Simpozionul Mihai Eminescu de la New York, organizat de Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din metropola americană, în colaborare cu Societatea Română Creștină „Dorul”, sub auspiciile Academiei Oamenilor de Știință din România, filiala U.S.A, și ale Mitropoliei Ortodoxe Române a celor Două Americi, s-a desfășurat în 12 și 13 ianuarie 2019. Cea de-a XXVI-a ediție a sa a fost un eveniment complex, constituit dintr-o sesiune academică de comunicări științifice, parastasul tradițional pentru marele poet al neamului românesc și o reuniune culturală amplă a Cenaclului „Mihai Eminescu” din New York.

Prof. univ. dr. Th Damian, ctitorul și neobositul organizator al manifestării, președintele Cenaclului „M. Eminescu” și directorul revistei “Lumina lină” de la New York, a deschis sesiunea de comunicări din 12 ianuarie a.c., menționând mesajele de salut ale instituțiilor din țară și din străinătate care și-au manifestat încântarea să aplaude evenimentul, apoi anunțând pe distinșii oaspeți invitați din România și din America.

Ing. Cristian Pascu, președintele Societății „Dorul”, activă în metropolă din 1903, a apreciat că “asemenea întâlniri sub patronajul spiritual al lui Eminescu, cu care ne întâlnim an de an la New York, ne ajută să ne găsim pe noi înșine. Anul 2018 a avut pentru românii de pretutindeni o semnificație deosebită, Centenarul Marii Uniri. Însă a fi de Centenar acasă, în țară, chiar la Alba Iulia, înseamnă a te umple cu energie. Pretutindeni în țară ne-am reîntâlnit cu Eminescu. Chiar și într-un sat din Bucovina unde am vizitat o biserica de lemn ridicată acum 300 de ani. Acolo am descoperit mormântul bunicii dinspre mamă a Poetului, Paraschiva Jurașcu, cea care a murit la 50 de ani.”

Prof. Mariana Terra, moderatoarea sesiunii, a dat cuvântul unui invitat de onoare al evenimentului, dl Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român de la New York, care a apreciat că „această reuniune este cel mai frumos mod de a-ți petrece o zi la New York, căci Mihai Eminescu este o perfectă ancoră identitară, una care merită continuată ca tradiție. În străinătate, primează  instituții cum sunt familia, în care mama perpetuează limba, făcând copiii să înțeleagă tradițiile și obiceiurile naționale, și asociațiile culturale, cărora li se alătură Biserica, foarte importantă ca factor de păstrare a identității naționale. Abia pe locul 3 figurează Statul Român cu instituțiile lui. Evenimente cum este Simpozionul Mihai Eminescu ne ajută să simțim românește.” Ca noutate de viu interes, directorul a anunțat că I.C.R-ul din New York organizează turneul Orchestrei Simfonice Naționale a României, care va susține în S.U.A. șapte concerte, dintre care șase cu casa închisă. Ascultând o asemenea veste neașteptată, mi-am spus că nici nu pot visa să ascult tocmai în America pe minunații instrumentiști, cu toții tineri și exuberanți, ai acestei orchestre despre care auzisem vorbindu-se în țară. Mi-am luat gândul de la ei, reținând ideea că biletele erau vândute, deși prețul unui bilet era în jur de 100$. Tot acum se marchează, avea să continue domnul director Branea, debutul președinției la Uniunea Europeană a României, o investire fără precedent, dovedind prețuirea de care se bucură țara noastră în lume.

Sesiunea științifică a celei de a XXVI-a ediții a Simpozionului Eminescu a avut ca temă generală Discursul identitar la Eminescu: Patriotism și naționalism ieri și azi în conștiința românească și onoarea de a o deschide mi-a fost oferită mie, ca universitară și istoric literar anume sosită de la Sibiu. Aducând argumente ineluctabile, desprinse din publicistica eminesciană, am vorbit despre conştiinţa patriotică probată de ilustrul ziarist în pledoaria sa pentru Basarabia ca destin românesc. Adevărat analist politic, redactorul-șef de la ziarul “Timpul” din București cunoștea îndeaproape istoria Basarabiei și estima corect riscurile pretențiilor emise de Rusia cea puternică asupra acestui pământ străvechi românesc.  Eminescu a pivotat în articolele sale pe ideea cardinală că “astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât și în popoarele mari ale Apusului, credința în trăinicia poporului român.” Ceea ce uimește pe cititorul de astăzi este cât de mult a scris Eminescu în presa epocii despre Basarabia și a făcut-o cu un patos patriotic bine temperat. O asemenea lecție de demnitate națională ar merita să figureze în manualele școlare ca raționament pus să acționeze asupra conștiinței românești de către un dascăl în ale politicii.

1. N. Rusu, critic literar, redactor-şef al revistei  Lumină Lină, și-a intitulat comunicarea Eminescu – premergător al “spaţiului mioritic” (În memoria lui Dimitrie Vatamaniuc). Făcând o interesantă demonstrație a continuității spiritului autentic românesc de-a lungul timpului, autorul comunicării a semnalat faptul inedit, anume că Eminescu a prefigurat teoria care avea să primească și să poarte mai târziu sigiliul gândirii lui Lucian Blaga.

Ştefan Stoenescu,  de la Ithaca, New York, a prezentat comunicarea Naţionalism şi/sau patriotism în poesia lui Eminescu prin similitudine cu situaţia romanticilor de expresie engleză.  În demonstrația sa, secolul al XIX-lea, numit și al națiunilor, a produs în estul Europei constituirea unor state naționale, precum acelea ale românilor sau maghiarilor,  reconstituite pe baze noi în urma decăderii Imperiului Otoman. În acel context, definiția românească a patriotismului o dăduse Tudor Vladimirescu: „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”. Scriitorii secolului al XIX-lea erau intelectuali-tribuni precum  Dickens, realist-romantic, care demasca în romanele sale, apărute periodic sub forma foiletoanelor, silnicia claselor dominante și a instituțiilor precum  Parlamentul,  numit de istoricul și filosoful Thomas Carlyle “Camera palavrelor”, locul unde se ignora soarta crâncenă a lumpenproletariatului industrial. Scriitorii perioadei reacționau la criză dintr-un sentiment de „culpabilitate libertariană”. Eminescu, în literatura noastră, nu se sfiește să veștejească în Scrisoarea III demagogia liberalismului  dezlănțuit.  Animat de eroismul epocilor istorice fundaționale, el se dezice de credințele și zeitățile altor mari religii: și de Iehova și de Buddha, cum dezvăluise Schopenhauer religiile asiate,  subliniind exclusiv crezul său constant romantic, cu repere și epertorii naționale. Pe Aron Pumnul, cel  din prima lui poezie,  îl prezintă ca “geniu”, „luceafăr”,  stârnitor de „sentiment național”, termeni care s-au conservat până la capăt în universul său liric. Eminescu a cultivat antiteza în Epigonii sau în Scrisoarea  III și într-o oarecare măsură în Doina,  recurgând la soluții utopic romantice. Eminescu nu e doar animat de sentimente pur patriotice (precum cele definite de Cicero sau reluate de Președintele american Calvin Coolidge – adagii arhicunoscute precum: ubi bene ibi patria  și respectiv, Patriotism is easy to understand … It means looking out for yourself by looking out for your country.  Eminescu este în primul rând  naționalist prin locul pe care îl ocupă în conștiința sa cultul pentru trecutul istoric al întregii etnii, (nu doar egotistic pentru bunăstarea unui grup socio-economic prosper) pentru totalitatea valorilor spirituale, pentru limbă  si pentru ambientul natural specific („Codrul frate cu românul”) și nu în ultimul rând pentru tradițiile religioase. În acest context larg și complex trebuie înțeleasă reacția sa față de elementul alogen oportunist și rapace. William Blake, poet și gravor al operelor sale, a creat o mitologie proprie în Noul Ierusalim, așa cum va exista  în bună măsură reflectată și în selectarea frescelor din Memento mori.  În Rugăciune, adresată Sfintei Fecioare, este o rostire în vremuri de restriște (ca și în mariologia specifică catolicismului, dar cu diferențe specifice notabile). În același diapazon, contemporanul  său Gerard Manley Hopkins (1844-1889), preot iezuit convertit, într-o Anglie protestant-anglicană, realiza în 1875 poemul său The Wreck of the Deutschland / Naufragiul Germaniei. El imaginează un vas abia pornit spre America, purtând refugiați religioși, printre care un grup de maici catolice, pentru a scăpa de persecuția legiuirilor protestante din Germania, așa numitele Falk Laws. În momentul suprem al scufundării navei, sfărâmate de stânci de către  o tornadă în Marea Baltică, este rostită o cutremurătoare chemare a Maicii Starețe Christ, come quickly! Apelul agonic al Stareței este auzit i pogorârea Mântuitorului pentru preluarea sufletelor se produce instantaneu. Profesorul Stoenescu a semnalat astfel două forme de rugă rostită în condiții extreme, una privind existența unui popor, cealaltă pentru salvarea vieții veșnice.

Pr. Dr. Theodor Damian, scriitor, profesor de filosofie şi etică la Metropolitan College of New York, preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, a dezvoltat afirmația lui Eminescu “Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura”. In comunicarea sa, Naționalism și patriotism la Eminescu, Th.Damian, bazat pe articolele politice ale poetului-ziarist, a accentuat opoziția diametrală dintre simțământul autentic, angajarea totală spre binele patriei, al neamului, pe de o parte, și, pe de alta, clamările false, mascând interesele personale al politicienilor vremii sale, de cele mai multe ori străini de neam. Domnia Sa a explicat sensul noțiunilor de națiune/naționalism și patrie/patriotism în concepția lui Eminescu, precum și indignarea lui față de falsul patriotism, aspru criticat în întreaga sa activitate publicistică, arătând și riscurile majore la care poetul s-a expus  și care în final i-au periclitat însăși viața.

Dr. Doru Tsaganea, profesor la Metropolitan College of New York, a vorbit despre Națiune și naționalism în opera lui Eminescu. Pornind de la ideea că națiunea și naționalismul, prezent la Eminescu, au figurat și ca temă a Centenarului din 2018, Domnia Sa  a constatat că pe plan internațional se vede o renaștere a naționalismului în Europa și S.U.A.. Iubitor al noțiunilor clare, profesorul a definit “națiunea” drept o comunitate etnico-socială stabilă de oameni, fixată în funcție de teritoriu, interese economice și soartă comună. Națiunea este stadiul superior în evoluția unui popor. În Europa, dezvoltarea națiunilor în secolele XVIII și XIX a fost asociată cu dezvoltarea conștiinței identității naționale. Nu exista națiune pe vremea lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, întrucât națiunea a apărut la români la fine de secol al XVIII-lea. Naționalismul s-a afirmat ca ideologie, inspirând acțiunea politică și militară în Germania în timpul luptelor pentru eliberare de sub dominația napoleoniană și s-a răspândit în Europa întreagă ca bază ideologică a eliberării națiunilor de sub dominația imperiilor. In artă, el a fost asociat cu romantismul și școlile artistice naționale. Vorbitorul a atras atenția asupra noțiunii de naționalism șovin ca ideologie a oprimării altor popoare, subliniind diferența fundamentală dintre naționalism ca respect și dragoste pentru propria națiune și naționalism șovin ca denigrare a valorii altor popoare și justificare a oprimării lor. De aceea, orice naționalism este patriotism, dar nu și invers. Ștefan cel Mare era patriot, dar nu naționalist, pentru că pe atunci nu exista națiunea. În schimb, Eminescu era naționalist și patriot în Scrisoarea III, spre exemplu. Dar nu era naționalist șovin, cum a demonstrat convingător I.Slavici în Amintirile lui, explicând sensul formulărilor “bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire”, care nu vizează acele popoare, ci pe parveniții care au ocupat poziții importante spre a jefui nația română. Critica membrilor altor popoare – greci, evrei, bulgari, ruși – nu se baza pe criterii rasiale, religioase, etnice sau culturale, ci pe situația economică a României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când un număr important de posturi cheie în stat erau deținute de străini și nu de români, Vechiul Regat aflându-se pe atunci în plin proces de tranziție de la o economie agrară, asociată cu marile proprietăți moșierești, la o economie burgheză, legată de industrie și servicii. Atunci când în poezia Doina autorul observă cu durere că “De la Nistru pân la Tisa/ tot românul plânsu-mi-s-a/Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate” el apără propria națiune română de cotropirea veneticilor lacomi și abuzivi. În lumina acestui adevăr, nici un atac împotriva lui Eminescu nu se justifică.

Universitara Valentina Ciaprazi, profesoară de limbă şi literatură franceză la Colegiul  LaGuardia din New York, a răspuns întrebării Ne mai trebuie Eminescu azi?, demonstrând că poetul dăinuie ca un simbol viu al perenității noastre. Propunându-și să mențină dialogul  artelor plastice așa cum ele se afirmă astăzi la conaționalii noștri de pe ambele maluri ale Atlanticului, Galeria SPIRITUS (Director Viorica Colpacci), a fost prezentă și  la ediția a XXVI-a a evenimentului, la care au fost expuse lucrări ale unor artişti din România, precum Nicolae Sava, Cristina Călinescu Fodor, Vlad Iulian Fodor, Paula Slivinschi, Livia Mărculescu, Cristian Macovei, Marin Răducu, şi totodată din SUA, ca Viorica Colpacci, Garabet Salgian, Maria Tăzlăoanu, Alexandra Stoenescu, Andrei Damian şi Alex Orza din New York, Cătălina Sidea din Chicago şi Despina Amăriuței din California.

În cea de-a II-a parte a simpozionului, desfășurată în 13 ianuarie 2019, pr. Th. Damian a oficiat la Biserica Sf. Petru și Pavel din Astoria o slujbă de pomenire, prezentă dintru începuturile evenimentului, respectiv de acum 26 de ani, ca moment distinct și încărcat de emoție în programul manifestării newyorkeze. În acest an, alături de poeții Mihai Eminescu și Grigore Vieru, au fost pomeniți mitropolitul Antonie Plămădeală, George Alexe și memorandistul transilvănean Nicolae Cristea.

La reuniunea literară a Cenaclului `Mihai Eminescu” din New York, programul moderat de ing. Cristian Pascu a fost variat și încărcat de o profundă emoție românească. El a cuprins recitaluri de poezie originală susținute de membrii cenaclului, între care au fost aplaudați  Nicole Smith, Th. Damian, Valentina Ciaprazi,  Elena Mitru și Felicia Georgescu.

Un moment așteptat de cei interesați să cunoască ce noutăți vin din România a fost lansarea unor recente apariții editoriale, ca Nicolae Cristea, Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, Editura D*A*S, Sibiu, o ediție îngrijită de Anca Sîrghie și Marin Diaconu și Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori  români, Editura Technomedia din Sibiu, de Anca Sîrghie și Alexandrul Brașovean, vol.1 fiind prefațat de Ana Blandiana, și vol.2, cu un cuvânt înainte semnat de Maria Daniela Pănăzan. Prima carte s-a bucurat de prezentarea criticului literar M.N. Rusu, iar cele două volume de interviuri despre scriitori români au fost recenzate cu vervă și autoritate științifică de prof. Th. Damian. Noile apariții se constituie în concluzia prezentatorilor ca o contribuție de valoare pentru cultura română, iar universitara Anca Sîrghie este de peste un deceniu o prezență emblematică la simpozionul dedicat marelui poet la New York. De aceea, Domnia Sa a primit din partea Societății române creștine „Dorul”o medalie splendidă, placată cu aur de 14 carate, având diametrul de 50 mm, cu Regele României Carol I pe față și pe revers cu Regina Elisabeta, soția sa poetă, cunoscută sub numele de Carmen Sylva, care a tradus din poezia eminesciană.

Programul a continuat cu doamna Alexandra Pevida, care a recitat expresiv poeziile Pe lângă plopii fără soț și Mai am un singur dor. Copiii Școlii de duminică au lecturat poezii din creația lui Mihai Eminescu, sub îndrumarea profesoarei Irina Anițului, care a asigurat momentului un caracter interactiv, prin solicitarea ca recitatorii invitați la cenaclu să răspundă în limba română unor întrebări cu miez patriotic. S-au remarcat între copii Natalie Pascu, Justina Anițului, Ana Maria Paul, Isabella Pascu, Aaron Anițului și Dora Paul.

Continue reading „Anca SÎRGHIE: Mihai Eminescu sărbătorit la New York” →