Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (9)

MOTTO:

„Nu renunţa la iluziile tale. Când ele au murit tu poate mai exişti, dar ai încetat să mai trăieşti”. (Mark Twain)

Mark Twain (n. 30 noiembrie1835 – d. 21 aprilie 1910) a fost scriitor, publicist, antreprenor, și umorist american, autorul popularelor romane Aventurile lui Tom Sawyer, Prinț și cerșetor, Aventurile lui Huckleberry Finn și Un yankeu la curtea regelui Arthur. Scriitorul american William Faulkner a scris despre Mark Twain că a fost „părintele literaturii americane”.

BEMOLII DIN FLIGOARNE

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,

regretele rănite mă tulbură din nou ! –

venite să-mi așeze cuvinte-n poezie,

le-aud, nedeslușite, la margini de ecou.

Plecate pe-nserate din triste carnavale,

în pragul neuitării lăsate mai demult,

îmi readuc în cuget acorduri vesperale

pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

În liniștea rănită, bemolii din fligoarne

coboară neuitarea, din margine de gând,

prin trape redeschise în antice lucarne

din vechi acoperișuri cu turle care plâng.

Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,

de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,

iar muzica fanfarei, din parcurile goale,

îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

Trec singur pe aleea brodată cu mistere

să reascult fanfara, rămasă mai târziu,

iar muzica ajunge în lunga mea tăcere

cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.

Privesc în depărtare și parcă o minune

renaște rătăcită la margine de gând –

un tril de clarinete neîncetat îmi spune

că din trecut, iubito, vei reveni curând.

Tatiana Doina Popovici: În aceeași manieră expresionist-onirica, Eul liric este dominat de amintiri și „regrete rănite” aflate „la margini de ecou” sau „în pragul neuitării”. Acestea îi readuc în cuget „acorduri vesperale” pe muzica tăcerii „dintr-un refren misterios”. Prima strofă sugerează că Eul liric pendulează între vis și realitate. Astfel metaforele „la margini de ecou” și „în pragul neuitării” arată că atât ecoul cât și neuitarea se află la limită. Un șir de epitete: „prea târzie”, „rănite”, „nedeslușit”, „triste”, „vesperale”, „ocult” exprimă starea nostalgică a Eului liric.

Aceeași stare o găsim și în a doua strofa în care „liniștea rănită de „bemolii din fligoarne” contribuie la continuarea visului. Personificați, bemolii coboară neuitarea „din margine de gând prin trape redeschise în antice lucarne” (ferestre mici înclinate în acoperișul unei case) Personificarea „turle care plâng” sugerează starea elegiacă a Eului liric. Ultimele patru versuri ale strofe a doua fac trimitere la femeile virtuoase care întrețin focul sacru în templul zeiței Venus, zeița iubirii. Vestalele, rămase de strajă neuitării, cheamă Eul liric în trecut, de unde „muzica fanfarei” „cerne iar bemolii pe dorul renăscut”. Această personificare face legătură între vis și realitate, căci odată cu „dorul renăscut”, Eul liric recunoaște aleea „brodată cu mistere” și reascultă fanfara a cărei muzica „ajunge în lunga mea tăcere cu triluri renăscute din vechiul potpuriu”.

Starea Eului liric se înviorează când „la margine de gând/un tril de clarinete” îi anunță revenirea iubitei. Se observă preferință poetului pentru strofe polimorfe și rima încrucișata. Unele metafore ca: „margini de ecou”, „pragul neuitării”, „acorduri vesperale”, „refren ocult, „margine de gând” sunt specifice lui Corneliu Neagu. Alături de metafore și epitete poetul folosește personificări expresive ca: „turle care plâng”, muzica… îmi cerne iar bemolii”, „un tril de clarinete… îmi spune” etc. Mărcile Eului liric: mă, mi, îmi ne arată implicarea afectivă a poetului care, prin vocativul „iubito” dovedește ca „Bemolii din fligoarne” este o poezie de dragoste în manieră expresionist-onirică.

Corneliu Neagu: Poemul BEMOLII DIN FLIGOARNE se remarcă, de la prima lectură, prin inovații stilistice și de conținut care îi propun cititorului un nou tip de discurs liric, incitant și inedit. Aceste inovații decurg din faptul că fanfara și bemolii din partiturile acesteia participă la discursul Eului liric, conducându-ne prin meandrele figurilor de stil, cunoscute sau mai puțin cunoscute, dându-le accente cu totul neașteptate.

Poemul a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN, Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat doi ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Este un poem de dragoste format din trei strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare.

Prima strofă face referire la amintiri încărcate cu „regrete rănite” care tulbură liniștea Eului liric. Aceste regrete, plecate din „triste carnavale”, se-aud „nedeslușite, la margini de ecou”, venind să-i așeze Eului liric „cuvinte-n poezie”. Acest șir de personificări inedite dau poemului muzicalitate și forță lirică. Strofa se încheie tot cu o personificare a regretelor, de o frumusețe rară, exprimată prin versurile: „îmi readuc în cuget acorduri vesperale/ pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult”. Debutul strofei a doua are loc în aceeași atmosferă de expresionism oniric, punând în prim plan „bemolii din fligoarne” care aduc „neuitarea din margine de gând” prin trapele unor „antice lucarne/ din vechi acoperișuri cu turle care plâng”. Se poate observa că șirul de personificări continuă, dând poemului o forță lirică neobișnuită. Continuând parcurgerea versurilor din strofa a doua, aflăm că acolo sus, în turle se află niște „frumoase vestale” care stau „de strajă neuitării”. Să remarcăm faptul că substantivul neologic „neuitarea” apare deja a doua oară, forța sa expresivă fiind net superioară sinonimului comun „amintirea”. Neuitarea „îl cheamă pe poet în trecut”, în timp ce muzica fanfarei „îi cerne iar bemolii pe dorul renăscut” ( alte și alte personificări!). Trecând la strofa a treia, atenția este captată de acțiunile poetului (Eului liric): „Trec singur pe aleea brodată cu mistere/ să reascult fanfara, rămasă mai târziu,/ iar muzica ajunge în lunga mea tăcere/ cu triluri renăscute din vechiul potpuriu”. În această atmosferă de calm aparent, „o minune renaște rătăcită la margine de gând”: un tril de clarinete îi vestește Eului liric că iubita sa va reveni curând „din trecut”.

Apărut în volume de poezie, dar și în reviste on-line prestigioase, poemul BEMOLII DIN FLIGOARNE a captat atenția multor cititori care și-au exprimat, prin comentariile personale, aprecieri demne de remarcat. Autorul consideră că acest poem este una dintre realizările sale reprezentative care va trece barierele de spațiu și timp ale acestei epoci în care experimentele (uneori jalnice) în căutarea, cu orice preț, a originalității, fără a avea harul cuvenit, vor dispărea fără urmă.

TANGOUL

Răscolind tăcerea, lungile ecouri,

pe la miezul nopţii, se întorc din nou,

să-mi aducă-n taină magice tablouri

redescoperite într-un vechi tangou.

Era o tavernă cu ferestre scunde,

noi dansam tangoul fără spectatori,

muzica viorii ne purta oriunde

sufletele noastre se-mbătau cu flori.

Flori de iasomie din grădini uitate

pe un ţărm de mare fără început

care mai păstrează ludice păcate

din iubiri rămase pe un colţ de lut.

Flori de mirt aduse de pe mal de râuri,

la apus de soare, să le-avem în pat,

sau la cingătoare, să ne facem brâuri

care să ne scape de un vechi păcat.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (9)” →

Al. Florin ŢENE: “Teatrul ca formă de exprimare a societăţii”

A explica înţelesul teatrului ca „expresie a publicului”, parte componentă a societăţii, în primul rând trebuie să acceptăm un dat de facto, că în acest context două unităţi sunt de facto: prima, realitatea socială în care omul e deopotrivă subiect şi obiect (deci: contextul, timpul, spaţiul, dramaturgul, regizorul, spectatorul), de partea cealaltă, piesa de teatru (mesaj, cod, valoare), ca realitate fictivă instituită de subiectivitatea creatoare (autor, regizor, actor). În acest sens, spectacolul de teatru apare ca însuşi nucleul întregului proces, „confirmată astfel de sensul desfăşurării lui şi de poziţia privilegiată ce o deţine faţă de ceilalţi factori”. (Ion Vasile Şerban). Important este că fiecare din aceşti factori ar exista doar prin şi pentru fiinţarea spectacolului, în timp ce acesta îl cuprinde pe toţi, subliniindu-le existenţa concretă. Spectacolul de teatru venind din centrul procesului literar şi aparţinând, apoi, spaţiului determinant şi determinat, sferei materiale şi obiective, dar şi celei ideale şi subiective; teatrul îşi afirmă un dublu caracter: acela de fapt social, aparţinând lumii reale, natură supraadăugată lumii spiritului şi acela de fapt literar, existenţă ideală aparţinând lumii spiritului şi valorilor culturii, în condiţiile când în teatru, „textul trece pe un plan secund, iar ceea ce contează în primul rând este personajul care acţionează pe scenă şi motivul pentru care acţionează”. (Cesare Brandi). Această subordonare a textului faţă de actor nu alterează deci faptul esenţial conform căruia reprezentarea unei drame se află în acelaşi raport cu drama scrisă în care se află la parole faţă de limba folosită atât de autor cât şi de spectator. Acesta din urmă reacţionând, mai mult sau mai puţin, la text, în funcţie de ideile transmise, care coincid, sau nu, cu concepţiile lui. Există o axiomă. Ce înseamnă, deci, această axiomă? Întrebările tradiţionale îi confereau, în mod constant, un sens gnoseologic, îndreptând atenţia asupra posibilităţii de explicare a teatrului prin spectator (parte integrantă a societăţii), ori de cunoaştere a societăţii prin teatru. (Vezi operele lui Eschil, Shakespeare, Ibsen, Caragiale etc. ) Prin teatru înţelegând expresia scenică a textului scris. Caracterizarea noţiunii de dramaturgie ca proces social şi de teatru ca ansamblu de exprimare a textului scris, în care menirea actorului este de a purta un mesaj şi de a personifica o întâmplare, se poate face prin „ontologia existenţei sociale”. Invenţia noii imanenţe obiectivării dramaturgiei, configurată ca o lume nemijlocit dată, trăită şi „jucată”, indiferent de idealitatea ei, se întemeiază pe sinele real („societatea în schimbul ei material cu natura”) nu poate să se despartă de aceasta până la decât într-un mod cu totul aparent. „Orice existent, scria undeva Goethe, este un analog a tot ce există, de aceea, cele existente ne par în acelaşi timp izolate şi legate Continue reading „Al. Florin ŢENE: “Teatrul ca formă de exprimare a societăţii”” →

Paul LEIBOVICI: ,,Solitudini” de Julia Henriette Kakus

,,Bunătatea și inteligența bunicii mi-a cucerit gîndurile ,pătrunzîndu-mi în simțurile ,vibrațiile puternice ale celei care încearcă să pună pe hîrtie și să le transmită societății contemporane. Scriitoarea este o emigrantă din Timișoara a cărei numeroase partituri- fie poezie sau proză s-au dvenit o lectură de preferință a semnatarului. Trebuie accentuată îmbinarea prezentului pe care-l trăiește –Germania-cu neuitatele meleaguri părăsite ,în vremurile triste –cînd scrisul era cenzurat și nu numai. În perioada primelor încercări literare a Juliei Kakus i se jucase pe scena Teatrului de păpuși cît și la Teatrul muzical timișorean un scenariu-aș spune de un mare succes dar…semnătura autorului fusese ștearsă….!!?Scenarista părăsise ,,trădase ,,regimul comunist ,preferînd libertatea expresiei ,pe care a găsit-o pe meleagurile adevăratei democrații. Și totuși ,în multiplele scrieri revine și ne face cunoștiință cu pașii purtați pe străzile luminoase ,cu bogăția și diversitatea aleelor de flori,a pajiștelor,arborilor fructiferi și pieței unde bunica își făcea cumpărăturile la sfîrșit de săptămînă. Da BUNICA –simbol al vieții plină de dăruire,a unei inteligenți natale ,a simbolului talentului înnăscut și apoi-fără îndoială cultivat .Scriitoarea –profesoară de psihologie –absolventă a Universității clujene ,a rămas nu numai credincioasă profesiei ,dar se dăruiește îmbunătățirii vieții și progresului micilor ființe oropsite de darul cunoașterii vieții normative. Emigrarea a fost de bun augur talentatei prozatoare a căror creații fac parte din paginile unor publicații,precum a unor volume.În multiplele pagini a cărții,,Solitudini,, în care prezența culorii cenușii ,trăite ,imaginile, ,sensibilitatea creatoarei se pun în evidență. Timișoara vremurilor cînd nenumărate familii și-au ales drumul spre libertate,părăsind –cu durere –orașul,cartierul, strada și căminul (și nu numai evrei). ,,Piti-Show,,un mare succes teatral ,scenariul scris cu pasiune și închinat micilor spectatori își menține mesajul ,prospețimea de-alungul zecilor de spectacole-,a anilor de început de glorie. Îmbinarea prezentului ,a unei vieți libere-creatoare pe pămîntul germaniei,o îmbie cu momentele cînd tatăl pedala bicicleta–plin de tinerețe, pe bulevardele timișorene,cînd vizitele la muzeele locale pe lîngă pasiunea lecturei rămasă ca moștenire de-a lungul vieții-făceau parte dintr-o educație aleasă. Un capitol ,de o distinsă coloratură e cel în care predomină ,,smochinele,migdalele în general traiul simplu ,popular sub cerul cînd zîmbitor,cînd înnourat-ploios .În sufletul și strălucita memorie cu pana măiestriei -aceste momente sunt încîntătoare. Excursiile –vizite prin țările europei îmbinate cu o lectură variată, multiplă a clasicilor universali o determină să ne pună la îndemănă observații precum ,,motivul milenar al unui obicei olandez de a lăsa ferestrle neacoperite de perdele, încă din anii 1900. Desvăluirea unui secret al apei pe care la lecturat în cartea Mirelei Ioana Borchin ,,Apa este adîncă și are multe feluri de expunere,,.Dar dacă Julia nu-și poate uita orașul natal nici prietenii,instituțiile de cultură și artă o onorează la sosirea într-o vizită,oferindu-i prietenia caldă și onorînd-o ca om,scriitoare și dramaturg. Astfel în 2013 i se lansează la Timișoara ,,Volumul de poezie și eseu,, cît și ,,Ploaia din mine,, Însemnările despre perioadele reci ale trecutului fac parte din scrierile valoroase ale Juliei. Dar cu aceeași respirație lungă ,,Purificarea naturii,a omului își găsește locul cuvenit.Pătrunzînd în scriierile antice iudaice descoperă adevărul,, dintr-un bulgăre de zăpadă își scoate căpșorul ghioceii,,.Ceea ce ne readuce la o veche constatare ,,lectura profundă ,serioasă permite scriitoarei să prezinte noi și multiple aspecte din viața cotidiană,adesea ascunse ,transformîndu-le în interesante descrieri. Lecturînd paginile pline de sevă descoperim cît de profunde îi sunt cunoștiințele iudaice ,atribuindu-i lui MOISE un loc central în lupta sa pentru,,libertatea poporului evreu,,Libertate pentru care urmașii acestuia –generații după generații,s-au sacrificat.Sorbind cafeaua pe îndelete ,am reușit pentru prima oară să lecturez pe îndelete cartea,,Solitudine,,,ba chiar să iau unele note din capitolele celor 200 de pagini.Volumul l-am primit și lecturat pe ecranul calculatorului. Desigur că mărimea literelor ,distanța dintre rînduri ,curățenia stilului mi-au permis alcătuirea unor ,,notițe,, ,a unor puncte de observație. ,,Solitudine ,,-o carte care întrunește ,,marea aventură,,numeroasele și largile orientări ,pe lîngă un stil particular al celei pe care o apreciem Continue reading „Paul LEIBOVICI: ,,Solitudini” de Julia Henriette Kakus” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Frământări…

O PARTICULĂ DE ANTIMATERIE?

Este omul alcătuit din particule de antimaterie, mă întreb ? Tot timpul se ceartă, se supără, se urăște, se iartă, se blesteamă, se luptă, se îmbolnăvește, se înșeală, plânge , ba e sărac, ba e bogat, ba moare de foame. Tot timpul este nemulțumit de ce are și a primit. Vrea mai mult de la el și de la toți. Se luptă cu sine,cu natura, cu toate regnurile, cu forma de alcătuire a planetei, a universului…

Cine își închipuie că există liniște și pace pe Planeta Pământ, trăiește o mare deziluzie.

Această ANOMALIE CUNATICĂ=OMUL de azi de ieri și de la apariție se luptă cu sine, cu semenii săi prin fel de fel de metode: bătăi, miciună, hoție, crimă.războiae, revoluții, averi, furt,păcălit, divorț, biserici, religii, granițe.

Nu peste mult timp va începe lupta pentru apă, pentru energie, pentru materie primă,,zic ei. Deja au trecut la o altă formă de război=războiul biologic-fără arme, fără bombe, tunuri, tancuri, avioane. Un flacon de virus poate omorî o țară, un continent,,,chiar și o planetă.

Așa că, oameni buni, pregătiți-vă de război. Toți se pregătesc și inventează ce nici măcar materia nu reușise să inventeze. Sau,,,,cine știe, OMUL o fi alcătuit din însăși antimaterie și puțini și au dat seama până acum.

Altfel, ce rost are această luptă a lui continuă, cu sine, cu semenii săi, cu tot ce a inventat materia inteligentă în univers?

***

FULGERUL DRAGOSTEI

Fulgerul a străpuns zarea luminând lacrimile ploii

într-un arc voltaic nedefinit

o parabolă în spic de adiere cu rafală de gând

neuronul trezind cu un ars de peliculă

nerulată la timp

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Frământări…” →

Ileana VLĂDUȘEL: Scrisori pentru mama – Fotografia

Ți-a îngălbenit surâsul pe hârtie. Privirea ta senină mă mângâie, bătând in cenușiul din perete. Fragmente deșirate de carpete se leagănă în curentul dintre ușă și geamul înnegrit de la cenușă.

Stau lângă tine chipuri neștiute. În ie și în fotă, o fetiță, poate sunt eu, poate altcineva. E mult prea veche și uzată poza. Pot spera că totuși eu sunt, mititica ta!

Ea, fetița cu privirile semețe, își ține o mânuță prinsă în bete iar alta o păstrează într-un căuș din palma ta călduță. Ascuns, în spate, undeva îndepărtat, îi văd imaginea unui băiat. Cu părul creț, inele castanii și cu priviri ghidușe. Cine-o fi?

Poate băiatul tău cel mai micuț, acel pe care-atât l-ai îngrijit! Acel ce ți-a lăsat cu-a lui plecare, o aprigă durere! Te mai doare?

Doar o privire de cunoscător mai poate să descifreze chipurile toate. Al tău se recunoaște și așa, cu vălul timpului pus peste ea. Fotografia e atât de veche de parcă din alt ev e în perete!

Așa-i de ștearsă poza! Dar din ea, răzbate viața, viața mea, a ta, a lui și-a celorlalți ce îndepărtați, obiectivul totuși ia aflat.

Un plaț cu pomii îmbrăcați în verde crud, se vede în orizontul acelui timp și fragmentat, șindrila unei case, un zid ce pare că acuma cade și se mai vede o lumină caldă, pe fața ta și-a celorlalți. E vară! Fotografia verii pot să-i spun! Parcă și simt parfumul florilor ce împung cartonul colorat în alb și gri. Răzbate vara în ochii celor vii dintr-o hârtie ruptă! Unde-o fi acel ce-a reușit să mai păstreze un strop de viață într-o poză veche?! A prins în ea zâmbind copilăria și dulce, duioșia ta, năzdrăvănia băiatului din poză ce ține în brațe un cățel. Ce poză!

Toți cei din poză astăzi au plecat. Doar eu…eu dintre toți mai sunt și azi…

Fotografia asta valorează cât toată vara, cât o viață întreagă! Un colț de cer senin, verdele tot, fragment dintr-o copilărie magică și șters, se vede bătătura largă gloduroasă. Și într-un colț de poză, vechea casă…căsuța mea micuță cu minuni umbrită de lăstarii de aluni, de vrejul de bostani crescut înalt și de porumbul ce-l prășeam cu Dan…

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Scrisori pentru mama – Fotografia” →

Prof. dr. Pavel TOMA: Vasilica Grigoraş – Portret de scriitor

În perioada 15-16 august 2020, Primăria Municipiului, în colaborare cu instituțiile și oamenii de cultură ai urbei au organizat Zilelor culturale ale Vasluiului. Sincere FELICITĂRI dlui primar, ing. Vasile Pavăl și tuturor colaboratorilor!

La Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” s-au desfășurat mai multe activități. Sâmbătă, 15 august, orele 10.00 a avut loc prezentarea „Portret de scriitor – Vasilica Grigoraș” și „Sărbătoriții lunii august – autori vasluieni, prof. Ioan Baban și dr. Valeriu Lupu.

Deosebit de onorată, mulțumesc d-lui prof. Gelu Voicu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene, d-lui prof. dr. Pavel Toma, bibliotecarei Liliana Moga și tuturor colegilor din bibliotecă implicați în organizarea acestei activități.

***

Când mi s-a propus să realizez un portret literar d-nei Vasilica Grigoraș, am rămas surprins și puțin descumpănit. Discreția domniei sale nu-mi oferea prea multe surse documentare, deși, cu siguranță, pașii ni s-au intersectat la diferitele manifestări culturale generate de Biblioteca Județeană sau de alte instituții de cultură, fără a fi avut însă un dialog direct. Am avut la dispoziție un bogat material informativ oferit de Biblioteca Județeană – volume aflate în depozitul instituției, dar și un CV literar, care mi-au dezvăluit fațetele unei opere nebănuite. Mă aflam, asemenea unui copil, în fața unui tort desăvârșit, frumos ornat, apetisant, fără a ști de unde să tai prima felie.

Am înțeles că în universul literar vasluian/ regional/ românesc, Vasilica Grigoraş a intrat relativ târziu, cu paşi discreţi, abordând treptat cele mai diverse genuri și specii literare, având un suport cultural bine fundamentat în perioada activității ca bibliotecar (aprox. 30 de ani), experiențe culturale pe care şi le-a interiorizat şi cărora le-a acordat timpul necesar pentru decantare şi exprimare.

Este membră a numeroase uniuni și asociații: Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), membru asociat al Asociaţiei Canadiane a Scriitorilor Români (A.C.S.R.) și al Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN), membru al Cercului literar de la Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română (USLR), membru al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), membru fondator al Asociației Județene „Sportul pentru toți” Vaslui.

Opera integrală acoperă un registru extrem de divers: poezie, proză, biografii, critică, impresii de călătorie, interviuri, în calitate de autor sau de coautor.

Cărţi personale publicate: Fragmente de spiritualitate românească, Bucureşti, Oscar Print, 2001; Eudoxiu Hurmuzachi şi Colecţia Hurmuzachi, Vaslui, 2007; Petre Iosub – Un destin exemplar, Vaslui, Thalia, 2008; ediţia a doua 2011; Anghel Rugină – Omul şi savantul, Vaslui, Thalia, 2011 (coautor); Aşa vreau eu: povestiri pentru copii, Bucureşti, Oscar Print, 2012; Raze de soare pentru Sara: versuri pentru copii, Bucureşti, Oscar Print, 2012; Reflecţii filosofice: Convorbiri cu prof. dr. Petre Iosub, Vaslui, Thalia, 2015; Odă prieteniei: Jurnal de călătorie în Noua Zeelandă, Bucureşti, Oscar Print, 2015, ediţia a doua 2019; Izvoare nesecate: Însemnări despre oameni şi cărţi, Iaşi, PIM, 2016; Doar cu pana inimi – Only with the pen of the soul: tanka (ediţie bilingvă), Iaşi PIM, 2016; Starea vremii azi: senryu, Iaşi, PIM, 2016; Ninge pe-oglinda lunii: haiku, Iaşi, PIM, 2017; Ochi în ochi cu luna: tanka şi pentastihuri – Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, (ediţie bilingvă), Napier (Noua Zeelandă), Scripta manent, 2017; O corabie la timp potrivit: versuri, Iaşi, PIM, 2018; Pui de pasăre măiastră: versuri pentru copii, Iaşi, PIM, 2018; Seninul din inima cărţilor: critică literară, Iaşi, PIM, 2019; Respiro pe tâmpla timpului, Note de călătorii, haibun-uri, Iaşi, PIM, 2019; Stropi de toamnă verde: versuri, Iaşi, PIM, 2020; Simple adorații: Impresii de călătorii, Haibun-uri, Iaşi, PIM, 2020; Zâmbete în silabe: senryu, Iaşi, PIM, 2020.

Volume colective: Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării, PIM, Iaşi, 2009; In memoriam – Artur Silvestri, Mărturii tulburătoare, Bucureşti, Carpathia Press, 2009; Ben Todică – Ambasador onorific al Românismului: volum aniversar, Roman, Muşatinia, 2012; Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, Editura Fundaţiei pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici”; Editura Eurostampa, 2013; Chemarea cocorilor, Anul VII, Iaşi, PIM, 2014; Poetical Bridges – Poduri lirice, Napier (New Zealand), Scripta manent Publishing House, 2016; Dansul cocorilor, Anul VIII, Iaşi, PIM, 2016; Pană de cocor, Anul IX, Iaşi, PIM, 2016; Apropieri : Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând şi suflet, Roman, Editura Muşatinia, 2017; Printre gânduri, printre rânduri, printre oameni..., Târgovişte, Editura Singur, 2017; Gânduri de recunoştinţă, Iaşi, PIM, 2017; Numărând cocorii, Anul X, Iaşi, PIM, 2017; Antologie ASCIOR pentru civilizația creștină: Literatură, 2017, Buzău, Editura Teocora, 2017; Daruri divine – Dhurata hyjnore, Ediţie bilingvă română-albaneză, Bucureşti, Amanda Edit Verlag, 2019; Taina scrisului: 100 de scriitori, Eseuri de motivație literară, 2 vol., (vol 1) București, Editura ANAMAROL, 2019; Prispa cu greieri, Anul XI, PIM, 2019; Călătorie pe tărâmul visării: Antologie de literatură pentru copii și tineret, București, Editura Tritonic, 2019; Concert de greieri, Anul XII, PIM, 2020; Vis cu Nichita: Antologie de texte literare, Festivalul Internațional de poezie „Nichita Stănescu”, Vol. 4, 2020, Editura Rocart, 2020 (Antologiile Apollon) .

Cărţi în pregătire: Polenul cuvântului scris, critică literară; Ploaie de licurici, haiku; Fulgurații de stihuri, gogyohka; Constelația de gânduri, eseuri; Mănunchi / Buchet de confesiuni, interviuri.

Activitate de presă: între 2002-2016 – a făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Bibliotecă-Educație-Cultură”, Vaslui, ISSN: 1582-9081; din 2004, redactor la revista „Milesciana”, Vaslui, ISSN: 1841-4133; din 2020 redactor la ziarul „Informația de Strehaia”, Strehaia, jud. Mehedinți, ISBN:2537-3609, ISBN-L: 2537-3609; colaborator la revista „Destine literare”, Montreal, Canada.

A publicat articole, eseuri, poezii, impresii de călătorie, medalioane, interviuri, poezii și povestiri pentru copii, poeme de sorginte niponă, (haiku, senryu, tanka, gogyohka, haibun) în reviste și ziare pe suport hârtie:

În ţară: Milesciana Junior (Vaslui), Ecouri literare (Vaslui), Acta moldaviae meridionalis (Vaslui), Fii activ, fii performant (Vaslui), Monitorul (Vaslui), Meridianul (Iaşi, Vaslui, Bacău), Elanul (Găgești, Vaslui), Lohanul, (Huși, Vaslui), Meridianul Cultural Românesc (Vaslui), BAAADUL literar (Bârlad), Academia Bârlădeană (Bârlad), Viața liberă (Galați), Scârţ (Iaşi), Melidonium (Roman), Singur (Târgoviște), Discobolul (Alba Iulia), Izvoare Codrene şi Chiorene (Alba Iulia), Convorbiri literare (Iași), Armonii culturale (Adjud), Argument (București), Constelaţii diamantine (Craiova), Climate literare (Târgovişte), Plumb (Bacău), Actualiteatea botoșăneană (Botoșani), Banchetul (Petroșani), Argeș (Pitești), Leviathan (București), Arena literară (București), Surâsul Bucovinei (Vama, Suceava), Moldova literară (Iași), Luceafărul (Botoșani), Orizonturile bucuriei (Buzău), Întrezăriri (Buzău), Sintagme literare (Dudeștii noi, jud. Timiș), Rotonda valahă (Râmnicu Vâlcea), Cultura vâlceană cu suplimentul Forum vîlcean (Râmnicu Vâlcea), ROKU (București), Sharpening the green pencil (București), publicațiile ARP…

În străinătate: Clipa (SUA), Armonia-Saltmin Media (SUA), Gândacul de Colorado (SUA), Radio Metafora (S.U.A.), Mioriţa USA, Lumină lină (SUA), Observatorul (Canada), Destine literare (Canada), Agero (Germania), Revista ProLitera, (Germania), Revista Australiana (Australia), Revista Iosif Vulcan (Australia), Aşii Români (Agenţie de presă)…

Publicații, grupuri, site-uri, bloguri de cultură, literatură și spiritualitate în format electronic. Administrator, editor blog: https://gradinaculecturi.wordpress.com/

Inclusă în „101 vasluieni pentru 100 de ani: Valori identitare” de Dumitru V. Marin.

Cel mai frumos portret de scriitor i-l face Simion Bogdănescu, cu titlul Înseninată de frumos, 25 Decembrie 2019: „Un chip ușor sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte.”

Aparițiile anului 2020

1.Stropi de toamnă verde– poezie. Mărturia autoarei de la începutul cărții poate fi considerată o artă poetică, având greutatea unui crez artistic: „Poezia este emanația unei cerințe interioare, este rezultatul unor lungi meditații, reacții spontane, controverse interioare, interogări intime, analize și observații care s-au cristalizat în eul interior. Revelația dă formă și grai tuturor acestora.”

Volumul acoperă o tematică vastă: natura – Violet autumnal, Lumina dimineții: „ca o spumă incandescentă/ pe coloana sonoră a răsăritului/ lumina dimineții/ molcom filtrată de rămurișul înalt/ al arborilor împliniți”; iubirea de la amintire – Zodia seniorilor îndrăgostiți: „sub cupola anilor/ țiuie liniștea pustiului/ colorată miraculos/ cu crâmpeie de amintiri/ din dragostea feroce/ a tinereții trecătoare”, la tumultul adolescentin din Candoare feciorelnică: „fire reținută și neîncrezătoare/ nu știa cum să reacționeze/ la chemarea iubirii/ ce-o lovise ca un trăsnet”; credința, de la îndemnul curat din Doar un gând: „Să deschidem Domnului/ ușa inimii noastre,/ să-l rugăm cu irișii plini/ de roua începutului/ să ne dea putere/ pentru a coborî Cerul pe pământ”, la ruga fierbinte a psalmistului – Seceta din mine: „nicio nădejde/ nu-mi umezește buzele/ uscate în vremea/ secetei cumplite/ rostuită fără chibzuială/ până nu strig din întreaga mea ființă:/ Doamne, trimite-mi/ ploaia ta de credință/ și ajută-mă/ pe mine păcătoasa!”; împlinirea prin scris – Carte curcubeu, Zbenguiala literelor: „târziu în noapte/ interpretez rolul principal/ într-un scenariu literar-ludic// scot din joben/ un număr considerabil de litere/ le las să se zbenguie/ precum vrăbiile guralive/ pe paginile pline de omăt”; aspecte sociale, cu accent pe mesaj, după modelul avangardist: Demon-crație: „Avariție, amăgire, aberație, agonie…// zavistie, zgomot, zdruncin, zbucium…// Toate acestea, de la A la Z/ Scrise cu litere mari, de tipar/ Și cu multe puncte de suspensie/ Reprezintă starea de fapt/ A lumii de azi,/ Implicit a României/ și poartă numele de/ DEMON-CRAȚIE”. Continue reading „Prof. dr. Pavel TOMA: Vasilica Grigoraş – Portret de scriitor” →

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (8)

Motto:

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:

„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.

Cum poate el să simtă în zori uimirea firii

Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

(Omar Khayyam)

Omar Kayyam (18 mai 1048 – 4 decembrie 1131) a fost o personalitate persană proeminentă: poet, matematician, filosof și astronom. Și-a petrecut copilăria în orașul Balhi (în nordul Afghanistanului de azi), unde a studiat îndrumat de învățații Șeic Mohamed Mansuri și Imam Mowaffaq de Nișapur. A scris peste o mie de catrene (numite rubaiat). Acestea au un conținut legat de mistica islamică, adică de sufism. Valoarea operei sale poetice eclipsează, în ziua de azi, faima sa de matematician și om de știință.

Criticul literar român Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam „…dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii”.

AMURG

Se scurge fără rost această vară,

tu încă mai visezi că suntem amândoi,

dar amintirile încep să moară

pe malul râului, sub plopii tot mai goi.

Rafalele de vânt, dezlănțuite,

alungă frunzele căzute din castani

sub băncile-ncărcate cu ispite,

rămase-n neuitarea scrisă peste ani.

În parc cânta fanfara militară,

parcă aud și-acum fligoarnele urcând,

la cumpăna dintre amurg și seară,

când apăreau târziu amantele plângând.

Le consolam cu întâlniri discrete

în mica mea mansardă, sub acoperiș,

unde-ajungeau cu anemone-n plete

pe treptele urcate noaptea pe furiș.

Când zorii se iveau lângă fereastră,

le-mbrățișam în prag, cu ultimul sărut,

plângeau de dor garoafele în glastră,

din colțul său, privea motanul abătut.

Plecarea ta a fost atunci grăbită –

de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi?

Nu căuta-n trecut vreo ispită –

în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

Tatiana Doina Popovici: Titlul cred că este metafora bătrâneții, când amintirile „încep să moară”. În noianul amintirilor apari „tu (ce) încă mai visezi că suntem amândoi”. Primele trei strofe se referă la schimbarea anotimpurilor „Se scurge fără rost aceasta vară”, Eul liric simțind „Rafalele de vânt dezlănțuie”. „Frunzele căzute din castani” ca și „băncile-ncărcate cu ispite” rămân în „neuitarea scrisă peste ani”. Tonul nostalgic este înviorat în strofa a treia de fanfara militară, mai ales de fligoarnele care emit sunete înalte și vesele, „la cumpănă dintre amurg și seară.” Acesta este momentul apariției „amantelor plângând”. La umbra întunericului, Eul liric le primește „pe furiș”, în mica mansardă de „sub acoperiș”. Strofele a treia și a patra se referă la aceste întâlniri pasagere care durează până „când zorii se iveau lângă fereastră”. Despărțirile, privite de „motanul abătut”, devin dramatice: „plângeau de dor garoafe în glastră”.

Eul liric se adresează iubitei a cărei plecare „a fost grăbită”: „de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi”, câtă vreme „în suflete ne plâng copacii, tot mai goi”?. Cred că „Amurg” este o meditație asupra timpului care rotește anotimpuri, dar schimbă și relații sau mentalități. „Băncile-ncărcate cu ispite” rămân „în neuitarea scrisă peste ani”. Memoria păstrează acele jocuri tinerești, dar amurgul (bătrânețea) aduce înțelepciune și renunțarea la ispite.

Câteva personificări: „amintirile încep sa moară”, „Rafalele… alungă…”, „plângeau de dor garoafe în glastră”, „în suflete ne plâng copacii goi” sugerează trecerea timpului care nu iartă. „Amurg” este o poezie care se referă la bătrânețe (Jocul și iubirea mea e înțelepciunea!), dar care pune în fața cititorului aspecte ale unei tinereți trăite din plin în parcuri, cu fanfara militară, clădiri cu mansarde sub acoperiș etc. La o citire atentă, prin fața cititorului defilează o lume apusă dominată de sentimente puternice.

Corneliu Neagu: Poemul AMURG a fost publicat prima dată în volumul de versuri TIMP ȘI DESTIN. Ed. MATRIXROM, București, 2018. A fost republicat, doi ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. Din punct de vedere al structurii componistice poemul este alcătuit din trei strofe polimorfe a câte opt versuri fiecare.

Este un poem de dragoste, brodat cu amintiri puternice în care natura are un rol important. Începutul poemului evocă un sfârșit de vară, când iubirea începe să se destrame pe malul unui râu „sub plopii tot mai goi”. La durerea despărțirii celor doi îndrăgostiți se pare că participă chiar natura, cu manifestări specifice toamnei care se apropie tot mai mult: „Rafalele de vânt, dezlănțuite,/ alungă frunzele căzute din castani/ sub băncile-ncărcate cu ispite,/ rămase-n neuitarea scrisă peste ani”.

La începutul strofei a doua se poate deduce că despărțirea se consumase deja, iar discursul liric capătă o altă turnură. Se aude o fanfară militară în parc, iar la cumpăna dintre amurg și seară „apar amante plângând”, probabil că fiecare dintre ele în căutarea consolării în brațele altui bărbat, după ce au fost părăsite la sfârșitul vacanței de vară. Eul liric, aflat și el în criză după plecarea iubitei, le oferea consolare „în mica mea mansardă, sub acoperiș”. Pentru a păstra aparența bunelor moravuri, aceste fete în căutare de aventuri (amantele) ajungeau în mansardă „noaptea pe furiș”.

Odată cu începutul strofei a treia aflăm că amantele plecau „când zorii se iveau lângă fereastră” (probabil pentru a păstra secretul aventurii lor). În prag primeau neprețuitul sărut al poetului, care participa la despărțire împreună cu „garoafele din glastră” și motanul său care „privea abătut”. Ultimele patru versuri aduc o schimbare de direcție a discursului liric, întrucât apare, pe neașteptate, chiar femeia din prima strofă. Să fi fost chiar una dintre amantele poetului? Poate cea favorită și în același timp muza Eului liric? Ca în orice poezie bine concepută, cititorul va găsi propria sa interpretare. Oricum se pare că ruptura a fost grăbită și definitivă: „Plecarea ta a fost atunci grăbită –/ de ce ai vrea s-aducem timpul înapoi? /Nu căuta-n trecut vreo ispită –/ în suflete ne plâng copacii, tot mai goi!

De-a lungul timpului poemul AMURG a fost publicat în mai multe reviste on-line și distribuit pe facebook, primind foarte multe comentarii favorabile.

LA MARGINI DE VIS

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi

și zeci de-amintiri m-asaltează deodată

cu mii de regrete vorbind despre noi

în triste romanțe, pe-o harpă stricată.

Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint,

trecând prin fereastra cu geamuri ovale,

evocă licornul cu frâu de argint

venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze uscate-n fereastră, pe rând,

e toamnă târzie și parcă, de-afară,

se-aude licornul sosind nechezând

pe calea îngustă ce duce spre scară.

Sau poate-i doar vântul sosit din trecut

la ușa închisă cândva într-o toamnă

cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut

lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă.

Te-aștept la fereastră să vii din neant,

la margini de vis să te văd împăcată,

din harpă un ultim acord consonant

să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată.

Tatiana Doina Popovici: Eul liric, aflat între vis și realitate (la margini de vis), este asaltat „de zeci de amintiri” care păstrează „mii de regrete vorbind despre noi/ în triste romanțe, pe-o harpă stricată”. Ajunse dintr-un vechi labirint, romanțele „evoca licornul cu frâu de argint” venit din mitologie „să Te-aducă agale”. În toamna târzie, Eul liric „aude licornul sosind nechezând”. Aflat în stare halucinatorie, Eul liric nu mai știe dacă aude licornul sau vântul „sosit din trecut la ușa închisă… c-un singur zăvor dintr-un dor neștiut”, care închide uitarea. În strofa a cincea, Eul liric se adresează iubitei plecate în neant: „Te-aștept la fereastra să vii din neant”. Înainte de a se termina visul așteaptă ca harpa să-i spună pe „un ultim acord consonant” că iubita sa n-o sa mai plece „niciodată”.

Amestec de realitate, mit și visare, „La margini de vis” aparține curentului expresionist-oniric, deoarece spiritul Eului creator dă lucrurilor expresia unei noi raportări la absolut, cu un acut patos subiectiv. Expresionismul se caracterizează prin tensiune extatică cu accente halucinatorii, ceea ce se observă și în acest text în care visul, licornul, neantul sunt elemente specifice. Alternanța real-fantastic-vis este sugerată de gânduri, amintiri, regrete, toamnă, licorn, dor, uitare, neant, margini de vis etc. Mărcile Eului liric: mă, aștept, să cad etc. arată implicarea afectivă a poetului. Alcătuită din cinci catrene cu rima încrucișată, „La margini de vis” dovedește încă odată ca tensiunea interioară transcende lucrul. În acest sens, Corneliu Neagu se dovedește un artizan al introducerii acestui curent în lirica contemporană.

Corneliu Neagu: LA MARGINI DE VIS este un poem de dragoste în care realul și fantasticul se amestecă necontenit, prezentul și trecutul se întrepătrund, conducându-l pe cititor prin meandrele întortocheate ale visării. Prima dată a fost publicat în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017. A fost republicat trei ani mai târziu în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, 2020. Poemul este alcătuit din cinci strofe cu rima încrucișată, măsura 11-12-11-12.

În primele două strofe predomină amintirile și regretele care vin „în triste romanțe pe-o harpă stricată”, vorbind despre Eul liric dual, marcat de pronumele personal noi („vorbind despre noi”). „Romanțele ajung dintr-un vechi labirint/ trecând prin fereastra cu geamuri ovale”, evocând „licornul cu frâu de argint” care-i aduce Eului liric, pe cărările visului, iubita dintr-un trecut nedefinit.

Trecând la strofa a treia, aflăm că afară este „toamnă târzie”, cu frunze uscate ce cad sub fereastră. În această atmosferă, propice visării, „se-aude licornul sosind nechezând/ pe calea îngustă ce duce spre scară”. Totuși această sosire este pur ipotetică, întrucât la începutul strofei a patra apare alternativa vântului întors din trecut „la ușa închisă cândva într-o toamnă/ cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut/ lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă”. Ușa zăvorâtă cu-n dor neștiut este o metaforă cu un puternic impact emoțional, o figură de stil de o frumusețe neobișnuită.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (8)” →

Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic

În ansamblul lucrărilor de critică și/sau istorie literară care promovează scriitorii și creațiile lor, antologiile își au rostul lor și sunt necesare, fie că sunt dedicate unui anume autor sau unui gen literar, fie că ele cuprind viața literară dintr-o anumită perioadă sau dintr-o zonă geografică.

Dincolo de faptul că ȘTEFAN VIDA MARINESCU are multiple preocupări literare fiind poet, prozator, critic și istoric literar, eseist, publicist, ziarist și, nu în ultimul rând, editor, el a fost și rămâne un promotor consecvent și avizat al literelor, cu deosebire teleormănene, al scriitorilor care, prin cărțile lor, au făcut să crească „zestrea creatoare literară a Sudului românesc”, devenind „nume importante pentru un spațiu cultural românesc”.

Că Ștefan Vida Marinescu a fost dintotdeauna preocupat de promovarea unor „autori cu operă, cu resurse creatoare, cu bibliografie” o demonstrează numeroasele comentarii (cronici, recenzii, note de lectură) publicate în cele opt reviste al căror fondator a fost sau în multe altele din țară, fără a omite volumele dedicate acestora „cu rigoare, empatie” și „cu dorința de a face mai cunoscută și mai răspândită opera scriitorilor” din „Sudul extrem”, cum îi place să-i localizeze pe cei ale căror cărți au fost comentate în cel puțin 12 volume, însumând aproape 2000 de pagini. Dintre acestea, „O geografie spirituală a Sudului”, „Re-întregirea familiei” și „Scriitori români contemporani” sunt volumele dedicate, integral, scriitorilor „sudiști”, adică celor trăitori în Teleorman.

Iată că neobositul scriitor polivalent revine la preocuparea pentru promovarea oamenilor de litere teleormăneni în antologii, nu unele oarecare, ci „critice”, deosebite prin concepție și realizare față de alte asemenea lucrări publicate în Teleorman, publicând „Limpezirea apelor-antologie critică” (Editura Elikon, București, 2018), diferită prin faptul că „pe lângă cronica operei, acest synthesis critic, autorii sunt reuniți și prin texte selectate” chiar de ei înșiși, la care se adaugă notele biografice și cele bibliografice de rigoare, „ca o carte de vizită literară”.

Întregul volum este conceput potrivit convingerii cronicarului antologator că cei șapte scriitori (al optulea fiind el însuși) „se arată stăpâni pe limbajul artistic, sunt stiliști încercați, arată o reală considerație față de limba literară, față de scris”, iar sinteza sa critică „urmărește, progresiv, devenirea Operei”. Sub numele fiecărui scriitor antologat sunt menționate „apelativele” care numesc domeniile creatoare în care s-a remarcat, primul fiind „genul principal și prioritar care îl reprezintă”.

Astfel, poetul Florea Burtan, „un virtuoz al prozodiei”, cultivă, „în stil tradițional(ist), dar cu izbucniri romantice”, deși, uneori, „versul[…]zis clasic(izant) alternează cu versul alb, modern(ist)”, o poezie „frumoasă, muzicală, metaforică, ceremonioasă”, aparținând unui creator „teluric, apt de ritualuri în sanctuar daco-deliormănean[…], melancolic, reflexiv, confesiv”, iar prozatorul este remarcabil prin epica sa, „una a oralității[…]a mitologiei colective, cu folclor și afinități rurale, promovând un „realism cu filon liric, expresiv, autorul arătând cunoașterea mithosului și a toposului sudic”.

Liviu Comșia este surprins atât în ipostaza de prozator, remarcându-i-se „maturitatea și excelența în dezbaterea ideilor”, precum și „capacitatea de invenție epică” și talentul de portretist, cât și în cea de critic literar, un „cronicar generos”, având știința de „a interpreta cărțile prin optica unui observator lucid, echilibrat, fără de idei preconcepute”.

„Romancierul cel mai prețios din spațiul sudic”, Gheorghe Filip, „deține știința creației de atmosferă”. Romanele sale, „consistente și complexe epic”, se remarcă prin „finețe analitică” și sunt „pline de vitalitate și de realism”, în timp ce proza scurtă ne descoperă un „excelent moralist, observator și creator de epică modernă” cultivând un „realism psihologic”. Publicistul și eseistul „atestă cultură, capacitate de analiză și sinteză” atunci când se ocupă de universul operei lui Caragiale ori de viața și opera celui mai mare prozator român postbelic originar din Teleorman, Marin Preda, iar ca poet excelează (și) în cultivarea parodiei, evidențiind „un spirit justițiar, cu umor și talent satiric”.

Sinteza critică dedicată Nicoletei Milea trece în revistă primele șapte volume de versuri, evidențiind faptul că autoarei i se poate atribui, incontestabil, titlul de „Poetă, cu majuscule”, o „poetă reflexivă, gravă, de o mare sensibilitate”, cultivând o poezie care surprinde printr-un imaginar artistic și un limbaj metaforic de mare elevație. Este, totodată, și un critic literar de mare forță analitică, ipostază în care își revelează „înzestrarea și tehnica, lecturile și stilul inconfundabil”.

Deși este autoarea a doar două volume, Roxana Cristina Olteanu îi reține atenția prin faptul că „face o critică relaxa(n)tă, constructivă, generoasă”, făcând dovada unor lecturi exhaustive, atât ale creațiilor cât și ale bibliografiei de specialitate, atunci când se ocupă de aportul lui Mircea Eliade la cunoașterea și modernizarea mitului ori scrierile unui autor contemporan (Ștefan Vida Marinescu), subliniind contribuția acestuia în lirică, epică, publicistică, eseistică și critică literară, autoarea având capacitatea de „a comenta judicios, cu eleganță și cu generozitate”.

Continue reading „Nicolae DINA: Ștefan Vida Marinescu – un promotor al actului creator autentic” →

Eleonora SCHIPOR: Poetul Ilie Motrescu – veșnic viu în inimile noastre

Luna august a fiecărui an din viața noastră se asociază și se va asocia mereu în viața mea cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu.

Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 79 de ani.

Nu odată am scris despre viața și opera acestui vrednic fiu al neamului nostru. Cititorii noștri cunoasc toate aceste publicații, cât și cărțile pe care le-am publicat în memoria poetului, dar și comemorările și prezentările de carte, organizate în toți acești ani.

Zilele trecute am organizat la biblioteca centrală din Pătrăuții de Jos o expoziție cu câteva dintre cărțile și o mică parte din multele materiale dedicate poetului în acești ani.

Îi sunt foarte recunoscătoare doamnei bibliotecare șefe Maria Ștefureac pentru inițiativa de care a dat dovadă. Pe parcursul săptămânii viitoare, toți doritorii vor putea lua cunoștință cu viața și opera poetului. De asemenea cititorii vor putea lua cunoștință și cu conținutul unor materiale, cu versurile, fotografiile, traducerile poetului crăsnean. Expoziția este destinată tuturor cititorilor, doritorilor, vizitatorilor, tuturor celor care vor să cunoască mai detailat viața și destinul unuia dintre cei mai talentați poeți ai acestui meleag.

În timpul apropiat vom organiza împreună cu harnica doamnă bibliotecară o măsură comemorativă dedicată memoriei copământeanului nostru Mircea Mintenco, de la a cărui trecere în eternitate vom marca în curând 40 de zile.

Sincere mulțumiri doamnei bibliotecare Maria Ștefureac pentru faptul că împreună, de-a lungul anilor am organizat și cred că vom organiza încă multe măsuri, prezentări de carte, comemorări, expoziții, discuții online (temporar) cu cititorii și vizitatorii bibliotecii noastre.

Poetului Ilie Motrescu

S-a născut la poale de Carpați

Într-o casă cu mulți frați,

Întru-n august fierbinte,

Un băiat simpatic și cuminte.

La școală bine învăța,

Sportul și muzica iubea,

Și mai iubea glia și neamul,

Doina, satul, codrul, ramul…

Poezii a început a scrie

La o vârstă fragedă – se știe,

De la bun început s-a văzut

Că-i un talent cu adevărat înnăscut.

Bunul Dumnezeu cu har l-a miruit,

Sfântul Ilie puțin noroc i-a dăruit

Și în scurta-i sa viață

A creat o operă măreață.

A rămas pentru vecie

Opera poetului Motrescu Ilie,

Iar noi cât pe lume vom trăi

Cu gândul la destinul său vom fi.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 august 2020

Olimpia MUREȘAN: Izvoare Codrene – (note de lectură)

Revista „Izvoare Codrene”-revistă de cultură, artă, istorie și tradiție-având ca manager fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș-a strâns în jurul ei scriitori precum: Gheorghe Apetroaie, Adela Conciu, Carmena Băințan, Nelu Danci, Rodica Fercana, Nina Gonța, Olguța Luncașu Trifan, Marian Malciu, Ana Cristina Popescu, Nadia Urian, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Olimpia Mureșan, Daniela Forcos, Emil Domuța, Ioan Andreica, Romeo Tarhon, Nicolae Silade, Antoaneta Turda, Vasile Dan Marchiș, Mihai Ghiț etc. Numerele de la începutul apariției acestei reviste au beneficiat de sprijinul jurnalistului și scriitorului Gelu Dragoș din Lucăcești-având ca și fondator pe Vasile Dan Marchiș; numerele de revistă mai noi-din noua versiune a revistei aduc colaboratori din diferite colțuri ale țării care scriu poezie și proză fiecare cu stilul lui, revista depășind astfel granițele Codrului și a Chioarului. În cele ce urmează voi scrie câteva observații asupra scrierilor din numerele 20 și 21 din anul 2020 ale revistei cu numele„ Izvoare Codrene-revistă de cultură, artă, istorie, religie, tradiții”.

Acești autori au fost reprezentați editorial și ilustrativ prin grafica d-nei. Constanța Abălașei Donosă-o persoană care e prezentă și prin poezie: „Din suflet nu s-a stins taina mea cea sfântă/ Anii copilăriei și ceasul care cântă./ Copacul de la poartă, grădinița cu flori/ Casa noastră micuță, chilie de așteptări.”-poezia „Dor de copilărie”.

Poeziile publicate în revistă parc-ar fi tablouri de pictură redate în cuvinte: „Au curs din cer atâtea stele/ Scânteietoare licărind/ Au curs încet și rânduite/ Atâtea stele mici, sclipind,/ Nu pleca, pictează ploaia!/ Ploaia dalbă ca mătasea,/ Ploaia limpede ce-mi spală/ Chipul, trupul, apoi pașii.”-„Sonata ploii albe”; sau în:„ Sonata norilor”: Nor albastru cenușiu,/ Tu ai năvălit văzduhul,/ Nor de ploaie argintiu,/ Ai întunecat pământul./ Nor albastru cenușiu,/ Nor văzut de ochii mei- Nor dansând pe muzica,/ Stropilor cu clopoței.”

Spre a nu se uita tradiția- Emil Domuță scrie despre importanța sărbătorii din comuna Asuaj și anume „Târgul cepelor”-asemănător cu Târgul Fetelor de pe Muntele Găina din Apuseni-ocazie de dans, cântec și voie bună, unde tinerii din trei județe(Maramureș, Satu Mare, Sălaj)se pot întâlni și cunoaște. Această sărbătoare a devenit festival cu participarea ansamblurilor folclorice din zona Codru, Chioar, Lăpuș și cu program artistic deosebit –ajungând la a 48-a ediție anul trecut; versurile culese de autorul articolului acum patru decenii sunt grăitoare și edificatoare și astăzi: „Adă, Doamne Târguțu/ C-a să-mi vie drăguțu/ Să mă preamble-ntre șetre/ Să le fac ciudă la fete/ Să mă preamble prin sat/ Să le arăt ce mi-o luat.”

În același mod al cinstirii tradiției străvechi românești se prezintă un meșteșug artistic -și anume făuritul lăzilor de zeste la Băița de sub Codru în articolul cu acest titlu „Băița de sub Codru și un meșteșug artistic apus”-precizându-se că „până în urmă cu patru-cinci decenii, în casa țărănească tradițională„lada de zestre„ constituia o piesă de mobilier nelipsită și așezată la loc de cinste în odaia curată, de sărbătoare.”-urmând a se relata obiceiul iuiturilor de la grupurile de fete care se duelau prin multe versuri; autorul își exprimă regretul pentru dispariția celor care sculptau și confecționau aceste lăzi de zestre spre vânzare.

Nadia Urian este prezentă cu două proze scurte-din care prima cu titlul „Fără să vreau…”ne introduce în lumea școlii-unde apare fetița Nina dintr-a cincea-a cărei mama e plecată în Anglia la muncă; ea rămâne în grija bunicilor-ca mulți alți copii din România; fetița e din punct de vedere psihic-doborâtă de situație, ar vrea ca mama ei să fie lângă ea mereu, o podidește plânsul, deși nu ar vrea să plângă, atunci când clasa intonează cântecul mamei: „Mama, doar mama, găsește alinare/ Știe când ceva te doare…” Tristeții acestei fetițe I se alătură „Copiii secetei”din proza cu același titlu; viața grea de după al Doilea Război Mondial pe timpul unei secete cumplite- unii copii erau duși de lângă familiile lor sărace în Banat la alte familii timp de doi ani ca să nu moară de foame. Când să-i înapoieze în Moldova, unele familii care au aflat că acei copii erau orfani-n-au mai vrut să-i dea la orfelinat și povestirea dezvelește astfel sufletul poporului român care deși era sărac, totuși era milostiv și bun la suflet, mereu pus în slujba aproapelui aflat la nevoie, mama din povestire, deși avea doi copii ai ei, îi reține spre a-i crește și pe cei trei orfani-zicându-și că se vor descurca…dacă sunt vrednici.

Nicolae Silade scrie o proză lirică modernă, la fel ca „tabletele ” lui Arghezi, în care omul aflat în fața frumuseții-tresare la libertatea celor mai îndrăznețe înlănțuiri de idei în jurul trăirii sufletești a bucuriei de a te găsi la mare liber și a admira natura cu minunile ei, omul devine în fața frumuseții și el o minune între atâtea minuni. Dac-am extrage primele cuvinte și/sau propoziții din cele „șapte zile medievale” și le-am analiza-s-ar putea găsi esența textului-șapte zile la mare într-o țară cât un județ.

Scriitor situat între journalism și literatură-iată câteva citate:

„ne trezim dimineața devreme pe un yacht, o adiere de vânt îmi aduce aminte că trăim pe pământ, pe mări și-n cuvinte…încă din zori am pornit să înconjurăm cetatea…unde sunt cei de ieri…cetatea e vie de acum înainte doar prin ei, și prin cuvinte…”Ultima zi medievală pare o meditație asupra situației actuale din patria noastră pe care scriitorul o simte ca fiind cea mai frumoasă dintre toate „totuși sunt atâtea lucruri care trebuie schimbate, sunt atâtea de clădit din nou, dar începând cu omul, pe el să-l reclădim, oare nu el sfințește locul?-aude cineva? Iar când pornim din nou la drum să fie patria din suflet chiar patria cu care ne mândrim.”

În poezia modernă nu există o uniformitate ritmică ca-n poezia epică clasică-astfel că Vasile Dan Marchiș având ca însoțitor muza poeziei are tendința de-a unifica realul cu idealul participând în poezie la „Concursul Iadului”- trăind alături de „alter egoul” său prin/și cu răbdarea melcului și greutatea cuvintelor toate grozăviile ce-i ies în cale: „Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprins de foc,/ Prin cuvintele de foc sau prin focul din cuvinte,/ inima îmi este mai mult decât un pompier/ N-au stins pompierii într-un ritm mai alert cu apă/ câte cuvinte a stins și stinge inima cu sânge…Mi se dă apă! Multă apă să pot transpira…/ Ca acest fenomen să se numească transpitație, nu foc…”

Nicolae Vălăreanu Sârbu scrie un eseu ca o poezie cu titlul: „Reflexie și poezie” vorbind despre/cu povestea copilăriei fără de griji, cu iubirea față de toți și de toate, față de natură, Dumnezeu, aducând un omagiu poeziei pe care o iubește nemărginit, față de amintiri frumoase din trecut „ce capătă o aură de lumină ce se varsă ca o lacrimă peste timpul trecut-îl înfășoară în purpură fină.”…poezia este un mod inefabil de a reflecta sentimentele și trăirile omenești și a le transmite prin scris, cu tot ce înseamnă forma cuprinderii lor în cuvânt și prin rostire ori citire, comunicate către ceilalți semeni care au cultura și sufletul deschis pentru formele cele mai înalte de percepere a realității transfigurate în forme sensibile ale artei cuvântului.” Așa cum ne-a obișnuit N. V. Sârbu scrie o poezie pătrunsă de sentimental iubirii prin lumina dătătoare de viață-se aduce în prim plan lupta întunericului cu lumina și așteptarea omului neputincios care dorește o schimbare: „Crezul meu oboist de așteptare/ dorește o schimbare,/ cu toate verbele în luptă. Ceva trebuie să se întâmple,/ dar lupta nu se va opri/ fără pâinea rezultatelor/ așezată pe masă.”-poezia „Cu toate verbele în luptă”. Dna. Ana Cristina Popescu caută ca și mulți alții o minune în ziua de azi și ajunge la adevărul dezvăluit că transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului-până la toate lucrurile care ne înconjoară-cea mai mare minune se petrece în timpul Sfintei Liturghii-articolul „În căutarea unei minuni”.

Romeo Tarhon aduce-n poezia :„Eroii nu mor doar o dată…”ideea slăvirii eroilor, un apel spre aducere aminte și slava lor nemurită: „Eroii nu mor doar o dată,/ Ci mor în noi de multe ori,/ În soră, frate, mama, tată/ Și-apoi devin nemuritori…Eroii nu mor doar o dată /În paranteze din scrisori/ Sau pe-o hârtie nedatată,/ Cu amintiri din închisori.”iar în poezia: „Blestem de gorun…” ne duce cu gândul la Gorunul lui Horea de la Țebea și prin nemurirea lui, ca și a lui Avram Iancu- blestemul pare a se întoarce în timpurile noastre spre ideea suferinței pădurilor din România; printr-o metaforă inedită-poetul Romeo Tarhon „încrestează-n grindă”-cum ar zice Coșbuc -gorunul lui Horea de la Țebea-cu timpuri mai noi-făcând o legătură cu istoria patriei; folosește cuvinte rare, compuse la locul potrivit în versuri: ”cu cât îmbătrânesc mă-nlemn,/ sunt un gorun dezcodrurat,/ și înscorțat în straturi-straturi,/ și eu mă simt gorun pe-o cruce”(cred că se gândea la crucea de lângă mormântul lui Avram Iancu-făcută din ultima ramură a gorunului lui Horea. Blestemul din trecut se îndreaptă spre „omul lacom, lemnivor!…Larvă să-ți fiu, carnea să-ți râm,/ Să te învierm în lemn, să te devor…!” În alt articol-Romeo Tarhon întrezărește în viitor după pandemie „un system cel mai polițienesc din istoria omenirii” și lansează ideea ca bogații să fie mai puțin bogați, săracii mai puțin săraci…pentru că : „decalajul intern este cu mult mai ucigaș decât toți covizii lumii” scrie-în articolul cu titlul: „Bogații mai puțin bogați, săracii mai puțin săraci”.

Nina Gonța recunoaște-n poezia „Mult mai mulți eram…”puterea luminii cristice recunoscută de mulți oameni care-au început să-l iubească pe Iisus chiar din momentul răstignirii, poezia „Ne întoarcem…”în vremuri de restriște, de corona virus dezvoltă ideea deșertăciunii: „Cine este el, ea, noi, eu?/ Niște nimeni!/ Ne-toarcem la Tine, Doamne!/ Slăvit fie numele Tău!/ Mare este puterea Ta!/ Iartă-ne!”/„ Ne întoarcem la Dumnezeu!” Pe aceeași lungime de undă -într-un poem-eseu cu titlul „Cheița de le scrinul mamei”- Olimpia Mureșan îndeamnă la înțelepciune și resemnare în aceste vremuri de restriște date de virus: „Ca în fața unui dușman necunoscut și noi, românii –trebuie să luptăm cu armele pe care le avem: credința strămoșească, crucea mântuirii și rugăciunile fierbinți înălțate spre Cel ce ne-a dat nouă viață pe pământ și ne va da Viață Veșnică…evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.”…

Dnul. Andreica Ioan din Satu Mare publică articolul „O fi grădina Domnului?”-o meditație asupra/ și a Planetei Albastre considerată o frumoasă grădină, și a existenței omului la care autorul lansează o întrebare esențială și anume-omul este sau nu este superior celorlalte ființe de pe pământ; minunea OM e o întâmplare sau rezultat al evoluției în Grădina Domnului-fiind amăgit să găsească fericirea; „minunea de a nu semăna ființă cu ființă, minunea de a aparține unui „tot” și de-a vedea doar o parte din el; e și un S. O. S. adresat omului de a nu distruge minunea ce i s-a dat și se întreabă la sfârșit: „doar amăgirea lui(al omului) îl face fericit alcătuind Speranța ieșirii din Grădină spre iluzia Fericirii lui; o fi grădina aceasta prin care eu trec Grădina Domnului sau Grădina Întâmplării?”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Izvoare Codrene – (note de lectură)” →