„Multe e dulce şi frumoasă!

Limba ce-o vorbim!

Altă limbă-armonioasă!

Ca ea nu găsim.”

(Gheorghe Sion – „Limba românească”)

Limba „dulce şi frumoasă” (Gheorghe Sion – „Limba românească”), o limbă ca un fagure de miere” (M. Eminescu – „Epigonii”), „limba veche şi-nţeleaptă” (M. Eminescu – „Scrisoarea II), „limba vechilor cazanii” (Alexe Mateevici – „Limba noastră”) are la bază limba vorbită dintotdeauna pe pământul românesc, cizelată prin veacuri de vorbitorii nativi ai acestei străvechi vetre de cultură şi civilizaţie şi înfrumuseţată prin creaţii literare orale şi scrise, multe aparţinând culturii universale.

Ea a fost şi va fi un factor de coeziune, de unire permanentă între românii de pretutindeni, un suport deosebit pentru spiritualitatea românească, în care a înflorit cultura română, prin opere ce au ajuns în universalitate.

Cei cu „inima română” sunt cu adevărat uniţi în „cuget şi simţiri”, căci există un anumit fel de a gândi şi de a simţi româneşte, imprimat de componenta psihică a unui popor străvechi, blând şi înţelept, greu încercat de-a lungul istoriei sale atât de zbuciumate.

Limba română, prin structura sa, prin lexicul bogat şi expresiv este cea mai vie dovadă a identităţii şi continuităţii neamului românesc. Visul unirii tuturor românilor a fost şi va fi cel mai frumos ideal al unui neam ce doreşte să trăiască în spaţiul său străvechi, de la „Nistru pân’ la Tisa” (M. Eminescu – „Doina”). Limba română, a fost şi va fi mereu limba unirii românilor de pretutindeni, ea păstrându-şi armonia, muzicalitatea prin timp şi spaţiu.

La baza ei, este limba veche a dacilor, devenită limba matrice a Europei, căci cei care au dus-o în lume pe diferite căi au păstrat caracterul unic al limbii române, oferind un sistem gramatical coerent de structurare a comunicării, cu ajutorul unor lexeme ce redau multiple noţiuni şi vom demonstra aceasta în cartea viitoare: „Limba dacilor, limbă universală” în care susţinem că limba daco-geţilor este limba matrice a limbilor europene, că etruscii desprinşi din daci plecaţi din Maramureş au dus-o cu ei departe de Dacia ca şi păstorii ajunşi în Alpi. Etruscii s-au îndeletnicit cu exploatarea şi prelucrarea metalelor. S-au stabilit în nordul peninsulei italice, chiar şi în Latium, locul unde s-a format limba latină, o limbă a clerului şi a administraţiei, devenită limbă a culturii elitelor europene, nu o limbă a popoarelor europene, formate prin migrarea dacilor spre vest, prin „roire”, cum susţine dl. cercetător Gabriel Gheorghe, popoare care sunt unite atât prin legături de sânge, cât şi prin legături spirituale, tradiţii culturale, asemănările lingvistice fiind evidente până în zilele noastre.

„Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii”(Mihai Eminescu), de aceea ea este un prim factor unificator al neamului românesc. „Limba noastră cea română” cum o numeşte poetul Grigore Vieru are un farmec şi o poezie aparte, fiind o limbă fonetică, foarte muzicală. De aceea, trebuie să-i reţinem şi să facem cunoscute tuturor versurile sale: „În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână/Limba doinelor de aur,/ Limba noastră cea română.”(Grigore Vieru)

Prin farmecul rostirii, prin armonia şi muzicalitatea ei, limba română poate fi considerată ea însăşi o operă de artă, în permanentă transformare, îmbogăţire şi înfrumuseţare, căci „Limba este întâiul mare poem al unui popor”, după cum a scris Lucian Blaga. În limba română au fost scrise versurile patriotice ce au însufleţit generaţii şi generaţii, care au aspirat şi aspiră la unirea tuturor românilor, ca acestea: „Pe-al nostru steag e scris unire, /Unire-n cuget şi simţiri/ Şi sub măreaţa lui umbrire,/ Vom înfrunta orice loviri.” (Versuri: Andrei Bârseanu, muzica:Ciprian Porumbescu).

„Limba este cartea de nobleţe a unui neam”  afirmă Vasile Alecsandri, care a înnobilat frumoasa limbă română prin creaţiile sale. Jules Michelet, istoric francez, spunea când vorbea de limba română că „graiul poporului român este un suspin şi o lacrimă îi tremură în viers”(Jules Michelet – „Histoire de la Roumanie”).

Continue reading „Ecaterina CHIFU: LIMBA ROMÂNĂ, DULCEA LIMBĂ A UNIRII” →