii Uniri (2018), Al. Florin Țene a dat literaturii române o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria sa: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă. 23

Dramele în versuri Florile Sarmisegetuzei, Cozia, O stafie tulbură speranța au apărut în volumul cu titlul simbolic „Visul alb” alături de 11 povestiri la editura „Napoca Star” din Cluj.

Respectând trăsăturile epopeii, dramaturgul Al. Florin Țene folosește „armele artistice” ale acestei specii literare, adaptându-le actelor și scenelor teatrale. Transmite sentimente înălțătoare față de istoria neamului românesc, creează personaje mărețe, care învie sau dublează personalități istorice. Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie.

Florile Sarmisegetuzei aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor daco-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român. Piesa rămâne peste generații un model al echilibrului și al unității unui popor. Modelul este țara Daciei care se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății, rămase pentru stăpânire noului popor.

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: Al.Florin Țene și piesele lui de TEATRU*” →

Olimpia MUREȘAN: Apariție editorială

A apărut cartea „Vasile Robu, un eminent și devotat învățător al satului românesc din Transilvania”– scrisă de Înalt preasfințitul părinte IRINEU-Arhiepiscop al Alba Iuliei la Editura Reîntregirea-Alba Iulia, 2020. Această carte va fi lansată la Băsești în data de 2 august ac. după oficierea Sfintei Liturghii.

După Sfânta Liturghie, se va face Parastasul de 101 ani și de 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a doi mari bărbați ai Băseștilor, Tribunul George Pop de Băsești și învățătorul Vasile Robu. Este un eveniment de mare înălțare spirituală; sâmbătă se va vizita Casa Memorială „George Pop de Băsești” de către oaspeții care vor veni din Alba Iulia- iar duminică ne vom aduce aminte după Sfânta Liturghie de marii noștri patrioți care au trăit, au luptat și au reprezentat poporul român în vremuri de restriște.

Învățătorul Vasile Robu a fost un eminent pedagog de vocație și de suflet, care „nu numai le-a oferit contemporanilor săi lumina cărții, dar i-a și învățat cum să trăiască.”-așa cum afirmă Înaltpreasfințitul Irineu în prologul cărții. Voi aminti că părinții dnei. Cedică Georgeta-Safta și Vasile Robu au fost și învățătorii părinților episcopului, de aceea Înaltpreasfințitul părinte-Irineu-scriind această carte- aduce un omagiu atât premergătorului George Pop de Băsești-„bătrânul neamului” , cât și dascălului inimos și patriot care a fost Vasile Robu.

Satul Băsești –situat în Țara Codrului a făcut parte din marele regat al regelui Burebista; urmărind istoria mai veche și mai nouă aflăm că în anul 1914 satul avea peste 1000 de locuitori români, la care se mai adăugau vreo 20 de maghiari și 119 evrei; între români și cei de altă etnie și credință religioasă erau relații bune și armonioase; bășeștenii au o mândrie legitimă pentru că în satul lor a trăit un ilustru bărbat-nobilul George Pop de Băsești care a fost timp de nouă ani deputat în Parlamentul de la Budapesta, a fost membru al Asociației Astra, președinte P.N.R.-și memorandist, devine „conducătorul politic al Sălajului și mentorul spiritual al tuturor manifestărilor și acțiunilor organizate în lupta pentru drepturile politice legitime ale poporului român; la 2 decembrie la Alba Iulia a fost ales Președinte al Marelui Stat Național- iar la încheierea ședinței, îi mulțumește lui Dumnezeu care ne-a ajutat să se înfăptuiască actul măreț al Unirii și, apoi încheie cu aceste memorabile cuvinte: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”

Ilustrul educator și dăltuitor de caractere umane Vasile Robu a văzut lumina zilei la 3 ianuarie 1898 în satul Oarța de Jos județul Sălaj –fiind primul din cei zece copii ai învățătorului harnic și exigent Petru Robu și ai credincioasei Maria Robu. După terminarea școlii e numit învățător la Băsești în 1921 iar în 1924 a venit în sat ca învățătoare pe postul al doilea o tânăra Safta Zugravu –care va deveni soția lui-având împreună șase copii. Muncea la școală, muncea în gospodăria proprie destul de mare-ca un țăran spre a asigura familiei sale cele trebuincioase, cum se spunea era un intelectual rafinat și un gospodar destoinic, din nefericire în 1940 e silit să plece trecând granița în România, va funcționa din 1941 ca director al Școlii primare mixte din Popești-Leordeni, în 46 se reîntoarce la Băsești unde a fost primit cu entuziasm. Nefiind pe placul comuniștilor în 1950 se mută la școala din Mânău-unde va funcționa ca dascăl până în 1958-când se va pensiona. La un an de la pensionare, la vârsta de 61 de ani a fost arestat și condamnat politic-fără a fi vinovat-așa cum se va constata mai târziu. Astfel, dascălul nevinovat a fost plimbat pe la închisorile din Baia Mare, Satu Mare, Botoșani, Jilava, Gherla și Aiud-când nimeni din cei dragi nu puteau să-l vadă; în 1964 a fost eliberat fiind slăbit și bolnav, fiind verificat dosarul- se constată că hotărârea de condamnare este „netemeinică și nelegală”-în 1970-Vasile Robu a trecut în lumea veșniciei la 72 de ani-fie-i odihna binecuvântată! Timp de 23 de ani cât a slujit în Băsești a fost un model de comportament și abnegație față de aproapele-atât la școală-cât și în familie. Pe toți i-a învățat să prețuiască munca și să fie oameni de caracter.

Asemenea marelui pedagog român Simion Mehedinți, dl. învățător Robu era convins că „școala este singura cale pentru înălțarea unei societăți omenești, în orice fază s-ar afla”. Asemenea fizicianului german Albert Einstein-(1955)- învățătorul Robu înțelegea că „valoarea unui om rezidă în ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească.” de aceea a rămas în memoria colectivității sătești ca o flacără mereu vie care a avut o mare influență nu numai în educarea tinerelor vlăstare, ci și ca orientate culturală, socială și practică.

După realizarea Marii Uniri, bășeștenii se vor bucura de darul sfânt al libertății și al unității având în frunte pe învățătorul Vasile Robu-un om harnic și un patriot înflăcărat. Sătenii își amintesc cu drag de eroii care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului, aceasta manifestându-se și prin înălțarea în grădina școlii a Monumentului Eroilor în anul 1934-la inaugurarea căruia Vasile Robu, dascălul satului a prezentat un program artistic de mare vibrație patriotică, se sărbătorea ziua națională la 10 mai-iar cei mai în vârstă din Băsești își amintesc cum „elevii erau îmbrăcați în costume populare, băieții purtând tricolorul la brâu și în diagonală, la serbări recitau poezii, intonau cântece dedicate regelui Mihai și se ospătau cu mâncăruri țărănești.” Viața celor din Băsești a prosperat, învățătorul înființând în 1936 o cooperativă școlară și o farmacie școlară, iar în 1938-Cantina școlii pe care a condus-o până în 1940. Dascălul mărturisește că a fost membru permanent în Consiliul comunei Băsești în perioada 1921-1040 „căreia-zice el-cred că i-am făcut cele mai bune servicii posibile”. Din păcate, după Dictatul de la Viena când Transilvania de Nord este aruncată în brațele Ungariei hortiste-învățătorul cel bun este nevoit să părăsească satul și să se refugieze în România împreună cu familia sa., va reveni în 1946 și își va relua activitatea cu pasiune până în 1950 căutând să vindece toate rănile trecutului.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Apariție editorială” →

Voichița Tulcan MACOVEI: Alexandru Florin ȚENE – EPOPEEA ROMÂNĂ (2018)

„Mai există astăzi Patriotism? Dacă da, cum se manifestă acesta în Literatură?” (Vtm)

Să mai creezi astăzi, în 2018 epopei, epopeea fiind o specie literară clasică specifică literaturii antice, poate părea o fantezie…

Poate chiar este!

Nu și pentru domnul Alexandru Florin Țene, scriitor plurivalent, cu idealuri donquijotise în suflet!

Dar, între nepăsare, indolență sau acceptarea primatului modei oricărui timp și arta cu ideal, lupta pentru acesta, ce anume este mai valoros? Întrebare fără răspuns.

Oricum, Al. Florin Țene a dat literaturii noastre în anul Centenarului României, o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria neamului: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă.

Este vorba de dramele în versuri FLORILE SARMISEGETUZEI, COZIA, O STATUIE TULBURĂ SPERANȚA apărute în volumul cu titlu simbolic „Visul Alb”, alături de 11 povestiri, la editura Napoca Star din Cluj.

Pentru a realiza o succintă prezentare a acestor drame istorice, este nevoie să ne întoarcem la ideile curentului literar teoretizat de autor, proglobmodernul, prin care, într-un mod firesc, îndeamnă scriitorii, artiștii României să nu uite adevăratele valori ale literaturii române, temele centrale care au ridicat-o printre celelalte literaturi ale lumii.

Sigur, dl Țene este fidel celor exprimate.

Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie, construind mesaje și idei înălțătoare.

„Florile Sarmisegetuzei” aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor daco-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român.

Dacia se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății tentante pentru Roma și ostașii săi. Dacii sunt surprinși ca adevărați viteji, gata să-și dea viața pentru neam. Folosindu-se de antiteză, dramaturgul pune față în față cele două puteri: „Oamenii din Dacia se nasc deja bătrâni și grăbiți- Cu mâna pe scut și pe suliți. – Țara ta, străine, poate e mai senină.- Seninul îl porți în privirea-ți de lumină.”

Peste tot, răzbate iubirea de oameni, de țară și de neam. Al. Florin Țene imaginează ingenios contopirea celor două popoare. Iată cum, în 2018 domnia sa a păstrat, mai presus de cruntele „războaie dacice”, IUBIREA, prin care Licinius, un general roman zămislește cu Dochia, fata regelui Decebal, prima „floare a Sarmisegetuzei”, primul vlăstar al viitorului popor român. Pe Ionuț, nume cum nu se poate mai bine ales, reprezentând preferința dintotdeauna a românilor, dar și religia creștin-ortodoxă.

Piesa insuflă dragoste de patrie și îndeamnă, peste mii de ani, la toleranță, înțelepciune și iubire, în defavoarea vrajbei, a urii sau a războaielor. Din aceste sentimente profund omenești se nasc și reflecțiile autorului care sunt presărate, printre rânduri, îndemnând la armonie și înțelegere între oameni, între popoare. „Nepotrivite sunt blestemele cu anii tinereții- Ce izbucnesc în muguri, în primăvara vieții…”.

Drama „COZIA” pășește, în timp, într-o nouă etapă istorică a poporului român, deplin format, dar greu încercat de dușmanii turci, cărora marele domnitor patriot Mircea cel Bătrân, se străduiește să le facă față.

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: Alexandru Florin ȚENE – EPOPEEA ROMÂNĂ (2018)” →

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (4)

„Suntem ceea ce ne amintim” (Nichita Stănescu)

Cele trei poeme alese pentru dialogurile de astăzi se află sub incidența acestei cugetări a lui Nichita Stănescu. Au fost publicate în volumul de versuri FATA MORGA, Ed. ePublishers, București, 2016.

ULISE

Ce faci atâtea nopţi fără mine

prea neuitata clipei ce vine?

O, cum te leagănă gândul meu singuratic,

fir nevăzut în stratul freatic!…

Cum caut umbra chipului tău care piere,

pe holuri de vis, cu false unghere,

iar răsuflarea-mi străină se curmă

pe ultima uşă trântită în urmă !…

Pereţii ovali se-ntorc în oglindă –

vor în ghiocul lor să mă prindă,

și gânduri nătânge plutesc prin odaie,

în cioburi de visuri rebele mă taie.

De unde te ştiu şi câţi ani trecură

în urbea în care norocul se fură?

Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine,

în şopul ornat cu lucruri străine?

Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte

și cum se mai vinde sticla de lapte?

Ce mobile noi se mai urcă pe scară?

Nici nu mai știu, e iarnă e vară…?!

O clipă se leagănă gândul alene,

pe punte Ulise, vrăjit de sirene,

adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă

și visul îl poartă departe, spre casă.

Vis rătăcit prin hăuri flămânde…!

Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?

Tatiana Dorina Popovici: Inspirată de eroul lui Homer, personajul mitic Ulisse, poezia lui Corneliu Neagu prezintă un erou modern care, la fel ca cel mitic, se afla departe de casă și de familie.

Poezia începe cu o interogație retorică care te duce cu gândul la Penelopa, soția credincioasă a eroului Ulisse. Întocmai ca și eroul mitic, Eul liric își trimite gândul spre iubita de acasă. Timpul scurs de la plecarea sa estompează chipul acesteia: „Caut umbra chipului tău care piere,/ pe holuri de vis, cu false unghere.” Amestec de elemente reale (holuri, pereți ovali, oglindă, ușă trântită etc) cu elemente ale visării (ghiocul, care sugerează vraja, gânduri nătânge, cioburi de visuri etc) poezia poate fi încadrată în curentul literar expresionist-oniric.

Strofa a doua începe tot cu o interogație retorică: „De unde te știu și câți ani trecură”, menită să marcheze trecerea timpului departe de casa aflată într-o urbe. Toate interogațiile următoare pun în evidență transformările în plan social și interesul manifestat de Eul liric pentru tot ceea ce a lăsat în urmă poetul. Astfel prețul darurilor din vitrine, numărul doctorilor în științe exacte, prețul sticlei de lapte etc. se referă la realitatea socială, așa cum a lăsat-o poetul la plecarea sa în lunga călătorie spre tărâmuri îndepărtate. Atât de implicat în visare, Eul liric pierde noțiunea timpului astfel încât „nici nu mai știa, e iarnă e vară…?”

În ultima strofa revine visul. Ca și eroul lui Homer, eroul lui Corneliu Neagu „adoarme pe punte, vrăjit de sirene”. Cu mâna în barba-i ‚țepoasa” încheie călătoria imaginară. Dar își dă seama că nu mai știe „unde-i e casa și țara” Ultimele cuvinte ar putea fi interpretate ca o simplă întrebare, dar și ca „valuri ale vieții” ce poarta destinul uman.

Poezia „Ulise” este o îmbinare între vis, realitate și mit în care „gândul mereu singuratic” devine un „fir nevăzut în stratul freatic”.

Din punct de vedere al realizării artistice, poezia este bogat ornamentată cu epitete, metafore (holuri de vis, false unghere, barbă țepoasă, vis rătăcit), inversiuni, interogații retorice etc.

Impresia puternică pe care a lăsat-o călătoria lui Ulisse i-a inspirat pe William Shakespeare (Troilus și Cressida), Nikon Kazantzakis (Odiseea, o continuare modernă), James Joyce(Ulisse), Derek Walcott (Omeros), Ilarie Voronca (Ulise), Corneliu Neagu (Ulise)…

Corneliu Neagu: Am afirmat, mai ales în documentele scrise, că am început să scriu literatură, în particular poezie, după pensionare. Riguros vorbind, primele poezii datează de la începutul perioadei algeriene, toamna anului 1983. Am scris atunci cinci poezii pe care le-am pus în scrisorile expediate soției mele Liliana-Mihaela. S-a gândit să arate modestele mele creații lirice unei poete, cu pretenții de mare cunoscător în ale literaturii, adeptă ferventă a „noului tip de poezie”, gen reportaj, din care figurile de stil, cu deosebire metafora, fuseseră alungate cu înverșunare. După o lectură grăbită, semn că își pierde timpul cu ceea ce nu trebuie, arborând un aer de superioritate, i-a spus soției mele că „nu este ceea ce se cere în ziua de azi”. Că stilul meu este vetust, reminiscență a sfârșitului de secol XIX. Îmi amintesc că nu am fost prea tulburat de acest verdict. Mi-am consacrat întreaga energie elaborării cursurilor în limba franceză și documentării în biblioteca universității, care deținea comori științifice de negăsit în România acelor ani. Această documentare mi-a permis să-mi formez o nouă viziune asupra științei și tehnologiei, care își va arăta roadele, cu deosebire, după schimbarea regimului politic din România, începând cu evenimentele dramatice din decembrie 1989.

Poemul ULISE, scris la vremea aceea, a rămas aproape neschimbat în versiunea publicată în volumul FATA MORGANA, Ed. ePublishers, București, 2016. Din punct de vedere structural, poemul este alcătuit din trei stofe polimorfe, inegale ca număr de versuri și cu tematici diferențiate. Prima strofă începe cu o invocare a femeii iubite rămase acasă. Invocarea se face cu o interogație directă, având un conținut emoțional foarte puternic „Ce faci atâtea nopţi fără mine/

prea neuitata clipei ce vine?”. Discursul liric se continuă cu o declarație de dragoste din care transpar însingurarea, dezorientarea și dorul năucitor revărsate asupra Eului liric: „O, cum te leagănă gândul meu singuratic,/ fir nevăzut în stratul freatic!…”. Cele două perechi de versuri introductive prefigurează descrierea stării de anxietate și dezorientare a poetului într-o altă lume, într-o altă cultură.

Poetul caută umbra iubitei „pe holuri cu false ungere”, „printre pereții ovali ce se-ntorc în oglindă”, vrând parcă să-l prindă ca într-un ghioc malefic. În această atmosferă sumbră, gândurile poetului „plutesc prin odaie” printre „cioburile de visuri” dintr-o realitate paralelă. Întreaga descriere de la finele primei strofe evocă, de fapt, un univers al singurătății și înstrăinării, într-o lume complet necunoscută.

În strofa a doua, muza Eului liric îl readuce pe poet în patria natală unde, prin interogații succesive adresate femeii iubite, descrie, de fapt, atmosfera sumbră a anilor 1980, marcați de sărăcie, privațiuni și inechități sociale – un tărâm unde „norocul se fură”. Întrebările directe, de genul „Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine,/ în şopul ornat cu lucruri străine?/ Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte/ și cum se mai vinde sticla de lapte?/ Ce mobile noi se mai urcă pe scară?”, îl conduc finalmente pe autor la concluzia interogativ – exclamativă: „Nici nu mai știu, e iarnă, e vară…?!”

Trecerea la strofa a treia aduce un gen de pace neașteptată: „ O clipă se leagănă gândul alene”…Eul liric apare în postura rătăcitorului Ulise „vrăjit de sirene”. Adoarme răpus de această vrajă „și visul îl poartă departe, spre casă”. Aflat în stare de visare Eul liric nu mai știe unde se află casa și țara natală („Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?”)

Amestec de realitate și vis, poemul ULISE aduce în fața cititorului probleme existențiale majore, dintr-un spațiu – timp ale cărui dimensiuni se prelungesc din trecutul acela întunecat până în zilele noastre, proiectându-se într-un viitor ale cărui margini nici măcar nu se întrevăd.

CITADELA

Același ţărm, aceeași aşteptare,

apusul mi se pare ca de ceară,

la orizont și ultimul vapor dispare,

iar plânsetul sirenei mă doboară.

Cetatea prinsă-n ziduri dantelate,

spital central de gânduri efemere,

nedeclarat cadavrele îsi scoate

pe un opis din false fişiere.

Sub zidurile ei mă împresoară

cu uşi masive-n fiare ferecate,

iar eu mă-ntreb, în fiecare seară,

de unde vin, ce caut în cetate?

Aș evada dar nu mai știu pe unde

căci prinsă-n labirint de coridoare

în mintea mea neîncetat pătrunde

un drog ce m-adâncește-n nepăsare.

Încep să pierd a timpului măsură,

iar spațiul mă închide ca o sferă,

busola, dereglată de curbură,

mi-arată polul nord în altă eră.

Tatiana Doina Popovici: Poemul este alcătuit din cinci strofe cu rimă încrucișată. Prima strofă exprimă o transcendere tragică a realității spre un tărâm al tensiunii halucinatorii. Elementele care sugerează tensiunea interioară a Eului liric sunt: apusul, orizontul, plânsetul sirenei. Comparația „apusul… ca de ceară” sugerează o stare sufletească apăsătoare. După cum spunea Blaga, „tensiunea interioară transcende lucrul”, sugestie dată de „plânsetul sirenei mă doboară”.

Strofa a doua este expresia trăirilor Eului liric generate de tensiunea halucinatorie: „cetatea prinsă-n ziduri dantelate,/ spital central de gânduri efemere/ nedeclarat cadavrele își scoate/ pe un opis din false fișiere”. Aceeași stare se poate regăsi și în strofa următoare, Eul liric simțind că devine prizonier al cetății. În fata „ușilor masive-n fiare ferecate” se-ntreabă: „de unde vin, ce caut în cetate?”

Momentele halucinatorii alternează cu luciditatea exprimată prin dorința Eului liric de evada din cetate. Numai că mintea poetului aflată sub influența unui drog imaginar îi prelungește starea de visare halucinatorie. Atât cetatea cât și mintea devin „un labirint de coridoare” din care nu se poate ieși, pentru ca nu există o Ariadna care să marcheze calea către ieșire.

Ultima strofă arată pierderea aparentă a contactului cu realitatea („pierd a timpului măsură”) și intrarea în relație cu un spațiu „ca o sfera” sugerând imposibilitatea Eului liric de a ieși din propriul destin.

Ultimele doua versuri aparțin clar expresionismului având în vedere ca Eul liric transcende „în altă eră”.

Visare, mit, accente halucinatorii, transcendere fantastică a realității sunt dovezi că „Citadela” aparține expresionismului.

Corneliu Neagu: Am ajuns la Alger cu un avion al companiei Air Algérie în seara zilei de 10 octombrie 1983. Ploua mărunt și bătea vântul. La plecarea din București lăsasem în urmă o zi însorită și calmă. La Alger era mult mai rece decât la București, ceea ce mi se părea anormal. Ne aștepta un delegat al ROMCONSULT, agenția română de consultanță care intermedia, printre altele, și contracte de cooperare didactică cu partenerul algerian. Ne-a urcat într-un autobuz care ne-a dus la internatul unui grup școlar aflat undeva la periferia orașului. Urma să se întoarcă a doua zi pentru a ne înmâna primele de instalare prevăzute în contract. S-a întâmplat întocmai, fiecare dintre noi primind câte 3000 dinari algerieni. Socotind mai târziu, era o sumă consistentă, echivalentul a trei diurne lunare primite pe toată durata contractului.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu NEAGU (4)” →

Voichița Tulcan Macovei: POEZIA lui Al.Florin Țene mesaj de sentimente înălțătoare *

„Despre un scriitor nu poți vorbi decât cu poemele și cărțile sale în față. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i dezvălui taina. Ea trebuie să-și lase înțeles conținutul”.

(Elisabeta IOSIF – prefața la vol. „Contemporanul meu, Iisus” – 2012)

Așa s-a dovedit și în cazul domnului Al. Florin Țene. Când un scriitor este atât de prolific, este greu să pătrunzi gândurile, sufletul și simțirea pe care și-a manifestat-o, de-a lungul unor vremuri ce s-au schimbat din mers. Dar, fie că acestea au fost tradiționale, moderne sau postmoderne, Al. Florin Țene rămâne același om și creator, fidel unei concepții armonioase, echilibrate față de artă, care se regăsește în toate genurile literare abordate. Iar domnia sa le-a abordat pe toate, căci este un scriitor fără liniște, care își găsește pacea doar scriind, doar comunicându-ne gândurile.

Iar gândurile dumnealui liniștesc, la rândul lor, sufletele cititorilor!

Domnul Al. Florin Țene nu se joacă cu arta. Dumnealui este artistul care se exprimă, fără să facă din creația artistică o țintă anume. Scopul este de a transmite sentimente înălțătoare, atitudini asupra marilor valori ale vieții omului. Este acela de a clădi valori, prin puterile oferite de harul artei literaturii.

Cu sinceritate mărturisesc faptul că, la început am citit creațiile în proză și dramaturgie ale domnului Al. Florin Țene. După ce am văzut cât de puternic sunt acestea ancorate în realitățile descrise, m-am întrebat cum poate oare, un scriitor obiectiv, critic și satiric la adresa societății, să fie și interiorizat, să trăiască sentimentul iubirii, lăsându-se copleșit de manifestările lui?

Și totuși, poate!

În cele peste 20 de volume de versuri, poetul Al Florin Țene devine liric, interiorizat și sensibil, deși abordează aceeași problematică despre viață, precum în volumele de proză sau dramaturgie. Aceasta ne dovedește că este scriitorul care știe să se transpună pe sine în toate ipostazele unei opere literare, creând valori ce au menirea să uimească, dar și să zidească.

Credem că este o mare calitate, atât a omului cât și a artistului, trăsătură care îi eternizează opera, căci Al Florin Țene trăiește, simte și scrie cosmic. În creația lui respiră pământul, cerul și istoria lumii întregi! De aceea, poetul se simte „contemporan cu Dumnezeu”, Acela pe care Îl respectă și Îl vede dincolo de tot ceea ce se află în natură și în oameni. „Miroase dimineața însorită a mir / Tăcerile treceau pe nesimțite-n mers, / Contemporan fiind cu Radu Gyr/ Trăiam întruparea lui în vers. / Cânta amiaza tristețea-n flori / Uitase să îmbobocească și mălinul, / Cerul desena o cruce din cocori / Ridicând la rang de virtute chinul”. (Contemporan cu Dumnezeu). Astfel, nu de puține ori, versurile sale devin „un plânset al lumii sfâșiate, cu natura sa cu tot, ce se revarsă și se reflectă în starea poetului. Fiecare pare a-și deveni parte consolatoare celeilalte: cuvântul – lumii, de unde trena de metafore întinsă peste rănile acesteia, și lumea – cuvântului, de unde materia lirică încărcată de situații dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vieții, tot mai acoperite de colbul zilnic și pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi”. (Dumitru VELEA – Sonată pentru creșterea ierbii – 2010)

Întâlnim o suavă transcendere spre lumea senină a Divinității, în toate volumele lui Al. Florin Țene, dar mai ales în „Răbdarea pietrei” și „Iisus-contemporanul meu”. Poemele transmit fiorul metafizic al legăturii dintre Dumnezeu și sufletul creatorului pământean. Mereu neliniștit, mereu întrebându-se, Al Florin Țene se mărturisește ca fiind în căutarea și în exprimarea Divinului. Roadele acestei căutări se simt și se transmit, unind sufletul cititorului cu al poetului. „Lumea este în concurență cu ea / Și mai puțin se uită spre Tine sus, / Tu, Doamne, ești Călăuza mea / Când din morți înviază Iisus. / Am un surplus de idei și de har / Și la picioarele Tale le-am pus / În numele veșniciei ca dar, / Când din morți înviază Iisus”. (A înviat Iisus)

Creația se naște, în concepția creatorului Al. Florin Țene din căutare și suferință. „Autorul mărturisea undeva în volumul «Cu inima în palmă»: «Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar și bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creației, se află o rană. Fiindcă și atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viața mea a fost consacrată artei cuvântului și aceasta îmi amintește de rana care însemnă pentru mine începutul rodniciei și, în final, bucuria lucrului bine făcut”.” (a consemnat prof. Geantă Constantin în prefața la vol. „Răbdarea pietrei” – 2001)

Fidel concepției sale despre literatură ca artă (proglobmodernă), domnul Al Florin Țene abordează temele literare cunoscute, impunând o viziune realist-romantică versurilor (sau existențialistă cum o numește George Baciu), de o realizare artistică în spatele căreia simțim mâna artistului. „Cititorul întâlnește peste tot imagini, metafore, trăiri transfigurate în vers. Frumusețea imaginii poetice se împletește cu profunda meditație asupra existenței și rostului artistului în lume”. (Geantă Constantin)

„În vremuri ancestrale

Gânditorul din Hamangia

adăstând într-o vale

cu tribul său împreună

se temeau de apariția scrisului,

sub lună,

acele semne de rău prevestitoare:

«cine va mai asculta cântece și gânduri

sub soare

când nimeni nu știe să citească

și scrisul pe piatră costă

cât un ciubăr de iască?»

Își ziceau ieșind dintr-o grotă

anostă…” (Poezia trece)

Este una din viziunile poetului Al. Florin Țene asupra creatorului.

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: POEZIA lui Al.Florin Țene mesaj de sentimente înălțătoare *” →

Voichița Tulcan Macovei: Proza lui Al.Florin Țene ca mesaj social*

„Cred că o receptare corectă a unei opere literare presupune existența unui public atent și interesat, un mecanism al criticii de receptare coerent și așezat pe baze solide de tradiție și profesionalism, un complex de factori care nu sunt sigur că s-ar întruni complet în România ani în șir, în revistele dedicate respectivului domeniu. Astfel de situații sunt palme pe obrazul celor care își exercită liniștita somnolență pe pernele levantine ale paginilor cu cronici de artă. Mai adaug faptul că unele cronici sunt plătite de autori pentru a fi lăudați, iar în altele se plătesc polițe pentru lucruri de natură personală pe care, ca scriitor, le cunosc și mă interesează, numai ca iubitor de adevăr în cultură. Sper că e vorba de un mecanism de receptare culturală care va evolua în timp: are destul loc să se îmbunătățească”. (Al. Florin Țene – Autoritatea valorii morale)

Ni se pare esențial ceea ce afirmă dl Țene în articolul citat. Un element de care ar trebui să țină seama toți scriitorii, ori în ce țară ar crea! Trecând peste factorul „critică literară” care, s-a constat că, de regulă, este tendențioasă, supunându-se anumitor factori (nu dorim să-i numim), ce-i rămâne scriitorului? „Un public atent și interesat” de creația lui. Problemele sunt, totuși, mult mai ample și mai profunde, dar, adevărul este că scriitorul ar trebui să țină cont atunci când creează, de un anumit grup țintă căruia îi dedică propria creație!

Nu se întâmplă întotdeauna așa, deoarece scriitorul, în general, este pasionat de un anumit mesaj pe care, pur și simplu vrea să-l comunice.

Îmi aduc aminte că, imediat după Revoluția din 1989, Eugen Ionescu, reprezentatul absurdului, a fost întrebat ce anume a vrut să transmită prin ideea rinocenizării oamenilor din piesa „Rinocerii”. Maestrul a răspuns sincer: „Eu… nimic. Este problema cititorului să decodifice mesajul.”

Al. Florin Țene este, cu siguranță, un mare prozator al Literaturii Române. A scris 12 volume de proză scurtă și romane, altele decât cele din ciclul „Viața scriitorilor români între realitate și poveste|”. Mărturisirile autorului, reflecțiile și aducerile aminte despre anii în care spiritul său s-a deschis și s-a format spre literatură ca artă, vorbesc despre esența scriiturii sale. Al. Florin Țene nu s-a avântat niciodată către o „artă pentru artă” ci, mai degrabă, către o „artă cu tendință”. De fapt, uitându-ne în profunzime, dacă acceptăm că arta are un creator care așază în colțul creat „dorirea” sa, va trebui să acceptăm volens-nolens, tendința.

Așa s-a întâmplat și în cazul scriitorului Al. Florin Țene. Domnia sa mărturisește, de multe ori, care i-au fost izvoarele ce l-au format, modelele pe care le-a urmat și momentele existențiale ce și-au pus amprenta asupra gândirii sale ca viitor scriitor. Familia (părinții), școlile pe unde a umblat, dascălii, jurnaliștii de renume pe care i-a citit analizându-le ideile și mentalitatea, viața și opera lui Gib Mihăescu – evident, oamenii – românii pe care i-a iubit dintotdeauna, bibliotecile cu sursele lor inepuizabile. Dar, după cum subliniază, seva, ca om și artist, a rămas întreaga viață, orașul natal: Drăgășaniul (Cu picioarele desculțe pe prundișul unei străzi din Drăgășani)

La terminarea facultății, tânăr profesor repartizat în localitatea Tarna Mare (după modelul timpului), avea s-o întâlnească pe cea care îi va deveni soție, prietenă, mama a doi copii, tovarășa perfectă într-o viață de scriitor, ea însăși cu talent creator. „După absolvirea facultății, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună situată la granița cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am căsătorit cu poeta Titina Nica Țene, care era învățătoare acolo… la școala condusă de fratele ei, Ion. Ca o coincidență, soția mea își trăgea rădăcinile din Ușurei, un sat de lângă Drăgășani. Ne-am căsătorit în acea localitate maramureșeană… având verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când acest metal prețios era monitorizat de comuniști?! Țin minte că la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică și am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranțe și vise. Era perioada când Poezia ținea de foame. Îmi amintesc…”.

„Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?” spusese, atât de nemuritor, Eminescu!

Scriitorul Al. Florin Țene nu a „lepădat” niciodată clipa. Toate trăirile care au constituit încărcătura sufletească și de idei se vor regăsi în operele sale.

Proza domnului Al Florin Țene conține romanele: „Răzbunarea Gemenelor”, „Un ocean de deșert”, „Inelul de iarbă”, „Geamănul din oglindă”, „Orbul din Muzeul Satului”, „Insula viscolului”, „Chipul din oglindă”, alături de volumele de proză scurtă „Vârcolacii” și „Pe când poezia ținea de foame” „Cărticica de dat în leagăn gândul”.

„Volumul «Un ocean de deșert» creează o remarcabilă saga a traiectoriei intelectualității românești, continuând seria «Chipul din oglindă», «Insula viscolului» și «Orbul din Muzeul Satului», «o frescă a societății românești din secolul XX, un secol al experiențelor umane triste, dureroase și ucigașe… » – după cum însuși autorul afirmă în paginile noii apariții editoriale”. (Mariana Cristescu)

Cititorii vor descoperi faptul că frumosul din proza domnului Al. Florin Țene întruchipează viața trăită de autor, conturează în cuvinte și imagini, valorile eterne ale vieții unui om, ale unei societăți. Iar aceste lucruri îl așază pe Al Florin Țene între prozatorii realiști ai literaturii noastre, mai exact în latura tradițională, proza oglindind în același timp, trăsăturile curentului proglobmodern. Dar, scriitoarea și cronicarul Voichița Pălăcean Vereș atrage atenția: „…așa cum ne-a obișnuit Al. Florin Țene, romanul său realist este ficțiune. Ficțiune pură, în ciuda faptului că, atras în universul artistic, cititorul are senzația, nu o dată, că realitatea obiectivă a invadat spațiul imaginarului și că recunoaște – camuflate sub masca eroilor din carte și în umbra narațiunilor semnate– persoane, întâmplări, dialoguri ce s-au petrecut cu adevărat… „

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Proza lui Al.Florin Țene ca mesaj social*” →

Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România recomandă

Universitatea Hyperion pentru anul universitar 2020/2021

„Given the circumstances, there’s never been a better, or more urgent, time to pick up a book. Within its pages, you can slip into another reality. For the price of a book, you can find a time machine to the distant past; portals to alternate dimensions; airplanes to faraway lands.” (All news about reading, 14 may2020, Euronews TV)

În captivitatea virusului Covid-19, devenit atât de rapid și imprevizibil pandemie socială (cu efectele cunoscute de enclavizare, claustrare, financiare, o proiecție a întregii vieți în online), magia comunicării culturale rămâne un raport de egalitate activ între lume și individ. Fără a face digresiuni sau agresiuni culturale, narativizare persuasivă sau un act de răzvrătire împotriva bolii sociale, subliniez imprevizibilul unei ecuații simple: proiectul didactic ca summa multiculturală.

În media culture, produsul cultural-educativ construiește identități. Conceptul de universitate postmodernă definește, mai ales în paradigma americană (postmodern university apare în nu mai puțin de 21.500.000 postari pe Google), o reconfigurare conformă spiritului contemporan al educației.

Despre postmodernitate (în sensul experimentului hi-tech), menționăm studiile și inovația excepțională, în domeniul IoT, Internet of Things, http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/), datorate domnului profesor universitar doctor Sever Spânulescu, rectorul Universității Hyperion: „25 mai 2020 este ziua în care celebrăm cea de a 30-a aniversare a Universităţii Hyperion şi putem privi cu îndreptăţită mândrie, la paginile de istorie academică pe care această instituţie cu nume de astru le-a scris în acest interval. Atât pentru ansamblul ideilor de progres colectiv, cât şi pentru fiecare dintre noi, Universitatea Hyperion a fost permanent o sursă de mari satisfacţii intelectuale, o zonă a împlinirilor şi un context integrator al pasiunilor. O atmosferă de colegialitate, înţelegere şi prietenie, pe care cei din exterior o invidiază dar care aici ni se pare firească, a contribuit în mod sigur la toate succesele comunităţii academice Hyperion şi ale fiecărui membru al acesteia. S-a întâmplat ca această aniversare să coincidă cu un moment de sporire a încrederii în viitor, în care devine certă ieşirea cu succes din situaţia de criză mondială a anului 2020, care ne-a adus o mai mare aplecare spre meditaţie şi seriozitate fiecăruia dintre noi.

Principiile de bază ale promovării ştiinţei şi culturii, competenţei și talentului au rămas impenetrabile acţiunilor corozive fireşti ale unui context istoric complex şi frământat. Iar Universitatea Hyperion a dovedit de-a lungul acestor trei decenii o stabilitate remarcabilă, probată în numeroasele încercări pe care le-a traversat.

In imaginile de arhivă ale diverselor evenimente care au marcat această istorie academică putem vedea mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii care şi-au adus contribuţia la evoluţia Universităţii, care ni s-au alăturat în diverse momente sau permanent şi a căror încredere în noi ne-a impulsionat în elita intelectualităţii. Poate nici o altă universitate din ţară nu prezintă o paletă atât de completă de specializari şi competenţe, iar alăturarea acestora creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar, atât ştiinţific cât şi didactic. Poate de aceea zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai diverse domenii.

Nu întâmplător această aniversare coincide cu aniversarea celui care a canalizat toate energiile, idealurile şi entuziasmul atât de multor personalităţi – profesorul Ion Spânulescu, Preşedintele Universităţii Hyperion. El este cel care a reuşit să convingă, în momente de început sau de cumpănă, prin propria convigere, toate forţele capabile să obţină pentru această universitate realizările remarcabile pe care le contemplăm astăzi. Cu toţii am simţit permanent prezenţa sa, în vâltoarea evenimentelor, ca un punct fix, de sprijin hotărât şi sigur, care a dat forţa şi impulsul permanentei evoluţii a Universităţii Hyperion.

La mulţi ani Universităţii Hyperion, la mulţi ani fondatorului său şi tuturor care poartă în inimă aceasta universitate!”

Prof. univ.dr. Sever Spânulescu

Rectorul Universității Hyperion

Universitatea Hyperion, 30 de ani de EXCELENȚĂ

***

Promovând tinerețea și avangarda educației, Universitatea Hyperion își păstrează, denominativ, amprenta eminesciană a tradiției. Studenții – it-iști, filologi, jurnaliști, actori în devenire – prin vervă și entuziasm, în continuă căutare a identității, demonstrează că blocajul social în care se află societatea românească de azi – pulsiunile politice, criza financiară, kitschul “monden” care invadează excesiv România (cum scrie Eminescu în Timpul, într-un număr din decembrie 1878, “toate acestea, trecătoare, ce formează luxul istoric al existenței noastre”), sunt un simplu Much Ado About Nothing shakespearian.

Folosiți acești ani să învățați!

Educația este cea mai importantă investiție. Este atât de simplu să alegi ceea ce ți se potrivește! Universitatea Hyperion este o ȘCOALĂ – în cel mai complex-modern creativ sens al termenului, specializat și cu rost!

Lector univ. dr. Grațiela POPESCU – GIUVARA

Critic literar, Asociația Scriitorilor din București

Jurnalist, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Iulie 2020

http://bpuh.hyperion.ro/admitere-online-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/http://bpuh.hyperion.ro/mediatizare-admitere-2020-la-universitatea-hyperion-si-colegiul-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/cursuri-online-automatica-prof-univ-dr-sever-spanulescu/ http://bpuh.hyperion.ro/universitatea-hyperion-organizeaza-cursuri-de-pilotare-drona/

ttps://newsnow.ro/article/view/889553-universitatea-hyperion-30-de-ani-de%20′

https://www.romaniatv.net/oferta-educationala-2020-a-universitatii-hyperion_523034.html

https://www.romaniatv.net/universitatea-hyperion-30-de-ani-de-excelenta_523033.html Continue reading „Grațiela POPESCU-GIUVARA: Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei” →

Voichița Tulcan Macovei: Al.Florin Țene și recuperările literare necesare. Scrieri prin care autorul reînvie personalitatea unor scriitori români*

Întrebat într-un interviu de către domnul Menuț Maximinian, asupra stării literaturii române de după anul 1989, comparativ cu anii epocii comuniste, domnul Al. Florin Țene răspunde că literatura exprimă epoca în care este creată, subliniind responsabil: „Este vai și amar dacă exprimă numai epoca respectivă”. Aceasta deoarece, adaugă domnia sa „Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om”.

Cu adevărat, oamenii de cultură cărora le pasă de starea literaturii române, sunt îngrijorați de structura și organizarea genurilor și a speciilor literare, de felul cum acestea au început să se transforme în perioada postmodernistă. Căci postmodernismul a fărâmițat valorile, de fapt quintesența adevăratelor specii și genuri literare.

Domnul Al. Florin Țene este cărturarul care cunoaște literatura română, o iubește și o respectă. Nu o dată și-a exprimat suferința pentru faptul că mari scriitori, ctitori de valori monumentale, începând din vechime și până în zilele de astăzi, au rămas într-un con de umbră, deoarece nu mai sunt cunoscuți, nu mai apar în manualele școlare sau în antologii, fiind înlocuiți cu „scriitorii care fac artă din orice”, fără a ține cont de calitatea spirituală sau de profunzimea unor idei.

Nu dorim să exemplificăm trăsăturile postmodernismului, detaliate chiar de ideologul mișcării și nici să aducem în față versuri sau proză din scriitorii existenți în manualele de română ale claselor a XI-a sau a XII-a de liceu. Timpul și istoria vor reașeza lucrurile în matca lor.

Meritoriu și exemplar ni se pare însă, în acest context, demersul domnului Al. Florin Țene de a reînvia chipuri importante, poveștile de viață, ale unor scriitori marcanți ai Istoriei Literaturii Române, revalorificând în același timp, arta lor de a crea. Însuși ne mărturisește într-o „motivație” la romanul „Veniți, privighetoarea cântă…! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste” apărut în 2017: „Exista pe vremuri o colecție de popularizare a unor evenimente istorice sau a unor personalități, pe care, noi elevii, o citeam cu mare interes. (…). Acele romane ne atrăgeau prin felul de a aborda viața romanțată a scriitorilor, prin modul de a creiona atmosfera socială în care au trăit și, mai ales, felul cum zugrăveau realitatea, în contextul vieții acestora. Astfel, autorii acelor cărți ne făceau să trăim și să suferim alături de ilustrele lor personaje, iar pe nesimțite învățam viața și opera personalităților – «oameni vii» ai acelor romane. (…). Acesta este argumentul pentru care am început să abordez un ciclu de romane de acest gen, primul fiind «La braț cu Andromeda – viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste», apărut în 2016, venind astfel în sprijinul tinerilor învățăcei, dar și pentru cititorii de toate vârstele”.

Mircea Daroși apreciază faptul că domnul Al. Florin Țene, în calitate de „cercetător-biograf” alege să recreeze povestea vieții unor scriitori cu o existență controversată, venind astfel în prelungirea documentelor literare existente până acum.

Deși, în esența sa, este un creator realist, prin aceste însemnări, dar și prin romanele propriu-zise din acest ciclu denumit de către autor „Vața scriitorilor între realitate și poveste”, Al. Florin Țene se dovedește a fi, în interiorul său sufletesc și un mare romantic, calitate pe care o vom întâlni, îndeosebi, în versurile domniei sale. Exemplificăm cu un scurt fragment din volumul „Romanța celui care s-a întors – Viața scriitorului Ion Minulescu între realitate și poveste”: „Primăvara a venit mai devreme în anul acela. Parcurile înverziseră și florile colorau aleile. Nu de puține ori, Minu le lua pe Claudia și pe Maria la plimbare prin parcurile bucureștene. Toată viața, poetul a purtat crucea dorului de Slatina, acolo unde și-a lăsat amintirile copilăriei, ale vieții «copilului de corcodușe». Când focul dorului cobora la inimă, se urca în tren și pleca de unul singur la Slatina să o vadă pe mama Alexandrina. Dar, înainte de a pleca, mai face o plimbare prin București, după care se așază la birou și își scrie impresiile, text pe care îl introduce în «Roșu, Galben și Albastru», carte pe care o publică la Editura Cultura Națională, în anul 1924”.

Se poate afirma, la doar câțiva ani de la începerea acestui tip de scrieri, că au deplin succes la public, indiferent de vârstă. Că paginile bine documentate, întrețesute cu aburul poveștilor unui timp de mult apus, atrag, făcându-l pe cititorul vremurilor noi, să stea în cumpănă, să reflecteze, dar și să compare oameni, epoci istorice, obiceiuri, instituții de învățământ, manifestări ale artei și literaturii. Întâlnim documente de epocă, scrisori ale unor personalități de altădată, descrieri ample de obiceiuri, peisaje și ținuturi românești sau ale țărilor pe unde au poposit scriitorii, colaborări cu autori străini. Cunoaștem felul în care „domnii” evocați ai literaturii noastre au materializat în viața lor, adevăratele valori umane: iubirea, familia, dragostea de țară. Astfel, cei care sunt interesați de mirajul vieții unor scriitori, precum Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu, vor găsi, cu siguranță, în romanele domnului Al Florin Țene, pagini fascinante, care te vor determina să analizezi ce anume înseamnă „frumosul în literatură”!

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Al.Florin Țene și recuperările literare necesare. Scrieri prin care autorul reînvie personalitatea unor scriitori români*” →