– Cumpăraţi un elefant?
– Nu domnule, o am pe nevastă-mea!
– Dar o cingătoare?
– Nu domnule, sunt liber!
– Cumpăraţi o lozincă?
– Nu domnule, am strigătura lăsată-n picioare!
– Atunci, vă ofer o pereche de ciorapi!
– Ştii ce, mai bine dă-mi o cană cu apă!
– Nu ţinem!
– Atunci, ce ţineţi?
– Timpul. O porţie, doi penny. Două porţii, o liră, iar un secol, zece!
– E mult!
– Mult, dar face!
– Ce face?
– Un alt secol!
– Păi ce, p’ăsta l-am gătit?
– Cu ulei, cu beteală ca pe-un pom de Crăciun!
– Care Crăciun?
– Cu barbă şi tolbă!
– Mersi, am tolba mea!
– Cu minciuni?
– Nu, minciunile sunt la dumneata, le vinzi?
– Le-am terminat!
– Atunci, ce?
– Cum ce?
– Ce, ce?
– Aşa. A fost şi ăsta. Acum îi judecă!
– Cine?
– Alţii!
– De unde?
– Tot dintre ei!
– Care?
– Ăia care au lipsit de la cină!
– Cina cea de taină? Şi cine-i Iuda?
– Toţi!
– Păi cum, Iuda-i judecă pe Iuda?
– Cam aşa!
– Păi, asta nu s-a mai întâmplat?
– Tocmai d’aia!
– D’aia ce?
– Păi, dacă nu se întâmpla cine mai cumpăra?
– Ce?
– Ofertele!
– Păi, ce oferte?
– Orice. Vin femei, Dunăre, ţară…
– Huo, opreşte-te!
– Se spune ho, nu huo!
– Păi, nu-ţi spusei!
– Ce-mi spuseşi?
– Eu am strigătura-n picioare!
– Aşa?
– Ce aşa? Niciun aşa! Tot nu-nţelegi mare lucru. După ce că vinzi prostii!
– Degeaba, nu poţi să cumperi!
– Ba pot! Azi puţin, mâine un crâmpei!
– Păi, eu v-am oferit!
– Mie?!
– Dar cui!
– Dă-le celor desculţi!
– Sunt mulţi şi nu am bani!
– Păi ce, eu am?
– Ai!
– De ce crezi asta?
– După poză!
– Aia din ziar?
– Se zice că eşti deputat!
– Am fost!
– Păi, vezi, asta-i!
– Adică?!
– Dacă ai fost, înseamnă că ai strâns! Şi atunci ai…
– Ce să am?
– Bani, domnule tovarăş, bani!
– N-am decât lei!
– Şi ăştia-s bani!
– Erau!
– Atunci, facem schimb. Nu mai vând, cumpăr!
– Păi, n-am nimic de vânzare!
– Ce, ai vândut totul?
– Ba nu, mi-a mai rămas ceva!
– Ce?
– Trupul meu!
– Ha, ha, ha! Cine te cumpără a doua oară?
– Altceva nu mai am!
– Păcat. Eu mai am un elefant!
– Unde-i!
– La dumneata!
– La mine?
– Păi, n-ai spus că o ai pe nevastă-ta?
– Ba da, dar nu e elefant!
– Păcat, ţi-o cumpăram până la urmă!
– Uite ce, nu ţi se pare că te obrăzniceşti?
– Deloc. O vând şi o cumpăr. Misia mea e mare. Ori totul, ori nimic.
– Păi, văd că vinzi mai mult nimic.
– Ba nu!
– Dar ce?
– Timpul, nu vezi?!
– Ce să văd?
– Că ţi-am vândut timp!
– Cui, mie?
– Dar cui? De când stau aici cu dumneata, ce naiba am făcut? Aşa că scoate banii!
– Care bani?
– Pe care mi-i datorai!
– Eu nu-ţi datorez nimic! Dumneata îmi datorezi mie!
– Eu?!
– Da, da. Dumneata, dumneata. Mi-ai făcut să-mi pierd vremea.
– Ai pierdut-o mai demult. Eu ţi-am dat-o.
– Eşti nebun?
– Ba nu!
– Babuin! Babuinule!
– Sărmane. Habar n-ai ce sacrilegiu comiţi în clipa de faţă! Babuinul eşti dumneata. Dar nu. Nici asta nu poţi fi!
– De ce ?!
– Păi vezi, c-ai vrea să fii!
– Cine a spus asta? De unde-ai mai scos-o?
– Eu?
– Da, dumneata!
– Fii dom’le serios. Dumneata vrei să fii babuin!
– Eu!
– Da, da, dumneata. Dacă n-ai fi vrut n-ai fi întrebat, de ce.
– Eşti nebun!
– Nu dom’le nu sunt. Sunt misit. Vând clipe. Clipe de fericire unor nefericiţi ca dumneata!
– Asta de unde-ai mai scos-o?
– De la dumneata!
– !?!
– Da. Erai atât de amărât!
– Piei drace!
– Nu pier. Erai atât de abătut. Ţi se împleticeau picioarele!
– Mie?!
– Dar cui? Mie nu. Mie mi s-a uscat limba-n gură!
– Eu te-am pus să vorbeşti?
– Păi, cine altul? Dacă nu te vedeam atât de amărât …
– Las-o baltă. Plec.
– Şi banii?
– Iar începi? Parcă-am stabilit.
– Dumneata începi. N-am stabilit nimic. A trecut vremea când stabileai, Iuda!
– Eu Iuda?!
– Da, tu, eu şi ceilalţi!
– Care ceilalţi?
– Ca tine şi ca mine!
– Eşti nebun?
– Nu. Sunt Iuda. Iuda misitul. Dă-mi arginţii!
– Ia, uită-te, vrea domnul şi arginţi!
– Nu neapărat. Mă mulţumesc şi cu lei!
– Şi ce-mi dai?
– Ţi-am dat deja!
– Iar începi?
– Atunci îţi dau un elefant. Cumpăraţi un elefant?
– Nu domnule!
– Dar nevasta? Unde e nevasta?
– Care nevastă?
– Aia, pe care o aveai, încât nu puteai cumpăra elefantul!
– A fost o glumă!
– Atunci cumpără o cingătoare!
– Păi, o luăm de la început?
– A luat-o cineva altfel? Pentru orice sfârşit e nevoie de un început!
– Consideră că am ajuns la sfârşit!
– Nu pot domnule!
– De ce?
– Pentru că n-ai plătit!
– Ce dom’le?
– Începutul!
– Începutul cui?
– Începutul sfârşitului!
– Eşti nebun?
– Nu, sunt Iuda Misitul!
– Să-ţi fie ruşine! Te legi de oameni?
– Nu dom’le! Îi las liberi. N-am nevoie de oameni legaţi!
– Atunci, la bună vedere!
– Păcat! Puteam să-ţi vând un elefant!
– Nu, o am pe nevastă-mea!
– Stai, nu pleca!
– De ce?
– Îţi plătesc eu. Eşti prea amărât. Mai rămâi. Îţi dau un elefant, o cingătoare, o femeie!
– N-am nevoie. Eu sunt un om liber!
– Eşti pe dracu! N-ai bani!
– Şi ce dacă?
– Atunci, ia de la mine. Poate mai întâlneşti vreun vânzător şi te faci de râs!
– Noroc bun!
– Noroc bun ai, dacă ai şi bani!
-Și tu ai?
-Nu, dar am un elefant.
-Ce să fac eu cu el?
-Să-l vinzi!
-Cui?
-Mie!
-Și ce-mi dai pe el?
-Timp
-Care timp?
-Tot timpul!
-E clar, ești nebun..
.-Cine, eu?
-Dar cine?
-Ia uite-te-n spate. Cine vine? Cine vine?
––––––––––
Gheorghe Andrei NEAGU
Focșani, 11 august 2020